Decizia nr. 1 din 26 ianuarie 2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.044/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 5.219/99/2023*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 27 iunie 2025, în Dosarul nr. 5.219/99/2023*, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea şi aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale anexei nr. VIII la această lege-cadru şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2023 pentru completarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, sporul de 8% acordat pentru acces la informaţii clasificate de nivelul „secret de serviciu” şi sporul de 10% acordat pentru condiţii vătămătoare se aplică în cazul unui funcţionar public de execuţie, consilier juridic în cadrul serviciului juridic al instituţiei prefectului, prin calcul aplicat la salariul de bază stabilit conform Legii-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, începând cu data de 1 iunie 2023.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 8 octombrie 2025, cu nr. 2.044/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 26 ianuarie 2026. II. Dispoziţiile legale ce fac obiectul sesizării

Prin încheierea de sesizare s-a solicitat interpretarea cu titlu general a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), ale anexei nr. VIII la această lege-cadru şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2023 pentru completarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2023). III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a chemat în judecată pe pârâţii Judeţul Iaşi şi Instituţia Prefectului – Judeţul Iaşi, solicitând ca instanţa de judecată să dispună obligarea pârâţilor să îi acorde drepturile salariale în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 153/2017, în sensul stabilirii şi recalculării tuturor elementelor salariale la salariul de bază stabilit conform dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2023, potrivit cărora Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică în integralitatea sa începând cu 1 iunie 2023, după cum urmează: – obligarea pârâţilor să stabilească, să calculeze şi să îi plătească cuantumul sporului lunar pentru păstrarea confidenţialităţii în cuantum de 8% aplicat la salariul de bază stabilit conform anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2023, începând cu 1 iunie 2023; – obligarea pârâţilor să recalculeze şi să îi plătească cuantumul sporului pentru condiţii vătămătoare de 10% aplicat la salariul de bază stabilit conform anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2023, începând cu 1 iunie 2023; – obligarea pârâţilor la actualizarea sumelor datorate cu indicele inflaţiei de la data scadentă a fiecărui drept salarial, până la data realizării plăţii efective, la care să se adauge şi dobânda legală de la data scadenţei şi până la plata efectivă a debitelor restante.

În motivare, reclamanta a arătat că, prin punerea în aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2023, începând cu data de 1 iunie 2023 a încetat aplicarea etapizată a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, în sensul că salariile de bază se stabilesc conform grilei de salarizare prevăzute de anexa nr. VIII la legea-cadru, în consecinţă drepturile salariale prevăzute de legea-cadru (sporuri, indemnizaţii, majorări etc.) se determină prin aplicarea procentelor asupra salariului de bază prevăzut în conţinutul legii şi stabilit conform acesteia.

Prin întâmpinare, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii, arătând că drepturile salariale ale reclamantei au fost stabilite potrivit articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2023 la nivelul salariului de bază din anul 2022, conform anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017. IV. Punctul de vedere al instanţei de trimitere asupra sesizării

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv de dezlegarea chestiunii de drept sesizate depinde în tot soluţionarea cauzei de faţă, iar din verificările efectuate rezultă că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a mai pronunţat.

De asemenea, din verificările efectuate, a rezultat că problema de drept menţionată nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici obiectul unei sesizări pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în curs de soluţionare.

Raportat la dispoziţiile legale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care prevăd obligativitatea sesizării, Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a apreciat că se impune sesizarea instanţei supreme pentru a da o lămurire de principiu chestiunii de drept.

