Jantner împotriva Slovaciei

Reclamantul a părăsit Cehoslovacia pentru Germania în 1968. După reabilitarea judiciară în 1990 a început să trăiască parțial în Cehoslovacia și în parte în Germania. Potrivit reclamantului, a petrecut majoritatea anului 1992 în Cehoslovacia. La 25 septembrie 1992, el a înregistrat reședința sa permanentă la adresa prietenului său în Krompachy. El a rămas înregistrat la această adresă până la 22 iunie 1994. La 28 septembrie 1992, reclamantul a depus o cerere de restituire a proprietății tatălui său și unchiului său în temeiul Legii de proprietate a terenurilor din 1991. 10. La 15 mai 1996, Biroul de teren Spišská Nová Ves a respins cererea reclamantului din cauza faptului că, în momentul respectiv, nu a rezistat permanent pe teritoriul fostei Republici Federale Cehe și Slovace, în conformitate cu art. 4 alineatul (1) din Legea privind proprietatea terenurilor.

11. Oficiul de teren a stabilit că o scrisoare înregistrată trimisă la 8 aprilie 1993 nu a putut fi livrată deoarece în acel moment nimeni nu a locuit la adresa reclamantului în Krompachy. Oficiul de teren a avut înaintea acestuia, de asemenea, un certificat în care autoritatea germană competentă a confirmat că reclamantul și-a înregistrat locuința principală (Hauptwohnung) în Wendelstein din 1973. Scrisoarea însoțitoare a viceconsulului slovac către München a explicat că, spre deosebire de Slovacia, nu a fost făcută distincție între reședința permanentă și temporară în Germania. De asemenea, scrisoarea a afirmat că, în temeiul legislației germane, locuința principală a fost locul de reședință utilizat anterior de persoana în cauză în Germania și că nu există obligația în temeiul legislației germane de a-și încheia înregistrarea atunci când o persoană petrece o parte majoră a unui an în străinătate.

Viceconsul a exprimat opinia că, în cazul în care șederea reclamantului în Slovacia a depășit 183 zile pe an, rezidența sa de acolo ar putea fi considerată, teoretic, ca fiind permanentă în sensul Legii de înregistrare a reședinței cetățenilor din 1982. 12. În decizia sa, Oficiul de Teren a făcut referire, de asemenea, la un raport de poliție conform căruia reclamantul nu și-a stabilit în mod eficient reședința permanentă în Krompachy. Oficiul de teren a concluzionat, în legătură cu secțiunea 3 alineatele (2) și (5) și cu secțiunea 4 alineatul (1) din Legea de înregistrare a rezidenței cetățenilor din 1982 și cu jurisprudența și practicile administrative relevante, că reclamantul nu a îndeplinit cerințele de reședință permanentă.

13. La 19 iunie 1996, reclamantul a solicitat Curtea Regională Košice să revizuiască decizia Oficiului de terenuri. El a afirmat că de la începutul anului 1992 a locuit în diverse locuri din Slovacia și a prezentat declarații de martor în acest sens. Reclamantul a explicat, de mai multe ori pe an, că s-a dus în Germania, în cazul în care a fost în curs de tratament cu cancer. 14. La 29 noiembrie 1996, Curtea Regională Košice a susținut decizia administrativă contestată de solicitant. Acesta a remarcat că, până la expirarea termenului de depunere a cererii la 31 decembrie 1992, reclamantul nu a rezistat în permanență în fosta Republica Federală Cehă și Slovacă, în conformitate cu art. 4 alineatul (1) din Legea privind proprietatea terenurilor.

15. Curtea Regională a reamintit, în special, că în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Legea privind înregistrarea locuințelor cetățenilor din 1982, cetățenii nu pot rezista permanent la mai mult de o adresă în același timp. Întrucât reclamantul nu a renunțat la înregistrarea locuinței sale principale în Germania înainte de înregistrarea reședinței sale permanente în Krompachy, șederea sa în Cehoslovacia urma să fie considerată temporară. Se face referire la jurisprudența relevantă și la practica Ministerului Internului. 16. În plus, Curtea Regională a susținut că reclamantul nu a prezentat nicio dovadă care să demonstreze că locuința sa în Krompachy îndeplinește cerințele unei reședințe permanente în sensul articolului 3 alineatul (2) din Legea privind înregistrarea reședinței cetățenilor.

În plus, un raport de poliție în fața instanței a indicat că înregistrarea reclamantului în Krompachy a fost de natură oficială.

