Decizie nr. 106 din 01.07.2021

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „ termenul de contestare a deciziei agentului constatator este de 15 zile de la data emiterii acesteia sau, pentru părțile care nu au fost prezente la ședința de examinare a cauzei contravenționale, de la data înmânării copiei de pe decizia respectivă în condițiile articolului 447 1 alin. (8)” din articolul 448 alin. (1) din Codul contravențional, ridicată de dl avocat Constantin Lazari, în interesele domnilor Valerii Cramari și Ivan Cramari, în dosarul nr. 4r-711/2020, pendinte la Curtea de Apel Bălți.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de un complet de judecată al Colegiului penal al Curții de Apel Bălți constituit din doamnele Ala Rotaru și Ruslana Burdeniuc și domnul Dumitru Pușca, în baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și lit. g) din Constituție. A. Circumstanțele litigiului principal

Prin ordonanțele din 14 mai 2015, Procuratura raionului Briceni a intentat un proces contravențional în privința domnilor Valerii Cramari și Ivan Cramari pentru comiterea contravenției prevăzute de articolul 115 alin. (3) [ arderea în câmp deschis a resturilor vegetale de orice proveniență ] din Codul contravențional. Prin ordonanțele din 20 mai 2015, domnii Valerii Cramari și Ivan Cramari au fost sancționați în baza aceluiași articol.

Nefiind de acord cu ordonanțele respective, domnii Valerii Cramari și Ivan Cramari le-au contestat în instanța de judecată.

Prin Hotărârea din 30 octombrie 2020, Judecătoria Edineț, sediul Briceni, a respins contestațiile domnilor Valerii Cramari și Ivan Cramari împotriva ordonanțelor din 14 mai 2015, ca fiind depuse tardiv, și contestațiile împotriva ordonanțelor din 20 mai 2015, ca inadmisibile.

Dl avocat Constantin Lazari a formulat, în interesele domnilor Valerii Cramari și Ivan Cramari, un recurs la Curtea de Apel Bălți, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea integrală a hotărârii din 30 octombrie 2020, cu adoptarea unei noi hotărâri prin care să fie încetat procesul contravențional în privința persoanelor menționate supra .

Pe 5 noiembrie 2020, dl avocat Constantin Lazari a ridicat, în interesele domnilor Valerii Cramari și Ivan Cramari , excepția de neconstituționalitate a articolului 448 alin. (1) teza a II-a din Codul contravențional.

Prin Încheierea din 24 martie 2021, Curtea de Apel Bălți a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia. B. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 1 Statul Republica Moldova „[...] (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.” Articolul 20 Accesul liber la justiție „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile și interesele sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție.” Articolul 21 Prezumția nevinovăției „Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale.” Articolul 23 Dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle „[…] (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle. În acest scop statul publică și face accesibile toate legile și alte acte normative.”

Prevederile relevante ale Codului contravențional, adoptat prin Legea nr. 218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele: Articolul 445 Nulitatea procesului-verbal cu privire la contravenție „(1) Neconsemnarea în procesul-verbal cu privire la contravenție a mențiunilor privind numele, prenumele și funcția agentului constatator, numele, prenumele, data (ziua, luna, anul) întocmirii procesului-verbal, seria și numărul actului de identitate și numărul de identificare personal (IDNP) sau datele de identificare din buletinul de identitate provizoriu ale făptuitorului care renunță la numărul de identificare personal și la evidența automatizată în Registrul de stat al populației, iar în cazul persoanei juridice – lipsa denumirii și a sediului acesteia, a circumstanțelor comiterii și încadrării juridice a faptei contravenționale săvârșite și a datei comiterii acesteia, a semnăturii agentului constatator sau a martorului asistent, în cazul refuzului contravenientului de a semna, atrage nulitatea absolută a procesului-verbal. (2) Celelalte încălcări ale art.443 sau ale altor norme imperative din prezentul cod pot să ducă la nulitatea procesului-verbal cu privire la contravenție doar în cazul în care acestea afectează în mod esențial fondul cauzei.” [Articolul 445 în redactarea Legii nr.159 din 12 octombrie 2018, în vigoare 9 decembrie 2018] Notă: Se declară neconstituționale art. 445 conform Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 29 noiembrie 2018 Articolul 447 1 Contestația împotriva deciziei agentului constatator asupra cauzei contravenționale „[…] (8) În termen de cel mult 3 zile de la data emiterii deciziei, copiile de pe aceasta se remit părților care nu au fost prezente la examinarea cauzei contravenționale și, la cerere, celor prezente, faptul expedierii consemnându-se în dosar.” Articolul 448 Contestația împotriva deciziei agentului constatator asupra cauzei contravenționale „(1) Contravenientul, victima sau reprezentantul acestora, procurorul, dacă este parte în cauza contravențională, în cazul în care nu sunt de acord cu decizia agentului constatator sau în cazul în care aceasta a fost emisă cu încălcarea normelor procesuale stabilite de prezentul cod, sunt în drept să conteste decizia emisă asupra cauzei contravenționale. Termenul de contestare a deciziei agentului constatator este de 15 zile de la data emiterii acesteia sau, pentru părțile care nu au fost prezente la ședința de examinare a cauzei contravenționale, de la data înmânării copiei de pe decizia respectivă în condițiile art. 447/1 alin. (8). […].” ÎN DREPT A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că, interpretate în mod coroborat cu prevederile articolului 251 din Codul de procedură penală, dispozițiile contestate nu stabilesc, cu suficientă precizie, procedura înlăturării încălcării normelor procesuale în cazul în care acestea atrag nulitatea actului procedural.

