Decizia nr. 62 din 17 octombrie 2022

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.603/1/2022, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.742/95/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 11 ianuarie 2022, în Dosarul nr. 2.742/95/2020, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 4 şi pct. 1, 7, 11-16 din nota la anexa nr. 1 la Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cu modificările şi completările ulterioare, privind coeficienţii de ierarhizare pentru funcţii corespunzătoare gradului de colonel, „funcţia similară” (corespunzătoare) gradului de colonel include atât funcţiile de conducere, cât şi pe cele de execuţie. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Art. 4 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 138/1999): ” Art. 4. – (1) Soldele de funcţie ale cadrelor militare în activitate şi ale militarilor angajaţi pe bază de contract sunt diferenţiate prin coeficienţi de ierarhizare, în raport cu atribuţiile ce revin fiecărei funcţii, complexitatea şi gradul de răspundere cerut de îndeplinirea acesteia, solicitările la efort, arma şi eşalonul la care îşi desfăşoară activitatea. (2) Principalele funcţii, nivelul studiilor şi coeficienţii de ierarhizare ai soldelor de funcţie pe grade militare pentru cadrele militare în activitate şi militarii angajaţi pe baza de contract sunt prevăzute în anexa nr. 1 lit. A şi B. (3) Guvernul este abilitat să stabilească coeficienţii de ierarhizare ai soldelor de funcţie pentru celelalte funcţii din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională. (4) Solda de funcţie se acordă de la data prevăzută în ordinul de numire. Pentru persoanele chemate sau rechemate în rândul cadrelor militare în activitate şi militarii angajaţi pe bază de contract solda de funcţie se acordă de la data prezentării la serviciu.”

Art. 4 din Legea nr. 138/1999 a fost abrogat prin Legeacadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Legea-cadru nr. 330/2009).

Pct. 1, 7 şi 11-16 din nota la anexa nr. 1 la Legea nr. 138/1999: ” 1. Ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii, numiţi în funcţii prevăzute cu grade superioare gradului militar pe care îl au, beneficiază de coeficienţii de ierarhizare corespunzători acestor funcţii” – în vigoare şi în prezent. ” 7. Pentru stabilirea cât mai corespunzătoare a sarcinilor unor funcţii prevăzute în anexă, cu aprobarea conducătorilor ministerelor şi instituţiilor prevăzute la art. 1 din lege, în statele de organizare se pot prevedea şi unele detalii privind atribuţiile funcţiei respective” – în vigoare şi în prezent. ”

Cadrele militare în activitate care menţin coeficienţii de ierarhizare ai soldelor de funcţie, în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2001 pentru stabilirea coeficienţilor de ierarhizare ai soldelor unor funcţii din structurile Ministerului Apărării Naţionale, ale căror state de organizare intră în vigoare până la data de 31 decembrie 2007 ca urmare a procesului de reorganizare a Armatei României, aprobată cu modificări prin Legea nr. 52/2002, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază în continuare de acest drept, până la terminarea perioadei de restructurare a armatei.

Cadrelor militare în activitate numite după data de 31 decembrie 2007, în perioada restructurării Armatei României, în funcţii prevăzute cu coeficienţi de ierarhizare inferiori ca urmare a reorganizării structurilor Ministerului Apărării li se menţin coeficienţii de ierarhizare corespunzători funcţiilor superioare din care au provenit, până la terminarea perioadei de restructurare a armatei.

Cadrele militare în activitate încadrate la data de 31 decembrie 2007 în funcţii superioare gradelor deţinute, prin diminuarea temporară a funcţiilor respective, beneficiază în continuare de coeficienţii de ierarhizare iniţiali ai funcţiilor pe care sunt încadrate, până la terminarea perioadei de restructurare a Armatei României.

În Ministerul Apărării, cadrele militare în activitate pot fi numite, pe perioada restructurării Armatei României, în funcţii prevăzute de statele de organizare cu grade mai mari decât cele pe care acestea le au prin diminuarea temporară a gradelor funcţiilor respective, corespunzător gradelor deţinute de cei în cauză. Cadrele militare în activitate beneficiază de solda de funcţie, prevăzută de statul de organizare al structurii militare, înainte de diminuarea temporară a gradului funcţiei respective determinată de numirea acestora în funcţie, până la terminarea perioadei de restructurare a Armatei României.

