Hotărâre nr. 1 din 16.01.2025

Republica Moldova

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

HOTĂRÂRE cu privire la aprobarea Raportului privind exercitarea jurisdicției constituționale în anul 2024 CHIŞINĂU 16 ianuarie 2025 1 În numele Republicii Moldova, Curtea Constituțională, judecând în componența: dnei Domnica MANOLE, Președinte, dnei Viorica PUICA, dlui Nicolae ROȘCA, dnei Liuba ȘOVA, dlui Serghei ȚURCAN, dlui Vladimir ȚURCAN, judecători, cu participarea dnei Elena Tentiuc, șefa Secretariatului Curții, examinând în ședință plenară Raportul privind exercitarea jurisdicției constituționale în anul 2024, având în vedere prevederile articolului 26 din Legea nr. 317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituțională, articolului 61 alin. (1) și articolului 62 lit. f) din Codul jurisdicției constituționale nr.502 din 16 iunie 1995, în baza articolului 10 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, articolului 5 lit. i) și articolului 80 din Codul jurisdicției constituționale, HOTĂRĂŞTE: 1. Se aprobă Raportul privind exercitarea jurisdicției constituționale în anul 2024, conform anexei.

2. Prezenta hotărâre se publică în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”. Președinte Domnica MANOLE Chișinău, 16 ianuarie 2025, HCC nr. 1 2 Aprobat prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 1 din 16 ianuarie 2025 RAPORT

PRIVIND EXERCITAREA JURISDICȚIEI CONSTITUȚIONALE ÎN ANUL 2024

TITLUL I. CARACTERISTICA GENERALĂ

A. Statutul și atribuțiile Curții Constituționale Curtea Constituțională a Republicii Moldova, ca singura autoritate de jurisdicție constituțională, este autonomă și independentă de cele trei puteri ale statului: legislativă, executivă și judecătorească. Acest statut este reglementat prin Constituție, care definește principiile fundamentale și atribuțiile esențiale ale Curții. Rolul principal al Curții Constituționale este de a proteja valorile statului de drept, inclusiv garantarea supremației Constituției, promovarea separației puterilor în stat și asigurarea responsabilității reciproce între cetățeni și stat. Aceste funcții esențiale sunt exercitate prin instrumentele prevăzute de Constituție.

Atribuțiile constituționale, prevăzute de art. 135 din Constituție, sunt dezvoltate în Legea cu privire la Curtea Constituțională nr. 317-XIII din 13 decembrie 1994 și Codul jurisdicției constituționale nr. 502-XIII din 16 iunie 1995, care reglementează, inter alia, procedura de examinare a sesizărilor, modul de alegere a judecătorilor Curții Constituționale și a Președintelui Curții, atribuțiile, drepturile și responsabilitățile acestora.

Astfel, în temeiul prevederilor constituționale, Curtea Constituțională: a) exercită, la sesizare, controlul constituționalității legilor și hotărârilor Parlamentului, a decretelor Președintelui Republicii Moldova, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, precum și a tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte; b) interpretează Constituția; c) se pronunță asupra inițiativelor de revizuire a Constituției; d) confirmă rezultatele referendumurilor republicane; e) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului și a Președintelui Republicii Moldova, validează mandatele deputaților și al Președintelui Republicii Moldova; f) constată circumstanțele care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea Președintelui Republicii Moldova, interimatul funcției de Preşedinte, imposibilitatea Președintelui Republicii Moldova de a-și exercita atribuțiile mai mult de 60 de zile; g) rezolvă excepțiile de neconstituționalitate a actelor juridice; h) hotărăște asupra chestiunilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid.

3 B. Componența Curții Constituționale Potrivit articolului 136 din Constituție, Curtea Constituțională este compusă din șase judecători, numiți pentru un mandat de șase ani. Pe parcursul anului 2024, Plenul Curții Constituționale a funcționat în componență deplină, și anume: dna Domnica MANOLE, Președinte, dna Liuba ȘOVA, dna Viorica PUICA, dl Nicolae ROȘCA, dl Serghei ȚURCAN, dl Vladimir ȚURCAN, judecători constituționali. C. Structura organizatorică a Curții Constituționale La 23 septembrie 2024, Plenul Curții Constituționale a adoptat Decizia nr. AG-2, prin care s-a modificat statul de personal, structura și organigrama instituției. Până la această dată, Curtea a funcționat conform structurii organizatorice stabilite prin Decizia nr. 9 din 23 martie 2018. Noile modificări au urmărit gestionarea eficientă a resurselor umane și eficientizarea activității instituționale, în conformitate cu standardele de excelență în domeniul jurisdicției constituționale.

Totodată, la 24 octombrie 2024, a fost adoptat un nou Regulament, care reglementează organizarea și funcționarea Curții. Ca urmare a acestor modificări, a fost creat Cabinetul Președintelui și a fost reorganizată Direcția de asistenți judiciari în Direcția de expertiză juridică și asistență judiciară, în cadrul căreia activează asistenți judiciari generaliști și asistenți judiciari specializați. 4 D. Sesizarea Curții Curtea Constituțională își exercită atribuțiile la sesizarea subiecților abilitați cu acest drept. Legislația Republicii Moldova nu conferă Curții competența de a exercita jurisdicție constituțională din oficiu.

Astfel, conform art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituțională și art. 38 alin. (1) din Codul jurisdicției constituționale, dreptul de sesizare al Curții Constituționale îl au: a) Președintele Republicii Moldova; b) Guvernul; c) ministrul justiției; d) judecătorii/completele de judecată din cadrul Curții Supreme de Justiție, al curților de apel și al judecătoriilor; d1) Consiliul Superior al Magistraturii; f) Procurorul General; g) deputatul în Parlament; h) fracțiunea parlamentară; i) Avocatul Poporului; i1) Avocatul Poporului pentru drepturile copilului; 5 j) consiliile unităților administrativ-teritoriale de nivelul întâi sau al doilea, Adunarea Populară a Găgăuziei (Gagauz-Yeri) – în cazurile de supunere controlului constituționalității a legilor, regulamentelor și hotărârilor Parlamentului, a decretelor Președintelui Republicii Moldova, a hotărârilor, ordonanțelor și a dispozițiilor Guvernului, precum și a tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte, care nu corespund art.109 și, respectiv, art.111 din Constituția Republicii Moldova.