În argumentele sale, autorul excepției consideră că în procesul contravențional urmează să fie aplicate prevederile articolului 251 din Codul de procedură penală, deoarece Curtea Constituțională a declarat neconstituțional, inter alia , prin Hotărârea sa nr. 32 din 29 noiembrie 2018, articolul 445 [ nulitatea procesului-verbal cu privire la contravenție ] din Codul contravențional și a stabilit că până la introducerea amendamentelor legislative, judecătorii trebuie să aplice prevederile din Codul de procedură penală și să constate, în fiecare caz particular, dacă lipsa unei mențiuni în procesul-verbal nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenției sau dacă aceasta poate fi acoperită (confirmată) de către instanța de judecată.

Mai mult, fiind raportat la dispozițiile articolului 251 din Codul de procedură penală, care nu stabilește niciun termen de constatare a nulității absolute a actului penal procedural, termenul de 15 zile pentru contestarea deciziei agentului constatator, prevăzut de prevederile contestate, încalcă dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, garantate de Constituție.

Autorul sesizării îi solicită Curții să verifice constituționalitatea textului „termenul de contestare a deciziei agentului constatator este de 15 zile de la data emiterii acesteia sau, pentru părțile care nu au fost prezente la ședința de examinare a cauzei contravenționale, de la data înmânării copiei de pe decizia respectivă în condițiile articolului 447 1 alin. (8)” din articolul 448 alin. (1) din Codul contravențional coroborat cu articolul 251 alineatele (1)-(3) din Codul de procedură penală, prin prisma Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 29 noiembrie 2018 și a articolelor 1 alin. (3), 4 alin. (2), 7, 20, 21 și 23 alin. (2) din Constituție. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul contravențional, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepția de neconstituționalitate, ridicată de avocatul contravenienților într-un proces pendinte la instanța de drept comun (a se vedea § 1 supra ), este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie textul „ termenul de contestare a deciziei agentului constatator este de 15 zile de la data emiterii acesteia sau, pentru părțile care nu au fost prezente la ședința de examinare a cauzei contravenționale, de la data înmânării copiei de pe decizia respectivă în condițiile articolului 447 1 alin. (8)” din articolul 448 alin. (1) din Codul contravențional.

Prevederile legale contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea unui recurs împotriva unei hotărâri a instanței de judecată (a se vedea §§ 5-6 supra ). Astfel, Curtea a admis că instanța de recurs va aplica prevederile criticate în cauza pe care o examinează.

Curtea reține că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerință într-un drept fundamental garantat de Constituție (a se vedea DCC nr. 30 din 18 martie 2021, § 19; DCC nr. 44 din 1 aprilie 2021, § 20; DCC nr. 69 din 18 mai 2021, § 19; DCC nr. 86 din 8 iunie 2021, § 18).

Sub acest aspect, Curtea observă că autorul sesizării a susținut că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin. (3) [ preeminența dreptului ], 4 alin. (2) [ drepturile și libertățile omului ], 7 [ Constituția, Lege Supremă ], 20 [ accesul liber la justiție ], 21 [ prezumția nevinovăției ] și 23 alin. (2) [ dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle ] din Constituție.

În jurisprudența sa, Curtea a reținut că articolele 1 alin. (3) și 23 alin. (2) din Constituție nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul excepției de neconstituționalitate trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existența unor ingerințe în drepturile garantate de Constituție (a se vedea HCC nr. 6 din 10 martie 2020, § 25; HCC nr. 13 din 21 mai 2020, § 41; HCC nr. 25 din 29 octombrie 2020, § 29; HCC nr. 3 din 14 ianuarie 2021, § 22).