Cadrele militare în activitate numite după data de 31 decembrie 2007 în funcţii cu coeficienţi de ierarhizare mai mari decât cei avuţi şi cărora li s-au diminuat temporar gradele funcţiilor, corespunzător gradelor deţinute, beneficiază de coeficienţii de ierarhizare iniţiali ai soldelor de funcţii prevăzuţi în statul de organizare, până la terminarea perioadei de restructurare a Armatei României.

Solda de funcţie corespunzătoare coeficienţilor de ierarhizare stabiliţi în condiţiile pct. 11-15 constituie bază de calcul pentru stabilirea drepturilor salariale şi sociale, acordate potrivit legii, precum şi pentru stabilirea, recalcularea şi actualizarea pensiilor militare de stat ale cadrelor militare cărora le-au fost aplicate dispoziţiile menţionate mai sus.” 11. Pct. 11-16 din nota la anexa nr. 1 la Legea nr. 138/1999, introduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, cu modificările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008), au fost active în intervalul 3 februarie 2008-25 martie 2012, data intrării în vigoare a Legii nr. 49/2012 privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare (Legea nr. 49/2012), potrivit articolului unic din acest act normativ. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept 12. Prin Cererea înregistrată la 27 noiembrie 2020 pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia contencios administrativ şi fiscal, cu nr. 2.742/95/2020, reclamanţii au solicitat: obligarea pârâtului Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Gorj la acordarea drepturilor salariale ce li se cuvin, prin calcularea soldei de funcţie aferente funcţiei de ofiţer specialist I, prevăzută cu gradul de colonel, raportat la un coeficient de ierarhizare de minimum 4,70, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 138/1999, forma în vigoare la data de 31 decembrie 2009; obligarea pârâtului la calcularea şi acordarea drepturilor salariale ce li se cuvin, reprezentând diferenţa dintre coeficientul de ierarhizare 4,40 care le-a fost acordat eronat şi coeficientul de ierarhizare de minimum 4,70 la care aveau dreptul, potrivit legii; obligarea pârâtului atât la actualizarea cu indicele de inflaţie, cât şi la acordarea dobânzii legale pentru sumele reprezentând drepturile salariale cuvenite şi neacordate, calculate până la data plăţii efective. 13. Prin Sentinţa nr. 490 din 15 iunie 2021, Tribunalul Gorj – Secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei procedurii prealabile şi tardivităţii formulării acţiunii. S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi şi a fost obligat pârâtul să recalculeze soldele de funcţie cuvenite fiecăruia dintre reclamanţi pentru activitatea desfăşurată, prin luarea în considerare a unui coeficient de ierarhizare de 4,70. De asemenea, a fost obligat pârâtul să le plătească reclamanţilor diferenţele dintre soldele de funcţie acordate şi cele stabilite conform dispoziţiilor instanţei, sumele cuvenite urmând a fi actualizate în raport cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi dobânda legală aferentă, începând cu data scadenţei şi până la momentul plăţii efective. 14. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în măsura în care, ca efect al aplicării Legii nr. 330/2009 şi/sau a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010), în cazul unei autorităţi sau instituţii publice, doi angajaţi ce îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii au ajuns să fie salarizaţi în mod diferit, acela care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim, ca efect al art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014). 15. Prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 71/2015), s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice, care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această prevedere se aplică şi pentru stabilirea cuantumului gradaţiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradaţie după anul 2010. 16. După prezentarea istoricului reglementării salarizării categoriei profesionale din care fac parte reclamanţii, categorie plătită din fonduri publice, prima instanţă a reţinut că Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Gorj face parte dintre autorităţile şi instituţiile enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, astfel că a apreciat că reclamanţilor le sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi, între altele, dezlegările obligatorii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, şi Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016.