Sesizările înaintate de subiecții cu drept de sesizare trebuie să fie motivate și să corespundă cerințelor de formă și de conținut prevăzute de art. 39 din Codul jurisdicției constituționale.

TITLUL II. ACTIVITATEA JURISDICȚIONALĂ

A. Aprecierea Curții dedusă din hotărârile pronunțate Pe parcursul anului 2024, Curtea a pronunțat 26 de hotărâri, contribuind astfel la formarea jurisprudenței constituționale și fiind analizate următoarele domenii. 1. Încetarea raporturilor de serviciu cu funcționarul public cu statut special în cazul alegerii sale într-o funcție electivă Pe 30 ianuarie 2024, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 4 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 44 alin. (5) din Legea nr. 288 din 16 decembrie 2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne1. La etapa admisibilității, Curtea a constatat că Legea privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne instituia un tratament diferențiat între funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care doresc să exercite sau exercită, temporar, alte funcții publice sau de demnitate publică, i.e.

(1) funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care sunt numiți în funcții de demnitate publică sau în funcții din cadrul cabinetelor persoanelor care exercită funcții de demnitate publică; (2) funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care au fost aleși în funcții elective. Spre deosebire de funcționarii din prima categorie, cei din a doua categorie nu beneficiau de posibilitatea suspendării raporturilor de serviciu. În cazul alegerii într-o funcție electivă, raporturile de serviciu ale funcționarului public cu statut special încetau. Curtea a admis că măsura încetării raporturilor de serviciu ale funcționarului public cu statut special în cazul alegerii sale într-o funcție electivă urmărea scopul evitării incompatibilității funcțiilor.

Incompatibilitatea reprezintă o situație în care aceeași persoană exercită o funcție publică în paralel cu o alta ori când aceasta deține o calitate sau exercită o activitate în condițiile în care legea interzice acest lucru. 1 HCC nr. 4 din 30 ianuarie 2024 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 44 alin. (5) din Legea nr. 288 din 16 decembrie 2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. 6 Dat fiind faptul că s-a ridicat problema existenței unui tratament diferențiat, Curtea a trebuit să constate dacă favorizarea uneia dintre categoriile în discuție urmărea un scop legitim.

Curtea a observat că pentru funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din prima categorie (cei care sunt numiți în funcții de demnitate publică sau în funcții din cadrul cabinetelor persoanelor care exercită funcții de demnitate publică) legislatorul a stabilit că incompatibilitatea poate fi înlăturată prin suspendarea raporturilor de serviciu. Curtea nu a putut identifica vreun motiv rezonabil care justifică abordarea legislativă diferită în cazul funcționarilor publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din a doua categorie (cei care au fost aleși în funcții elective). Pornind de la argumentele invocate, Curtea a declarat neconstituțional articolul 44 alin. (5) din Legea nr. 288 din 16 decembrie 2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

În vederea evitării unui vid legislativ, Curtea a considerat necesar să stabilească o soluție provizorie. Așadar, până la modificarea legii de către Parlament, starea de incompatibilitate a funcționarului public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ales într-o funcție electivă va fi înlăturată prin suspendarea raporturilor de serviciu. În acest sens, Curtea i-a trimis Parlamentului o adresă pentru a implementa raționamentele hotărârii. 2. Restituirea sumei taxei pe valoarea adăugată și a accizelor din bugetul unității teritoriale autonome cu statut special Pe 5 martie 2024, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 5 privind controlul constituționalității articolului 6 alin. (11) din Codul fiscal2.

În această cauză, Curtea a examinat procedura de adoptare a Legii nr. 285 din 5 octombrie 2023 pentru modificarea articolului 6 din Codul fiscal. Curtea a reiterat că aspectul procedural al articolului 109 și, respectiv, al articolului 111 din Constituție obligă autoritățile centrale să consulte structurile reprezentative ale autorităților publice locale și, respectiv, ale unității teritoriale autonome cu statut special în cazul adoptării unei legi care afectează autonomia financiară, administrarea bunurilor locale.

Comisia de la Veneția a fost critică în privința adoptării legilor care presupuneau chestiuni complexe, sensibile și de o importanță majoră pentru societate, fără consultarea opoziției, a experților și a societății civile și fără evaluarea obligatorie a impactului (Opinia nr. 946/2019 din 9 decembrie 2019 pentru Macedonia de Nord referitoare la Legea privind utilizarea limbilor, CDL-AD(2019)033, § 33; Opinia nr. 950/2019 din 24 iunie 2019 privind Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 7 și OUG nr. 12 de amendare a Legilor justiției din România, CDL-AD(2019)014, § 11). În această cauză, Curtea a reținut că, prin adoptarea prevederilor contestate, legislatorul a stabilit că în cazul formulării de către agenții economici din UTA Găgăuzia a cererilor de restituire a sumei taxei pe valoarea adăugată și a accizelor, această sumă trebuie restituită din bugetul UTA Găgăuzia.

În cazul în care diferența dintre suma taxelor care trebuie restituită este 2 Hotărârea nr. 5 din 5 martie 2024 privind controlul constituționalității Legii nr. 285 din 5 octombrie 2023 pentru modificarea articolului 6 din Codul fiscal. 7 mai mare decât suma colectată de UTA Găgăuzia, aceasta va fi acoperită de autoritatea centrală din bugetul de stat prin transferuri cu destinație specială în anul bugetar următor. Așadar, Curtea a constatat că mecanismul prevăzut de dispozițiile contestate avea impact asupra autonomiei financiare a UTA Găgăuzia. În aceste condiții, Curtea a analizat, prin prisma articolului 111 din Constituție, caracterul efectiv și real al consultărilor cu autoritățile UTA Găgăuzia.

