Hotărâre nr. 1 din 16.01.2024

Se aprobă Raportul privind exercitarea jurisdicției constituționale în anul 2023, conform anexei.

Prezenta hotărâre se publică în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”. Președinte Domnica MANOLE Chișinău, 16 ianuarie 2024, HCC nr. 1 2 Aprobat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 1 din 16 ianuarie 2024 RAPORT privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2023

Competența Curții Supreme de Justiție în cazul examinării contestațiilor depuse împotriva deciziei Comisiei de evaluare Pe 14 februarie 2023, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 5 privind excepțiile de neconstituționalitate a unor prevederi din Legea nr. 26 din 10 martie 2022 privind unele măsuri 8 aferente selectării candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor3. Autorii excepțiilor au contestat mai multe prevederi din Legea nr. 26 din 10 martie 2022 privind unele măsuri aferente selectării candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor. Totuși, având în vedere actul de sesizare a Curții, ea a examinat doar constituționalitatea textului „dacă constată existența unor circumstanțe care puteau duce la promovarea evaluării de către candidat” din articolul 14 alin. (8) lit. b) din Legea citată. Autorii excepțiilor au notat că textul contestat reduce, în mod semnificativ, limitele controlului judecătoresc asupra deciziilor Comisiei de evaluare privind nepromovarea evaluării, contrar articolelor 20, 23 alin. (2) și 54 din Constituție. Curtea a reținut că dreptul de acces la un tribunal trebuie să fie unul practic şi efectiv, nu teoretic şi iluzoriu. Efectivitatea dreptului în discuție reclamă ca persoanele să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta un act care constituie o ingerință în exercitarea drepturilor lor. Curtea a observat că deși decizia Comisiei de evaluare privind nepromovarea evaluării nu-l împiedică pe candidat să-și continue activitatea în calitate de judecător, de procuror sau altă funcție din domeniul dreptului deținută anterior, ea poate afecta reputația profesională a candidatului – protejată de dreptul la viața privată –, de vreme ce ea conține constatări cu privire la lipsa integrității etice și financiare a candidatului. Din perspectiva accesului la un tribunal. Curtea a constatat că legislatorul a stabilit o cale de atac împotriva deciziilor Comisiei de evaluare privind nepromovarea evaluării. Totuși, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a notat că dreptul de acces la un tribunal nu include doar dreptul de a iniția o acțiune în justiție, ci şi dreptul la soluționarea cauzei de către un tribunal competent să se pronunțe asupra tuturor aspectelor de fapt şi de drept. Analizând prevederile legii, Curtea a constatat că, în esență, prin textul de lege contestat legislatorul a stabilit că deciziile Comisiei de evaluare pot fi verificate de către colegiul special doar sub aspectul constatărilor referitoare la îndeplinirea de către candidat a criteriilor de integritate etică și financiară. În consecință, controlul judecătoresc al colegiului special se extinde doar asupra chestiunilor de fond, fără a acoperi chestiunile de procedură. În jurisprudența sa, Curtea a notat că exigența „jurisdicţiei depline” a unui tribunal este îndeplinită atunci când se constată că organul judiciar în discuţie a exercitat o „jurisdicţie suficientă” sau a asigurat o „examinare suficientă” în cadrul procedurii. Această condiţie nu va fi îndeplinită dacă tribunalul este împiedicat să examineze sau nu va examina problemele centrale ale litigiului. Pentru a vedea dacă dispozițiile contestate respectă exigențele articolului 20 din Constituție, Curtea a verificat dacă limitarea controlului judecătoresc asupra deciziilor Comisiei de evaluare 3 Hotărârea nr. 5 din 14 februarie 2023 privind excepțiile de neconstituționalitate a unor prevederi din Legea nr. 26 din 10 martie 2022 privind unele măsuri aferente selectării candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor 9 a urmărit un scop legitim și dacă această limitare îi permite colegiului special al Curții Supreme de Justiție să asigure o „examinare suficientă” a problemelor centrale ale eventualelor litigii. Referitor la existența unui scop legitim, Curtea a reținut că în nota informativă la proiectul de lege nu se regăsește niciun argument cu privire la necesitatea limitării controlului judiciar al deciziilor Comisiei de evaluare. Totuși, din opinia prezentată de Parlament și din conținutul textului contestat, Curtea a dedus că legislatorul a urmărit să evite situațiile de anulare a deciziilor Comisiei de evaluare din cauza încălcării unor reguli de procedură nesemnificative, iar pe de altă parte, să asigure celeritatea soluționării contestațiilor pentru a avea mai repede un Consiliu Superior al Magistraturii funcțional. Curtea a reținut că aceste scopuri legitime pot fi încadrate în obiectivele generale al ordinii publice și al