Decizie nr. 158 din 01.10.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 402 alin. (2) din Codul contravențional, ridicată de dl Vitalie Babii, parte în proces, în dosarul nr. 3-136/2026, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl judecător Vitalii Ciumac de la Judecătoria Chișinău, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție. ÎN FAPT Circumstanțele litigiului principal

Autorul sesizării, dl Vitalie Babii, este angajat al Serviciului Fiscal de Stat.

Centrul Național Anticorupție a emis un Raport de testare în privința agenților publici din cadrul Serviciului Fiscal de Stat. Acest Raport a fost contestat de dl Vitalie Babii în partea ce se referă la persoana dumnealui.

Judecătoria Chișinău examinează în contencios administrativ cererea dlui Vitalie Babii împotriva Centrului Național Anticorupție, cu participarea, în calitate de terț, a Serviciului Fiscal de Stat, privind contestarea unor acte administrative.

În cadrul examinării cauzei, dl Vitalie Babii a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 402 alin. (2) din Codul contravențional, din perspectiva omisiunii legislative de a reglementa expres atribuția angajaților din cadrul Serviciului Fiscal de Stat de a constata contravenții.

Printr-o încheiere din 20 mai 2026, Judecătoria Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a transmis sesizarea Curții Constituționale pentru soluționare. B. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: 2

Prevederile relevante ale Codului contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele: 3

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că norma contestată conține o omisiune legislativă, pentru că, deși le acordă angajaților Serviciului Fiscal de Stat, împuterniciți prin ordinul directorului Serviciului, competența de a examina cauze contravenționale și de a aplica sancțiuni, nu stabilește în mod expres atribuția acestora de a constata contravenții.

În opinia autorului, această lipsă de reglementare afectează exigențele calității legii, pentru că nu permite stabilirea cu suficientă certitudine a limitelor competenței funcționale a angajaților Serviciului Fiscal de Stat și a obligațiilor care le revin în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

De asemenea, autorul susține că această incertitudine afectează dreptul la muncă, pentru că expune angajații Serviciului Fiscal de Stat riscului de a fi sancționați pentru neîndeplinirea unei atribuții care nu este stabilită expres de lege, în concret, pentru neconstatarea unei contravenții prevăzute la articolul 263 din Codul contravențional.

Prin urmare, autorul excepției afirmă că norma contestată încalcă articolele 1 alin. (3), 21, 22, 23, 43 și 54 din Constituție. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele. 4

Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, excepţia este formulată de un subiect abilitat cu acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) şi g) din Constituţie.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie articolul 402 alin. (2) din Codul contravențional, din perspectiva omisiunii legislative de a reglementa expres atribuția angajaților din cadrul Serviciului Fiscal de Stat de a constata contravenții. Curtea observă că prevederea contestată nu a făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză de contencios administrativ privind contestarea unor acte administrative, prin care autorului excepției i s-a atribuit neîntreprinderea măsurilor necesare pentru constatarea și sancționarea desfășurării ilegale a activității de întreprinzător de către o persoană fizică, prevăzute de articolul 263 din Codul contravențional. Curtea admite că instanța de judecată ar putea avea în vedere dispoziţiile contestate la soluţionarea cauzei.

Autorul excepției susține că norma contestată contravine articolelor 1 alin. (3) (preeminența dreptului), 21 (prezumția nevinovăției), 22 (neretroactivitatea legii), 23 (dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle), 43 (dreptul la muncă și la protecția muncii) și 54 (restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți) din Constituție.

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 1 alin. (3) din Constituţie, Curtea a subliniat în jurisprudenţa sa că acest articol are un caracter general, constituie un imperativ care stă la baza oricăror reglementări, nu poate reprezenta un reper individual şi separat şi poate fi invocat, de regulă, dacă se constată aplicabilitatea acestuia împreună cu alte dispoziţii din Constituţie (a se vedea DCC nr. 17 din 21 martie 2024, § 23).

Curtea reiterează că articolele 23 și 54 din Constituție nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul excepției de necostituționalitate trebuie să demonstreze existența unei ingerințe în drepturile fundamentale. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinței abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituție, Curtea poate pune în operă exigențele acestor articole (a se vedea HCC nr. 7 din 10 iunie 2025, § 68).

Curtea reține că, pentru a examina o critică bazată pe articolul 21 din Constituție, este necesar ca norma contestată să privească stabilirea unei acuzații în materie penală sau să producă efecte asupra garanțiilor care decurg din prezumția nevinovăției (a se vedea Allen v. Regatul Unit [MC], 12 iulie 2013, § 95; DCC nr. 81 din 18 iulie 2023, § 24).