Cu privire la incidența articolelor 4 alin. (2) și 7 din Constituție, care se referă la prioritatea dreptului internațional și a tratatelor internaționale în materia drepturilor și libertăților omului și la caracterul suprem al Constituției, Curtea a reiterat că acestea au un caracter general, constituie imperative care stau la baza oricăror reglementări și nu pot constitui repere individuale și separate. Aceste norme nu pot fi invocate de sine stătător, ci numai în coroborare cu o altă prevedere din Constituție, care trebuie să fie aplicabilă (a se vedea HCC nr. 2 din 12 ianuarie 2021, § 20; HCC nr. 8 din 11 martie 2021, § 32).

Cu referire la incidența articolului 21 din Constituție, Curtea a observat că autorul sesizării nu a argumentat pretinsa neconformitate a dispozițiilor criticate cu prevederile acestui articol și nici nu a demonstrat raportul contradictoriu dintre ele. Așadar, Curtea a reținut că simpla trimitere la această prevedere constituțională nu poate fi considerată o critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea fondului sesizărilor formulate de o asemenea manieră, Curtea Constituțională s-ar substitui autorilor lor în invocarea argumentelor de neconstituționalitate, fapt care ar echivala cu un control din oficiu (a se vedea HCC nr. 12 din 6 aprilie 2021, §31; HCC nr. 16 din 20 mai 2021, § 35).

Cu privire la incidența articolului 20 din Constituție, autorul sesizării a menționat că termenul de 15 zile pentru contestarea deciziei agentului constatator, prevăzut de articolul 448 alin. (1) din Codul contravențional, încalcă dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil. În acest sens, autorul sesizării nu afirmă neconstituționalitatea termenului din perspectiva întinderii lui, i.e. a caracterului său insuficient, dar solicită anularea acestuia, pentru ca nulitatea absolută și nulitatea relativă să poată fi invocată pe tot parcursul procesului contravențional.

Sub acest aspect, Curtea reamintește că dreptul de acces la un tribunal, garantat de articolul 20 din Constituție și, respectiv, de articolul 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, trebuie să fie unul practic și efectiv, nu teoretic și iluzoriu. Efectivitatea dreptului în discuție reclamă ca persoanele să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta un act care constituie o ingerință în exercitarea drepturilor lor (HCC nr. 8 din 5 aprilie 2019, § 41; HCC nr. 31 din 17 decembrie 2020, § 36).

Dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut. Acesta poate fi limitat. Limitările accesului la o instanță trebuie să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim și să fie proporționale, pentru a nu afecta însăși esența dreptului. Această afirmație este valabilă și pentru normele de natură procedurală care stabilesc termene în interiorul cărora persoanele ar putea formula o contestație ( Marc Brauer v. Germania , 1 septembrie 2016, § 36).

Folosirea termenelor de prescripție vizează asigurarea bunei-administrări a justiției și respectarea, în special, a principiului securității juridice. Durata termenului este o chestiune în privința căreia statul dispune o marjă de apreciere, cu condiția ca termenul să nu fie atât de scurt, încât să fie inacceptabil ( J.A. Pye (Oxford) Ltd și J.A. Pye (Oxford) Land Ltd v. Regatul Unit , 30 august 2007). De principiu, instituirea unor termene scurte pentru formularea unei contestații nu ridică, per se , o problemă în baza articolului 6 § 1 din Convenția Europeană (a se vedea Mamikonyan v. Armenia , 16 martie 2010, § 29; Marc Brauer v. Germania , 1 septembrie 2016, § 36).

Curtea Europeană a mai reținut că dispozițiile legale referitoare la formalitățile și limitele de timp care trebuie îndeplinite pentru a formula o acțiune sunt destinate să asigure buna-administrare a justiției și respectarea, în special, a principiului securității juridice. Părțile unui litigiu ar trebui să aibă certitudinea că aceste reguli vor fi aplicate ( Gheorghiță v. Republica Moldova , 2 iulie 2019, § 27).

În acest context, Curtea reține că articolul 448 din Codul contravențional reglementează, inter alia , termenul de depunere a unei contestații împotriva deciziei agentului constatator. Așadar, potrivit articolului 448 alin. (1) teza a II-a din Cod, termenul de contestare a deciziei agentului constatator este de 15 zile de la data emiterii acesteia sau, pentru părțile care nu au fost prezente la ședința de examinare a cauzei contravenționale, de la data înmânării copiei de pe decizia respectivă. De asemenea, în cazul omiterii termenului menționat supra din motive întemeiate, dar nu mai târziu de 15 zile de la data începerii executării sancțiunii sau a perceperii despăgubirii materiale, persoana față de care a fost emisă decizia poate fi repusă în termen, la cerere, de către instanța de judecată competentă să examineze contestația (alin. (2)). Persoana față de care a fost emisă decizia și care a lipsit atât la examinarea cauzei, cât și la pronunțarea deciziei și nu a fost informată despre decizia emisă poate contesta decizia agentului constatator și peste termen, dar nu mai târziu de 15 zile de la data începerii executării sancțiunii contravenționale sau a perceperii despăgubirii materiale (alin. (3) din același articol).

