Decizie nr. 83 din 17.07.2025

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „încetarea urmăririi penale pe temei de reabilitare" din articolul 23 alin. (3) din Codul de procedură penală și a textului „nereabilitare a persoanei, prevăzute la art. 275 pct. 4)" din articolul 285 alin. (2) din același Cod, precum și a prevederilor articolului 6 lit. b) din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, ridicată de dl avocat Vladimir Grosu, în interesele dlui Vadim Godonoagă, în dosarul nr. 2-582/2024, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl judecător Andrei Ojoga de la Judecătoria Chișinău, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

La 2 iunie 2020, cauza penală a dlui Vadim Godonoagă, acuzat de comiterea infracțiunilor prevăzute de articolul 332 alin. (1) (

La 22 august 2022, în cadrul ședinței preliminare, avocatul dlui Vadim Godonoagă a solicitat încetarea procesului penal pentru că a intervenit prescripția răspunderii penale.

Printr-o sentință din 27 martie 2023, Judecătoria Soroca a încetat procesul penal de învinuire a dlui Vadim Godonoagă pentru că a intervenit prescripția răspunderii penale.

Sentința a fost contestată cu recurs de către procuror. Instanța de recurs a respins ca neîntemeiat recursul formulat de procuror și a menținut sentința fără modificări.

La 28 decembrie 2023, dl Vadim Godonoagă a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției, având ca intervenient accesoriu Procuratura Generală, pentru încasarea prejudiciilor morale și materiale, precum și a cheltuielilor de judecată.

La 23 august 2024, în procesul de examinare a cauzei civile, dl avocat Vladimir Grosu a ridicat, în interesele dlui Vadim Godonoagă, excepția de neconstituționalitate a textului „încetarea urmăririi penale pe temei de reabilitare" din articolul 23 alin. (3) din Codul de procedură penală și a textului „nereabilitare a persoanei, prevăzute la art. 275 pct. 4)" din articolul 285 alin. (2) din același Cod, precum și a prevederilor articolului 6 lit. b) din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, în partea omisiunii legislative de a reglementa posibilitatea repunerii în drepturi și a recuperării costurilor și pierderilor persoanelor în privința cărora cauzele penale au fost încetate pentru că s-a prescris termenul de tragere la răspundere penală.

Printr-o încheiere din 9 septembrie 2024, judecătorul cazului a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești sunt următoarele:

Autorul sesizării afirmă că normele contestate nu-i acordă posibilitatea să solicite repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite comise în procesele penale de organele de urmărire penală, de procuratură și de instanțele judecătorești în condițiile Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998. Potrivit articolului 6 lit. b) din Legea menționată, dreptul la repararea prejudiciului apare în cazul încetării urmăririi penale din motive de reabilitare, însă în cazul său procesul penal a fost încetat pentru că s-a împlinit termenul de prescripție de tragere la răspundere penală, care, potrivit articolului 285 alin. (2) din Codul de procedură penală, este un motiv de nereabilitare.

Totodată, autorul sesizării consideră că articolul 23 alin. (3) din Codul de procedură penală restrânge situațiile prevăzute de articolul 53 alin. (2) din Constituție și le acordă posibilitatea de a solicita repunerea în drepturi în urma erorilor organelor de urmărire penală și ale instanțelor de judecată doar persoanelor achitate, scoase de sub urmărire penală sau în privința cărora urmărirea penală a fost încetată pe baza reabilitării. Legislatorul nu a prevăzut aceeași posibilitate pentru persoanele în privința cărora cauza penală a fost încetată din alte motive decât reabilitarea.

Autorul sesizării afirmă că

De asemenea, autorul sesizării susține că normele criticate încalcă prezumția de nevinovăție, pentru că le impune judecătorilor care judecă o cauză civilă pe baza Legii nr. 1545/1998 ideea preconcepută de vinovăție a persoanei în privința căreia cauza penală a încetat din alte motive decât de reabilitare și care resping, astfel, în mod automat, eventualele cereri de despăgubire.

Etichetarea persoanei cu calitatea de „nereabilitat" are caracterul unei pedepse, pentru că afectează în mod disproporționat dreptul la viața privată din perspectiva reputației persoanei. Acest fapt conduce la imposibilitatea recuperării pierderilor suportate, creând impedimente la angajare ș.a. Mai mult, legea nu prevede un termen privind reabilitarea acestor persoane, fapt care încalcă dreptul acuzatului de a-i fi uitată fapta.

