ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 584/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 50 din 14

aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr. 9622/197/2006 al Curții

de Apel București s-a respins excepția tardivității

contestației și s-a admis contestația la executare

formulată de contestatoarea SC S. SA Brașov în contradictoriu cu intimata

A.V.A.S. și chemată în garanție C.N.A.S. București și

în consecință s-a dispus anularea titlului executoriu reprezentat de

înștiințarea de plată din 12 noiembrie 2003 și a

oricăror acte de executare efectuată de intimată în baza O.U.G. nr.

95/2003.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță, învestită ca urmare a

soluționării prin decizia nr. 381 din 10 februarie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția comercială,

a conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria

Brașov și Curtea de Apel București – a reținut în

privința excepției tardivității contestației la

executare, invocată de pârâtă, că aceasta este nefondată

pentru că din dovezile de comunicare a titlului executoriu nu rezultă

conținutul actelor comunicate contestatoarei, și în plus, confirmarea

de primire are o dată anterioară celei de emitere a titlului

contestat.

În privința fondului,

Curtea de apel a arătat că s-a solicitat anularea titlului executoriu

constând în înștiințarea de plată din 12 noiembrie 2003, a adresei

de comunicare și a oricăror acte de executare silită efectuate

de A.V.A.S. în baza O.U.G. nr. 95/2003 cu motivarea că prin O.U.G. nr. 115/2003

privind privatizarea SC R. SA s-a prevăzut scutirea de la plata

obligațiilor bugetare restante.

O atare susținere,

menționează instanța este confirmată atât de

dispozițiile actului normativ menționat, cât și de

conținutul contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, motiv

pentru care au fost înlăturate apărările intimatei referitoare

la acordarea înlesnirilor la plată doar în temeiul unui ordin comun al

creditorului bugetar încheiat cu A.V.A.S., iar dispozițiile O.U.G. nr. 26/2004

nu sunt aplicabile speței deoarece aceste facilități au fost

acordate anterior apariției Ordonanței invocate.

Referitor la cererea de

chemare în garanție, formulată de intimată având ca obiect

obligarea C.N.A.S. la plata cheltuielilor de judecată, prima

instanță a reținut că această parte nu are legitimare

procesuală în cauză, iar pe de altă parte intimata nu a dovedit

efectuarea unor cheltuieli de judecată, motiv pentru care a respins

această cerere.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs intimata A.V.A.S., invocând în drept

prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 și art. 3041 C. proc. civ.

În mod corect, recurenta

invocă faptul că motivarea instanței de fond se întemeiază

pe dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 115/2003

referitoare la acordarea înlesnirilor la plată, fiind ignorate însă

prevederile art. 24 din același act normativ, în conformitate cu care

pentru a produce efecte juridice, facilitățile acordate trebuiau

notificate de către A.P.A.P.S. actualmente A.V.A.S. – Consiliului

Concurenței, potrivit Legii nr. 143/1999, în prezent abrogată. Aceste

înlesniri la plata creanțelor bugetare, constituie ajutor de stat, în

sensul legii anterior menționate, care instituie totodată și

obligativitatea existenței unei decizii de autorizare emisă de

autoritatea competentă, în caz contrar, facilitățile nu puteau

fi acordate.

Analizând recursul formulat

prin prisma motivului invocat, a cărui dezvoltare, permite încadrarea în

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu precizarea că pct. 7 și

8 ale art. menționat au fost doar indicate în cererea de recurs, nu

și argumentate corespunzător, Curtea constată că este

nefondat.

Astfel, deși este real

că potrivit prevederilor art. 24 din O.U.G. nr. 115/2003, abrogată,

prin O.U.G. nr. 117/2006, A.P.A.P.S. – în prezent A.V.A.S. – avea

obligația să notifice Consiliului Concurenței ajutoarele de stat.

Textul legal stabilește cu claritate și titularul acestei

obligații, ca fiind antecesoarea reclamantei, astfel încât critica

referitoare la lipsa notificării, echivalează practic cu invocarea de

această recurentă a propriei culpe, motiv pentru care o atare

critică nu poate fi primită.

În acest context,

urmează a fi înlăturată și critica referitoare la faptul

că instanța de fond și-a întemeiat soluția doar pe

prevederile O.U.G. nr. 115/2003, ale cărei dispoziții nu pot fi

ignorate cu atât mai mult cu cât au fost preluate în conținutul

contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, prin care se

reconfirmă acordarea facilităților fiscale ce au format obiectul

titlului executoriu contestat.

Prin urmare, constatând

că natura raporturilor juridice a fost bine determinată și

analizată de instanța de fond și că intimata, nesocotind

facilitățile la plata creanțelor fiscale, acordate în

modalitățile anterior descrise, a emis un titlu executoriu nelegal,

care a fost justificat anulat.

În consecință,

recursul este nefondat și va fi respins ca atare, în conformitate cu

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de recurenta A.V.A.S. București împotriva sentinței nr. 50 din 14

aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.