Curtea a subliniat că Carta Europeană a Autonomiei Locale stabilește, în articolul 4 alin. (6), că autoritățile administrației publice locale trebuie să fie consultate, pe cât este posibil, în timp util și în mod adecvat, în cursul procesului de planificare și de luare a deciziilor pentru toate chestiunile care le privesc în mod direct. Curtea a reținut că, în virtutea statutului special al acestei unități teritoriale prevăzut de articolul 111 din Constituție, autoritățile din UTA Găgăuzia trebuie să aibă resurse bugetare necesare pentru realizarea competențelor proprii în vederea dezvoltării ei economice și culturale. O regiune cu statut special are mai multe competențe în comparație cu alte teritorii ale aceluiași stat și este înființată cu scopul de a oferi soluții viabile la probleme complexe de guvernare a diversităților teritoriale și culturale.

Din acest motiv, regimul financiar special reprezintă o condiție prealabilă necesară pentru ca autoritățile cu statut special să poată exista ca atare. În același timp, un regim financiar special și mai favorabil, deși indispensabil pentru finanțarea mai multor competențe, ridică și chestiuni de solidaritate și proporționalitate. Să faci parte dintr-un stat implică în mod normal obligația de a participa la forme de compensare între teritoriile mai puternice din punct de vedere economic și teritoriile mai slabe din punct de vedere economic. Gradul în care regiunile cu statut special participă la un astfel de sistem variază de la caz la caz, pe baza unor factori care sunt esențialmente de natură politică.

Mai mult, aplicarea unui regim financiar general mai favorabil are impact și asupra principiului tratamentului egal al cetățenilor aceluiași stat și chiar asupra posibilității de exercitare a drepturilor fundamentale ale omului. Acest lucru necesită, totuși, ca diferitele situații să fie tratate diferit (§§ 74-75 din Raportul Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei referitor la regiunile și teritoriile cu statut special din Europa). De asemenea, statutul special al unei unități teritoriale manifestă atât o dimensiune materială, cât și una procesuală. Aspectul procesual constă, în esență, într-o gamă largă de drepturi de participare la luarea deciziilor, inclusiv de a fi implicate și consultate în mod efectiv la luarea deciziilor care le afectează competențele, interesele esențiale sau domeniul de aplicare al autoguvernării lor.

Implicarea este asigurată prin reprezentare în organele decizionale ale statului și/sau prin consultare între stat și autoritățile regionale în cauză (§§ 34-35 din Raportul menționat anterior). Sub acest aspect, Curtea a notat că legislatorul a prevăzut obligația consultării tuturor autorităților administrației publice locale în modul corespunzător asupra procedurilor de redistribuire a resurselor care urmează să le fie alocate, precum și asupra modificărilor operate în legislație referitor la funcționarea sistemului finanțelor publice locale (articolul 3 alin. (5) din Legea privind finanțele publice locale). De asemenea, articolul 17 alin. (1) din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale stabilește obligația supunerii expertizei financiare a proiectelor de acte normative cu impact financiar.

Curtea a notat că cooperarea între autoritățile centrale ale statului și autoritățile UTA Găgăuzia trebuie să se bazeze pe mecanisme instituționale și procedurale adecvate pentru prevenirea eventualelor conflicte. Aceste mecanisme necesită mai întâi existența unor reguli clare și 8 predeterminate privind modul în care urmează să fie reglementate relațiile fiscale, inclusiv distribuirea impozitelor și taxelor de la bugetul de stat către UTA Găgăuzia și eventualul mecanism de restituire a acestor taxe de la bugetul UTA Găgăuzia. O asemenea reglementare în materie bugetar-fiscală trebuie precedată de consultări efective între autoritățile centrale și cele ale UTA Găgăuzia, cu posibilitatea revizuirii periodice.

În această cauză, Curtea a observat că proiectul de lege pentru modificarea articolului 6 din Codul fiscal a fost înregistrat la Secretariatul Parlamentului la 18 iulie 2023. Adunarea Populară a Găgăuziei și-a prezentat opinia prin Hotărârea nr. 210-СЗ/VII din 24 iulie 2023. La 14 august 2023, în cadrul consultărilor publice organizate de Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului, reprezentanții UTA Găgăuzia și-au prezentat opinia prin care au criticat proiectul de lege în discuție. Ulterior, la 12 septembrie 2023, a avut loc ședința grupului de lucru format din deputați și reprezentanți ai Parlamentului, ai Adunării Populare a UTA Găgăuzia, ai Ministerului Finanțelor și ai Serviciului Fiscal de Stat.

În cadrul acestei ședințe a grupului de lucru, participanții din partea autorităților centrale și a Adunării Populare a UTA Găgăuzia și-au exprimat opiniile cu referire la proiectul în cauză. Totuși, reprezentanții Parlamentului și ai Adunării Populare a UTA Găgăuzia nu au ajuns la un consens în cadrul consultărilor. Curtea a reținut că după aceste consultări publice cu reprezentanții Adunării Populare a UTA Găgăuzia, Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului (comisia sesizată în fond), în lipsa argumentelor Guvernului cu privire la impactul financiar din perspectiva articolului 17 alin. (1) din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale, a întocmit Raportul asupra proiectului de lege pentru a fi votat de către Parlament în lectura a II-a, menționând că proiectul de lege a fost supus dezbaterilor publice cu reprezentanții unității teritoriale autonome cu statut special.

Curtea a notat că consultarea care rezultă din normele constituționale ale articolelor 109 și 111 este un dialog autentic asumat de părți, dialog care trebuie realizat cu bună-credință, în mod sincer şi responsabil. Consultarea reprezintă un instrument juridic care nu poate fi lipsit de eficiență (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr. 6 din 23 februarie 2021, § 60). Principiul consultării autorităților publice locale nu poate fi interpretat în sensul în care opinia autorităților locale trebuie implementată în mod obligatoriu de Parlament. Totuși, Parlamentul trebuia să aducă motive suficiente și convingătoare atunci când nu a luat în considerare poziția reprezentanților și deputaților Adunării Populare a UTA Găgăuzia.