Cu privire la dezlegarea fondului chestiunii de drept, completul de judecată al instanţei de trimitere a arătat că, în raport cu dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017, anexei nr. VI şi anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2023, sporul de 8% acordat pentru acces la informaţii clasificate de nivelul „secret de serviciu” şi sporul de 10% acordat pentru condiţii vătămătoare se aplică în cazul unui funcţionar public de execuţie, consilier juridic în cadrul serviciului juridic al instituţiei prefectului, prin calcul aplicat la salariul de bază stabilit conform Legii-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, începând cu data de 1 iunie 2023. V. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

La solicitarea adresată instanţelor naţionale pentru comunicarea practicii judiciare cu privire la chestiunile de drept ce fac obiectul prezentei sesizări, din răspunsurile transmise a rezultat că doar la nivelul a 2 curţi de apel s-au identificat hotărâri judecătoreşti, după cum urmează: o sentinţă rămasă definitivă prin respingerea recursului, în sensul neacordării sporului pentru informaţii clasificate/confidenţialitate pentru funcţii de execuţie din cadrul instituţiei prefectului, având în vedere că acest spor nu mai este prevăzut expres în Legea-cadru nr. 153/2017 pentru această familie ocupaţională şi o decizie prin care s-a reţinut că sporul pentru condiţii vătămătoare nu putea fi calculat procentual prin raportare la salariul de bază din cauza plafonării sale, impuse de legiuitor prin acte normative succesive. Astfel, majorarea salariului de bază de care au beneficiat funcţionarii prin intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2023, respectiv ajungerea la nivelul salariului de bază din grila pentru anul 2022 nu este de natură a influenţa modul de calcul al sporului în discuţie, care beneficiază de prevederi legale distincte, respectiv plafonări succesive. Pentru anul 2023, aflat în discuţie, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022).

Punctele de vedere teoretice exprimate de judecătorii de la 3 tribunale au fost în sensul că sporurile pretinse de reclamantă, în procentul indicat în cererea de chemare în judecată, nu pot fi acordate începând cu data de 1 iunie 2023, chiar dacă salarizarea s-a făcut la nivelul maxim prevăzut în plată pentru anul 2022, întrucât legiuitorul a intervenit prin acte de salarizare şi a plafonat toate sporurile la nivelul lunii decembrie 2022, moment la care reclamanta nu era îndreptăţită la acest spor, având în vedere plafonările făcute succesiv prin raportare la nivelul anilor anteriori.

Punctele de vedere teoretice exprimate de judecătorii de la alte 2 tribunale sunt în sensul opiniei exprimate de instanţa de sesizare, respectiv că, începând cu data de 1 iunie 2023, Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică în integralitatea sa şi pentru celelalte drepturi (elemente) salariale, care se acordă conform legii-cadru, în speţă sporul de 8% acordat pentru acces la informaţii clasificate de nivelul „secret de serviciu” şi sporul pentru condiţii vătămătoare, care se determină prin aplicarea procentului stabilit la salariul de bază determinat conform legii-cadru. S-a avut în vedere împrejurarea că prin punerea în aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2023, începând cu data de 1 iunie 2023 a încetat aplicarea etapizată a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, în sensul că salariile de bază se stabilesc conform grilei de salarizare prevăzute de anexa nr. VIII la legea-cadru, în consecinţă drepturile salariale prevăzute de legea-cadru (sporuri, indemnizaţii, majorări etc.) se determină prin aplicarea procentelor asupra salariului de bază prevăzut în conţinutul legii şi stabilit conform acesteia.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se analizează practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VI. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În procedurile de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat următoarele decizii relevante, în ordine cronologică: – prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 22 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea şi a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017, în corelare cu prevederile art. 38 alin. (3), alin. (4) şi alin. (6) din acelaşi act normativ, personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care este încadrat şi îşi desfăşoară activitatea în specialitatea funcţiilor specifice prevăzute în anexă beneficiază de sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare/periculoase, astfel cum este reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017, de la data la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.”; – prin Decizia nr. 7 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 9 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (4 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 (…) şi ale art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 (…), drepturile salariale reglementate de art. 5, respectiv de art. 8 din anexa nr. I – Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Învăţământ» capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017 intră sub incidenţa prevederilor art. 38 alin. (4 1 ) din această lege.”; – prin Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024, s-a statuat că: „Pentru personalul care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022, sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare prevăzut de articolul unic lit. a) din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare «Administraţie» din administraţia publică centrală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, este supus plafonării reglementate de art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”; – prin Decizia nr. 104 din 9 decembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 6 februarie 2025, s-a statuat că: ” În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că: La acordarea sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare trebuie să se ţină seama de plafonul prevăzut de art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.(…)” – prin Decizia nr. 320 din 22 septembrie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 972 din 22 octombrie 2025, s-au respins, ca inadmisibile, sesizările conexate cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dacă, urmare a aplicării dispoziţiilor succesive ale art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, nivelul sporurilor aferente fiecărei funcţii a fost plafonat la nivelul lunii salariului de bază corespunzător lunii decembrie 2018, astfel încât chiar dacă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2023 pentru completarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative au fost egalizate salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, la nivelul anului 2022, sporurile rămân în continuare plafonate conform dispoziţiilor din ordonanţele de urgenţă anterior enumerate”. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în exercitarea controlului de constituţionalitate. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: a) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; b) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; c) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; d) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Prima condiţie este îndeplinită, deoarece cauza în cadrul căreia a fost formulată sesizarea se află în curs de judecată, în primă instanţă, pe rolul Tribunalului Iaşi – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.

