ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4644/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanții I.G., D.N., A.G.M., M.M., P.A., C.R., M.C. și N.C.

au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală Anticorupție București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se constate existența unei discriminări în raport cu demnitarii, cu judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Ministerului Administrației și Internelor; să fie obligați pârâții la plata diferențelor salariale, rezultate din aplicarea majorărilor salariale în procent de 5%, începând cu data de 1 ianuarie 2007, în raport cu luna decembrie 2006, în procent de 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, în raport de luna septembrie 2007; să reactualizeze sumele datorate cu rata indicelui de inflație până la data plății efective și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt angajații Ministerului Administrației și Internelor, în temeiul unor raporturi de muncă atipice, potrivit dispozițiilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și a O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Generale Anticorupție, structură centrală a Ministerului Administrației și Internelor. Au mai arătat că singurii salariați ai statului cărora nu le-au fost majorate în nici un mod salariile în decursul anului 2007 sunt polițiștii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, deși prin O.G. nr. 10/2007, art. 1–4 au fost majorate salariile tuturor salariaților statului (demnitarii, magistrații, funcționari publici, salariați contractuali).

Prin sentința nr. 69 din 27 martie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtele Direcția Generală Anticorupție București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării București și a respins acțiunea față de aceste două pârâte ca inadmisibilă. A respins acțiunea reclamanților ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Direcția Generală Anticorupție București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, acestea sunt întemeiate, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (4) din O.U.G.

nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, precum și în raport de dispozițiile art. 19 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, care prevăd că măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Pe fondul cauzei, a reținut prima instanță că temeiul de drept pe care reclamanții își fundamentează acțiunea îl reprezintă O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în ceea ce privește nivelul de salarizare al polițiștilor, față de demnitari, judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, funcționari publici și salariați civili din Ministerul Administrației și Internelor.

A mai constatat că drepturile salariale ale polițiștilor sunt stabilite prin O.G. nr. 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care nu prevede acordarea majorărilor solicitate de reclamanți. În final, a reținut instanța de fond că potrivit dispozițiilor deciziilor Curții Constituționale, dispozițiile O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanții I.G., D.N., A.G.M., M.M., P.A., C.R., M.C.

și N.C., criticând soluția pronunțată pentru nelegalitate și netemeinicie. În cadrul motivelor de recurs formulate au arătat că în mod greșit s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Anticorupție București, deoarece aceasta este o structură cu organe proprii de conducere, cu care reclamanții au raporturi de serviciu, ca structură organizată în cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Pe fondul cauzei recurenții susțin că prin O.G. nr. 10/2007 s-au prevăzut creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celor care ocupă funcții de demnitate publică, iar instanța de fond în mod greșit a apreciat că nu le sunt aplicabile aceste dispoziții, deși au calitatea de funcționari publici cu statut special salarizat în temeiul O.U.G.

nr. 38/2003 coroborat cu Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici. Au precizat că prin neacordarea indexării solicitate li s-a creat o discriminare atât în raport cu celelalte categorii de salariați bugetari, cât și față de alți funcționari publici, arătând că în acest fel este încălcat principiul egalității între cetățeni. Au invocat în susținerea recursului și aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 și 13 din Convenția europeană a drepturilor omului și a Protocolului nr. 14 la această convenție. Prin întâmpinările depuse la dosar, Direcția Generală Anticorupție și Ministerul Administrației și Internelor au solicitat respingerea recursului formulat, arătând că în mod corect a reținut instanța de fond că acțiunea este neîntemeiată, în raport de cererea privind plata drepturilor salariale reprezentând indexările salariale prevăzute de O.G.

nr. 10/2007, motivat de faptul că această ordonanță nu reglementează creșteri salariale pentru Ministerul Administrației și Internelor, care a beneficiat în anul 2007 de creșteri salariale conform Legii nr. 491/2006. S-a mai arătat că în jurisprudența constantă a Curții Constituționale s-a statuat că prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate, subliniind că principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate. A mai precizat și că discriminarea presupune tratament inegal pentru persoane aflate în aceeași situație ori a distinge nu înseamnă a discrimina, ceea ce corespunde și jurisprudenței C.E.D.O. Instanța de recurs a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.G.

nr. 10/2007, aceasta fiind respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 584/2010 de Curtea Constituțională. Analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, prin prisma prevederilor legale incidente în materie, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce urmează. Este adevărat că recurenții–reclamanți desfășoară activitate în cadrul D.N.A., însă, aceștia sunt angajați ai Ministerului Administrației și Internelor, astfel că numai această din urmă autoritate publică are calitate procesuală pasivă în cauză, date fiind și Instrucțiunile ministrului administrației și internelor nr. 1111/2005, emise în baza art. 7 alin. (4) din O.U.G.

nr. 30/2007. Menținerea în cauză în calitate de pârâtă a D.N.A. era justificată doar pentru opozabilitatea hotărârii, însă acest aspect nu poate schimba soluția instanței de fond. Referitor la celelalte critici care privesc fondul cauzei, instanța de recurs apreciază că acestea sunt nefondate. Recurenții fac parte din categoria funcționarilor publici cu statut special (polițiști) salarizați conform dispozițiilor din O.U.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel încât Înalta Curte constată că recurenților-reclamanți nu le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 10/2007, întrucât norma specială menționează categoriile de personal cărora li se aplică dispozițiile legale arătate, iar recurenții nu fac parte din acele categorii expres prevăzute.

Pentru polițiști s-au prevăzut creșteri salariale începând cu data de 01 ianuarie 2007, prin Legea nr. 491/2006 privind aprobarea O.G. nr. 57/2006 pentru modificarea O.G. nr. 38/2003, ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile deținute. Prin urmare, instanța de fond, în mod corect a reținut că reglementarea modalității de salarizare a diferitelor categorii de personal din instituțiile publice constituie opțiunea legiuitorului, neputând fi extrapolată și la alte categorii socio-profesionale, dacă legea nu prevede în mod neechivoc acest lucru, astfel că presupusa discriminare invocată în recurs nu există.

Astfel, Curtea constată că soluția instanței este legală, problema care face obiectul litigiului, modul de stabilire prin lege a unor drepturi salariale în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de altă categorie – polițiștii – neputând fi apreciat din punctul de vedere al discriminării, aceasta depășind cadrul legal reglementat de O.G. nr. 137/2000. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat, prin decizii repetate, că instanțele judecătorești nu au competența de a anula o dispoziție legală considerând că este discriminatorie și de a aplica dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care a formulat acțiunea se consideră discriminată.

De asemenea, nu poate fi vorba de încălcarea art. 6 și 13 din C.E.D.O. pentru că nu s-a arătat și nici nu s-a dovedit de recurenți în ce constă încălcarea dreptului la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv, cu atât mai mult cu cât aceștia au uzat de calea de atac a recursului. Întrucât recurenții nu se află în situații identice cu persoanele vizate de dispozițiile O.G. nr. 10/2007, astfel cum s-a reținut și anterior, nu poate fi reținută în cauză incidența prevederilor Protocolului nr. 14 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În concluzie, instanța de fond a reținut în mod justificat că reclamanților, funcționari publici cu statut special în cadrul Direcției Generale Anticorupție, li se aplică în materie de salarizare normele cuprinse în O.G.

nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care nu prevăd acordarea unor majorări salariale de natura celor stabilite prin O.G. nr. 10/2007. În concluzie, solicitarea reclamanților nu are temei legal, fiind corect respinsă. Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.G., D.N., A.G.M., M.M., P.A., C.R., M.C. și N.C., împotriva sentinței nr. 69 din 27 martie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.