Decizie nr. 12 din 29.01.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din Codul de procedură penală, după cum urmează:

Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl judecător Ion Volcovschi, de la Judecătoria Cimișlia, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

În cadrul examinării sesizării, doamna judecătoare Viorica Puica i-a prezentat Plenului o cerere de abținere de la examinarea cauzei. Analizând motivele invocate, Curtea Constituțională a decis respingerea cererii.

Pe rolul Judecătoriei Cimișlia se află cauza penală de acuzare a dlui Alexandru Prisacari de comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 171 alin. (1) (

Cauza se examinează în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției.

Ca urmare a unor negocieri între procuror, învinuit și apărător, s-a convenit la un acord de recunoaștere a vinovăției în schimbul unei pedepse reduse de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probațiune de 2 ani.

În cadrul examinării cauzei, dna avocat Svetlana Olari a ridicat, în interesele părții vătămate G.A., excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale menționate mai sus la § 1.

Printr-o încheiere din 17 iunie 2025, instanța care judecă cauza a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Autoarea sesizării susține că prevederile contestate limitează dreptul părții vătămate de a participa la un proces adversarial și de a-și prezenta opinia referitor la pedeapsa negociată în acord de procuror și învinuit.

De asemenea, autoarea excepției afirmă că prevederile articolului 509

Totodată, autoarea sesizării consideră că prevederile articolului 509

Potrivit autoarei excepției, reducerea automată a pedepsei, inclusiv în cazul unor infracțiuni cu caracter sexual, fără ca instanța să poată verifica proporționalitatea acesteia, diminuează protecția drepturilor victimei la viața privată și la viață și integritate fizică și psihică, nefiind astfel realizată obligația pozitivă a statului de a proteja aceste drepturi.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate prevederile contestate sunt contrare articolelor 6, 20, 24, 28 și 54 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de avocatul unei părți în proces. Astfel, Curtea constată că sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul sesizării îl constituie prevederile menționate mai sus la § 1. Prevederile contestate nu au constituit anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în cadrul examinării unei cauze penale, în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției. Prin urmare, Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi aplicate de instanța de judecată în cauza în care a fost ridicată excepția.

Curtea notează că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept fundamental. Curtea trebuie să analizeze, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerință într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 145 din 21 noiembrie 2024, § 23).

Autoarea excepției consideră că prevederile contestate sunt contrare articolelor 6 (

Curtea a subliniat anterior că articolele 6 și 54 din Constituție nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existența unei ingerințe în drepturile garantate de Constituție (a se vedea DCC nr. 131 din 17 octombrie 2024, § 31; DCC nr. 30 din 27 februarie 2025, § 26).

În jurisprudența sa, Curtea a reținut că dreptul de acces liber la justiție presupune,

Totuși, Curtea reiterează că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut. Exercițiul acestui drept poate fi restrâns. Limitările accesului la un tribunal trebuie să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim și să fie proporționale, astfel încât să nu fie afectată însăși esența dreptului (a se vedea DCC nr. 106 din 1 iulie 2021, § 28).

Autoarea sesizării susține că prevederile contestate din articolele 505 alin. (1), 509

Curtea observă că prevederile contestate se referă la procedura de încheiere a acordului de recunoaștere a vinovăției și de judecare a cauzelor penale în cazul încheierii acestui acord.

Curtea menționează că acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă o tranzacție încheiată între procuror și învinuit, asistat de apărător, care, în schimbul unei pedepse reduse, își exprimă acordul de a-și recunoaște vina și acceptă încadrarea juridică dată faptei, precum și modul de executare a pedepsei (a se vedea articolul 504 alin. (2) din Codul de procedură penală).

