Decizie nr. 50 din 19.04.2022

La originea cauzei se află sesizarea nr. 284g/2021 privind excepția de neconstituționalitate a textelor „recunoaște săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu”, „inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele indicate în rechizitoriu” și a textului „dacă din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite” din articolul 364 1 alineatele (1), (2) și (4) din Codul de procedură penală, în măsura în care este permisă examinarea cauzei penale în procedură simplificată doar dacă inculpatul recunoaște și încadrarea juridică a faptelor indicată de către procuror în rechizitoriu și că instanța de judecată nu poate reține o altă situație și/sau o altă încadrare juridică decât cea stabilită în rechizitoriu.

De asemenea, autorii sesizării au solicitat controlul constituționalității textului „sentința se adoptă în condițiile prevăzute de prezentul cod, cu derogările din prezentul articol” din articolul 364 1 alineatul (6) din Codul de procedură penală, în măsura în care sentințele pronunțate de prima instanță în procedura simplificată pot fi atacate doar sub aspectul individualizării pedepsei.

Excepția de neconstituționalitate a prevederilor în discuție a fost ridicată de dnii judecători Vitalie Movilă, Evghenii Dvurecenschii și Tudor Berdilă, în dosarul nr. 1-21030035-05-1a-11062021, pendinte la Curtea de Apel Cahul. A. Circumstanțele litigiului principal

La 26 februarie 2021, cauza penală de învinuire a dlui Vasilii Reguș a fost expediată spre examinare instanței de judecată competente. Potrivit rechizitoriului, procurorul i-a incriminat dlui Vasilii Reguș comiterea infracțiunilor prevăzute de articolele 151 alin. (4) [ vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, care a provocat decesul persoanei ] și 287 alin. (3) [ huliganismul ] din Codul penal.

Acest caz a fost examinat de prima instanță pe baza articolului 364 1 [ judecata în baza probelor administrate în faza de urmărire penală ] din Codul de procedură penală.

Astfel, la 24 mai 2021, Judecătoria Cahul, sediul central, a pronunțat o sentință prin care s-a hotărât, între altele, că dl Vasilii Reguș este vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 151 alin. (4) din Codul penal și că urmează să execute pedeapsa închisorii pe un termen de opt ani și două luni în penitenciar de tip închis. De asemenea, prima instanță a încetat procesul penal în privința capătului de acuzare bazat pe articolul 287 alin. (3) din Codul penal, pentru că fapta dlui Vasilii Reguș constituie o contravenție prevăzută de articolul 354 [ huliganismul nu prea grav ] din Codul contravențional, și, în consecință, i-a aplicat o amendă în mărime de 10 unități convenționale, adică 500 de lei. Totodată, prima instanță a admis parțial acțiunea civilă, dispunând încasarea de la dl Vasilii Reguș în beneficiul succesorului părții vătămate, dna Carolina Zaharia, a sumei de 40.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral, a sumei de 10.600 de lei cu titlu de prejudiciu material și a sumei de 4.000 de lei cu titlu de cheltuieli pentru asistență juridică, în total 54.600 de lei.

Sentința primei instanțe a fost contestată atât de partea apărării, cât și de partea acuzării.

Printr-o încheiere din 22 decembrie 2021, un complet de judecată de la Curtea de Apel Cahul, format din dnii judecători Vitalie Movilă, Evghenii Dvurecenschii și Tudor Berdilă, a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor menționate la §§ 1-2 supra și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia. B. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 16 Egalitatea „[…] (2) Toți cetățenii Republicii Moldova sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără deosebire de rasă , naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de origine socială.” Articolul 20 Accesul liber la justiție „ (1) Orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile și interesele sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție. ” Articolul 21 Prezumția nevinovăției „Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă când vinovăția sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale.” Articolul 26 Dreptul la apărare „(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) Fiecare om are dreptul să reacționeze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor și libertăților sale. (3) În tot cursul procesului părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. (4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepsește prin lege.”