Este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie, întrucât sesizarea se circumscrie obiectului de reglementare al ordonanţei de urgenţă sus-menţionate. Litigiul are ca obiect obligarea pârâţilor să acorde reclamantei drepturile salariale în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 153/2017, în sensul stabilirii şi recalculării tuturor elementelor salariale la salariul de bază stabilit conform dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2023, potrivit cărora Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică în integralitatea sa începând cu 1 iunie 2023, respectiv: obligarea pârâţilor să stabilească, să calculeze şi să îi plătească cuantumul sporului lunar pentru păstrarea confidenţialităţii în cuantum de 8% aplicat la salariul de bază stabilit conform anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2023, începând cu 1 iunie 2023; obligarea pârâţilor să recalculeze şi să îi plătească cuantumul sporului pentru condiţii vătămătoare de 10% aplicat la salariul de bază stabilit conform anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2023, începând cu 1 iunie 2023, sume actualizate cu indicele de inflaţie.

Nu este îndeplinită însă a treia condiţie de admisibilitate, ce vizează existenţa unei chestiuni de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, şi nici condiţia care impune ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunţate.

Referitor la existenţa unei chestiuni de drept, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 o prevede drept condiţie de admisibilitate a sesizării, iar, potrivit preambulului ordonanţei de urgenţă, la adoptarea sa s-a ţinut seama şi de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”. Aşa fiind, jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în legătură cu această condiţie, rămâne actuală şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În lipsa unei definiţii legale a acestei noţiuni, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că problema de drept ce se cere a fi lămurită trebuie să presupună serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, astfel încât să necesite rezolvarea de principiu în procedura hotărârii prealabile, iar nu interpretarea şi aplicarea unui text de lege clar, în raport cu circumstanţele particulare ale litigiului, ori existenţa unor simple obstacole, ce ar putea fi înlăturate printr-o reflecţie mai aprofundată a judecătorului cauzei. Cu alte cuvinte, problema de drept trebuie să fie veritabilă sau dificilă, adică susceptibilă de interpretări diferite şi controversate, din cauza lipsei de claritate a normei juridice, a caracterului incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepţiuni justificate, faţă de imprecizia textului legal, care, pe baza interpretării, printr-o argumentaţie juridică adecvată, consistentă, poate primi înţelesuri şi aplicări divergente în situaţii cvasiidentice şi poate determina o jurisprudenţă neunitară.

Prin urmare, contrar celor reţinute prin încheierea de sesizare, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie în sarcina instanţelor specializate în materia prevăzută de art. 1 din acelaşi act normativ obligaţia de a declanşa mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile în orice situaţie în care este identificată o chestiune ce nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanţei supreme, ci numai în acele cazuri în care chestiunea de drept în discuţie reflectă acele trăsături (cu excepţia noutăţii), pe care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept le-a subliniat în mod constant în jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, cu care ordonanţa de urgenţă menţionată se completează.

