Decizie nr. 19 din 06.02.2025

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolelor 65 alin. (3) pct. 1), 466 alin. (3) din Codul de procedură penală și a articolelor 385 alin. (5) și 473

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl Nicolae Corcea, judecător de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Circumstanțele litigiului principal, așa cum au fost formulate de autorul sesizării, pot fi rezumate după cum urmează.

La 16 februarie 2020, 1 decembrie 2020 și 16 februarie 2021, dl avocat Alexei Croitor a formulat, în numele dlui Victor Pridorojnîi, plângeri pe baza articolelor 385 alin. (5) și 473

Printr-o Încheiere din 30 decembrie 2022, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis parțial plângerile respective. Această încheiere a fost contestată cu recurs de Penitenciarul nr. 15 - Cricova și de dl Victor Pridorojnîi.

Printr-o decizie din 3 aprilie 2023, Curtea de Apel Chișinău a admis recursurile formulate, a casat încheierea contestată și a trimis cauza la rejudecare de către Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

În procesul rejudecării cauzei, dl avocat Alexei Croitor a ridicat, în interesele dlui Victor Pridorojnîi, excepția de neconstituționalitate a articolelor 65 alin. (3) pct. 1), 466 alin. (3) din Codul de procedură penală în coroborare cu articolele 385 alin. (5) și 473

Printr-o încheiere din 7 august 2024, judecătorul cazului a admis cererea de ridicare a excepției de neconstituționalitate și a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Autorul sesizării susține că, din cauza că normele contestate sunt neclare și imprevizibile, este incert momentul în care persoana devine condamnat și hotărârea în privința sa devine definitivă. Din acest motiv, instanțele de judecată aplică greșit și arbitrar mecanismul de remediere compensatorie stabilit în lege.

În acest context, autorul sesizării consideră că normele contestate afectează prezumția de nevinovăție a persoanei, pentru că în practica națională persoana este considerată că are statut de condamnat din momentul pronunțării deciziei instanței de apel și i se aplică toate consecințele și restricțiile unei condamnări. Atribuirea caracterului definitiv deciziilor instanței de apel nu corespunde noțiunii „definitiv" din articolul 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece decizia instanței de apel poate fi contestată cu recurs.

În opinia autorului sesizării, prevederile contestate contravin articolelor 4, 16, 20, 21 și 23 alineatul (2) din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de către avocatul unei părți în proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Cu privire la obiectul sesizării, Curtea observă că în cererea de ridicare a excepției de neconstituționalitate autorul contestă articolele 65 alin. (3) pct. 1), 466 alin. (3) din Codul de procedură penală în coroborare cu articolele 385 alin. (5) și 473

Totodată, Curtea reține că, în același litigiu (a se vedea §§ 4-9

În acest context, Curtea notează că la soluționarea litigiului aflat pe rolul instanței de judecată poate fi aplicată doar o variantă a prevederilor contestate. Afirmarea aplicabilității unei variante a legii presupune excluderea aplicabilității celeilalte variante a legii (

Așadar, Curtea nu poate declanșa controlul de constituționalitate al articolelor 385 alin. (5) și 473

Prin urmare, Curtea poate reține ca obiect al acestei sesizări doar articolele 65 alin. (3) pct. 1) și 466 alin. (3) din Codul de procedură penală, criticate în principal de autorul sesizării, care stabilesc că persoana în privința căreia sentința de condamnare a devenit definitivă se numește condamnat și care stabilesc, de asemenea, momentul din care decizia instanței de apel devine definitivă.

Curtea observă că prevederile articolului 65 alin. (3) pct. 1) din Codul de procedură penală au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate, dar prin prisma altor critici de neconstituționalitate (a se vedea DCC nr. 15 din 11 februarie 2019; DCC nr. 70 din 14 mai 2019). De principiu, această situație nu reprezintă un impediment pentru un nou control de constituționalitate al prevederilor contestate, din perspectiva altor critici (a se vedea DCC nr. 85 din 25 iulie 2024, § 15).

Curtea observă că prevederile articolului 466 alin. (3) din Codul de procedură penală nu au făcut obiect al controlului de constituționalitate.

Curtea notează că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză în care se examinează plângerea referitoare la condițiile precare de detenție (a se vedea § 4). Astfel, Curtea consideră că instanța de judecată ar putea ține cont de prevederile contestate la determinarea perioadelor relevante pentru stabilirea remediului compensatoriu în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Curtea reține că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerință într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 87 din 25 iulie 2024, § 15).

Autorul excepției a susținut că prevederile contestate sunt contrare articolelor 4 (

În jurisprudența sa, Curtea a subliniat că articolele 4 și 23 din Constituție nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existența unei ingerințe în drepturile garantate de Constituție (a se vedea DCC nr. 195 din 21 decembrie 2023, § 24; DCC nr. 31 din 18 aprilie 2024, § 21; DCC nr. 73 din 20 iunie 2024, § 23).

Referitor la articolele 16 și 20 din Constituție, Curtea observă că autorul sesizării nu a argumentat în ce mod normele contestate contravin Constituției. Simpla trimitere la prevederile constituționale nu poate fi considerată o critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea fondului sesizărilor formulate de o asemenea manieră, Curtea Constituțională i-ar înlocui pe autori la formularea argumentelor de neconstituționalitate și ar efectua un control din oficiu (a se vedea DCC nr. 71 din 18 iunie 2024, § 19).

Referitor la incidența articolului 21 din Constituție, autorul sesizării consideră că normele contestate afectează, prin imprevizibilitatea acestora, prezumția de nevinovăție a persoanei, fiind incert momentul în care o persoană devine condamnat și momentul în care hotărârea în privința sa devine definitivă. În consecință, instanțele de judecată aplică greșit și arbitrar mecanismul de remediere compensatorie stabilit în lege.

Curtea menționează că articolul 21 din Constituție este corespondentul articolului 6 § 2 din Convenție, care garantează prezumția de nevinovăție. Curtea subliniază că acest principiu presupune că orice persoană acuzată de comiterea unui delict este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale. Astfel, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că orice persoană este considerată nevinovată până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești de condamnare (a se vedea DCC nr. 50 din 19 aprilie 2022, § 28).

Curtea menționează că procedurile în care se examinează plângerea referitoare la condițiile precare de detenție nu au ca obiect de examinare „vinovăția" persoanei și condamnarea acesteia pentru „comiterea unei infracțiuni". Aceste proceduri oferă perspective de redresare a încălcărilor Convenției Europene provocate de condițiile precare de detenție prin reducerea pedepsei (a se vedea,

Totodată, Curtea observă că problema abordată de autorul excepției de neconstituționalitate își are sursa în interpretarea legii, nu în neclaritatea acesteia. În acest sens, Curtea reamintește că nu analizează cazuri concrete și chestiuni de interpretare și de aplicare a legii, dar poate efectua doar un control abstract al constituționalității legii contestate (a se vedea DCC nr. 181 din 14 decembrie 2023, § 26; DCC nr. 71 din 18 iunie 2024, § 24). De altfel, chestiunile legate de interpretarea și de aplicarea legii nu țin de competența Curții Constituționale. Această competență le revine, prin definiție, instanțelor de judecată (a se vedea DCC nr. 172 din 7 decembrie 2023, § 22).

Pentru că nu s-a demonstrat incidența unui drept fundamental prevăzut de Constituție, Curtea notează că nici articolele 4 și 23 din Constituție nu sunt incidente.

Prin urmare, pe baza celor menționate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.