ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 584/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 50 din 14 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr. 9622/197/2006 al Curții de Apel București s-a respins excepția tardivității contestației și s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea SC S. SA Brașov în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. și chemată în garanție C.N.A.S. București și în consecință s-a dispus anularea titlului executoriu reprezentat de înștiințarea de plată din 12 noiembrie 2003 și a oricăror acte de executare efectuată de intimată în baza O.U.G. nr. 95/2003.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță, învestită ca urmare a soluționării prin decizia nr. 381 din 10 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, a conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Brașov și Curtea de Apel București – a reținut în privința excepției tardivității contestației la executare, invocată de pârâtă, că aceasta este nefondată pentru că din dovezile de comunicare a titlului executoriu nu rezultă conținutul actelor comunicate contestatoarei, și în plus, confirmarea de primire are o dată anterioară celei de emitere a titlului contestat. În privința fondului, Curtea de apel a arătat că s-a solicitat anularea titlului executoriu constând în înștiințarea de plată din 12 noiembrie 2003, a adresei de comunicare și a oricăror acte de executare silită efectuate de A.V.A.S.

în baza O.U.G. nr. 95/2003 cu motivarea că prin O.U.G. nr. 115/2003 privind privatizarea SC R. SA s-a prevăzut scutirea de la plata obligațiilor bugetare restante. O atare susținere, menționează instanța este confirmată atât de dispozițiile actului normativ menționat, cât și de conținutul contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, motiv pentru care au fost înlăturate apărările intimatei referitoare la acordarea înlesnirilor la plată doar în temeiul unui ordin comun al creditorului bugetar încheiat cu A.V.A.S., iar dispozițiile O.U.G. nr. 26/2004 nu sunt aplicabile speței deoarece aceste facilități au fost acordate anterior apariției Ordonanței invocate. Referitor la cererea de chemare în garanție, formulată de intimată având ca obiect obligarea C.N.A.S.

la plata cheltuielilor de judecată, prima instanță a reținut că această parte nu are legitimare procesuală în cauză, iar pe de altă parte intimata nu a dovedit efectuarea unor cheltuieli de judecată, motiv pentru care a respins această cerere. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata A.V.A.S., invocând în drept prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 și art. 3041 C. proc. civ. În mod corect, recurenta invocă faptul că motivarea instanței de fond se întemeiază pe dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 115/2003 referitoare la acordarea înlesnirilor la plată, fiind ignorate însă prevederile art. 24 din același act normativ, în conformitate cu care pentru a produce efecte juridice, facilitățile acordate trebuiau notificate de către A.P.A.P.S.

actualmente A.V.A.S. – Consiliului Concurenței, potrivit Legii nr. 143/1999, în prezent abrogată. Aceste înlesniri la plata creanțelor bugetare, constituie ajutor de stat, în sensul legii anterior menționate, care instituie totodată și obligativitatea existenței unei decizii de autorizare emisă de autoritatea competentă, în caz contrar, facilitățile nu puteau fi acordate. Analizând recursul formulat prin prisma motivului invocat, a cărui dezvoltare, permite încadrarea în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu precizarea că pct. 7 și 8 ale art. menționat au fost doar indicate în cererea de recurs, nu și argumentate corespunzător, Curtea constată că este nefondat. Astfel, deși este real că potrivit prevederilor art. 24 din O.U.G.

nr. 115/2003, abrogată, prin O.U.G. nr. 117/2006, A.P.A.P.S. – în prezent A.V.A.S. – avea obligația să notifice Consiliului Concurenței ajutoarele de stat. Textul legal stabilește cu claritate și titularul acestei obligații, ca fiind antecesoarea reclamantei, astfel încât critica referitoare la lipsa notificării, echivalează practic cu invocarea de această recurentă a propriei culpe, motiv pentru care o atare critică nu poate fi primită. În acest context, urmează a fi înlăturată și critica referitoare la faptul că instanța de fond și-a întemeiat soluția doar pe prevederile O.U.G. nr. 115/2003, ale cărei dispoziții nu pot fi ignorate cu atât mai mult cu cât au fost preluate în conținutul contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, prin care se reconfirmă acordarea facilităților fiscale ce au format obiectul titlului executoriu contestat.

Prin urmare, constatând că natura raporturilor juridice a fost bine determinată și analizată de instanța de fond și că intimata, nesocotind facilitățile la plata creanțelor fiscale, acordate în modalitățile anterior descrise, a emis un titlu executoriu nelegal, care a fost justificat anulat. În consecință, recursul este nefondat și va fi respins ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta A.V.A.S. București împotriva sentinței nr. 50 din 14 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.