În absenţa definirii în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 ori a art. 519 din Codul de procedură civilă a noţiunii de „chestiune de drept dificilă”, această cerinţă este supusă unei evaluări în concret, din partea instanţei supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanţei de trimitere, declanşarea mecanismului pronunţării hotărârii prealabile, ţinând seama şi de scopul edictării actului normativ pe care se întemeiază sesizarea, precum şi de necesitatea asigurării unei practici judiciare unitare, coerente şi previzibile.

Considerentele expuse de instanţa de trimitere au avut în vedere exclusiv împrejurarea că este obligatorie sesizarea, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, însă simpla intrare în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, în lipsa unei probleme de drept reale, nu justifică admisibilitatea sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, întrucât şi acest act normativ se referă la interpretarea propriu-zisă a conţinutului unor dispoziţii legale în sensul dezlegării de principiu a unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, sesizarea instanţei fiind obligatorie numai în contextul îndeplinirii cumulative a tuturor condiţiilor prevăzute de actul normativ.

Astfel, admisibilitatea învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi desprinsă de condiţia existenţei unei chestiuni reale de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile.

Prin raportare la aceste exigenţe, sesizarea formulată nu întruneşte condiţia de admisibilitate subsumată cerinţei ca aceasta să privească o „chestiune de drept” care să fie reală, dificilă, generată de nevoia lămuririi sensului şi înţelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, apte să devină sursă a unor interpretări divergente şi, pe cale de consecinţă, a unei jurisprudenţe neunitare.

În cauză, întrebarea adresată instanţei supreme vizează chestiunea dacă, în interpretarea şi aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017, anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 prin raportare la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2023 – prin care au fost egalizate salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 la nivelul anului 2022 -, sporul de 8% acordat pentru acces la informaţii clasificate de nivelul „secret de serviciu” şi sporul de 10% acordat pentru condiţii vătămătoare se aplică în cazul unui funcţionar public de execuţie, consilier juridic în cadrul serviciului juridic al instituţiei prefectului, prin calcul aplicat la salariul de bază stabilit conform Legii-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, începând cu data de 1 iunie 2023, sau rămân în continuare plafonate.

Problema supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, în condiţiile în care dispoziţiile legale invocate în cauză nu sunt lacunare, incomplete sau neclare, aspect ce reiese inclusiv din încheierea de sesizare, în cuprinsul căreia instanţa de trimitere a expus un punct de vedere clar cu privire la modul de interpretare a normelor de drept în discuţie, fără a prezenta şi alte posibile interpretări ori elemente care să conducă la concluzia că textele de lege vizate ar fi neclare ori susceptibile de interpretări contradictorii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată, care, astfel, este primul ţinut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practică.

Această exigenţă legală, subsumată condiţiei privind ivirea unei chestiuni de drept, a fost în mod constant subliniată în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecţia judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile şi asupra argumentelor de natură să le susţină, pentru a da temei iniţierii mecanismului de unificare jurisprudenţială reprezentat de hotărârea prealabilă.

Din această perspectivă, se constată că instanţa de trimitere nu a avut nicio dificultate în interpretarea normei legale şi nici nu a arătat argumentele pentru care consideră că problema de drept în discuţie este susceptibilă a da naştere unor interpretări diferite. În contextul în care din cuprinsul încheierii de sesizare nu rezultă care ar fi dilema instanţei de trimitere cu privire la posibile interpretări diferite ale cadrului legal şi nici obstacolele întâmpinate în îndeplinirea obligaţiei de a interpreta şi aplica norma legală în litigiul cu care este învestită, se impune concluzia că problema de drept supusă interpretării nu prezintă o reală dificultate, neexistând riscul apariţiei unei practici judiciare neunitare, de natură să justifice intervenţia instanţei supreme.

Pe de altă parte, regula plafonării sporurilor prin acte normative anuale adoptate în perioada 2018-2023 a făcut în mod repetat obiect de interogaţie în cadrul mecanismului de unificare reprezentat de hotărârea prealabilă, statuându-se cu valoare de principiu şi caracter obligatoriu că operează menţinerea cuantumului sporurilor, condiţionat de ocuparea aceleiaşi funcţii şi de desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii.

