ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4644/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanții

I.G., D.N., A.G.M., M.M., P.A., C.R., M.C. și N.C. au solicitat, în contradictoriu

cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală Anticorupție

București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se constate

existența unei discriminări în raport cu demnitarii, cu judecătorii Înaltei Curți

de Casație și Justiție, cu funcționarii publici și personalul contractual din cadrul

Ministerului Administrației și Internelor; să fie obligați pârâții la plata diferențelor

salariale, rezultate din aplicarea majorărilor salariale în procent de 5%, începând

cu data de 1 ianuarie 2007, în raport cu luna decembrie 2006, în procent de 2% începând

cu data de 1 aprilie 2007, în raport de luna septembrie 2007; să reactualizeze sumele

datorate cu rata indicelui de inflație până la data plății efective și la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că sunt angajații Ministerului Administrației și Internelor,

în temeiul unor raporturi de muncă atipice, potrivit dispozițiilor Legii nr. 360/2002

privind Statutul polițistului și a O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte

drepturi ale polițiștilor și își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Generale

Anticorupție, structură centrală a Ministerului Administrației și Internelor.

Au mai arătat că singurii

salariați ai statului cărora nu le-au fost majorate în nici un mod salariile în

decursul anului 2007 sunt polițiștii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor,

deși prin O.G. nr. 10/2007, art. 1–4 au fost majorate salariile tuturor salariaților

statului (demnitarii, magistrații, funcționari publici, salariați contractuali).

Prin sentința nr. 69 din

27 martie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtele

Direcția Generală Anticorupție București și Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării București și a respins acțiunea față de aceste două pârâte ca inadmisibilă.

A respins acțiunea reclamanților

ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că în ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale

pasive invocate de pârâții Direcția Generală Anticorupție București și Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării, acestea sunt întemeiate, în raport de

dispozițiile art. 10 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea

Ministerului Administrației și Internelor aprobată cu modificări prin Legea nr.

15/2008, precum și în raport de dispozițiile art. 19 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000,

care prevăd că măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de

salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare

a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Pe fondul cauzei, a reținut

prima instanță că temeiul de drept pe care reclamanții își fundamentează acțiunea

îl reprezintă O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor

de discriminare, în ceea ce privește nivelul de salarizare al polițiștilor, față

de demnitari, judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, funcționari publici

și salariați civili din Ministerul Administrației și Internelor.

A mai constatat că drepturile

salariale ale polițiștilor sunt stabilite prin O.G. nr. 38/2003, cu modificările

și completările ulterioare, act normativ care nu prevede acordarea majorărilor solicitate

de reclamanți.

În final, a reținut instanța

de fond că potrivit dispozițiilor deciziilor Curții Constituționale, dispozițiile

O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde

înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea

unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să

le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte

acte normative.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs, în termen legal, reclamanții I.G., D.N., A.G.M., M.M., P.A.,

C.R., M.C. și N.C., criticând soluția pronunțată pentru nelegalitate și netemeinicie.

În cadrul motivelor de

recurs formulate au arătat că în mod greșit s-a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a Direcției Generale Anticorupție București, deoarece aceasta

este o structură cu organe proprii de conducere, cu care reclamanții au raporturi

de serviciu, ca structură organizată în cadrul Ministerului Administrației și

Internelor.

Pe fondul cauzei recurenții

susțin că prin O.G. nr. 10/2007 s-au prevăzut creșteri salariale ce se vor acorda

pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celor care ocupă funcții de demnitate

publică, iar instanța de fond în mod greșit a apreciat că nu le sunt aplicabile

aceste dispoziții, deși au calitatea de funcționari publici cu statut special salarizat

în temeiul O.U.G. nr. 38/2003 coroborat cu Legea nr. 188/1999, privind statutul

funcționarilor publici.

Au precizat că prin neacordarea

indexării solicitate li s-a creat o discriminare atât în raport cu celelalte categorii

de salariați bugetari, cât și față de alți funcționari publici, arătând că în acest

fel este încălcat principiul egalității între cetățeni.

Au invocat în susținerea

recursului și aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 și 13 din Convenția europeană

a drepturilor omului și a Protocolului nr. 14 la această convenție.

Prin întâmpinările depuse

la dosar, Direcția Generală Anticorupție și Ministerul Administrației și Internelor

au solicitat respingerea recursului formulat, arătând că în mod corect a reținut

instanța de fond că acțiunea este neîntemeiată, în raport de cererea privind plata

drepturilor salariale reprezentând indexările salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007,

motivat de faptul că această ordonanță nu reglementează creșteri salariale pentru

Ministerul Administrației și Internelor, care a beneficiat în anul 2007 de creșteri

salariale conform Legii nr. 491/2006.