garantării autorității și imparțialității justiției, stabilite de articolul 54 alin. (2) din Constituție. Cu privire la caracterul suficient al controlului judiciar exercitat de completul special al Curții Supreme de Justiție, Curtea a reținut că acesta se poate manifesta doar asupra chestiunilor de fond și nu acoperă chestiunile de procedură. Curtea a constatat că articolul 12 alin. (4) din Lege stabilește drepturile candidatului în cadrul procedurii de evaluare. Astfel, candidatul are dreptul a) să participe la şedinţele Comisiei de evaluare şi să dea explicaţii verbale; b) să fie asistat de un avocat sau de un avocat stagiar pe parcursul procedurii de evaluare; c) să ia cunoştinţă de materialele evaluării, cu cel puţin 3 zile până la audiere; d) să prezinte, în formă scrisă, date şi informaţii suplimentare pe care le consideră necesare în vederea înlăturării suspiciunilor privind integritatea sa, dacă a fost în imposibilitatea de a le prezenta anterior; e) să conteste decizia Comisiei de evaluare. Curtea a notat că legea trebuie să prevadă un remediu în cazurile în care candidatului nu i-au fost asigurate drepturile procedurale în cadrul procedurii de evaluare. În funcție de eventualele carențe procedurale admise la etapa evaluării, de natura dreptului procedural afectat, precum și de circumstanțele particulare ale cauzei, neasigurarea unui drept procedural poate fi considerat o problemă centrală a litigiului. În această cauză, Curtea a observat că dispozițiile contestate nu le permit candidaților nepromovați să solicite reluarea procedurii de evaluare în cazul în care decizia Comisiei de evaluare este afectată de vicii procedurale grave. Curtea a observat că la limitarea controlului judiciar al deciziilor Comisiei de evaluare legislatorul nu a avut în vedere nici faptul că împotriva deciziilor în discuție legea prevede o singură cale de atac. După epuizarea remediului din fața completului special, candidatul nu va putea pune în discuție în fața altui organ jurisdicțional încălcarea drepturilor sale procedurale la etapa evaluării. Acest fapt presupune că viciile în discuție nu vor fi examinate de nicio autoritate jurisdicțională, indiferent de gravitatea încălcărilor comise la evaluarea candidatului. Curtea a admis că dispozițiile contestate sunt apte să realizeze obiectivul urmărit de legislator, i.e. să evite situațiile de anulare a deciziilor Comisiei de evaluare din cauza încălcării unor reguli de procedură nesemnificative. Totuși, acest obiectiv poate fi atins prin mijloace mai puțin intruzive în dreptul candidaților nepromovați la o instanță cu jurisdicție deplină. Astfel, obiectivul legislatorului poate fi realizat prin limitarea controlului judiciar la erorile procedurale grave ale Comisiei de evaluare în cadrul procedurii de evaluare, care afectează caracterul echitabil al procedurii de evaluare. Această soluție însoțită de competența completului special de a examina „circumstanțele care puteau duce la promovarea evaluării” de către candidat sunt în măsură să asigure o „examinare suficientă” a problemelor centrale abordate de candidații nepromovați. 10 În cauza Xhoxhaj v. Albania, 9 februarie 2021, Curtea Europeană a constatat că Comisia independentă de calificare, care evalua judecătorii și procurorii în funcție în partea ce ține de bunurile deținute, integritatea lor și competențele profesionale, avea toate caracteristicile unui organ judiciar independent. Totuși, Curtea Europeană a observat că decizia Comisiei în discuție putea fi contestată în fața Camerei de Apel care avea competență deplină să examineze fiecare dintre motivele contestației depuse de persoana evaluată, inclusiv să remedieze erorile de procedură. Aceste constatări i-au permis Curții să ajungă la concluzia că dispozițiile contestate nu asigură candidații nepromovați că vor beneficia de o „examinare suficientă” a problemelor centrale ale contestațiilor formulate în fața completului special al Curții Supreme de Justiție și, prin urmare, contravin articolelor 20, 23 alin. (2) și 54 din Constituție. Pornind de la argumentele invocate, Curtea a declarat neconstituțional textul „dacă constată existența unor circumstanțe care puteau duce la promovarea evaluării de către candidat” din articolul 14 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 26 din 10 martie 2022 privind unele măsuri aferente selectării candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor. Totodată, Curtea a reținut că până la modificarea legii de către Parlament, completul special al Curții Supreme de Justiție, la examinarea contestațiilor declarate împotriva deciziilor Comisiei de evaluare, va putea dispune reevaluarea candidaților nepromovați dacă va constata (a) că în cadrul procedurii de evaluare au fost admise erori procedurale grave de către Comisia de evaluare, care afectează caracterul echitabil al procedurii de evaluare, și (b) că există circumstanțe care puteau conduce la promovarea evaluării de către candidat.