Această obligație a Parlamentului rezultă din obligația constituțională generală a autorităților de a-și motiva propriile decizii, care poate fi dedusă din prevederile constituționale și din standardele constituționalismului european, dictate de cultura justificării, în care fiecare exercițiu al puterii trebuie justificat (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr. 15 din 28 aprilie 2021, §§ 41-42; HCC nr. 16 din 3 octombrie 2023, § 50). Așadar, având în vedere importanța unui dialog efectiv între autoritățile centrale și cele locale, Curtea a reținut că consultările dintre, pe de o parte, Parlament și reprezentanții autorităților centrale și, pe de altă parte, reprezentanții UTA Găgăuzia nu au fost caracterizate de efectivitate, fapt care contravine articolului 111 alin. (1) din Constituție.

Având în vedere raționamentele menționate supra și dată fiind legătura indisolubilă dintre dispozițiile tezelor articolului 6 din Codul fiscal, Curtea a declarat neconstituțional articolul 6 alin. (11) din Codul fiscal în totalitate. 9 Din acest motiv, Curtea nu a analizat articolul 6 alin. (11) din Codul fiscal sub aspectul criticilor de substanță (a se vedea, similar, HCC nr. 8 din 11 martie 2021, § 92; HCC nr. 19 din 13 iulie 2021, § 64). Totodată, Curtea a considerat necesar să stabilească o soluție provizorie. Până la o eventuală intervenție a Parlamentului, restituirea sumei taxei pe valoarea adăugată și a accizelor achitate de către agenții economici din UTA Găgăuzia se va realiza de la bugetul de stat.

Restituirea sumei taxei pe valoarea adăugată și a accizelor achitate de către agenții economici din unitatea teritorială autonomă cu statut special pentru perioada de timp cuprinsă între 1 noiembrie 2023 și 22 februarie 2024, data suspendării acțiunii articolului 6 alin. (11) din Codul fiscal, în redactarea Legii nr. 285 din 5 octombrie 2023 (a se vedea DCC nr. 4 din 22 februarie 2024), se va realiza de la bugetul unității teritoriale autonome cu statut special. În cazul în care suma restituirilor taxei pe valoarea adăugată și a accizelor depășește suma taxei pe valoarea adăugată și a accizelor colectate la bugetul unității teritoriale autonome cu statut special, diferența se va acoperi de la bugetul de stat.

Legislatorul nu a reglementat un mecanism referitor la procedura de consultare efectivă și reală a autorităților UTA Găgăuzia, inclusiv mecanismul de adoptare și de modificare a prevederilor legale referitoare la autonomia financiară a UTA Găgăuzia, iar Constituția nu-i impune legislatorului să reglementeze acest mecanism după un anumit model. Curtea a considerat necesar să emită o adresă Parlamentului în vederea reglementării acestui mecanism, ținând cont de bunele practici internaționale în domeniu. Reglementările în această materie trebuie să fie detaliate, flexibile și efective, cu posibilitatea revizuirii. De asemenea, mecanismul de consultare trebuie să ofere garanții și remedii eficiente pentru prevenirea eventualelor conflicte dintre autorități.

3. Implementarea considerentelor unor hotărâri ale Curții Constituționale Pe 11 martie 2024, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 8 privind controlul constituționalității Legii nr. 52 din 16 martie 2023 pentru implementarea considerentelor unor hotărâri ale Curții Constituționale3. Curtea a observat că Legea contestată conținea, pe de o parte, prevederi care impun substituirea cuvintelor „limba moldovenească”, „limba de stat”, „limba oficială”, „limba maternă” și „limba noastră”, la orice formă gramaticală, în toate actele normative adoptate de Parlament, cu cuvintele „limba română” la forma gramaticală corespunzătoare.

Pe de altă parte, Legea conținea prevederi care declarau desuet textul „funcționând pe baza grafiei latine” de la articolul 13 alineatul (1) din Constituția Republicii Moldova și textul „în baza grafiei latine” de la articolul 6 alineatele (2) și (3) din Legea nr. 173/2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (Transnistria). I. Referitor la stabilirea denumirii „limba română” în detrimentul altor formulări legale utilizate (i.e. „moldovenească”, „de stat”, „oficială”, „maternă” sau „[a] noastră”) 3 Hotărârea nr. 8 din 11 martie 2024 privind controlul constituționalității Legii nr. 52 din 16 martie 2023 pentru implementarea considerentelor unor hotărâri ale Curții Constituționale.

10 Curtea a subliniat că în Hotărârea sa nr. 36 din 5 decembrie 2013 ea a reținut prevalența denumirii „limba română” din Declarația de Independență, față de denumirea „limba moldovenească” din articolul 13 din Constituție (a se vedea § 124). Ulterior, prin Avizul nr. 3 din 31 octombrie 2017 la proiectul de lege pentru modificarea articolului 13 din Constituția Republicii Moldova, Curtea a reținut că inițiativa de modificare a articolului 13 din Constituție nu constituie o inițiativă ordinară de modificare a Legii Supreme, ci una tehnică, care rezultă din obligativitatea executării Hotărârii Curții Constituționale nr. 36 din 5 decembrie 2013, care este executorie pentru toate autoritățile publice și pentru toate persoanele juridice și fizice.

Indiferent de rezultatul examinării acestor amendamente de ordin tehnic, Hotărârea Curții Constituționale nr. 36 din 5 decembrie 2013 prin care s-a stabilit prevalența denumirii „limba română” ca limbă de stat a Republicii Moldova, nu încetează să-și producă efectele juridice, aceasta aplicându-se direct, fără nici o altă condiție de formă.

În sprijinul acestui considerent, Curtea a notat că hotărârile interpretative ale Curții Constituționale sunt texte cu valoare constituțională și parte integrantă a Constituției (a se vedea §§ 19, 21 și 22). A urmat Hotărârea nr. 17 din 4 iunie 2018 pentru controlul constituționalității unor prevederi referitoare la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova și a articolului 4 alin. (2) din Codul jurisdicției constituționale, în care Curtea a utilizat, atunci când a făcut trimitere la articolul 13 din Constituție, denumirea de „limba română” (a se vedea §§ 11 și 37). În fine, în Hotărârea sa nr. 4 din 21 ianuarie 2021 pentru controlul constituționalității Legii nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, Curtea a reținut, în principal, că potrivit articolului 13 alin. (1) din Constituție, în interpretarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 36 din 5 decembrie 2013, limba de stat a Republicii Moldova este limba română.