S-a mai arătat că în jurisprudența

constantă a Curții Constituționale s-a statuat că prin lege pot fi instituite tratamente

juridice diferite, în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate, subliniind

că principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate.

A mai precizat și că discriminarea

presupune tratament inegal pentru persoane aflate în aceeași situație ori a distinge

nu înseamnă a discrimina, ceea ce corespunde și jurisprudenței C.E.D.O.

Instanța de recurs a invocat

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.G. nr. 10/2007, aceasta fiind

respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 584/2010 de Curtea Constituțională.

Analizând motivele de

recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, prin prisma prevederilor legale

incidente în materie, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat și urmează

a fi respins pentru considerentele ce urmează.

Este adevărat că recurenții–reclamanți

desfășoară activitate în cadrul D.N.A., însă, aceștia sunt angajați ai Ministerului

Administrației și Internelor, astfel că numai această din urmă autoritate publică

are calitate procesuală pasivă în cauză, date fiind și Instrucțiunile ministrului

administrației și internelor nr. 1111/2005, emise în baza art. 7 alin. (4) din O.U.G.

nr. 30/2007.

Menținerea în cauză în

calitate de pârâtă a D.N.A. era justificată doar pentru opozabilitatea hotărârii,

însă acest aspect nu poate schimba soluția instanței de fond.

Referitor la celelalte

critici care privesc fondul cauzei, instanța de recurs apreciază că acestea sunt

nefondate.

Recurenții fac parte din

categoria funcționarilor publici cu statut special (polițiști) salarizați conform

dispozițiilor din O.U.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor,

astfel încât Înalta Curte constată că recurenților-reclamanți nu le sunt aplicabile

dispozițiile O.G. nr. 10/2007, întrucât norma specială menționează categoriile de

personal cărora li se aplică dispozițiile legale arătate, iar recurenții nu fac

parte din acele categorii expres prevăzute.

Pentru polițiști

s-au prevăzut creșteri salariale începând cu data de 01 ianuarie 2007, prin Legea

nr. 491/2006 privind aprobarea O.G. nr. 57/2006 pentru modificarea O.G. nr. 38/2003,

ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile deținute.

Prin urmare,

instanța de fond, în mod corect a reținut că reglementarea modalității de salarizare

a diferitelor categorii de personal din instituțiile publice constituie opțiunea

legiuitorului, neputând fi extrapolată și la alte categorii socio-profesionale,

dacă legea nu prevede în mod neechivoc acest lucru, astfel că presupusa discriminare

invocată în recurs nu există.

Astfel, Curtea constată

că soluția instanței este legală, problema care face obiectul litigiului, modul

de stabilire prin lege a unor drepturi salariale în favoarea unor categorii profesionale

în mod diferit față de altă categorie – polițiștii – neputând fi apreciat din punctul

de vedere al discriminării, aceasta depășind cadrul legal reglementat de O.G.

nr. 137/2000.

În acest sens, Curtea

Constituțională a statuat, prin decizii repetate, că instanțele judecătorești nu

au competența de a anula o dispoziție legală considerând că este discriminatorie

și de a aplica dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte

de drept, în raport de care persoana care a formulat acțiunea se consideră discriminată.

De asemenea, nu poate

fi vorba de încălcarea art. 6 și 13 din C.E.D.O. pentru că nu s-a arătat și nici

nu s-a dovedit de recurenți în ce constă încălcarea dreptului la un proces echitabil

și dreptul la un recurs efectiv, cu atât mai mult cu cât aceștia au uzat de calea

de atac a recursului.

Întrucât recurenții nu

se află în situații identice cu persoanele vizate de dispozițiile O.G. nr. 10/2007,

astfel cum s-a reținut și anterior, nu poate fi reținută în cauză incidența prevederilor

Protocolului nr. 14 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În concluzie, instanța

de fond a reținut în mod justificat că reclamanților, funcționari publici cu statut

special în cadrul Direcției Generale Anticorupție, li se aplică în materie de salarizare

normele cuprinse în O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor,

care nu prevăd acordarea unor majorări salariale de natura celor stabilite prin

O.G. nr. 10/2007. În concluzie, solicitarea reclamanților nu are temei legal, fiind

corect respinsă.

Pentru aceste considerente,

văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de I.G., D.N., A.G.M., M.M., P.A., C.R., M.C. și N.C., împotriva sentinței nr. 69

din 27 martie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 28 octombrie 2010.