Competența Guvernului de a stabili condițiile aplicabile la calcularea pensiei militarilor și a funcționarilor detașați Pe 28 februarie 2023, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 6 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din punctul 2 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 78 din 21 februarie 1994 cu privire la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire şi plată a pensiilor şi indemnizațiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, colaboratorilor Centrului Național Anticorupție şi funcționarilor publici cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare4. Autorul excepției a menționat că Guvernul a stabilit o condiție suplimentară aplicabilă la calcularea pensiei funcționarilor detașați, care contravine articolului 47 din Constituție. Autorul excepției a susținut că Guvernul a acționat ultra vires la adoptarea prevederilor contestate. Curtea a decis să examineze sesizarea în fond, prin prisma articolelor 47 și 102 alin. (2) din Constituție, care reglementează dreptul la asistență şi protecție socială și competența Guvernului de a adopta hotărâri pentru organizarea executării legilor. 4 Hotărârea nr. 6 din 28 februarie 2023 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din punctul 2 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 78 din 21 februarie 1994 cu privire la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire şi plată a pensiilor şi indemnizațiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, colaboratorilor Centrului Național Anticorupție şi funcționarilor publici cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare 11 Curtea a notat că, conform articolului 102 alin. (2) din Constituție, Guvernul organizează executarea legilor, scop în care emite hotărâri pentru precizarea, clarificarea şi aplicarea cât mai corectă a acestora. Necesitatea şi legitimitatea unei hotărâri a Guvernului apare numai în măsura în care punerea în aplicare a unei prevederi legale reclamă stabilirea unor reguli subsecvente, care să asigure aplicarea lor corectă sau organizarea corespunzătoare a unor activități. Curtea a subliniat că normele cuprinse în actele Guvernului nu pot avea caracter primar şi că acestea dezvoltă şi concretizează dispozițiile legilor. Guvernul nu are competență normativă primară, fiind abilitat să acționeze numai în executarea actelor legislative. Curtea a verificat următoarele chestiuni: a) dacă hotărârea Guvernului a fost adoptată în vederea executării unei legi și b) dacă Guvernul, prin actul său, a adoptat norme cu caracter primar. a) Dacă hotărârea Guvernului a fost adoptată în vederea executării unei legi Curtea a observat că în preambulul Hotărârii Guvernului nr. 78 din 21 februarie 1994 se menționează că aceasta urmărește scopul executării Legii nr. 1544 din 23 iunie 1993 și a Hotărârii Parlamentului Republicii Moldova nr. 1545 din 23 iunie 1993. Legea nr. 1544 din 23 iunie 1993 stabilește condițiile de pensionare a unor categorii de funcționari care activează, de exemplu, în Forțele Armate, Serviciul Protecție și Pază de Stat, Ministerul Afacerilor Interne, Centrul Național Anticorupție etc. Articolul 44 alin. (2) din Legea în discuție reglementează modul de stabilire a soldei din care se calculează pensia. De asemenea, articolul 48 al Legii în discuție prevede că pensiile funcționarilor în discuție şi ale membrilor familiilor acestora se stabilesc de către Casa Națională de Asigurări Sociale, în modul stabilit de Guvern. Potrivit articolului 2 al Hotărârii Parlamentului menționate supra, Guvernul trebuie să-i prezinte Parlamentului spre examinare propuneri pentru aducerea actelor legislative în conformitate cu Legea nr. 1544 din 23 iunie 1993 şi să adopte actele normative necesare aplicării acesteia. Așadar, Curtea a reținut că Hotărârea Guvernului nr. 78 din 21 februarie 1994 a fost adoptată în vederea executării Legii nr. 1544 din 23 iunie 1993. b) Dacă Guvernul prin actul său a adoptat norme cu caracter primar Curtea a reiterat că actul normativ subordonat legii nu poate conține norme cu caracter primar, iar conținutul actului normativ trebuie să fie în strictă conformitate cu normele şi scopul legii şi nu poate introduce reglementări noi, altele decât cele stabilite de lege. Curtea a constatat