Întrucât din adresa emisă de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Gorj la 8 iunie 2021 rezultă că, pentru perioadele solicitate de reclamanţi, la nivelul acestei instituţii publice nivelul maxim de salarizare în plată pentru funcţia publică deţinută se stabilea prin raportarea la un coeficient de 4,70, în timp ce reclamanţilor li s-au stabilit drepturi salariale, într-o perioadă similară, prin raportarea la un coeficient de 4,40, Tribunalul Gorj – Secţia contencios administrativ şi fiscal a constatat că, începând cu data solicitată de fiecare dintre reclamanţi, nu au fost respectate dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015), şi ale art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, astfel că cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte, în sensul celor solicitate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Gorj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând că soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept, întrucât în baza interpretării dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 138/1999 şi a pct. 1, 7 şi 11-16 din nota la anexa nr. 1 la aceeaşi lege, alăturat altor argumente, instanţa de fond a reţinut că acţiunea formulată de reclamanţi este întemeiată.

Aceste aspecte sunt repuse în discuţie şi în faţa instanţei de control judiciar, prin recursul formulat de instituţia publică pârâtă fiind contestată interpretarea dată de prima instanţă.

Chestiunea de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Cauza se află pe rolul unei instanţe de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Craiova, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Intimaţii-reclamanţi au apreciat că nu este necesară sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie întrucât nu sunt întrunite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, iar dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită nu comportă o reală şi serioasă dificultate.

Au învederat că s-a conturat deja o jurisprudenţă majoritară în materie la nivelul curţilor de apel naţionale, în sensul că anexa nr. 1 la Legea nr. 138/1999 reglementează coeficienţii de ierarhizare minimi şi maximi aplicabili funcţiilor corespunzătoare gradului de colonel, indiferent că sunt funcţii de execuţie sau de conducere. Funcţiile de conducere sunt diferenţiate apoi, prin acordarea, prin legile de salarizare, a unei solde de comandă materializate printr-un spor distinct.

Coeficientul de ierarhizare solicitat în această cauză nu este nici cel mediu, nici cel maxim, ci este cel minim de 4,70 prevăzut de Legea nr. 138/1999, pentru funcţiile prevăzute cu gradul de colonel.

Nivelul cuantumului brut al salariului de bază din luna decembrie 2015 a fost stabilit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014.

Referitor la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, de ofiţer specialist I, grad de colonel, la dosarul cauzei au fost depuse hotărâri judecătoreşti prin care s-a stabilit ca salarizarea pentru această funcţie să se facă prin aplicarea coeficientului de salarizare de 4,70, astfel că drepturile salariale ale intimaţilor au fost determinate eronat prin aplicarea unui coeficient de ierarhizare de 4,40 aferent unui alt grad, de locotenent-colonel.

Întrucât din adresa emisă de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Gorj la data de 8 iunie 2021 rezultă că, pentru perioadele solicitate de intimaţi, la nivelul acestei instituţii publice nivelul maxim de salarizare în plată pentru o funcţie prevăzută cu gradul de colonel, funcţie care este deţinută şi de intimaţi, se stabilea prin raportarea la un coeficient de 4,70, în timp ce intimaţilor li s-au stabilit drepturi salariale, într-o perioadă similară, prin raportarea la un coeficient de 4,40, este evident că începând cu data solicitată de fiecare dintre intimaţi nu au fost respectate dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 şi cele ale art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014.

Astfel, recurentul-pârât era obligat să uniformizeze salariile de bază ale intimaţilor-reclamanţi la nivel maxim cu salariul în plată acordat pentru funcţia prevăzută în gradul de colonel, luând în considerare Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, care se aplică mutatis mutandis, acordând şi intimaţilor aceleaşi drepturi salariale cu cele stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti în favoarea altor salariaţi care ocupă funcţii similare.

Recurentul-pârât nu a formulat un punct de vedere asupra sesizării instanţei supreme cu soluţionarea chestiunii de drept expuse.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Opinia instanţei de trimitere este că interpretarea dată dispoziţiilor art. 4 şi pct. 1, 7, 11-16 din nota la anexa nr. 1 la Legea nr. 138/1999 privind coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi în Legea-cadru nr. 330/2009, în ceea ce priveşte solda de funcţie, pentru funcţii corespunzătoare gradului de colonel, trebuie să fie una restrictivă, în sensul că legiuitorul a avut în vedere coeficientul de ierarhizare între limitele 5,30-7,00 doar pentru funcţiile de conducere corespunzătoare gradului de colonel.

Astfel, a arătat că, începând cu 25 noiembrie 2017, reclamanţii au deţinut funcţia de ofiţer specialist I, prevăzută cu gradul de colonel, fiindu-le acordat un coeficient de ierarhizare de 4,40, pentru funcţiile corespunzătoare gradului de colonel.

Conform adresei din 8 iunie 2021 a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj, ca urmare a Sentinţei civile nr. 430 din 30 martie 2017 a Tribunalului Gorj, definitivă prin Decizia civilă nr. 3.365 din 24 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 32.615/3/2016, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj există un ofiţer încadrat pe funcţia de ofiţer specialist I care beneficiază de drepturile salariale prin aplicarea coeficientului de ierarhizare de 4,70.

Prin art. I pct. 4 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 56/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 477/2006, a fost modificată anexa nr. 1, litera A, privind coeficienţii de ierarhizare a soldelor de funcţie, pentru unele funcţii specifice apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, structuri militare, altele decât cele din compunerea Ministerului Apărării, pentru funcţii corespunzătoare gradului de colonel, fiind prevăzut coeficientul de ierarhizare 4,70-5,50.

Anexa nr. 1 la Legea nr. 138/1999 a fost abrogată prin Legea-cadru nr. 330/2009, cu excepţia pct. 1, 7 şi 11-16 din nota la această anexă.

De asemenea, pct. 11-16 din nota la anexa nr. 1 la Legea nr. 138/1999 au fost introduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008, dar ulterior eliminate, ca urmare a respingerii respectivei ordonanţe a Guvernului prin Legea nr. 49/2012.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legeacadru nr. 330/2009, „Începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.”

Potrivit art. 7 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat în perioada 2010-2015, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază pentru personalul militar şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prevăzute în anexele la prezenta lege, stabilite anual prin legi speciale.”

Conform art. 12 alin. (1) din Legea-cadru nr. 330/2009, coeficienţii de ierarhizare pe baza cărora se stabilesc soldele funcţiilor de bază şi indemnizaţiile lunare de încadrare, sporurile şi alte drepturi specifice fiecărui domeniu de activitate sunt prevăzuţi în anexe.

Alin. (3) al aceluiaşi text de lege prevede că „În anul 2010, salariile, soldele şi indemnizaţiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. (5), fără a fi utilizaţi coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi în anexele la prezenta lege.”

În anexa nr. IV/1A la Legea-cadru nr. 330/2009, în ceea ce priveşte solda de funcţie, pentru funcţii corespunzătoare gradului de colonel s-a prevăzut coeficientul de ierarhizare între limitele 5,30-7,00.

Adresa nr. xxxxxxx/21.03.2019 a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Gorj cuprinde punctul de vedere al Curţii de Conturi a României nr. xxxx/11.03.2019 cu privire la încadrarea ofiţerilor specialişti I.

Dând curs salarizării potrivit solicitării reclamanţilor, gradul militar de colonel, cu care este prevăzută în prezent funcţia de ofiţer specialist I şi care este funcţie de execuţie, generează un nivel de salarizare corespunzător funcţiilor de conducere.

Prevederea din anexa nr. IV/1A la Legea-cadru nr. 330/2009, în ceea ce priveşte solda de funcţie, potrivit căreia pentru funcţii corespunzătoare gradului de colonel s-a prevăzut coeficientul de ierarhizare între limitele 5,30-7,00 şi care este una din cauzele juridice ale cererii de chemare în judecată, eliptică în teza „funcţii corespunzătoare gradului de colonel”, este susceptibilă a genera dificultăţi de interpretare.

Pe de o parte, este abordarea reclamanţilor concordantă cu cea a instanţei de fond, în sensul că principiul salarizării pentru funcţie similară se aplica tale quale pentru gradul militar de colonel, cu care este prevăzută în prezent funcţia de ofiţer specialist I şi care este funcţie de execuţie şi, pe de altă parte, salarizarea funcţiei de specialist cu grad de colonel este susceptibilă de diferenţiere din punctul de vedere al funcţiei de conducere, respectiv de execuţie.

Interpretând sistematic corelaţia între salarizarea pentru gradul militar de colonel, cu care este prevăzută în prezent funcţia de ofiţer specialist I şi care este funcţie de execuţie, cu salarizarea funcţiei de specialist cu grad de colonel, funcţie de conducere, s-ar ajunge la interpretarea extensivă a salarizării similare pentru funcţii de conducere şi execuţie, ceea ce ar contraveni scopului legii, ducând paradoxal la finalitatea neurmărită de legiuitor, a salarizării egale pentru funcţii diferite. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de curţile de apel, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-au conturat două opinii.

Într-o opinie (majoritară), s-a apreciat că interpretarea dispoziţiilor art. 4 şi pct. 1, 7, 11-16 din nota la anexa nr. 1 la Legea nr. 138/1999, privind coeficienţii de ierarhizare pentru funcţii corespunzătoare gradului de colonel, trebuie să fie una extensivă, în sensul că se referă atât la funcţiile de execuţie, cât şi la funcţiile de conducere corespunzătoare gradului de colonel.

În argumentarea acestei opinii, s-a reţinut că anexa nr. 1 la Legea nr. 138/1999 reglementează coeficienţii de ierarhizare minimi şi maximi aplicabili funcţiilor corespunzătoare gradului de colonel, indiferent că sunt funcţii de conducere sau de execuţie, astfel de distincţii lipsind din cuprinsul textului de lege. Funcţiile de conducere sunt diferenţiate apoi, prin acordarea, prin legile de salarizare, a unei solde de comandă materializate printr-un spor distinct.

Au fost înaintate cu titlu de practică judiciară hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal, precum şi Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Gorj – Secţia contencios administrativ şi fiscal, precum şi Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Argeş – Secţia civilă şi Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În acelaşi sens sunt şi hotărârile judecătoreşti definitive menţionate în cuprinsul Sentinţei nr. 490 din 15 iunie 2021 a Tribunalului Gorj – Secţia contencios administrativ şi fiscal (prima instanţă în cauza în care s-a formulat prezenta sesizare), ce au fost pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, precum şi Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă, Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă, Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă, Tribunalul Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Craiova – Secţia I civilă, precum şi Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Puncte de vedere teoretice în sensul acestei orientări au formulat judecătorii de la: Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Buzău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Într-o altă opinie (minoritară), s-a apreciat că interpretarea dispoziţiilor art. 4 şi pct. 1, 7, 11-16 din nota la anexa nr. 1 la Legea nr. 138/1999, privind coeficienţii de ierarhizare pentru funcţii corespunzătoare gradului de colonel, trebuie să fie una restrictivă, în sensul că legiuitorul a avut în vedere doar funcţiile de conducere corespunzătoare gradului de colonel.

În susţinerea acestei opinii, s-a arătat că, interpretând sistematic corelaţia între salarizarea pentru gradul militar de colonel, cu care este prevăzută în prezent funcţia de ofiţer specialist I şi care este funcţie de execuţie, cu salarizarea funcţiei de specialist cu grad de colonel, funcţie de conducere, s-ar ajunge la interpretarea extensivă a salarizării similare pentru funcţii de conducere şi execuţie, ceea ce ar contraveni scopului legii, ducând paradoxal la o finalitate neurmărită de legiuitor, a salarizării egale pentru funcţii diferite.

A fost identificată şi înaintată cu titlu de practică judiciară o sentinţă nedefinitivă a Tribunalului Botoşani – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, judecata recursului declarat în această cauză fiind suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă până la soluţionarea prezentei sesizări.

Puncte de vedere teoretice în acest sens au formulat judecătorii de la: Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Giurgiu – Secţia civilă, Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Sibiu – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Vaslui.

Curţile de Apel Timişoara, Oradea, Galaţi, Constanţa, Târgu Mureş, Braşov, Bacău şi Cluj au comunicat că nu au identificat practică judiciară şi nu au formulat nici puncte de vedere teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

La paragraful 32 al acestei decizii s-au arătat următoarele: „«nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.” IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.”

Prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018, s-a stabilit că: „În interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1), raportat la art. 31 alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru personalul încadrat în direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se raportează la nivelul aceluiaşi ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, şi nu la nivel naţional”.

Prin Decizia nr. 54 din 3 iulie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 18 septembrie 2017, s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere şi personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legeacadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.”

Prin Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 30 ianuarie 2020, s-a stabilit că: termenul de «salariu de bază» prevăzut de art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează extensiv, în sensul că se referă şi la «salariul funcţiei de bază» al poliţiştilor.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul juridic al sesizării de faţă îl constituie prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Reglementând, în cuprinsul textului anterior citat, procedura pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (control a priori), ca un mijloc de asigurare a unei practici judiciare unitare în interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti, alături de mecanismul recursului în interesul legii (control a posteriori), legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se cer a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al unei curţi de apel sau al unui tribunalul învestit să soluţioneze pricina; c) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; din perspectiva acestei condiţii, trebuie verificat dacă sunt întrunite premisele de analiză ale acesteia, anume: – existenţa unei chestiuni de drept, apte a primi o dezlegare de principiu, întrucât chestiunile ce vizează exclusiv aplicarea legii sau reprezintă aspecte de fapt nu pot primi o dezlegare de principiu în cadrul acestui mecanism; – chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie una veritabilă, serioasă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite şi, prin urmare, să prezinte un anumit nivel de dificultate; – chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei, context în care noţiunea de „soluţionare pe fond” trebuie înţeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, astfel cum s-a conturat jurisprudenţa instanţei supreme în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare; d) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi e) asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând elementele sesizării formulate de instanţa de trimitere, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a condiţiilor care permit declanşarea acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, se constată că doar trei din cele cinci cerinţe anterior enunţate sunt întrunite.

Concret, sunt îndeplinite aspectele de admisibilitate legate de titularul sesizării, stadiul soluţionării pricinii în care sesizarea a fost iniţiată, cea referitoare la nestatuarea anterioară de către instanţa supremă în cadrul unui mecanism de unificare a practicii judiciare cu privire la o chestiune de drept identică celei ce face obiectul sesizării, precum şi inexistenţa unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare cu acest obiect, nefiind însă întrunite cerinţele de substanţă ale sesizării, anume condiţia ca obiectul acesteia să privească o chestiune de drept de care să depindă soluţionarea cauzei pe fond şi condiţia noutăţii.

Sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile a fost formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.742/95/2020, instanţă care a fost învestită cu soluţionarea recursului declarat de pârât împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Gorj – Secţia contencios administrativ şi fiscal, într-o cauză având ca obiect obligarea pârâtului (inspectorat de jandarmi judeţean) la acordarea unor drepturi salariale ce li se cuvin reclamanţilor [personal militar al Jandarmeriei Române – funcţionari publici cu statut special, reglementat prin Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 550/2004)].

În acest context, se constată că pricina în care a fost formulată sesizarea de faţă este supusă, din punct de vedere procedural, dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), hotărârea pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Gorj – Secţia contencios administrativ şi fiscal fiind supusă numai recursului, conform art. 20 din Legea nr. 554/2004, în competenţa de soluţionare a instanţei de trimitere (Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal).

Prin urmare, primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât titularul sesizării soluţionează cauza în ultimă instanţă, pronunţând o hotărâre definitivă, conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce priveşte cerinţa ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei aflate în curs de judecată, se constată că aceasta nu se verifică, faţă de circumstanţele pricinii în care sesizarea a fost formulată.

Soluţionând litigiul cu care a fost învestit, tribunalul, prin sentinţa pronunţată, a admis în parte cererea, pârâtul fiind obligat să recalculeze soldele de funcţie cuvenite fiecăruia dintre reclamanţi pentru activitatea desfăşurată, prin luarea în considerare a unui coeficient de ierarhizare de 4,70.

De asemenea, a fost obligat pârâtul să le plătească reclamanţilor diferenţele dintre soldele de funcţie acordate şi cele stabilite conform dispoziţiilor instanţei, sumele cuvenite urmând a fi actualizate în raport cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi să le achite dobânda legală aferentă, începând cu data scadenţei şi până la momentul plăţii efective.

Pentru a pronunţa soluţia redată, tribunalul a constatat că pârâtul face parte dintre autorităţile şi instituţiile publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, constatare ce a permis concluzia că reclamanţilor le sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, ale dezlegărilor date prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi cele statuate de instanţa constituţională prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016.

În acest sens, dintr-o adresă emisă chiar de către pârât la data de 8 iunie 2021, a reţinut că pentru perioadele solicitate, la nivelul acestei instituţii publice, nivelul maxim de salarizare în plată pentru funcţia publică deţinută de reclamanţi se stabilea prin raportarea la un coeficient de ierarhizare de 4,70, în timp ce pârâtul le-a stabilit reclamanţilor drepturile salariale, pentru aceeaşi perioadă, prin raportare la un coeficient de ierarhizare de 4,40; drept urmare, prima instanţă a constatat că, începând cu data arătată de fiecare dintre reclamanţi, în privinţa acestora, nu au fost respectate dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 şi ale art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014.

Faţă de aceste constatări, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că prima instanţă nu a făcut în mod direct şi nemijlocit interpretarea şi aplicarea prevederilor legale a căror interpretare o solicită instanţa de trimitere prin sesizarea de faţă – art. 4 din Legea nr. 138/1999 ori a pct. 1, 7, 11-16 din nota la anexa nr. 1 la acelaşi act normativ -, ci a aplicat soluţia legislativă consacrată de art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, normă general aplicabilă pentru destinatarii acesteia, a egalizării drepturilor salariale, incidentă la nivelul instituţiilor şi autorităţilor publice (categorie în care se încadrează şi pârâtul) al căror personal este salarizat din fonduri publice, şi potrivit căreia: „(5 1 ) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Prin motivele recursului declarat în cauză de către pârât, acesta a susţinut, între altele, că soluţia legislativă referitoare la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază aflat în plată nu se aplică personalului militar sau poliţiştilor; pe de altă parte, s-a arătat de către recurent că hotărârea judecătorească pronunţată în privinţa altor salariaţi încadraţi pe funcţii similare nu este izvor de drept (cu referire la hotărârea judecătorească definitivă – Decizia civilă nr. 3.365 din 24 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova – prin care, pentru o funcţie similară funcţiei ocupate de reclamanţi, s-a recunoscut un coeficient de ierarhizare de 4,70 şi care constituie reperul salariului maxim în plată la nivelul instituţiei publice recurente).

Totodată, în cuprinsul memoriului de recurs, pârâtul a mai susţinut că: „Gradul militar de colonel cu care este prevăzută în prezent funcţia de ofiţer specialist I, funcţie de execuţie, nu generează un nivel de salarizare corespunzător funcţiilor de conducere cu încălcarea tuturor principiilor de ierarhizare în funcţii sau a criteriilor de salarizare cu referire la atribuţiile, răspunderea şi responsabilităţile pe funcţie, ci semnifică faptul că, în urma analizei organizaţional-instituţionale, s-a apreciat că aceasta poate fi îndeplinită şi de cel care deţine gradul militar de colonel.”

Instanţa de trimitere, prin sesizarea formulată, urmăreşte a se lămuri dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 4 şi pct. 1, 7, 11-16 din nota la anexa nr. 1 la Legea nr. 138/1999, privind coeficienţii de ierarhizare pentru funcţii corespunzătoare gradului de colonel, „funcţia similară” (corespunzătoare) gradului de colonel include atât funcţiile de conducere, cât şi pe cele de execuţie.

Dintr-o primă perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată însă că problema de drept semnalată de instanţa de trimitere nu are incidenţă în cauză, fiind străină de chestiunile asupra cărora are a se pronunţa, date fiind limitele criticilor formulate prin motivele de recurs, în condiţiile în care temeiul legal pentru care prima instanţă a recunoscut reclamanţilor dreptul la calcularea soldei de funcţie raportat la un coeficient de ierarhizare de 4,70 a fost reprezentat de prevederile art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 anterior citate; drept urmare, instanţa de recurs nu are a cenzura un eventual raţionament de aplicabilitate directă a unora sau altora dintre coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi în anexa nr. 1 la Legea nr. 138/1999.

Este de precizat că această cerinţă a procedurii hotărârii prealabile – a legăturii chestiunii de drept cu dezlegarea pe fond a cauzei – trebuie raportată, în mod necesar, la limitele învestirii instanţei de trimitere, ceea ce presupune că problema de drept cu a cărei dezlegare de principiu este sesizată instanţa supremă trebuie să fie direct incidentă pentru soluţionarea cauzei cu care instanţa de trimitere este învestită.

Dintr-o altă perspectivă, chiar presupunând că instanţa de trimitere ar avea cadrul procesual adecvat [ceea ce ar impune înlăturarea de la aplicare a prevederilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014], astfel încât ar fi creat contextul pentru o eventuală aplicare directă a dispoziţiilor art. 4 şi pct. 1, 7,