„Consacrarea constituțională a limbii române ca limbă de stat îi conferă acesteia caracterul de limbă oficială a statului” (a se vedea § 37). De asemenea, Curtea a reamintit că textul „hotărârile Curții Constituționale” din articolul 140 alin. (2) din Constituție nu distinge nici în funcție de tipurile actelor pe care Curtea le pronunță (hotărâre, decizie, aviz), nici în funcție de conținutul acestora, ceea ce conduce la concluzia că toate actele Curții pronunțate în exercitarea competențelor sale constituționale sunt definitive. Mai mult, în orice situație, respectarea efectului general obligatoriu al hotărârilor Curții Constituționale nu înseamnă doar a da eficiență dispozitivului acestora, ci și, în egală măsură, considerentelor, respectiv interpretării date de Curtea Constituțională textelor Constituției.

Prin urmare, interpretarea dată dispozițiilor constituționale comportă caracter oficial și obligatoriu, prin considerentele pe care se sprijină, pentru toți subiecții raporturilor juridice. Aceasta se aplică direct, fără nici o altă condiție de formă (a se vedea HCC nr. 33 din 10 octombrie 2013, §§ 41, 47). Anterior adoptării legii contestate, potrivit articolului 13 din Constituție, în lumina jurisprudenței menționate a Curții Constituționale, limba de stat a Republicii Moldova este limba română. Așadar, textul „limba de stat a Republicii Moldova este limba română” din acest articol a devenit parte din corpul Constituției ca rezultat al jurisprudenței Curții Constituționale. Adoptând legea contestată, Parlamentul nu a modificat conținutul textului constituțional respectiv și, prin urmare, articolele 141, 142 și 143 din Constituție nu sunt incidente.

Curtea a notat că prin dispozițiile legale contestate s-au operat modificări tehnice ale textului constituțional în acord cu o jurisprudență îndelungată și bine-consolidată a Curții. Parlamentul, atunci când prin Legea contestată a substituit denumirea formală („limba moldovenească”), în 11 toate actele normative adoptate de Parlament, cu cuvintele „limba română”, de fapt, a executat hotărârile Curții Constituționale.

Având în vedere aceste circumstanțe, dar mai ales faptul că actele Curții Constituționale nu pot fi contestate, sunt definitive și, indiferent de natura lor, își produc efectele pe care Constituția le conferă, forța lor juridică neputând fi contestată de o altă autoritate, Curtea a considerat vădit inadmisibilă sesizarea în partea referitoare la articolele din Legea contestată care vizează substituirea cuvintelor „limba moldovenească”, „limba de stat”, „limba oficială”, „limba maternă” și „limba noastră” la orice formă gramaticală, în toate actele normative adoptate de Parlament, cu cuvintele „limba română” la forma gramaticală corespunzătoare. Prin urmare, sesizarea în partea referitoare la controlul constituționalității articolelor I, III, IV, V și VI din Legea nr. 52 din 16 martie 2023 pentru implementarea considerentelor unor hotărâri ale Curții Constituționale a fost declarată inadmisibilă.

II.

Referitor la prevederile articolului II din Legea contestată, care declară desuet textul „funcționând pe baza grafiei latine” de la articolul 13 alineatul (1) din Constituția Republicii Moldova și textul „în baza grafiei latine” de la articolul 6 alineatele (2) și (3) din Legea nr.173/2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (Transnistria) Curtea a analizat dacă Parlamentul poate declara desuete texte din Constituție și dintr-o lege, prin prisma articolului 72 din Constituție și în lumina jurisprudenței Curții Constituționale, inclusiv a Hotărârii nr. 17 din 4 iunie 2018. În Hotărârea sa nr. 17 din 4 iunie 2018, Curtea a aplicat, de o manieră inedită pentru sistemul juridic din Republica Moldova, instituția juridică a desuetudinii legilor, deși desuetudinea actelor normative exista atât în Legea nr. 780 din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, cât și în Legea nr. 100 din 22 decembrie 2017 cu privire la actele normative, care a înlocuit-o pe prima.

Astfel, articolul 74 alin. (1) lit. e) din această ultimă Lege stabilește că acțiunea actului normativ încetează dacă actul a devenit desuet. La § 22 din Hotărâre, Curtea a reținut că poate verifica constituționalitatea unei legi dacă se poate afirma că aceasta produce efecte în general, adică dacă nu a căzut în desuetudine. „Căderea în desuetudine a unei legi presupune, pe de o parte, lipsa utilizării îndelungate și continuate a acesteia, iar pe de altă parte, existența unei practici opuse în cadrul comunității. Această teorie constituie, de fapt, o formă de cooperare inteligentă între judecători, i.e. Curtea Constituțională sau instanțele de drept comun, și legislativ, care contribuie la asanarea ordinii juridice de legile care nu mai sunt utile pentru contemporaneitate”.

Având în vedere jurisprudența Curții Constituționale relevantă, inclusiv analiza efectuată de Curte la §§ 24-28 din Hotărârea nr. 17 din 4 iunie 2018, decurge că aplicarea desuetudinii ține de competența judecătorilor constituționali sau de drept comun. Doar judecătorii pot declara desuetă o prevedere normativă, pentru că aceasta și-a pierdut legitimitatea. Spre deosebire de judecători, legislativul are posibilitatea de a abroga legile pe care le-a adoptat. Pe lângă competența amendării, posibilitatea abrogării unei legi reprezintă instrumentul propriu al legislativului de eliminare din circuitul juridic a unei legi care nu a fost aplicată o perioadă îndelungată de timp fie pentru că este nerezonabilă, fie pentru că relațiile sociale au evoluat, căpătând forme care nu mai pot fi încadrate în limitele acesteia.