că, în acest caz, Guvernul, odată cu adoptarea măsurilor de organizare a executării Legii nr. 1544 din 23 iunie 1993, a introdus o condiție cu caracter limitativ, care nu se conține în articolul 44 alin. (2) din Lege. Această condiție reprezintă o plafonare a soldei din care se calculează pensia persoanelor menționate în articolul 44 alin. (2) din Lege. Așadar, funcționarului detașat nu i se poate calcula o soldă mai mare decât media lunară a 12 funcționarului din ministerul de unde a fost detașat, afectându-i astfel dreptul la protecție socială. Curtea a conchis că prin introducerea textului „dar nu mai mare decât media lunară prevăzută pentru militari şi persoanele din corpul de comandă în ministerele de unde au fost detașați” din punctul 2 lit. b) din Hotărârea nr. 78 Guvernul a acționat ultra vires, stabilind o condiție care face ca norma să aibă un caracter primar. Prin urmare, au fost încălcate prevederile articolelor 47 și 102 alin. (2) din Constituție. Pornind de la argumentele invocate, Curtea a declarat neconstituțional textul „dar nu mai mare decât media lunară prevăzută pentru militari şi persoanele din corpul de comandă în ministerele de unde au fost detașați” din punctul 2 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 78 din 21 februarie 1994 cu privire la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire şi plată a pensiilor şi indemnizațiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, colaboratorilor Centrului Național Anticorupție şi funcționarilor publici cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare.

Excluderea persoanelor cu dizabilități și a persoanelor care asigură creșterea și educarea a patru și mai mulți copii care dețin licența de avocat din categoria persoanelor asigurate de Guvern Pe 6 aprilie 2023, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 8 privind excepțiile de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 4 alin. (4) din Legea nr. 1585 din 27 februarie 1998, din articolul 23 alin. (4) din Legea nr. 1593 din 26 decembrie 2002 și a punctului 10 al Regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1246 din 19 decembrie 20185. Curtea a observat că prevederile contestate stabilesc că statul are calitatea de asigurător pentru persoanele cu dizabilități severe, accentuate sau medii și pentru părinții, inclusiv adoptivi, care exercită în mod efectiv creșterea și educarea a patru și mai mulți copii, pentru perioada în care cel puțin un copil are vârsta de până la 18 ani. Totuși, dacă persoanele în discuție au decis să activeze în calitate de avocat, legea prevede că acestea trebuie să se asigure în mod individual. În aceste condiții, autorii sesizărilor susțin că prevederile contestate instituie un tratament diferențiat între, pe de o parte, persoanele neangajate cu dizabilități severe, accentuate sau medii și persoanele care au patru și mai mulți copii, iar pe de altă parte, aceleași persoane care dețin o licență care le permite să exercite profesia de avocat. Tratamentul diferențiat se bazează pe criteriul veniturilor și pe cel al originii sociale. În jurisprudența sa, Curtea a subliniat că respectarea principiului egalității presupune acordarea acelorași avantaje tuturor persoanelor aflate în situații similare, cu excepția cazului în care se demonstrează că tratamentul diferențiat este justificat în mod obiectiv și rezonabil. Această condiție demonstrează că principiul egalității nu are în vedere interzicerea oricărui tratament diferențiat, ci doar a tratamentelor diferențiate nejustificate. 5 Hotărârea nr. 8 din 06.04.2023 privind excepțiile de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 4 alin. (4) din Legea nr. 1585 din 27 februarie 1998, din articolul 23 alin. (4) din Legea nr. 1593 din 26 decembrie 2002 și punctul 10 al Regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1246 din 19 decembrie 2018 13 Curtea a reținut că deși este justificat ca legislatorul să aplice în mod diferențiat obligația de a achita prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în funcție de veniturile persoanelor, rămâne important (i) dacă autoritățile au ales categoriile care au venituri pe baza unui criteriu obiectiv și (ii) dacă la adoptarea deciziei autoritățile au stabilit un echilibru corect între principiile concurente. Curtea