Sub acest aspect, Curtea a stabilit că dreptul de a formula o contestație nu poate fi exercitat în mod efectiv decât de la data la care persoanei i se aduce la cunoștință actul contestat. În caz contrar, el riscă să devină unul teoretic și iluzoriu. De vreme ce statul garantează un drept, acesta trebuie să creeze premisele realizării lui (HCC nr. 6 din 19 martie 2019, § 61). Astfel, dreptul de a înainta o acțiune sau de a introduce o cale de atac trebuie să se nască din momentul în care persoana a luat cunoștință, în mod efectiv, de actul care poate să aducă atingere drepturilor sau intereselor sale legitime ( Miragall Escolano și alții v. Spania , 25 ianuarie 2000, § 37; Georgiy Nikolayevich Mikhaylov v. Rusia , 1 aprilie 2010, § 54).

Așadar, Curtea reține că, potrivit regulii generale prevăzute de articolul 448 din Codul contravențional, termenul de 15 zile în care persoana poate depune o contestație la instanța de judecată se calculează din momentul luării la cunoștință de decizia agentului constatator, fie că persoana a fost prezentă la data emiterii deciziei, fie că a primit copia acestei decizii. De asemenea, Codul contravențional conține garanții suficiente împotriva unui eventual arbitrariu la aplicarea dispozițiilor contestate.

De asemenea, Curtea mai observă că autorul sesizării solicită verificarea constituționalității prevederilor contestate în coroborare cu articolul 251 alineatele (1)-(3) din Codul de procedură penală, prin prisma Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 29 noiembrie 2018. În special, autorul sesizării compară articolul 448 alin. (1) teza a II-a din Codul contravențional cu articolul 251 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală, pentru a evidenția neconstituționalitatea prevederilor contestate și pretinde aplicarea articolului 251 din Cod, având în vedere raționamentele Curții în Hotărârea menționată supra .

Sub acest aspect, Curtea subliniază că controlul de constituționalitate al Curții se declanșează doar atunci când este invocată o prevedere constituțională care are legătură cu argumentele prezentate (a se vedea, mutatis mutandis , DCC nr. 70 din 18 mai 2021, § 21).

Curtea reiterează că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, dar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele și furnizarea unei concluzii care ar rezulta din comparație la dispoziții ori principii ale Constituției (a se vedea DCC nr. 135 din 24 noiembrie 2020, § 25; DCC nr. 158 din 22 decembrie 2020, § 29). Astfel, o pretinsă incompatibilitate între două sau mai multe norme infraconstituționale cuprinse în acte normative distincte nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci una de interpretare și de aplicare a legii, iar rezolvarea ei le revine instanțelor de judecată (a se vedea DCC nr. 52 din 8 aprilie 2021, § 19; DCC nr. 69 din 18 mai 2021, § 26; DCC nr. 86 din 8 iunie 2021, § 22).

Cu privire la aplicarea raționamentelor din Hotărârea nr. 32 din 29 noiembrie 2018 privind declararea neconstituționalității articolului 445 și a textului „și 445” din articolul 461 din Codul contravențional, Curtea subliniază că în această hotărâre a reținut că spre deosebire de reglementările din Codul contravențional, în Codul de procedură penală legislatorul a decis să diferențieze nulitatea absolută de cea relativă. De asemenea, Curtea a stabilit o soluție provizorie până la introducerea amendamentelor legislative, potrivit căreia judecătorii trebuiau să aplice prevederile din Codul de procedură penală și să constate, în fiecare caz particular, dacă lipsa unei mențiuni în procesul-verbal nu putea fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenției sau dacă aceasta putea fi acoperită (confirmată) de către instanța de judecată (a se vedea punctele 2 și 3 din dispozitiv). Așadar, acest capăt al sesizării este inadmisibil.

Prin urmare, în baza celor menționate supra , Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) lit. g), 140 alin. (2) din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională DECIDE: 1. Se declară inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a articolului 448 alin. (1) teza a II-a din Codul contravențional, ridicată de către dl avocat Constantin Lazari, în interesele domnilor Valerii Cramari și Ivan Cramari, în dosarul nr. 4r-711/2020, pendinte la Curtea de Apel Bălți. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte Domnica MANOLE Chișinău, 1 iulie 2021 DCC nr. 106 Dosarul nr. 86g/2021