În orice caz, 12 atât amendarea unei legi desuete, cât și abrogarea sa se face de către Parlament prin adoptarea unei legi noi. Aceasta este atribuția de bază și funcția ce determină rațiunea de a fi a Parlamentului, potrivit articolului 72 din Constituție. Declararea desuetudinii legilor reprezintă o atribuție improprie pentru legislativ și, prin urmare, adoptând articolul II din Legea nr. 52 din 16 martie 2023, Parlamentul și-a depășit competența prevăzută de articolul 72 din Constituție. Pornind de la argumentele invocate, Curtea a declarat neconstituțional articolul II din Legea nr. 52 din 16 martie 2023 pentru implementarea considerentelor unor hotărâri ale Curții Constituționale.

În consecință, Curtea a confirmat respectarea exigențelor jurisprudenței constituționale în formularea textului articolului 13 alin. (1) din Constituție: „Limba de stat a Republicii Moldova este limba română, funcționând pe baza grafiei latine.” 4. Interdicția de a candida la alegeri, aplicată unor persoane asociate partidelor politice declarate neconstituționale Pe 26 martie 2024, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 9 privind controlul constituționalității Legii nr. 280 din 4 octombrie 20234. Din analiza condițiilor de admisibilitate a unei sesizări, Curtea a constatat incidența dreptului deputaților de a formula propuneri și amendamente la proiectul de lege, garantat de articolul 73 din Constituție, și a dreptului de a candida la alegeri, garantat de articolul 38 din Constituție, și a decis să analizeze proporționalitatea acestei măsuri din perspectiva articolelor 23 și 54 din Constituție.

I. Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 73 din Constituție În jurisprudența sa, Curtea a reținut că respectarea procedurilor parlamentare nu se limitează doar la asigurarea posibilității deputaților de a formula întrebări și de a avea intervenții de la tribuna Parlamentului cu privire la proiectele de legi supuse examinării. Această abordare ar fi prea formalistă dacă deputații nu ar avea posibilitatea să solicite modificarea proiectelor de legi. Din acest motiv, articolul 73 din Constituție le garantează deputaților prerogativa de a prezenta propuneri și amendamente la proiectul de lege. Prerogativa în discuție le permite deputaților să propună modificarea proiectelor de legi dacă, de exemplu, acestea conțin prevederi care afectează în mod disproporționat drepturile și libertățile persoanelor.

Prin urmare, acest element poate fi considerat central pentru procedura parlamentară. Legea fundamentală nu stabilește un termen pentru exercitarea dreptului în discuție. Pentru ca acest drept să fie garantat, parlamentarilor trebuie să li se acorde o perioadă de timp rezonabilă pentru formularea propunerilor și a amendamentelor la proiectele de legi examinate de Parlament (a se vedea HCC nr. 14 din 27 aprilie 2021, § 64). Pe de altă parte, Curtea a recunoscut caracterul relativ al dreptului deputaților de a formula propuneri și amendamente la proiectele de legi, menționând că Parlamentul poate stabili condiții de admisibilitate a amendamentelor (e.g., termenul depunerii acestora, forma depunerii amendamentelor etc.), care i-ar permite să evite tergiversarea adoptării proiectelor de legi.

Astfel, Parlamentul poate limita prerogativa deputaților de a formula propuneri și 4 Hotărârea nr. 9 din 26 martie 2023 pentru controlul constituționalității Legii nr. 280 din 4 octombrie 2023 (interdicția de a candida la alegeri, aplicată unor persoane asociate partidelor politice declarate neconstituționale). 13 amendamente la proiectele de legi în baza principiului autonomiei parlamentare. În acest sens, este important ca, în cazul instituirii unor limitări, Parlamentul să asigure un echilibru corect între cele două interese aflate în conflict (a se vedea HCC nr. 28 din 19 noiembrie 2020, § 40; HCC nr. 14 din 27 aprilie 2021, § 65). Examinând sesizarea, Curtea a observat că înregistrarea proiectului de lege la Secretariatul Parlamentului și votarea acestuia în prima lectură a avut loc la 4 octombrie 2023, iar votarea proiectului de lege în a doua lectură a avut loc în după-amiaza aceleiași zile.

Astfel, deputații au avut la dispoziție câteva ore pentru a formula propuneri şi amendamente la proiectul de lege pentru prima și cea de-a doua lectură. Curtea a reținut că Parlamentul poate stabili termene-limită în cadrul cărora deputații pot să formuleze propuneri și amendamente la proiectele de legi, mai cu seamă atunci când examinează chestiuni urgente. În acest caz, Curtea a admis că proiectul legii contestate trata o chestiune urgentă, de vreme ce urmărea să instituie un mecanism care să prevină accederea în funcții elective, la alegerile locale din 5 noiembrie 2023, a persoanelor care au participat la faptele pentru care a fost declarat neconstituțional Partidul Politic „Șor”, prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 10 din 19 iulie 2023. Astfel, proiectul legii contestate avea ca obiectiv să protejeze integritatea alegerilor.

Totuși, chiar dacă proiectul de lege trata o chestiune urgentă, Curtea nu a considerat că termenul oferit de către Parlament le-a permis deputaților să-și exercite în mod efectiv dreptul de a formula propuneri și amendamente. Așadar, pentru că la adoptarea Legii contestate Parlamentul nu a asigurat un echilibru corect între dreptul deputaților de a formula propuneri și amendamente la proiectul de lege și principiul autonomiei parlamentare, Curtea a constatat că legea contestată contravine articolului 73 din Constituție. Această constatare putea scuti Curtea să-și continue analiza prin prisma articolelor 23, 38 și 54 din Constituție. Totuși, pentru a-și consolida raționamentele, Curtea a evaluat caracterul proporțional al interdicției contestate.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a articolelor 23, 38 și 54 din Constituție Calitatea legii. Curtea a admis că dispozițiile contestate sunt formulate în mod clar, de vreme ce în argumentele prezentate în sesizare autorii s-au concentrat pe caracterul disproporționat al măsurii contestate. Existența unui scop legitim și legătura rațională dintre acesta și prevederea contestată. Curtea a admis că dispozițiile contestate pot realiza mai multe scopuri legitime menționate în articolul 54 alin. (2) din Constituție (e.g., protecția securității naționale, a integrității teritoriale, a ordinii publice, a protecșia drepturilor, libertăților și demnității altor persoane) și că există o legătură rațională între aceste scopuri și prevederea contestată.