În această cauză, Curtea observă că prevederile contestate stabilesc competența autorităţilor administrative din subordinea Ministerului Finanţelor, inclusiv a angajaților Serviciului Fiscal de Stat, de a examina cauze contravenționale și de a aplica sancțiuni. Acestea nu reglementează criteriile de stabilire a vinovăției unei persoane, condițiile de apreciere a probelor sau garanțiile aplicabile în cadrul unei proceduri sancționatorii. Critica autorului vizează, în realitate, stabilirea întinderii competenței funcționale a angajaților Serviciului Fiscal de Stat de a soluționa contravenții. Prin urmare, Curtea constată că articolul 21 din Constituție nu este incident în această cauză. 5

În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că principiul neretroactivităţii legii presupune interzicerea aplicării unei pedepse mai aspre decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos şi interzicerea condamnării pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos (a se vedea HCC nr. 29 din 21 septembrie 2021, § 38). De asemenea, Curtea a reţinut că acest principiu se aplică doar în cazul dispoziţiilor care definesc infracţiuni şi pedepse (a se vedea DCC nr. 85 din 9 iulie 2018, § 21, mutatis mutandis, Borcea v. România, 22 septembrie 2015, § 60). Astfel, exigenţele articolului 22 din Constituţie sunt incidente în cazul normelor de drept penal substanţial (a se vedea DCC nr. 83 din 17 iulie 2025, § 44 şi jurisprudenţa citată acolo). În această cauză, Curtea observă că prevederile contestate nu definesc o faptă contravențională, nu stabilesc o sancțiune și nu reglementează condițiile răspunderii contravenționale. Prin urmare, din perspectiva criticilor autorului excepției, articolul 22 din Constituție nu este incident în prezenta cauză.

Cu privire la incidența articolului 43 din Constituție, Curtea reține că acesta garantează oricărei persoane dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la protecția împotriva șomajului. Dreptul la muncă nu este un drept absolut, iar exercitarea acestuia are loc în condițiile stabilite de lege (a se vedea DCC nr. 97 din 28 mai 2026, § 22).

Curtea observă că autorul excepției își bazează critica pe premisa că lipsa unei reglementări exprese în articolul 402 alin. (2) din Codul contravențional a atribuției angajaților Serviciului Fiscal de Stat de a constata contravenții generează o incertitudine cu privire la existența și întinderea acestei competențe și îl expune riscului de a fi ținut responsabil pentru neîndeplinirea unei atribuții care, în opinia sa, nu este prevăzută de lege.

În contextul problemei abordate de autorul sesizării, Curtea notează că articolul 393 alin. (1) lit. d) din Codul contravențional include agentul constatator printre autoritățile competente să soluționeze cauzele contravenționale. Această normă trebuie coroborată cu articolul 385 alin. (1) din Codul contravențional, potrivit căruia agentul constatator este reprezentantul autorității publice care soluționează, în limitele competenței sale, cauza contravențională.

Totodată, articolul 399 alin. (2) din Codul contravențional stabilește în mod expres că agentul constatator, atunci când este în exercițiul funcției, poate constata contravenții, inclusiv în situația în care constatarea, soluționarea și sancționarea acestora sunt atribuite competenței unor alte organe, cu mențiunea că, în astfel de cazuri, agentul va trimite organelor respective procesele-verbale de constatare a contravenţiilor. Altfel spus, un agent constatator aflat în exercițiul funcției are competenţa să constate o contravenţie, iar în cazul în care acest lucru nu ţine de competenţa sa să-i trimită autorităţii competente procesul-verbal de constatare a contravenţiei (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr. 69 din 19 mai 2022, §§ 22-23).

Prin urmare, din coroborarea articolelor 393, 385 și 399 din Codul contravențional rezultă că Parlamentul a reglementat, în mod general, competența agentului constatator de a efectua constatarea contravenției. 6

Astfel, din coroborarea prevederilor menționate rezultă că legislația reglementează competența Serviciului Fiscal de Stat în materia constatării contravențiilor, astfel încât simpla absență a termenului „constată” din articolul 402 alin. (2) din Codul contravențional nu poate fi calificată drept o omisiune legislativă care să ridice o problemă de constituționalitate.

Totodată, Curtea observă că, sub aparența unor critici de neconstituționalitate, autorul excepției solicită, în realitate, stabilirea întinderii competențelor funcționale ale angajaților Serviciului Fiscal de Stat în cadrul procedurii contravenționale și verificarea modului în care aceste competențe au fost aplicate în cauza concretă.

Curtea reaminteşte că nu analizează cazuri concrete şi chestiuni de interpretare şi de aplicare a legii, dar poate efectua doar un control abstract al constituţionalităţii legii contestate (a se vedea DCC nr. 181 din 14 decembrie 2023, § 26; DCC nr. 71 din 18 iunie 2024, § 24). De altfel, chestiunile legate de interpretarea şi de aplicarea legii nu ţin de competenţa Curţii Constituţionale. Această competenţă le revine, prin definiţie, instanţelor de judecată (a se vedea DCC nr. 183 din 11 decembrie 2025, § 37).

Având în vedere cele menţionate, Curtea reţine că sesizarea privind excepția de neconstituţionalitate în discuţie nu întrunește condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 27 alineatele (2), (3) literele d) și f) și (4) lit. d), 37, 40 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, Curtea Constituțională DECIDE: 1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 402 alin. (2) din Codul contravențional, ridicată de dl Vitalie Babii, parte în proces, în dosarul nr. 3-136/2026, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte Domnica MANOLE Chișinău, 1 octombrie 2026 DCC nr. 158 Dosarul nr. 114g/2026 7