a admis că prin excluderea avocaților din categoria persoanelor asigurate, Guvernul a urmărit să facă o diferență între persoanele care desfășoară o activitate profesională și care, în mod implicit, obțin mijloace financiare pentru a achita prima de asigurare obligatorie de asistență medicală și persoanele care nu dispun de astfel de mijloace financiare. Curtea a avut în vedere competența Guvernului în domeniul gestionării bugetului public și a observat că direcționarea mijloacelor financiare spre categoriile de persoane vulnerabile, în detrimentul categoriilor financiar independente, reprezintă măsuri de asigurare pentru orice om a unui trai decent, inclusiv a sănătății și a bunăstării lui și a familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare. Astfel, Curtea a reținut că prin excluderea avocaților din categoria persoanelor asigurate de Guvern autoritățile au urmărit un scop legitim, adică au urmărit să protejeze drepturile, libertățile și demnitatea altor persoane, în sensul articolului 54 alin. (2) din Constituție. Curtea a admis că profesia de avocat poate fi generatoare de venituri. Totuși, pentru a stabili că profesia de avocat reprezintă un criteriu obiectiv care justifică tratamentul diferențiat, Curtea a verificat dacă legea prevede garanții pentru persoanele care exercită această profesie că vor încasa venituri în cuantum suficient care ar permite autorităților să le excludă din categoria persoanelor asigurate de Guvern. Legea cu privire la avocatură prevede că profesia de avocat este o profesie liberă și independentă, precum și că aceasta nu constituie activitate de întreprinzător. Avocatul acordă solicitanților asistență juridică calificată, munca lui fiind remunerată din contul onorariilor primite de la persoanele fizice și juridice, iar mărimea onorariilor se stabilește prin acordul părților contractante. De asemenea, Legea cu privire la avocatură prevede că, în funcție de starea materială a clientului, avocatul ar putea acorda asistență juridică în mod gratuit. Așadar, Curtea a concluzionat că licența de avocat nu presupune și încasarea în mod automat a unor venituri pecuniare, încasarea acestora fiind dependentă, inter alia, de efortul fizic și intelectual (capacitatea de muncă) depus, de capacitatea avocatului de a avea clienți și de a le presta acestora asistență juridică calificată. Prin urmare, deținerea de către o persoană cu dizabilități a licenței de avocat nu presupune și încasarea indiscutabilă a unor venituri. Din acest punct de vedere, aceste persoane nu se deosebesc de persoana cu dizabilități care nu deține o licență de avocat și, respectiv, nu are la bază un criteriu obiectiv. Curtea a notat că excluderea persoanelor cu dizabilități din categoria „persoană asigurată de Guvern" și includerea lor în categoria „persoană asigurată individual" doar pentru faptul că acestea dețin licență de avocat impune concluzia că legislatorul nu a avut în vedere situația particulară a persoanelor în discuție, inclusiv capacitatea de muncă a titularului licenței de a exercita profesia de avocat și de a obține venituri. Situația particulară a persoanelor cu dizabilități îl obligă pe legislator să aibă în vedere și exigențele articolului 51 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora aceste persoane trebuie să beneficieze de „o protecție specială din partea întregii societăți" și că statul trebuie să le asigure „condiții normale de [...] readaptare [...] și de integrare socială". Prin urmare, Curtea a considerat justificat argumentul autorilor excepțiilor că excluderea automată a persoanelor cu dizabilități severe, accentuate sau medii 14 din categoria persoanelor asigurate de Guvern în cazul în care acestea decid să activeze în calitate de avocat este în măsură să descurajeze aceste persoane să participe la viața socială. Curtea a aplicat aceleași raționamente și în cazul persoanelor care asigură creșterea și educarea a patru și mai mulți copii și dețin o licență de avocat. Curtea a menționat că prin excluderea persoanelor care asigură creșterea și educarea a patru și mai mulți copii și dețin licența de avocat din categoria persoanelor asigurate de Guvern pentru simplul motiv că aceste persoane dețin licența de avocat, fără a ține cont de veniturile realizate în această