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele: Articolul 7 Legalitatea procesului penal „[…] (7) Hotărârile explicative ale Plenului Curții Supreme de Justiție în chestiunile privind aplicarea prevederilor legale în practica judiciară au caracter de recomandare pentru organele de urmărire penală și instanțele judecătorești. […].” Articolul 364 1 Judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală (1) Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara, personal prin înscris autentic, că recunoaște săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. […] (2) Judecata nu poate avea loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, decât dacă inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele indicate în rechizitoriu și nu solicită administrarea de noi probe. […] (4) Instanța de judecată admite, prin încheiere, cererea dacă din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și dacă sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse și procedează la audierea inculpatului potrivit regulilor de audiere a martorului. […] (6) În caz de admitere a cererii privind judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, sentința se adoptă în condițiile prevăzute de prezentul cod, cu derogările din prezentul articol . […].” Articolul 414 Judecarea apelului (1) Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel. […] (5) Instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel. […].” ÎN DREPT A. Argumentele autorilor excepției de neconstituționalitate

Autorii sesizării au susținut că textele „recunoaște săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu”, „inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele indicate în rechizitoriu” și „dacă din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite” din articolul 364 1 alineatele (1), (2) și (4) [ judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală ] din Codul de procedură penală sunt interpretate în practica judiciară în sensul în care inculpatul trebuie să recunoască încadrarea juridică a faptei făcută de către procuror și că instanța de judecată nu ar putea reîncadra juridic fapta imputată persoanei.

De asemenea, autorii sesizării au afirmat că textul „sentința se adoptă în condițiile prevăzute de prezentul cod, cu derogările din prezentul articol” din articolul 364 1 alineatul (6) din Codul de procedură penală este interpretat în practica judiciară constantă în sensul în care sentința pronunțată în procedura simplificată poate fi contestată cu apel doar sub aspectul individualizării pedepsei.

În sprijinul acestor afirmații, autorii sesizării au făcut trimitere la Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 13 din 16 decembrie 2013, precum și la mai multe cauze care ar confirma afirmațiile în discuție.

Totuși, autorii sesizării susțin că aceste interpretări judecătorești nu au suport normativ în Codul de procedură penală.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile contestate contravin articolelor 16, 21 și 26 din Constituție, precum și articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de un complet de judecată de la Curtea de Apel Cahul. Astfel, Curtea constată că sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta în Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă textele „recunoaște săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu”, „inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele indicate în rechizitoriu” și „dacă din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite” din articolul 364 1 alineatele (1), (2) și (4) din Codul de procedură penală, în măsura în care este permisă examinarea cauzei penale în procedură simplificată doar dacă inculpatul recunoaște și încadrarea juridică a faptelor făcută de procuror în rechizitoriu și că instanța de judecată nu poate reține o altă situație și/sau o altă încadrare juridică decât cea stabilită în rechizitoriu.

De asemenea, este obiect al excepției de neconstituționalitate și textul „sentința se adoptă în condițiile prevăzute de prezentul cod, cu derogările din prezentul articol” din articolul 364 1 alineatul (6) din Codul de procedură penală, în măsura în care sentințele pronunțate de prima instanță în procedura simplificată pot fi atacate doar sub aspectul individualizării pedepsei.

Prevederile articolului 364 1 din Codul de procedură penală au fost contestate anterior în fața Curții Constituționale (a se vedea HCC nr. 9 din 9 martie 2017, DCC nr. 40 din 8 mai 2018 și DCC nr. 12 din 29 ianuarie 2019), însă această excepție de neconstituționalitate conține argumente noi.

În continuare, Curtea reține că o condiție obligatorie pentru formularea excepției de neconstituționalitate o reprezintă aplicabilitatea prevederilor contestate în cauza în care a fost ridicată excepția (a se vedea punctul 1 din dispozitivul HCC nr. 2 din 9 februarie 2016).

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză penală examinată într-o procedură simplificată. Prin urmare, Curtea constată că prevederile contestate pot fi aplicate la soluționarea cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Curtea reține că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența a cel puțin unui drept garantat de Constituție (a se vedea DCC nr. 44 din 1 aprilie 2021, § 20; DCC nr. 78 din 3 iunie 2021, § 17).

Autorii excepției de neconstituționalitate afirmă că prevederile contestate contravin articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și articolelor 16 [ egalitatea ], 21 [ prezumția nevinovăției ] și 26 [ dreptul la apărare ] din Constituție. Pentru că autorii sesizării au invocat articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea va reține și articolul 20 [ accesul liber la justiție ] din Constituție.

În jurisprudența sa, Curtea a stabilit că pentru a fi aplicabil articolul 16 din Constituție, autorul sesizării trebuie să demonstreze existența unor ingerințe în drepturile fundamentale garantate de Constituție (HCC nr. 30 din 23 septembrie 2021, § 42).

În continuare, Curtea va analiza dacă prevederile contestate implică vreo ingerință în drepturile fundamentale invocate de autorii sesizării.

Cu privire la incidența articolului 21 din Constituție care garantează prezumția de nevinovăție, Curtea subliniază că acest principiu presupune că orice persoană acuzată de comiterea unui delict este prezumată nevinovată până atunci când vinovăția sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale. Astfel, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că orice persoană este considerată nevinovată până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești de condamnare (a se vedea DCC nr. 4 din 20 ianuarie 2020, § 22).

Sub acest aspect, Curtea constată că prevederile criticate nu inversează sarcina probei. Acuzării îi revine sarcina de a demonstra vinovăția persoanei. Persoana beneficiază de prezumția de nevinovăție atât timp cât vinovăția sa nu este stabilită „dincolo de orice îndoială rezonabilă” (a se vedea DCC nr. 40 din 8 mai 2018, § 35 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului citată acolo). Chiar în ipoteza în care s-a dispus judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, însă ca urmare a analizei probelor prezentate se ajunge la concluzia că făptuitorul nu este vinovat de cele imputate, judecătorul nu va putea pronunța o sentință de condamnare. Altfel spus, simplul fapt al recunoașterii vinovăției în săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și al dispunerii judecării cauzei conform articolului 364 1 din Codul de procedură penală nu echivalează cu pronunțarea unei sentințe de condamnare. Din contra, dacă instanța de judecată va constata în cadrul examinării conform procedurii simplificate, după audierea inculpatului și/sau în timpul dezbaterilor, că au apărut circumstanțe care exclud aplicarea dispozițiilor articolului 364 1 din Codul de procedură penală, ea trebuie să reia cercetarea judecătorească sau să dispună judecarea cauzei în procedura obișnuită, putând adopta, după caz, și o sentință de achitare (a se vedea DCC nr. 40 din 8 mai 2018, § 36). Prin urmare, Curtea nu poate reține, în acest caz, incidența articolului 21 din Constituție.

Cu privire la incidența articolelor 20 și 26 din Constituție, Curtea constată că autorii sesizării pun în discuție două probleme referitoare la procedura de judecare a cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală: (i) interpretarea în practică a unor prevederi din articolul 364 1 din Codul de procedură penală în sensul în care inculpatul trebuie să recunoască încadrarea juridică a faptei făcută de către procuror și că instanța de judecată nu ar putea recalifica fapta imputată persoanei și (ii) interpretarea în practică a unor prevederi din articolul 364 1 din Codul de procedură penală în sensul în care sentința pronunțată în procedura simplificată poate fi contestată cu apel doar sub aspectul individualizării pedepsei.

Cu privire la încadrarea juridică a faptei , Curtea notează că, potrivit articolului 364 1 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanța poate dispune judecarea cauzelor penale pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală în cazul în care, până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul declară personal, prin înscris autentic, că recunoaște comiterea faptelor indicate în rechizitoriu.

Curtea reține că, în conformitate cu articolul 385 alin. (1) pct. 3) din Codul de procedură penală, la adoptarea sentinței, instanța de judecată verifică, între altele, dacă fapta persoanei întrunește elementele infracțiunii de comiterea căreia este învinuită. Altfel spus, instanța verifică corectitudinea încadrării juridice a faptei de către procuror (DCC nr. 63 din 11 iunie 2020, § 26).