În opinia sa, prevederile contestate contravin articolelor 1 alin. (3), 20, 21, 22, 23, 26, 28, 53 și 54 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi ale Codului de procedură penală și ale Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de avocatul unei părți în proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă textul „încetarea urmăririi penale pe temei de reabilitare" din articolul 23 alin. (3) din Codul de procedură penală, textul „nereabilitare a persoanei, prevăzute la art. 275 pct. 4)" din articolul 285 alin. (2) din același Cod, precum și prevederile articolului 6 lit. b) din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești. Curtea notează că autorul sesizării s-a referit, de fapt, la omisiunea legislatorului de a include alte motive pentru exercitarea dreptului la repararea prejudiciului pe baza Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998, în cazul persoanelor ale căror cauze penale au fost încetate pentru că s-a prescris termenul de tragere la răspundere penală.

În jurisprudența sa, Curtea a reținut că omisiunea legislativă poate constitui obiect de examinare dacă prin aceasta este afectat un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 37 din 25 aprilie 2024, § 18).

Curtea constată că prevederile articolului 285 alin. (2) din Codul de procedură penală și ale articolului 6 lit. b) din Legea nr. 1545 au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate, dar din perspectiva altor critici de neconstituționalitate (a se vedea DCC nr. 10 din 19 ianuarie 2017; DCC nr. 20 din 6 martie 2018; DCC nr. 108 din 25 septembrie 2018; DCC nr. 20 din 17 februarie 2020; DCC nr. 185 din 20 decembrie 2022; DCC nr. 68 din 13 iunie 2024; DCC nr. 86 din 25 iulie 2024). De principiu, această situație nu reprezintă un impediment pentru un nou control de constituționalitate, de vreme ce sunt prezentate și alte critici (a se vedea DCC nr. 85 din 25 iulie 2024, § 15).

Totodată, Curtea reține că textul „încetarea urmăririi penale pe temei de reabilitare" din articolul 23 alin. (3) din Codul de procedură penală nu a făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză civilă privind repararea prejudiciului cauzat persoanei, fiind invocate acțiunile ilicite comise în procesul penal. Astfel, Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi avute în vedere de instanța judecată în cauza în care a fost ridicată excepția.

Curtea notează că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerință într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 87 din 25 iulie 2024, § 15).

Autorul excepției consideră că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin. (3)

Curtea a notat în jurisprudența sa că articolul 1 alin. (3) din Constituție comportă un caracter general și reprezintă un imperativ care stă la baza celorlalte reglementări. Această normă nu poate fi invocată de sine stătător, ci numai în coroborare cu o altă prevedere din Constituție, care trebuie să fie aplicabilă (DCC nr. 104 din 29 august 2023, § 17). Cu referire la articolele 23 și 54 din Constituție, Curtea reiterează că acestea nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existența unor ingerințe în drepturile fundamentale (a se vedea DCC nr. 173 din 7 decembrie 2023, § 26).

Cu privire la incidența articolelor 20 și 26 din Constituție, corespondente ale articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și a articolului 53 din Constituție, Curtea a notat în jurisprudența sa că reglementarea cazurilor și a condițiilor de reparare a prejudiciului pentru erorile săvârșite de către organele de urmărire penală, procuratură și instanțele judecătorești ține de competența Parlamentului, care este împuternicit, prin dispozițiile articolului 53 alin. (2) din Constituție, să reglementeze prin lege mecanismul răspunderii patrimoniale a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârșite în procesele penale (a se vedea DCC nr. 108 din 25 septembrie 2018, § 23; DCC nr. 20 din 17 februarie 2020, § 21; DCC nr. 86 din 25 iulie 2024, § 26).

Mai mult, Curtea a reținut în jurisprudența sa că textul „potrivit legii" de la articolul 53 din Constituție nu reclamă în mod expres ca răspunderea patrimonială a statului pentru erorile provocate de către organele de anchetă și instanțele judecătorești să fie reglementată doar de Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998, care nu reprezintă singurul mecanism care reglementează răspunderea patrimonială a autorităților statului în acest sens. Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică poate fi exercitat,

În acest sens, Curtea reiterează că o dispoziție legală nu poate fi ruptă din sistemul normativ din care face parte și nu poate opera în mod izolat. Dimpotrivă, ea trebuie aplicată în coroborare cu celelalte dispoziții legale incidente, ca făcând parte dintr-un sistem juridic coerent (a se vedea DCC nr. 128 din 10 octombrie 2024, § 54).