profesie, legislatorul nu a avut în vedere garanțiile consfințite la articolele 48, 49 și 50 din Constituție, în virtutea cărora statul facilitează, prin măsuri economice şi prin alte măsuri, formarea familiei şi îndeplinirea obligațiilor ce îi revin, ocrotește maternitatea şi copiii, stimulând dezvoltarea instituțiilor necesare, precum și că mama și copilul au dreptul la ajutor și ocrotire specială din partea statului. Curtea a menționat că această opțiune de politică socială a legislatorului de a exclude persoanele cu dizabilități și persoanele care asigură creșterea și educarea a patru și mai mulți copii care dețin licența de avocat din categoria persoanelor asigurate de Guvern creează un tratament discriminatoriu, atât timp cât nu au fost luate în considerație veniturile pe care titularul de licență le încasează din profesia de avocat. În concluzie, Curtea a reținut că dispozițiile contestate sunt contrare articolelor 16, 47, 48, 49, 50, 51 și 54 din Constituție. Totuși, Curtea a menționat că nu se poate substitui Parlamentului și Guvernului în reglementarea unui mecanism de achitare a primei de asigurare medicală obligatorie pentru avocații cu dizabilități și pentru avocații care asigură creșterea a patru și mai mulți copii în funcție de veniturile obținute. În aceste condiții, Curtea a emis o Adresă Parlamentului și Guvernului, în vederea reglementării mecanismului de calculare a primei de asigurare medicală obligatorie pentru avocații cu dizabilități și pentru avocații care asigură creșterea a patru și mai mulți copii, în funcție de veniturile obținute, în conformitate cu raționamentele Hotărârii adoptate. Pornind de la cele menționate, Curtea: a recunoscut constituțional textul „avocații" din punctul 2 al Anexei nr. 2 la Legea nr. 1593 din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală în măsura în care nu se aplică în privința persoanelor cu dizabilități severe, accentuate sau medii care dețin licența de avocat și în cazul persoanelor care asigură creșterea și educarea a patru și mai mulți copii care dețin licența de avocat; a recunoscut constituționale: a) textul „cu excepția persoanelor obligate prin lege să se asigure în mod individual" din articolul 4 alin. (4) din Legea nr. 1585 din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală; b) articolul 23 alin. (4) din Legea nr. 1593 din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și c) punctul 10 al Regulamentului privind acordarea/suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1246 din 19 decembrie 2018. 15

Interzicerea simbolurilor general cunoscute utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanități Pe 11 aprilie 2023, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 9 pentru controlul constituționalității articolului 3655 din Codul contravențional și a articolului 1 din Legea privind contracararea activității extremiste, în redactarea Legii nr. 102 din 14 aprilie 20226. Cu referire la circumstanțele cauzei, la 20 aprilie 2022 a intrat în vigoare Legea nr. 102 privind modificarea unor acte normative. Articolul I din Legea vizată a modificat articolul 1 din Legea privind contracararea activității extremiste, extinzând categoriile de simboluri a căror utilizare este considerată activitate extremistă. Articolul II pct. 98 din Legea nr. 102 a introdus două contravenții în Codul contravențional, i.e articolele 3654 și 3655. La 3 mai 2022, un grup de deputați în Parlamentul Republicii Moldova au depus la Curtea Constituțională o sesizare, înregistrată cu nr. 54a/2022, prin care au solicitat controlul constituționalității articolului I și a articolului II pct. 98 din Legea nr. 102 din 14 aprilie 2022 pentru modificarea unor acte normative. La 25 mai 2022, unul dintre autorii sesizării a mai depus la Curtea Constituțională o sesizare, înregistrată cu nr. 68a/2022, prin care a solicitat verificarea constituționalității textului „se sancționează cu amendă de la 90 la 180 de unități convenționale aplicată persoanei fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunității” din articolul 3655 din Codul contravențional. De asemenea, prevederile articolului 3655 din Codul contravențional au fost contestate pe calea unei excepții de neconstituționalitate (sesizarea nr. 111g/2022) într-un dosar pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. În