17. La 30 iulie 1999, Curtea Supremă a refuzat să reexamineze cazul, deoarece nu exista niciun remediu disponibil împotriva hotărârii Curții Regionale din 29 noiembrie 1996. 18. Dispozițiile relevante ale Legii privind proprietatea terenurilor din 1991 (Zákon o úprave vlastníckych vz Persoanele care au dreptul de a solicita restituirea proprietăților sunt resortisanți ai Republicii Federale Cehă și Slovacă cu reședință permanentă pe teritoriul său al căror teren și clădiri care fac parte dintr-o proprietate agricolă au fost transferate statului sau altor persoane juridice în perioada între 25 februarie 1948 și 1 ianuarie 1990, astfel cum se prevede în secțiunea 6 alineatul (1). În caz de deces, înainte de expirarea termenului stabilit în secțiunea 13 a persoanei a căror proprietăți imobiliare au fost transferate către stat sau către alte persoane juridice în cursul perioadei între 25 februarie 1948 și 1 ianuarie 1990, în modalitatea prevăzută în secțiunea 6 alineatul (1) ... Următoarele persoane fizice au dreptul la restituire, cu condiția ca acestea să fie resortisanți ai Republicii Federale Cehe și Slovace și să rezideze permanent pe teritoriul său: ... c) copii ... dintre persoanele menționate la alineatul (1) ... e) frați ai persoanelor menționate la alineatul (1) și, în cazul decesului unuia dintre frații, copiii sau copiii săi.” „1.

Orice cerere de restituire a proprietăților în temeiul articolului 6 se depune cel târziu la 31 decembrie 1992... Dreptul de restituire a proprietăților se scurge atunci când reclamația nu a fost depusă în timp...” 19. Dispozițiile relevante ale Legii de înregistrare a Reședinței Cetățenilor din 1982 (Zákon o hlásení a evidovaní pobytu občanov) se citesc după cum urmează… „2. Reședința permanentă a unui cetățean este locul în care locuiește permanent, adică, ca regulă, în cazul în care familia sau părinții săi, sau locul în care se află locuința sau ocupația cetățenilor… Se află șederea cetățenilor care trăiesc permanent în străinătate pe teritoriul Cehoslovaciei este considerată ca fiind temporară.” „1.

Fiecare cetățean își înregistrează reședința permanentă; cetățenii nu pot înregistra reședința permanentă în mai mult de un loc în același timp.” 20. În conformitate cu practica stabilită, cerința de reședință permanentă nu a fost respectată atunci când o persoană nu a demonstrat că înregistrarea reședinței permanente în străinătate a fost încheiată înainte ca el sau ea să se înregistreze ca reședință permanentă pe teritoriul fostului Cehoslovacie sau, după caz, pe teritoriul unuia dintre statele sale succesoare. 21. În cadrul practicii Ministerului Internului, o persoană poate înregistra ca rezidentă permanentă în Republica Slovacă numai după încheierea reședinței permanente în străinătate.

În caz contrar, reședința unei astfel de persoane în Republica Slovacă este considerată temporară până la încheierea înregistrării în străinătate. 22. În decizia sa nr. 1 CdoCdo 33/94 din 25 mai 1994, nr. 2 Cdo 20/96 din 30 aprilie 1996 sau 2 Cdo 47/96 din 22 iulie 1996).

8. The applicant left Czechoslovakia for Germany in 1968. After his judicial rehabilitation in 1990 he started living partly in Czechoslovakia and partly in Germany. According to the applicant, he spent the major part of the year 1992 in Czechoslovakia. On 25 September 1992 he registered his permanent residence at his friend’s address in Krompachy. He remained registered at this address until 22 June 1994. 9. On 28 September 1992 the applicant lodged a claim for restitution of his father’s and uncle’s property under the Land Ownership Act of 1991. 10. On 15 May 1996 the Spišská Nová Ves Land Office dismissed the applicant’s claim on the ground that at the relevant time he had not permanently resided within the territory of the former Czech and Slovak Federal Republic as required by Section 4(1) of the Land Ownership Act.

11. The Land Office established that a registered letter sent on 8 April 1993 could not be delivered as at that time nobody had lived at the applicant’s address in Krompachy. The Land Office had before it also a certificate in which the competent German authority confirmed that the applicant had registered his main abode (Hauptwohnung) in Wendelstein since 1973. The accompanying letter by the Slovakian vice-consul to Munich explained that, unlike in Slovakia, no distinction was made between permanent and temporary residence in Germany. The letter further stated that under German law the main abode was the place of residence preponderantly used by the person concerned in Germany, and that there was no obligation under German law to terminate its registration when a person spent the major part of a year abroad.