Existența unui echilibru corect între principiile concurente. Curtea a reținut că în Avizul consultativ din 8 aprilie 2022 pentru Curtea Supremă Administrativă a Lituaniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a notat că la aprecierea proporționalității unei măsuri generale, care restricționează exercițiul dreptului de a candida pentru ocuparea unei funcții elective, trebuie analizate următoarele chestiuni: dacă durata restricției este limitată în timp sau dacă există posibilitatea de a solicita reexaminarea acesteia; dacă restricția se aplică pe baza unor 14 criterii obiective; dacă procedura de aplicare a restricției este însoțită de suficiente garanții apte să asigure protecția împotriva arbitrariului.

(a) Dacă durata restricției este limitată în timp sau dacă există posibilitatea de a solicita reexaminarea acesteia. Curtea a observat că interdicția de a candida este limitată în timp. Persoanele care intră sub incidența acesteia nu au dreptul să candideze la funcții elective timp de trei ani de la data pronunțării hotărârii Curții Constituționale cu privire la declararea neconstituționalității partidului (a se vedea articolul 16 alin. (21) din Codul electoral). Pe de altă parte, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că durata fixă a interdicției de a candida nu are în vedere gradul contribuției fiecărei persoane la faptele pentru care a fost declarat neconstituțional partidul.

Astfel, persoanelor care au contribuit în mod nesemnificativ la faptele pentru care partidul a fost declarat neconstituțional li se va aplica o interdicție de aceeași durată ca în cazul persoanelor care au contribuit în mod activ sau care au avut un rol determinant la comiterea faptelor imputate partidului. Curtea a reținut că această abordare ar putea conduce la aplicarea interdicției în mod disproporționat față de comportamentul candidatului (a se vedea HCC nr. 16 din 3 octombrie 2023, § 63). Aceste concluzii sunt valabile și în raport cu noul termen al interdicției de a candida, stabilit de articolul 16 alin. (21) din Codul electoral. Mai mult, legea nu prevede posibilitatea de a solicita reexaminarea interdicției de a candida (a se vedea § 30 din Opinia CDL-AD(2023)049).

(b) Dacă restricția s-a aplicat pe baza unor criterii obiective. În această cauză, Curtea a observat că mecanismul de aplicare a interdicției de a candida se baza pe o analiză a încadrării conduitei candidatului într-o categorie stabilită de articolul 16 alin. (2) lit. f) din Codul electoral și dacă acesta a fost menționat în hotărârea Curții Constituționale referitoare la declararea neconstituționalității partidului politic. Deși legislatorul a separat această procedură de procedura declarării neconstituționalității partidului, Curtea a reținut că menționarea conduitei candidatului în decizia Curții va obliga organele electorale să-i interzică să candideze. Organele electorale nu par să aibă competența de a verifica, în mod independent, gradul contribuției candidatului la faptele pentru care partidul a fost declarat neconstituțional.

De exemplu, dacă organele electorale ar constata că candidatul cade sub incidența celui dintâi criteriu de ineligibilitate – este bănuit, învinuit, inculpat de comiterea unor infracțiuni menționate în decizia de declarare a neconstituționalității partidului –, normele contestate nu le-ar permite să analizeze, în mod independent, probele care stau la baza acuzării înaintate candidatului pentru a aprecia rolul jucat de acesta la acțiunile pentru care partidul politic a fost declarat neconstituțional. În acest caz, organele electorale ar fi obligate să aplice interdicția de a candida la alegeri pe baza faptului că comportamentul candidatului a fost menționat în decizia de declarare a neconstituționalității partidului.

Curtea a constatat că această situație este valabilă și în cazul celorlalte criterii de ineligibilitate. Mai mult, Curtea a reținut că criteriile formulate de legislator trebuie să conțină texte neutre care să aibă o aplicabilitate generală. În caz contrar, legislatorul ar trebui să actualizeze criteriile în funcție de o eventuală hotărâre de declarare a neconstituționalității unui partid politic. Curtea a recunoscut că argumentele utilizate într-o decizie de declarare a neconstituționalității unui partid politic pot prezenta o importanță pentru legislator la reglementarea unui mecanism care ar limita drepturile electorale ale persoanelor care au contribuit la faptele pentru care partidul a fost declarat neconstituțional.

Totuși, utilizarea directă a argumentelor dintr-o hotărâre a Curții pentru formularea criteriilor de ineligibilitate poate omite includerea unor categorii de subiecte care prezintă un pericol similar cu subiectele reglementate de lege sau poate conduce 15 la utilizarea unor formulări prea generale, așa cum este cazul textului „au realizat alte fapte” de la articolul 16 alin. (2) lit. f) pct. 4) din Codul electoral. În această cauză, Curtea a observat că criteriile de ineligibilitate nu conțin texte neutre care să permită evaluarea candidaților pe baza pericolului pe care îl prezintă candidații pentru obiectivele declarate de legislator.

Astfel, criteriile de ineligibilitate îi vizează pe candidații a căror conduită a fost menționată în hotărârea de declarare a neconstituționalității partidului, fără să se aplice candidaților a căror conduită nu a fost menționată în hotărâre, chiar dacă ambele categorii de candidați ar prezenta prin conduita lor același grad de pericol pentru obiectivele protejate de legislator. Această abordare a legislatorului permite limitarea exercițiului drepturilor electorale ale candidaților într-un mod discriminatoriu. Curtea a notat că Parlamentul poate avea în vedere mecanismele sugerate de Comisia de la Veneția și ODIHR referitoare la aplicarea interdicției de a candida în cazul persoanelor asociate partidelor politice declarate neconstituționale.