procesul examinării sesizărilor, Curtea Constituțională i-a solicitat Comisiei de la Veneția o opinie referitoare la unele prevederi din Legea nr. 102 din 14 aprilie 2022 care au operat modificări în Legea privind contracararea activității extremiste și în Codul contravențional. La etapa verificării admisibilității sesizărilor, Curtea a reținut că articolul 3655din Codul contravențional și prevederile Legea nr. 102 din 14 aprilie 2022 constituie o limitare a exercițiului dreptului la libertatea de exprimare, garantat de articolul 32 din Constituție. Pentru că s-a constatat incidența articolului 32 din Constituție, Curtea a decis să exercite controlul constituționalității prevederilor în discuție prin prisma articolelor 23, 32 și 54 din Constituție, verificând, în analiza fondului cauzei, exigențele privind legalitatea ingerinței și caracterul justificat al limitării. Analiza Curții a vizat: a) Cu privire la respectarea standardului calității legii (dacă ingerința este „prevăzută de lege”) Curtea a constatat că, în redactarea Legii nr. 102 din 14 aprilie 2022, articolul 1 din Legea privind contracararea activității extremiste stabilește noțiunea de atribute şi simboluri general cunoscute utilizate în contextul unor acţiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanităţii, precum şi al propagandei sau glorificării acestor acţiuni. Acestea sunt drapelele, benzile şi panglicile colorate/de conştientizare (banda bicoloră negru-oranj), 6 Hotărârea nr. 9 din 11.04.2023 pentru controlul constituționalității articolului 3655 din Codul contravențional și a articolului 1 din Legea privind contracararea activității extremiste, în redactarea Legii nr. 102 din 14 aprilie 2022 16 emblemele (elemente grafice, litere sau cifre şi combinaţii ale lor), insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi orice alte asemenea însemne utilizate de către participanții la acţiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanităţii, precum şi de către persoane care, fără a fi participanţi la acţiunile respective, contribuie la mediatizarea şi propagarea în societate a unor idei de instigare, justificare, glorificare sau de absolvire de răspundere pentru acţiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanităţii. Caracterul general cunoscut al unor asemenea atribute şi simboluri este constatat doar în cazurile în care atributele şi simbolurile respective, precum şi conotațiile specifice ale acestora sunt cunoscute în mod obiectiv publicului larg la nivel internațional şi local. Nu constituie atribute şi simboluri general cunoscute ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității, precum şi al propagandei sau glorificării acestor acțiuni, benzile şi panglicile care sunt parte componentă a însemnelor, a medaliilor şi a ordinelor acordate persoanelor pentru participarea la cel de-al Doilea Război Mondial. Deși nu este prevăzută o listă a simbolurilor concrete care se încadrează în categoria celor „general cunoscute utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității, precum şi al propagandei sau glorificării acestor acţiuni”, legea oferă o descriere a acestora, menționând și un exemplu – „banda bicoloră negru-oranj”. De asemenea, legea stabilește că caracterul general cunoscut al unor asemenea atribute şi simboluri se constată doar în cazurile în care atributele şi simbolurile respective, precum şi conotațiile specifice ale acestora sunt cunoscute în mod obiectiv publicului larg la nivel internațional şi local. În Opinia amicus curiae nr. 1097/2022, § 44, Comisia de la Veneția a menționat că această teză sugerează ideea că sunt interzise doar simbolurile care sunt asociate, în general, cu o entitate care s-a angajat într-un război de agresiune, în comiterea crimelor de război sau a crimelor împotriva umanității. În nota de fundamentare a amendamentelor legislative care au introdus interdicția analizată s-a menționat că aceasta era necesară, dat fiind faptul creșterii numărului de cazuri de utilizare în Republica Moldova a simbolurilor asociate cu susținerea și justificarea agresiunii militare din Ucraina. Comisia de la Veneția a notat existența unui consens larg cu privire la faptul că aceste simboluri cuprind, în afară de „panglica Sfântului Gheorghe”, literele „Z” ș