Astfel, dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită au făcut obiectul analizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin deciziile menţionate la capitolul VI din prezenta decizie.

Astfel, examenul atent al deciziilor interpretative pronunţate în mecanismele de unificare a practicii judiciare, în legătură cu chestiunile de drept menţionate la capitolul VI al prezentei decizii, relevă că instanţa supremă a oferit deja repere pentru interpretarea şi aplicarea unitară a normelor legale în discuţie, care se impun a fi respectate şi valorificate de către instanţa de trimitere în cauza cu care aceasta a fost învestită.

Cu titlu de exemplu, se cuvine amintit raţionamentul expus în Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a stabilit reperele concrete de interpretare a regulii plafonării sporurilor; acestea se impun a fi respectate şi valorificate de instanţele naţionale.

Considerentele regăsite la paragrafele 93-102 din decizia evocată prezintă în mod deosebit relevanţă, căci ele au condus instanţa supremă la concluzia, expusă în paragraful 103, că, „deşi salariile de bază ale personalului plătit din fonduri publice au crescut etapizat, prin raportare la ipotezele de aplicare în timp a Legii-cadru nr. 153/2017, până la atingerea valorii nominale a salariilor de bază conform anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, sporurile şi celelalte categorii de elemente ale sistemului de salarizare ce fac parte din salariul brut (…) au rămas plafonate întrucât, prin legile anuale de salarizare, nivelul acestora s-a raportat la anul precedent, posibilitatea ordonatorilor de credite de a le majora şi de a le acorda în alte limite fiind suspendată succesiv prin dispoziţiile legale anterior menţionate”.

Aceeaşi dezlegare apare şi în paragrafele 173-188 din Decizia nr. 104 din 9 decembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Se cuvine reamintit că în paragraful 104 al Deciziei nr. 52 din 21 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că în condiţiile în care plafonarea sporurilor s-a produs prin voinţa legiuitorului exprimată explicit în cuprinsul actelor normative adoptate anual în domeniul salarizării, iar dispoziţiile speciale ale acestora au în vedere, cu caracter general, sporurile, indemnizaţiile, compensaţiile, primele şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, „ele sunt general aplicabile, pentru toate categoriile de drepturi salariale mai sus menţionate şi pentru toate categoriile de personal plătite din fonduri publice”.

Mai mult, chestiunea de drept asupra căreia instanţa supremă este solicitată să dea o dezlegare cu valoare de principiu a făcut anterior obiectul analizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cadrul Deciziei nr. 320 din 22 septembrie 2025, cu privire la interpretarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2023 prin raportare la cele ale Legii-cadru nr. 153/2017.

Prin hotărârea prealabilă sus-menţionată, instanţa supremă a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată, reţinând cu privire la problema de drept invocată că nu este întrunită cerinţa ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o chestiune de drept şi nici cea care impune ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunţate, şi, totodată, oferind repere concrete de interpretare a chestiunii de drept în discuţie, relevante în acest sens fiind considerentele de la paragraful 52: „52. Reţinând şi că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2023 fac referire la salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 (care se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022), dar şi că, în paragrafele 124-129 ale Deciziei nr. 7 din 8 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a subliniat distincţia dintre salariul de bază şi salariul lunar – cel din urmă (evocat în actele normative adoptate anual în domeniul salarizării) încorporând, pe lângă salariul de bază, şi alte categorii de venituri, precum compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile şi, după caz, alte elemente specifice sistemului de salarizare -, se constată că, în cazul de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat asupra chestiunii de drept enunţate.”

Cum, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pronunţă o hotărâre prin care oferă o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost învestită, instanţele naţionale, verificând jurisprudenţa instanţei supreme, ar trebui să aplice hotărârile de unificare adoptate deja, iar nu să înainteze sesizări în mod repetat, pe o chestiune de drept ce a fost dezlegată.

În concluzie, sesizarea nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate ce se referă la existenţa unei chestiuni de drept pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, în înţelesul dat acesteia conform jurisprudenţei consolidate a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, şi la lipsa unei statuări anterioare a instanţei supreme.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării.