Decizia nr. 60 din 17 octombrie 2022

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.509/1/2022, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.649/40/2020.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; intimaţii-reclamanţi au depus, în termen legal, prin avocat, un punct de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia ce face obiectul sesizării şi opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 14 iunie 2022, în Dosarul nr. 1.649/40/2020, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă prevederile art. 5 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), trebuie interpretate ca excluzând posibilitatea acordării sporului pentru condiţii deosebit de periculoase prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru activitatea desfăşurată de medici în cadrul gărzilor efectuate în temeiul contractului de muncă cu timp parţial.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 6 iulie 2022 cu nr. 1.509/1/2022, termenul de judecată fiind stabilit la 17 octombrie 2022. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare Anexa nr. II – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” Capitolul II – Reglementări specifice personalului din sănătate, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din unităţile de asistenţă socială/servicii sociale Art. 5. – ” (…) (2) Gărzile efectuate de medici pentru completarea normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, stabilite prin regulamente specifice, reprezintă gărzi obligatorii. (3) Pentru gărzile efectuate peste durata prevăzută la alin. (2) în vederea asigurării continuităţii asistenţei medicale medicii vor încheia cu unitatea sanitară publică un contract individual de muncă cu timp parţial pentru activitatea prestată în linia de gardă şi vor beneficia numai de drepturile aferente activităţii prestate în linia de gardă. (4) Contravaloarea gărzilor efectuate în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, cu excepţia sporului prevăzut la art. 3 alin. (2) şi (3), face parte din suma salariilor de bază.” Art. 7. – ” (1) În raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare şi unităţile medico-sociale, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: (…) b) pentru condiţii deosebit de periculoase: leprozerii, anatomie patologică, TBC, SIDA, dializă, recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromusculară şi neurologică, psihiatrie, medicină legală, asistenţă medicală de urgenţă şi transport sanitar, acordată prin serviciile de ambulanţă şi structurile de primire a urgenţelor (UPU – SMURD, UPU, CPU), secţii şi compartimente de ATI, de terapie intensivă şi de terapie acută, unităţi de supraveghere şi tratament avansat al pacienţilor cardiaci critici (USTACC), secţii şi compartimente de îngrijiri paliative, secţii şi compartimente de oncologie medicală, oncologie pediatrică, radioterapie, hematologie oncologică, neurologie, neurochirurgie, transplant de organe, secţii/compartimente pentru arşi, laboratoare de radioterapie, centru pentru arşi, serviciul/compartimentul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională «Prof. Dr. C.T. Nicolau» Bucureşti, centrele de transfuzie sanguină regionale/judeţene şi al municipiului Bucureşti, personalul încadrat în blocul operator, în punctele de transfuzii din spital, în laboratoarele de cardiologie şi radiologie intervenţională, în laboratoarele de endoscopie intervenţională, unităţi de accidente vasculare cerebrale acute (UAVCA)/unitate de urgenţe neurovasculare, genetică medicală, precum şi medicii de specialitate chirurgicală, epidemii deosebit de grave şi altele asemenea, stabilite de Ministerul Sănătăţii, cuantumul sporului este de până la 85% din salariul de bază. Nivelul sporului se stabileşte de conducerea fiecărei unităţi sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli; (…)” III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii A, B, C, D şi E, prin Sindicatul Solidaritatea Sanitară B, au chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” B, solicitând obligarea pârâtului la plata sporului pentru condiţii deosebit de periculoase şi pentru orele de gardă efectuate în baza contractului individual de muncă cu timp parţial, respectiv obligarea la plata sporului în cuantum de 50%-75%, prevăzut de articolul unic lit. B pct. 2 din anexa nr. 2 la Regulamentulcadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018), începând cu data de 1 aprilie 2018, sume actualizate cu indicele de inflaţie, şi plata dobânzii legale aferente acestor sume la data plăţii efective.

Reclamanţii au susţinut că activitatea de gardă se desfăşoară în aceleaşi condiţii, indiferent că este vorba despre gărzile efectuate în cadrul contractului de muncă (obligatorii) sau cele efectuate în baza contractului individual de muncă cu timp parţial pentru gărzile suplimentare, aşadar nu există nicio justificare pentru care angajatorul să nu acorde sporul pentru condiţii deosebit de periculoase şi sporul pentru condiţii deosebite de muncă.

Pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, susţinând, în esenţă, că sporurile prevăzute de articolul unic lit. A pct. 1 şi 2 şi lit. B pct. 8 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 se acordă pentru activitatea desfăşurată în cadrul programului de muncă. Cum orele de gardă se efectuează în afara normei legale de muncă şi a programului de lucru aferente funcţiei de bază, reclamanţii nu pot beneficia de sporurile respective, solicitarea fiind fără temei legal.

Prin Sentinţa civilă nr. 907 din 5 iulie 2021, Tribunalul Botoşani – Secţia I civilă a respins acţiunea, ca nefondată, reţinând aplicabilitatea Deciziei nr. 59 din 28 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 12 ianuarie 2021 (Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020), cu următoarele argumente: drepturile salariale aferente activităţii de gardă reprezintă un element al sistemului de salarizare specific personalului sanitar, care urmează a fi incluse în salariul lunar; indiferent când este efectuată – pentru completarea normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază sau în afara normei legale de muncă şi a programului normal de muncă de la funcţia de bază, activitatea de gardă rămâne aceeaşi, nu poate avea o natură juridică diferită după timpul în care este efectuată, iar regimul ei juridic trebuie să fie acelaşi, după cum şi salarizarea trebuie să rămână identică, tarifară prin raportare la salariul de bază; chiar dacă faptic sunt încheiate două contracte de muncă, există un singur raport de muncă între angajat şi unitatea sanitară şi un singur salariu de bază; în temeiul acestui unic salariu de bază este determinat şi tariful orar pe baza căruia se stabilesc drepturile salariale cuvenite pentru gărzile efectuate.

Prin urmare, drepturile băneşti aferente contractelor individuale de muncă cu timp parţial încheiate de reclamanţi sunt elemente ale sistemului de salarizare şi trebuie incluse în salariul lunar, iar activitatea de gardă trebuie salarizată tarifar prin raportare doar la salariul de bază, fără posibilitatea adăugării sporului pentru condiţii deosebit de periculoase.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, susţinând, în esenţă, că prima instanţă a reţinut în mod greşit aplicabilitatea Deciziei nr. 59 din 28 septembrie 2020, prin raportare la obiectul cauzei cu care a fost învestită, şi, faţă de prevederile art. 8 şi 11 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, nu a analizat niciunul dintre motivele invocate în acţiune ca fundament al pretenţiilor.

Au arătat că sunt salariaţi ai pârâtului pe funcţiile de medici, în cadrul secţiei de psihiatrie; că fiecare deţine câte un contract individual de muncă pentru norma de bază şi un contract individual de muncă cu timp parţial pentru activitatea prestată în linia de gardă.

În temeiul contractului individual de muncă pentru norma de bază beneficiază de un salariu de bază la care se adaugă un spor de 63,5% prevăzut de articolul unic lit. B pct. 2 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018.

În temeiul contractului individual de muncă cu timp parţial beneficiază doar de contravaloarea orelor de gardă suplimentare, fără sporul mai sus indicat, deşi activitatea de gardă este realizată în acelaşi loc de muncă – încadrat în condiţii deosebit de periculoase.

Invocând dispoziţiile art. 5 alin. (4) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, au susţinut că, în condiţiile în care contravaloarea gărzilor face parte din suma salariilor de bază, atunci sporul pentru condiţii deosebit de periculoase trebuie să se acorde atât pentru salariul de bază, cât si pentru contravaloarea gărzilor efectuate în baza contractului individual de muncă cu timp parţial.

De altfel, în cuprinsul art. 7 din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 se face referire la plata mai multor sporuri pentru condiţii de muncă într-un anumit procent din salariul de bază. De asemenea, în cuprinsul art. 1-6 din acelaşi capitol se face referire la elementele care compun salariul de bază, iar după menţiunile privind calculul salariului de bază se arată că pentru remuneraţia aferentă salariului de bază (deci indiferent de forma în care este stabilită valoarea salariului de bază) angajatorul poate acorda sporuri pentru condiţii de muncă.

De reţinut este şi faptul că, în baza art. 5 alin. (2) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, gărzile efectuate de medici pentru completarea normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, stabilite prin regulamente specifice, reprezintă gărzi obligatorii pentru care se plăteşte corespunzător sporul pentru condiţii deosebit de periculoase de muncă, în vreme ce pentru gărzile efectuate în baza contractului individual de muncă cu timp parţial acest spor nu se plăteşte.

Din interpretarea prevederilor legale anterior citate, dar şi din Adresa Ministerului Sănătăţii nr. 2/21.011 din 23 septembrie 2021, anexată cererii de apel, rezultă în mod clar că reclamanţii au un program normal de lucru de 7 ore şi 18 ore de gardă lunar, într-un program divizat sau în program continuu. Aşadar, aceste ore de gardă obligatorii sunt incluse în norma de bază şi pentru ele se plătesc sporurile pentru condiţii deosebite sau periculoase de muncă. Prin urmare, şi pentru gărzile efectuate în baza contractului individual de muncă cu timp parţial trebuie plătite aceste sporuri.

Pârâtul a formulat întâmpinare, arătând că reglementările specifice personalului din sănătate stabilite prin lege specială, respectiv Legea-cadru nr. 153/2017, prevăd că pentru activitatea prestată în linia de gardă medicii pot beneficia numai de drepturile aferente activităţii prestate în linia de gardă, respectiv tarif orar, sporul de 75% din tariful orar pentru gărzile efectuate în zilele lucrătoare şi sporul de 100% pentru gărzile efectuate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, potrivit dispoziţiilor legale, nu se lucrează. În acest sens, a invocat considerentele Deciziei nr. 59 din 28 septembrie 2020, precum şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.

În şedinţa publică din 31 mai 2022, curtea de apel a repus cauza pe rol, pentru a pune în discuţia contradictorie a părţilor posibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept redată la paragraful 8 din prezenta decizie.

Prin Încheierea pronunţată la 14 iunie 2022, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, cauza este în curs de judecată în calea de atac a apelului formulat împotriva unei hotărâri prin care s-a soluţionat în primă instanţă un litigiu de muncă, având ca obiect drepturi băneşti, deci problema se ridică în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unui complet de judecată al curţii de apel învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.

Soluţionarea apelului, având în vedere considerentele hotărârii fondului şi motivele căii de atac exercitate în cauză, depinde de modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv dacă medicii beneficiază de sporul pentru condiţii deosebit de periculoase prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 şi pentru gărzile efectuate în temeiul contractului individual de muncă cu timp parţial pentru activitatea prestată în linia de gardă.

Problema de drept enunţată este nouă, aspectele ce fac obiectul sesizării fiind, în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă, chestiuni de drept asupra cărora instanţa supremă nu a statuat, aşa cum rezultă din jurisprudenţa sa, şi aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consultate. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanţii-reclamanţi apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. Soluţionarea cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul cauzei, deoarece chiar din motivele de apel formulate rezultă că se pune în discuţie interpretarea normelor legale aplicabile, pentru a determina dacă, pentru gărzile efectuate în baza contractului individual de muncă cu timp parţial, trebuie plătite sporurile pentru condiţii deosebit de periculoase de muncă, la fel ca pentru activitatea desfăşurată în baza contractului normal de muncă, având în vedere că toată activitatea se desfăşoară în acelaşi loc de muncă. Interpretarea contrară ar duce, în opinia lor, la încălcarea principiului nediscriminării şi a principiului salarizării egale pentru muncă cu valoare egală, principii consfinţite şi de Legea-cadru nr. 153/2017.

Intimatul-pârât a arătat că nu se opune, în principiu, sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu menţiunea că este vorba de două contracte individuale de muncă diferite: pentru program normal de lucru şi, în continuarea acestuia, pentru timp de muncă parţial, aferent activităţii prestate în linia de gardă. Raportat la obiectul acţiunii, pârâtul precizează că aceste sporuri nu sunt reglementate de art. 3 din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, pentru a fi acordate şi pentru activitatea de gardă, ci de art. 7 din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimaţii-reclamanţi au depus, în termen legal, prin avocat, un punct de vedere, prin care au solicitat dezlegarea chestiunii de drept în sensul acordării sporului pentru condiţii deosebit de periculoase. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 1.649/40/2020 a arătat că, asupra chestiunii ce face obiectul sesizării, opiniile membrilor completului de judecată sunt împărţite.

Astfel, o primă opinie este că sporul pentru condiţii periculoase prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 poate fi acordat medicilor şi pentru durata activităţii prestate în cadrul gărzilor obligatorii, efectuate pentru completarea normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, stabilite prin regulamente specifice. Reclamanţii beneficiază de sporul în discuţie pentru activitatea desfăşurată în cadrul programului normal de muncă, iar activitatea din cadrul gărzilor obligatorii se desfăşoară în aceleaşi condiţii ca şi aceea desfăşurată în mod obişnuit, în condiţii recunoscute ca fiind periculoase. Prin urmare, întrucât textul de lege menţionat nu face distincţia între activitatea prestată în cadrul programului normal/gărzilor cu privire la acordarea sporului în discuţie, o atare distincţie făcută pe cale judiciară este una artificială.

Cea de-a doua opinie este în sensul că din interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că, pentru gărzile efectuate de medici în temeiul contractului de muncă cu timp parţial, aceştia vor beneficia numai de drepturile aferente activităţii prestate în linia de gardă, formulare ce exclude posibilitatea acordării altor drepturi/sporuri decât cele deja prevăzute, şi anume tarif orar prin raportare la salariul de bază.

Această concluzie se desprinde din interpretarea gramaticală a textului legal anterior menţionat, metodă de interpretare primară, ce presupune analiza semantică a termenilor utilizaţi de legiuitor, în speţă folosirea particulei „numai”.

Au fost apreciate ca fiind relevante în susţinerea acestei opinii şi paragrafele 76 şi 77 din Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020: ” 76. În art. 3 alin. (2), (3) şi (6) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt prevăzute procentual sporurile care se acordă pentru activitatea de gardă, diferit după cum aceasta este prestată în zilele lucrătoare (75%) sau în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, potrivit dispoziţiilor legale, nu se lucrează (100%), dar, în toate situaţiile, acest spor se raportează la tariful orar al salariului de bază. 77. Prin urmare, indiferent când este efectuată – pentru completarea normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază sau în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, activitatea de gardă rămâne aceeaşi, nu poate avea o natură juridică diferită după timpul în care este efectuată, iar regimul ei juridic trebuie să fie acelaşi, după cum şi salarizarea trebuie să rămână identică, tarifară prin raportare la salariul de bază, în aplicarea art. 3 alin. (1) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.” VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat un număr redus de hotărâri judecătoreşti, precum şi opinii teoretice ale judecătorilor.

Astfel, într-o opinie, s-a apreciat că din interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că, pentru gărzile efectuate de medici în temeiul contractului de muncă cu timp parţial, aceştia vor beneficia numai de drepturile aferente activităţii prestate în linia de gardă, formulare ce exclude posibilitatea acordării altor drepturi/sporuri decât cele prevăzute, şi anume tarif orar prin raportare la salariul de bază.

În acest sens s-au exprimat opinii teoretice de către Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Giurgiu – Secţia civilă, Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă, care a depus şi Decizia nr. 408 din 17 noiembrie 2021, Tribunalul Maramureş, Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, care a comunicat şi Decizia nr. 56 din 19 ianuarie 2021, Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Botoşani – Secţia I civilă, care a transmis şi Sentinţa nr. 902 din 5 iulie 2021, aflată în apel, judecata fiind suspendată până la soluţionarea sesizării pendinte.

S-a exprimat şi opinia potrivit căreia sporul pentru condiţii periculoase prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 poate fi acordat medicilor şi pentru durata activităţii prestate în cadrul gărzilor obligatorii, efectuate pentru completarea normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, stabilite prin regulamente specifice, precum şi pentru gărzile efectuate în baza contractului de muncă cu timp parţial, întrucât textul de lege menţionat nu face nicio distincţie.

Această opinie a fost exprimată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Ialomiţa, Curtea de Apel Craiova – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Galaţi.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale ce fac obiectul sesizării. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că în cauza de faţă nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că nu sunt întrunite cerinţele privind dificultatea şi noutatea chestiunii de drept. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Temeiul sesizării îl constituie prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Din cuprinsul prevederilor legale citate se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie îndeplinite cumulativ, respectiv: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Procedând la analiza admisibilităţii sesizării, se constată că primele trei condiţii sunt îndeplinite. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată în faza procesuală a apelului, în competenţa legală a unui complet de judecată din cadrul Curţii de Apel Suceava.

Titularul sesizării, învestit cu judecata apelului, urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 96 pct. 2 şi art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Condiţia de admisibilitate referitoare la caracterul esenţial al chestiunii de drept ce face obiectul sesizării este îndeplinită, deoarece în litigiul pendinte se solicită obligarea angajatorului la plata sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, pentru orele de gardă efectuate de medici în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial.

Drepturile de care beneficiază medicii pentru activitatea prestată în linia de gardă, în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial, sunt reglementate prin art. 5 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017. Prin intermediul întrebării prealabile, instanţa de trimitere solicită să se stabilească dacă aceste prevederi legale trebuie interpretate în sensul că exclud posibilitatea acordării sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, pentru activitatea desfăşurată de medici în cadrul gărzilor efectuate în temeiul unui contract de muncă cu timp parţial. Soluţionarea apelului împotriva hotărârii primei instanţe depinde de rezolvarea problemei de drept sesizate de instanţa de trimitere.

Pentru a se constata admisibilitatea sesizării, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au evidenţiat cerinţele pe care trebuie să le întrunească problema de drept care face obiectul sesizării, în sensul că trebuie să aibă o natură controversată şi să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (spre exemplu, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017).

Condiţia dificultăţii chestiunii de drept nu este prevăzută în mod explicit de prevederile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, însă rezultă din interpretarea coroborată a acestora. Dificultatea chestiunii de drept implică posibilitatea reală de a interpreta diferit sau contradictoriu norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare, iar stabilirea caracterului veritabil şi dificil al acesteia este absolut necesară pentru a se evita transformarea mecanismului procedural al hotărârii prealabile într-o cauză nejustificată de prelungire a procedurii judiciare şi de deturnare de la scopul în realizarea căruia a fost conceput, acela al unificării practicii judiciare.

Aşadar, pentru a fi justificată declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, prin intermediul hotărârii prealabile, este necesar ca problema de drept să fie susceptibilă de a face, în mod rezonabil, obiectul mai multor interpretări posibile, pe care instanţa de trimitere trebuie să le prezinte în mod adecvat în încheierea de sesizare. Ca atare, încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie să evidenţieze o problemă de drept veritabilă, susceptibilă să genereze divergenţe obiective în cadrul jurisprudenţei naţionale, de natură să conducă în timp la apariţia unei practici judiciare neunitare.

Prin încheierea de sesizare, instanţa de trimitere a arătat succint motivele pentru care a apreciat admisibilă sesizarea şi a prezentat două opinii asupra problemei de drept, care reprezintă, în realitate, poziţiile divergente pe care se situează părţile din litigiul pendinte.

Prima opinie susţine posibilitatea acordării sporului pentru condiţii periculoase, prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu motivarea că „textul de lege menţionat nu face distincţia între activitatea prestată în cadrul programului normal/gărzilor cu privire la acordarea sporului în discuţie, iar o atare distincţie făcută pe cale judiciară este una artificială”.

Cea de-a doua opinie, arătată prin încheierea de sesizare, este în sensul că, „pentru gărzile efectuate de către medici în temeiul contractului de muncă cu timp parţial, medicii vor beneficia numai de drepturile aferente activităţii prestate în linia de gardă, formulare ce exclude posibilitatea acordării altor drepturi/sporuri decât cele deja prevăzute, şi anume tarif orar prin raportare la salariul de bază”. În argumentarea acestei opinii, instanţa de trimitere a procedat la interpretarea gramaticală a normei juridice şi a reţinut că „analiza semantică a termenilor folosiţi de legiuitor, în cauză folosirea particulei numai” exclude posibilitatea acordării altor drepturi decât cele aferente activităţii prestate în linia de gardă. În sprijinul celei de-a doua opinii se invocă anumite considerente relevante din cuprinsul Deciziei nr. 59 din 28 septembrie 2020.

Se constată că prima opinie nu este suficient fundamentată, întrucât nu se referă la conţinutul normativ al art. 5 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 sau la raportul dintre cele două prevederi legale incidente, ci se referă doar la dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, care prevăd posibilitatea acordării unui spor pentru condiţii deosebit de periculoase de până la 85% din salariul de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar din unităţile sanitare şi medico-sociale, cu respectarea prevederilor legale.

De asemenea, cea de-a doua opinie nu evidenţiază nicio dilemă de interpretare a dispoziţiilor legale a căror lămurire se solicită.

Aşadar, încheierea de sesizare nu conţine o motivare adecvată şi argumentată care să evidenţieze problema cu care se confruntă instanţa de apel în procesul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale care fac obiectul întrebării prealabile şi aspectele din care poate fi dedusă aptitudinea chestiunii de drept de a fi susceptibilă de mai multe interpretări şi de a genera în viitor practică judiciară neunitară. Considerentele expuse de instanţa de trimitere conduc la concluzia că sesizarea a fost determinată nu de dificultatea problemei de drept, ci de nevoia de a se confirma una dintre cele două opinii exprimate prin încheierea de sesizare.

Problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu următorul conţinut normativ: „Pentru gărzile efectuate peste durata prevăzută la alin. (2) în vederea asigurării continuităţii asistenţei medicale medicii vor încheia cu unitatea sanitară publică un contract individual de muncă cu timp parţial pentru activitatea prestată în linia de gardă şi vor beneficia numai (s.n.) de drepturile aferente activităţii prestate în linia de gardă.”

În acest cadru se constată că pentru rezolvarea problemei de drept care face obiectul întrebării prealabile instanţa de trimitere trebuie să verifice dispoziţia legală care reglementează drepturile aferente activităţii prestate în linia de gardă şi să stabilească dacă sporul pentru condiţii deosebit de periculoase se regăseşte în această categorie de drepturi. În sprijinul acestui demers, instanţa de trimitere are la dispoziţie suficiente repere care se regăsesc în considerentele Deciziei nr. 59 din 28 septembrie 2020. Prin această decizie prealabilă, instanţa supremă a fost învestită să interpreteze prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018), în sensul de a stabili dacă drepturile salariale aferente activităţii prestate de medici în linia de gardă, în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, în baza unui contract de muncă cu timp parţial, au fost plafonate, prin voinţa legiuitorului, începând cu 1 ianuarie 2019, la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018.

Prin hotărârea prealabilă precizată s-a admis sesizarea şi s-a stabilit că „Drepturile salariale aferente activităţii prestate de medici în linia de gardă, în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial sunt incluse în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, astfel încât, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul acestora se menţine cel mult la nivelul celui acordat pentru luna decembrie 2018, conform prevederilor legale aplicabile pentru luna ianuarie 2018, în temeiul art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”.

Deşi prin această hotărâre prealabilă nu se analizează efectiv chestiunea de drept care face obiectul sesizării, considerentele cuprind lămuriri esenţiale pentru soluţionarea cauzei în litigiul pendinte, în sensul că determină natura juridică a drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea prestată în linia de gardă, scopul reglementării cuprinse în textul art. 5 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, sporurile care se acordă pentru activitatea de gardă şi modalitatea de calcul al drepturilor salariale acordate pentru gărzile efectuate de medici pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal, în temeiul unui contract individual de muncă cu timp parţial. Următoarele paragrafe din considerentele acestei hotărâri prealabile ilustrează aspectele mai sus reliefate: ” 74. Scopul reglementării cuprinse în textul art. 5 alin. (3) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 este determinarea formei în care se concretizează raporturile de muncă între medici şi unitatea sanitară publică pentru gărzile efectuate peste norma legală de muncă şi programul normal de muncă la funcţia de bază, şi anume un contract individual de muncă cu timp parţial. 75. Important pentru soluţionarea prezentei sesizări este că acest contract se încheie pentru activitatea de gardă. Or, munca prestată cu titlu de activitate de gardă are mereu aceeaşi natură juridică şi, prin urmare, aceeaşi modalitate de salarizare, respectiv cea prevăzută de norma cu caracter general care o reglementează, respectiv art. 3 alin. (1) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017: «Personalul sanitar cu pregătire superioară care efectuează gărzi pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază se salarizează cu tariful orar aferent salariului de bază.» 76. În art. 3 alin. (2), (3) şi (6) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt prevăzute procentual sporurile care se acordă pentru activitatea de gardă, diferit după cum aceasta este prestată în zilele lucrătoare (75%) sau în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, potrivit dispoziţiilor legale, nu se lucrează (100%), dar, în toate situaţiile, acest spor se raportează la tariful orar al salariului de bază. 77. Prin urmare, indiferent când este efectuată – pentru completarea normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază sau în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, activitatea de gardă rămâne aceeaşi, nu poate avea o natură juridică diferită după timpul în care este efectuată, iar regimul ei juridic trebuie să fie acelaşi, după cum şi salarizarea trebuie să rămână identică, tarifară prin raportare la salariul de bază, în aplicarea art. 3 alin. (1) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017. 78. Inclusiv dispoziţiile art. 3 alin. (5) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 fac referire la salariul de bază numai pentru stabilirea tarifului orar («salariul de bază se stabileşte pentru funcţia şi gradul profesional în care aceştia sunt confirmaţi prin ordin al ministrului sănătăţii, corespunzător vechimii în muncă, şi se utilizează pentru stabilirea tarifului orar») atunci când reglementează salarizarea medicilor ce nu au contract individual de muncă cu unitatea sanitară care organizează serviciul de gardă; pentru activitatea desfăşurată în linia de gardă, medicii vor încheia cu aceste unităţi sanitare un contract individual de muncă cu timp parţial pentru activitatea desfăşurată în acest regim. 79. Contractul individual de muncă cu timp parţial încheiat în temeiul art. 5 alin. (3) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 poate cuprinde doar gărzile efectuate peste durata prevăzută la alin. (2) al aceluiaşi articol, adică cele efectuate în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază. Drepturile salariale care se acordă în temeiul acestui contract individual de muncă cu timp parţial sunt acordate exclusiv pentru activitatea prestată în astfel de gărzi, iar potrivit art. 3 alin. (1) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 aceste drepturi salariale se stabilesc în raport cu tariful orar aferent salariului de bază. 80. Chiar dacă faptic sunt încheiate două contracte de muncă, există un singur raport de muncă între angajat şi unitatea sanitară şi un singur salariu de bază. În temeiul acestui unic salariu de bază este determinat şi tariful orar pe baza căruia se stabilesc drepturile salariale cuvenite pentru gărzile efectuate în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază acordate în baza contractului individual de muncă cu timp parţial încheiat în temeiul art. 5 alin. (3) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.”

Prin considerentele acestei hotărâri s-au lămurit aspecte legate de drepturile de care beneficiază medicii pentru activitatea de gardă desfăşurată în linia de gardă în temeiul unui contract de muncă cu timp parţial, iar aceste lămuriri sunt valorificate în hotărârile judecătoreşti care ilustrează practica judiciară în legătură cu problema de drept analizată.

Pe de altă parte, instanţa supremă apreciază că deplina aplicabilitate a Deciziei nr. 59 din 28 septembrie 2020, în privinţa rezolvării problemei de drept care face obiectul sesizării, este de natură să configureze nu numai lipsa de dificultate reală, ci şi absenţa caracterului de noutate al acesteia – condiţie distinctă de admisibilitate a sesizării.

Astfel, într-o jurisprudenţă dezvoltată constant, instanţa supremă a statuat în sensul că este îndeplinită cerinţa noutăţii atunci când problema de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial, ori în ipoteza unor chestiuni noi de drept, generate de un act normativ mai vechi, în situaţia în care aplicarea unei norme vechi a devenit de actualitate şi nu există jurisprudenţă cu privire la interpretarea acesteia sau dacă se impune clarificarea unei asemenea norme într-un context legislativ nou.

Caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma interpretării dispoziţiilor legale, opiniile jurisprudenţiale izolate ori cele pur subiective ale părţilor nefiind în măsură să justifice declanşarea mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile (spre exemplu, Decizia nr. 8 din 21 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 5 aprilie 2022).

Or, în condiţiile în care aspecte esenţiale, care conduc la rezolvarea chestiunii de drept în discuţie, sunt explicitate în considerentele Deciziei nr. 59 din 28 septembrie 2020, chiar dacă aceasta nu vizează efectiv, de o manieră punctuală, interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, se poate considera că problema de drept şi-a pierdut caracterul de noutate.

Operaţiunea de interpretare şi aplicare a unor texte de lege la anumite circumstanţe, ce caracterizează fiecare litigiu, nu poate fi transferată completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, ci revine instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei.

Finalitatea demersului o reprezintă împiedicarea apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie, instanţa supremă nefiind învestită, în cadrul acestei proceduri, cu însăşi aplicarea legii în scopul soluţionării cauzei respective. Prin urmare, rămâne atributul exclusiv al instanţei de trimitere să soluţioneze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând, în acest scop, metodele de interpretare a normelor juridice recunoscute în dreptul intern.

Examenul jurisprudenţial efectuat pe baza hotărârilor comunicate de curţile de apel relevă un număr redus de cauze în care s-a ridicat o chestiune de drept identică cu problema care face obiectul întrebării prealabile. Totodată, se constată că problema de drept a fost soluţionată cvasiunanim în sensul neacordării sporului pentru condiţii periculoase pentru activitatea de gardă prestată în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial. Curtea de Apel Cluj a comunicat două hotărâri definitive care cuprind soluţii de respingere a cererilor de chemare în judecată. Prin adresa emisă, a precizat că a identificat o hotărâre definitivă, relevantă, în sens contrar celor înaintate, dar care nu era motivată la data comunicării răspunsului privind practica judiciară a acestei instanţe în legătură cu problema de drept analizată.

Existenţa unei decizii izolate în sens contrar nu confirmă situaţia premisă a iminenţei apariţiei unei practici judiciare neunitare, de natură să declanşeze mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile.

Este real că activitatea de gardă se desfăşoară în aceleaşi condiţii, indiferent când este efectuată – pentru completarea normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază sau pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază. De aceea, anumite elemente ale sistemului de salarizare, stabilite în considerarea condiţiilor în care medicii îşi desfăşoară activitatea, cum ar fi sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, ar trebui să fie aceleaşi, în temeiul principiului constituţional al egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 din Constituţie. Însă verificarea conformităţii normei de drept cu principiul nediscriminării, consfinţit de art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu se circumscrie sferei de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci revine Curţii Constituţionale, ca garant al supremaţiei Legii fundamentale, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie.

Ca atare, funcţia de prevenţie a mecanismului de interpretare instituit de art. 519 din Codul de procedură civilă, de rezolvare de principiu a chestiunii de drept, nu îşi găseşte utilitatea în cauză, în condiţiile expuse.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 alin. (1) din acelaşi cod, sesizarea va fi respinsă ca inadmisibilă.