De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a reținut că articolul 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede dreptul la despăgubire în caz de eroare judiciară doar atunci când sunt îndeplinite anumite condiții, însă acest articol nu este conceput să acorde un drept de compensare atunci când condițiile prealabile nu sunt îndeplinite. Statul este liber să stabilească semnificația „erorilor judiciare" și cercul persoanelor eligibile pentru plata despăgubirilor (a se vedea

În acest context, Curtea reține că instituirea unor condiții și criterii de reparare a prejudiciului pentru erorile săvârșite de către organele de urmărire penală, procuratură și instanțele judecătorești nu poate fi catalogată ca fiind o îngrădire a drepturilor garantate de articolele 20, 26 și 53 alin. (2) din Constituție.

Cu referire la articolul 21 din Constituție, autorul sesizării consideră că eventuala respingere de către instanțele de judecată a cererii de despăgubire pentru faptul că procesul penal a fost încetat din alte motive decât de reabilitare îi afectează prezumția de nevinovăție.

Curtea menționează că articolul 21 din Constituție, corespondentul articolului 6 § 2 din Convenție, garantează prezumția de nevinovăție. Curtea subliniază că acest principiu presupune că orice persoană acuzată de comiterea unui delict este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale. Astfel, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că orice persoană este considerată nevinovată până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești de condamnare (a se vedea DCC nr. 50 din 19 aprilie 2022, § 28).

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a constatat că articolul 6 § 2 nu-i garantează unui fost acuzat dreptul la despăgubiri pentru arestarea preventivă legală sau dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecată în cazul în care procedura este întreruptă sau are ca rezultat o achitare, iar simplul refuz de despăgubire nu încalcă, în sine, prezumția de nevinovăție (a se vedea

În acest caz, Curtea Constituțională este chemată să verifice, la modul abstract, dacă examinarea unei cereri de despăgubire formulate pe baza Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 face incidentă prezumția de nevinovăție a persoanelor în privința cărora procesele penale au încetat pe baza motivului de nereabilitare - expirarea termenului de prescripție de tragere la răspundere penală. În acest sens, Curtea va verifica dacă în cazul aplicării acestei norme instanțele de judecată vor trebui să se pronunțe, în mod inevitabil, cu privire la vinovăția solicitanților de despăgubiri.

Cu titlu preliminar, Curtea reține că încetarea procesului penal pe motiv că a expirat termenul de prescripție pentru tragerea la răspundere penală a fost condiționată de legislator de acordul inculpatului. În lipsa acestui acord, cauza se examinează în procedura obișnuită, cu respectarea tuturor garanțiilor unui proces echitabil. Mai mult, inculpatul are dreptul de a contesta cu recurs sentința de încetare a procesului penal (a se vedea articolele 332 alineatele (1), (4), (5), 350 alineatele (1), (2), 437 alin. (1) pct. (1

Totodată, Curtea observă că în privința autorului excepției procesul penal a încetat la solicitarea apărării (a se vedea § 4,

Ulterior, la examinarea eventualelor cereri de despăgubire formulate pe baza Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998, instanța civilă la fel urmează să verifice, între altele, dacă sunt îndeplinite condițiile de apariție a dreptului la despăgubiri reglementate în articolul 6 lit. b) (a se vedea articolele 6 și 10 din Lege).

Astfel, Curtea constată că nimic din normele analizate nu sugerează faptul că la examinarea cererilor de despăgubire instanțele de judecată trebuie să se pronunțe cu privire la vinovăția persoanei atunci când analizează întrunirea condițiilor prevăzute de articolul 6 lit. b) din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998. Norma contestată îi solicită instanței de judecată să se limiteze la a constata dacă există sau nu există o ordonanță sau sentință de încetare din motive de reabilitare, fără a o obliga să se pronunțe cu privire la vinovăția reclamantului (a se vedea,

În privința criticilor referitoare la incidența articolului 22 din Constituție, Curtea reține că dispozițiile acestui articol garantează neretroactivitatea legii penale, în sensul larg al noțiunii „penal" (care include dreptul penal și dreptul contravențional), adică principiul legalității incriminării și a pedepsei penale (

Totodată, deși autorul sesizării pretinde o încălcare a dreptului la viața privată, garantat de articolul 28 din Constituție, și afirmă ipotetic că încetarea procesului penal pe motive de nereabilitare ar putea avea consecințe asupra vieții private și activității profesionale,

Pentru că nu s-a demonstrat incidența unui drept fundamental prevăzut de Constituție, Curtea notează că nici articolele 1 alin. (3), 23 și 54 din Constituție nu se fac incidente.

Prin urmare, sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.