În acest context, Curtea reiterează că încadrarea juridică a faptei penale, identificarea normei aplicabile cazului și stabilirea pedepsei țin de competența instanței de judecată. De asemenea, instanța de judecată efectuează încadrarea juridică a faptei în funcție de circumstanțele concrete ale speței deduse judecății (a se vedea DCC nr. 76 din 21 mai 2019, § 18). Instanța de judecată nu este obligată să accepte încadrarea dată de către procuror (DCC nr. 40 din 8 mai 2018, § 22 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului citată acolo). Trebuie făcută o distincție între fapta (prejudiciabilă), care poate reprezenta o multitudine de circumstanțe faptice, și infracțiunea sau contravenția prevăzută de articolele legii penale și contravenționale, în baza cărora poate fi făcută încadrarea juridică. Astfel, dacă fapta constituie temeiul real al răspunderii, atunci cea de-a doua reprezintă temeiul juridic al răspunderii (a se vedea HCC nr.9 din 29 aprilie 2016, § 24, și DCC nr. 63 din 11 iunie 2020, § 28).

Curtea notează că, în realitate, problema pe care o abordează autorii excepției ține de interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor de drept penal procesual și substanțial, deopotrivă. Din analiza normelor legale citate supra nu rezultă condiția că inculpatul trebuie să recunoască încadrarea juridică a faptei făcută de către procuror pentru a putea beneficia de judecarea cauzei sale într-o procedură simplificată. O astfel de condiție ar leza deplinătatea de jurisdicție a instanței de judecată care examinează cauza penală pentru că aceasta nu ar putea recalifica fapta imputată persoanei, chiar și în situația în care ar constata că calificarea faptei efectuată de procuror este una eronată. Prin urmare, Codul de procedură penală nu stabilește că pentru judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală inculpatul trebuie să recunoască și încadrarea juridică a faptei făcută de către procuror în rechizitoriu.

Cu privire la contestarea cu apel a sentinței primei instanțe pronunțate în procedură simplificată , Curtea reține că, potrivit articolului 414 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanța de apel verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate cu apel. Alineatul (5) al aceluiași articol prevede că instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel. Prin urmare, Codul de procedură penală nu stabilește că apelul împotriva sentinței primei instanțe pronunțate în procedură simplificată s-ar putea limita la individualizarea pedepsei.

În acest sens, Curtea subliniază că principiul preeminenței dreptului reclamă ca autoritățile și instanțele de judecată din Republica Moldova să interpreteze și să aplice legile ca făcând parte dintr-un sistem juridic coerent, nu în mod izolat și prin ignorarea altor norme relevante (a se vedea DCC nr. 5 din 18 ianuarie 2022, § 26 și jurisprudența citată acolo).

În cele din urmă, potrivit articolului 7 alin. (7) din Codul de procedură penală, hotărârile explicative ale Plenului Curții Supreme de Justiție în chestiunile privind aplicarea prevederilor legale în practica judiciară au caracter de recomandare pentru organele de urmărire penală și instanțele judecătorești.

Așadar, Curtea constată că problemele abordate de autorii excepției de neconstituționalitate vizează interpretarea și aplicarea legii în fiecare caz particular, chestiuni care țin de competența instanțelor de judecată.

În consecință, Curtea reține că textele contestate nu constituie o ingerință în articolele 20 și 26 din Constituție. Pentru că nu s-a constatat existența vreunei ingerințe în drepturile fundamentale garantate de Constituție, invocate de autorii excepției, Curtea reține că nici articolul 16 din Constituție nu este incident.

Prin urmare, pe baza celor menționate supra , Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională D E C I D E: 1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textelor „recunoaște săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu”, „inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele indicate în rechizitoriu”, „dacă din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite” și „sentința se adoptă în condițiile prevăzute de prezentul cod, cu derogările din prezentul articol” din articolul 364 1 alineatele (1), (2), (4) și (6) din Codul de procedură penală, ridicată de dnii judecători Vitalie Movilă, Evghenii Dvurecenschii și Tudor Berdilă, în dosarul nr. 1-21030035-05-1a-11062021, pendinte la Curtea de Apel Cahul. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte Domnica MANOLE Chișinău, 19 aprilie 2022 DCC nr. 50 Dosarul nr. 284g/2021