De asemenea, Curtea reține că prin Recomandarea nr. R (87)18 privind simplificarea justiției penale Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a încurajat statele membre să ia măsuri care vizează simplificarea procedurilor judiciare ordinare prin recurgerea la procese accelerate, care includ hotărâri sumare, înțelegeri extrajudiciare, acorduri de recunoaștere a vinovăției și judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a observat că obținerea unei reduceri a acuzațiilor sau a unei reduceri a pedepsei în schimbul recunoașterii vinovăției sau pentru asigurarea unei cooperări substanțiale cu autoritățile de anchetă poate fi considerată o caracteristică comună a sistemelor europene de justiție penală (a se vedea

Deși autoarea sesizării afirmă că prevederile articolului 505 alin. (1) din Codul de procedură penală limitează dreptul părții vătămate de a participa la negocierea acestui acord, Curtea observă că partea vătămată prezentă la ședința de judecată poate fi audiată și, prin urmare, aceasta poate să-și prezinte opinia despre acordul încheiat, inclusiv despre pedeapsa negociată (a se vedea teza a III-a din articolul 509 alin. (1) din Codul de procedură penală).

De asemenea, Curtea observă că, deși autoarea excepției critică prevederile articolului 509

Totodată, din argumentele sesizării Curtea nu vede cum este afectat dreptul de acces liber la justiție, de vreme ce articolul 509

În acest context, Curtea reamintește că principiul preeminenței dreptului reclamă ca legile să fie interpretate și aplicate ca făcând parte dintr-un sistem juridic coerent, nu în mod izolat și prin ignorarea altor norme relevante (a se vedea DCC nr. 134 din 24 octombrie 2024, § 47).

Prin urmare, Curtea notează că prevederile contestate nu afectează dreptul de acces liber la justiție al părții vătămate și nu restrâng competența instanței de judecată de a exercita un control de jurisdicție deplină în privința individualizării și oportunității sancțiunii și, prin urmare, nu afectează articolul 20 din Constituție. De altfel, chestiunile abordate de autoarea excepției de neconstituționalitate nu se referă la aspecte de neconstituționalitate, dar vizează interpretarea și aplicarea legii, care țin de competența instanțelor de judecată (a se vedea DCC nr. 96 din 1 august 2024, § 22).

Cu referire la incidența articolelor 24 și 28 din Constituție, autoarea sesizării afirmă că reducerea automată a pedepsei în condițiile unui astfel de acord, inclusiv în cazul unor infracțiuni cu caracter sexual, fără verificarea proporționalității acesteia de către instanța de judecată, reduce protecția drepturilor la viața privată și la integritatea fizică și psihică ale victimei, nefiind îndeplinită obligația pozitivă a statului de a proteja aceste drepturi.

Curtea are în vedere că, potrivit punctelor 9 și 28 din Directiva (UE) 2024/1385 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 mai 2024 privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, sancțiunile pentru infracțiunile definite în această directivă,

Curtea Europeană a constatat anterior că statele au o obligație pozitivă, inerentă articolelor 3 și 8 din Convenție, de a adopta dispoziții de drept penal care să pedepsească efectiv violul și de a le aplica în practică prin anchete și urmăriri penale eficiente. În plus, în conformitate cu standardele și tendințele contemporane în domeniu, obligațiile pozitive ale statelor membre pe baza articolelor 3 și 8 din Convenție trebuie considerate ca impunând pedepsirea și urmărirea penală eficientă a oricărui act sexual fără consimțământ, inclusiv în absența rezistenței fizice din partea victimei (a se vedea

Din această perspectivă, Curtea observă că legislatorul a reglementat competența instanței de judecată de a interveni și respinge acordul de recunoaștere a vinovăției în cazul în care pedeapsa negociată în acord de procuror și inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii ori cu personalitatea inculpatului (a se vedea § 32,

Pentru că nu s-a demonstrat incidența unui drept fundamental prevăzut de Constituție, Curtea notează că nu poate efectua o analiză separată pe baza articolelor 6 și 54 din Constituție.

Prin urmare, Curtea reține că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate în discuție nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.