Astfel, în opinia prezentată Curții, Comisia de la Veneția și ODIHR au menționat că acest mecanism trebuie să conțină criterii corespunzătoare și o evaluare individuală eficientă care să reducă restricțiile dreptului de a fi ales doar la membrii partidului și/sau la membrii organelor executive ale partidului, ale căror activități au pus în pericol Constituția și integritatea statului democratic sau care au fost condamnați pentru comiterea unei infracțiuni grave (§ 31 din Opinia CDL-AD(2023)049). De asemenea, Parlamentul poate avea în vedere mecanismele echivalente din statele europene, aplicate în mai multe cazuri examinate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

De exemplu, în Letonia, după declararea neconstituționalității partidului comunist leton pentru implicarea acestuia într-o lovitură de stat, legislatorul leton a stabilit interdicția de a candida la alegeri și mecanismul de anulare a înregistrării candidaților înregistrați dacă se constată, printr- o hotărâre judecătorească, că aceștia au participat activ, după 13 ianuarie 1991, la activitățile partidului comunist leton, Frontului Internaționalist al Muncitorilor din RSS Letonă, Consiliului Unit colectivelor de muncă, Organizației veteranilor de război și de muncă sau Comitetului de salvare națională a Letonei sau la nivelul regional al acestor organizații. Pe baza acestei legi, reclamantei din cauza Ždanoka v. Letonia [MC], 16 martie 2006, i s-a refuzat, printr-o hotărâre judecătorească, înregistrarea în calitate de candidat la alegerile parlamentare.

Instanța a admis demersul procurorului care susținea că reclamanta a participat activ la activitățile partidului comunist leton. În cauza menționată, Curtea Europeană nu a constatat încălcarea dreptului de a candida la alegeri, deoarece restricția îi privea doar pe cei care „au participat activ” la activitățile partidului la data faptelor. Curtea a reținut că acest fapt confirmă că legiuitorul a făcut o distincție clară între diferite forme de implicare în activitatea partidului a foștilor săi membri. De asemenea, legea le permitea persoanelor afectate să pună în discuție, în fața unui tribunal, încadrarea lor în categoriile de persoane definite de legislator. Curtea Europeană a considerat că legea era clară și precisă atunci când definea categoriile de persoane care cad sub incidența ei și, de asemenea, era suficient de flexibilă pentru a le permite instanțelor de drept comun să examineze dacă o persoană aparținea sau nu acestei categorii.

În concluzie, Curtea a reținut că legea în discuție avea un grad suficient de individualizare, așa cum îl impune articolul 3 din Protocolul nr. 1 (a se vedea §§ 126-128). De asemenea, în Spania, după dizolvarea partidelor politice Batasuna și Herri Batasuna în martie 2003, legislatorul a stabilit interdicția de a candida la alegeri și mecanismul de anulare 16 a înregistrării candidaților înregistrați dacă se constata, printr-o hotărâre judecătorească, că candidații au legături puternice și dovedite cu partidele politice declarate ilegale. Pe baza acestei legi, reclamanților din cauza Etxeberria și alții v. Spania, 30 iunie 2009, li s-a refuzat, printr-o hotărâre judecătorească, înregistrarea în calitate de candidați la alegerile municipale, regionale și autonome din Țara Bascilor și Navarra.

Instanța a admis demersul procurorului care susținea că reclamanții au continuat activitățile partidelor politice Batasuna și Herri Batasuna, declarate ilegale și dizolvate. În cauza menționată, Curtea Europeană nu a constatat încălcarea dreptului de a candida la alegeri, de vreme ce legea care permitea anularea înregistrării putea fi aplicată doar candidaților care au legături puternice și dovedite cu partidele politice declarate ilegale. Curtea a observat că autoritățile au luat deciziile de excludere a candidaturilor pe o bază individuală și instanțele interne au constatat, fără echivoc, o legătură cu partidele politice declarate ilegale după o audiere în timpul căreia grupurile au putut formula observații (a se vedea §§ 52-56).

(c) Dacă procedura de aplicare a restricției este însoțită de suficiente garanții apte să asigure o protecție împotriva arbitrariului. În această cauză, Curtea a observat că lista candidaților care cad sub incidența interdicțiilor prevăzute de articolul 16 alin. (2) lit. f) din Codul electoral este întocmită de Comisia Electorală Centrală pe baza informațiilor prezentate de Inspectoratul General al Poliției, de Centrul Național Anticorupție, de Serviciul de Informații și Securitate și de Procuratura Generală. Curtea a observat că dispozițiile articolului 16 alin. (22) din Codul electoral nu prevăd obligația Comisiei de a notifica candidații vizați despre informațiile prezentate de autorități și posibilitatea acestora de a prezenta probe în apărarea lor până la includerea lor în lista persoanelor care cad sub incidența interdicției de a candida.

Mai mult, legea nu prevede nici posibilitatea candidatului de a contesta includerea sa în lista respectivă. De asemenea, la etapa aplicării restricției la înregistrarea concurenților electorali de către organele electorale în baza listei comunicate de Comisia Electorală Centrală, dispozițiile contestate nu prevăd că acestea ar trebui să audieze preliminar candidatul și să-i ofere posibilitatea de a se apăra. Curtea a avut în vedere faptul că legislatorul a interzis aplicarea interdicției de a candida în cazul persoanelor care pot demonstra, în mod inechivoc, că au încercat anterior declarării neconstituționalității partidului politic să determine renunțarea, în interiorul partidului politic, la acțiunile care au condus la declararea neconstituționalității acestuia sau s-au disociat, în mod public, de aceste acțiuni, sau care demonstrează scoaterea de sub urmărirea penală sau achitarea în cadrul procesului penal.

Totuși, Curtea a notat că dreptul de a prezenta probe în propria ta apărare a fost reglementat la etapa depunerii documentelor pentru înregistrare în calitate de candidat la alegeri. Potrivit articolului 68 alin. (1) lit. f) din Codul electoral, candidatul trebuie să prezinte, inter alia, o declarație pe proprie răspundere că nu cade sub incidența interdicției de a candida, inclusiv probele care ar demonstra, fără echivoc, că a încercat, anterior declarării neconstituționalității partidului politic, să determine renunțarea, în interiorul partidului politic, la acțiunile care au determin