The vice-consul expressed the view that in case that the applicant’s stay in Slovakia exceeded 183 days a year, his residence there could, theoretically, be regarded as permanent within the meaning of the Citizens’ Residence Registration Act of 1982. 12. In its decision the Land Office referred also to a police report according to which the applicant had not effectively established his permanent residence in Krompachy. The Land Office concluded, with reference to Section 3(2) and (5) and Section 4(1) of the Citizens’ Residence Registration Act of 1982 and to the relevant case-law and administrative practice, that the applicant did not meet the permanent residence requirement. 13. On 19 June 1996 the applicant requested the Košice Regional Court to review the Land Office’s decision.

He alleged that since the beginning of 1992 he had resided at various places in Slovakia and submitted witness statements to this effect. The applicant further explained that several times a year he went to Germany where he was undergoing cancer therapy. 14. On 29 November 1996 the Košice Regional Court upheld the administrative decision challenged by the applicant. It noted that by the date of expiry of the deadline for lodging his claim on 31 December 1992 the applicant had not permanently resided within the former Czech and Slovak Federal Republic as required by Section 4(1) of the Land Ownership Act. 15. The Regional Court recalled, in particular, that under Section 4(1) of the Citizens’ Residence Registration Act of 1982 citizens cannot permanently reside at more than one address at the same time.

As the applicant failed to terminate the registration of his main abode in Germany prior to the registration of his permanent residence in Krompachy, his stay in the then Czechoslovakia was to be regarded as temporary. Reference was made to the relevant case-law and to the practice of the Ministry of the Interior. 16. The Regional Court further held that the applicant had submitted no evidence indicating that his abode in Krompachy met the requirements of a permanent residence within the meaning of Section 3(2) of the Citizens’ Residence Registration Act. Moreover, a police report before the court indicated that the applicant’s registration in Krompachy had been of a formal nature.

17. On 30 July 1999 the Supreme Court refused to re-examine the case as there was no remedy available against the Regional Court’s judgment of 29 November 1996. 18. The relevant provisions of the Land Ownership Act of 1991 (Zákon o úprave vlastníckych vzťahov k pôde a inému poľnohospodárskemu majetku) read as follows. “1.

Persons entitled to claim the restitution of property are nationals of the Czech and Slovak Federal Republic with permanent residence within its territory whose land and buildings forming a part of an agricultural estate were transferred to the State or to other legal persons during the period between 25 February 1948 and 1 January 1990 in the manner set out in Section 6(1). 2. In case of decease, prior to the expiry of the time-limit laid down in Section 13, of the person whose real property was transferred to the State or to other legal persons during the period between 25 February 1948 and 1 January 1990 in the manner set out in Section 6(1) ... the following natural persons are entitled to restitution provided that they are nationals of the Czech and Slovak Federal Republic and permanently reside within its territory: ... c) children ... of the persons mentioned in paragraph 1 ... e) siblings of the persons mentioned in paragraph 1 and, in case of decease of one of the siblings, his or her children.” “1.

Any claim for restitution of property under Section 6 shall be filed not later than on 31 December 1992... The right to restitution of property shall lapse when the claim was not filed in time...” 19. The relevant provisions of the Citizens’ Residence Registration Act of 1982 (Zákon o hlásení a evidovaní pobytu občanov) read as follows… “2. A citizen’s permanent residence is the place where he or she permanently lives, that is, as a rule, where his or her family or parents live, or the place where the citizen’s home or occupation is located… 5. The stay of citizens permanently living abroad within the territory of Czechoslovakia shall be considered as being temporary.” “1.

Every citizen shall have his or her permanent residence registered; citizens may not have permanent residence registered at more than one place at the same time.” 20. In accordance with the established practice, the permanent residence requirement has not been complied with when a person fails to show that the registration of his or her permanent residence abroad was terminated before he or she registered as permanently residing on the territory of the former Czechoslovakia or, as the case may be, on the territory of one of its successor States. 21. Under the practice of the Ministry of the Interior, a person may register as permanently residing in the Slovak Republic only after the termination of his or her permanent residence abroad.

Otherwise the residence of such a person in the Slovak Republic is considered as being temporary until the termination of the registration abroad. 22. In its decision no. 1 CdoCdo 33/94 of 25 May 1994, No. 2 Cdo 20/96 of 30 April 1996 or No. 2 Cdo 47/96 of 22 July 1996).