ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5491/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Brașov, secția de contencios administrativ reclamanții C.S., Z.I.D., I.C.C.,

R.P., P.C., D.E., P.M.E., R.F., R.C.E., C.A., A.G.F. au solicitat în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative (în

prezent Ministerul Administrației și Internelor), D.G.A. și C.N.C.D. să se

constate că au fost și sunt discriminați în raport cu demnitarii, judecătorii Înaltei

Curți de Casație și Justiție, funcționarii publici și personalul contractual

din M.I.R.A. față de prevederile O.G. nr. 6/2007, O.G. nr. 10/2007, O.G. nr. 16/2007

și O.G.

nr. 27/2007, să fie obligați la repararea prejudiciului suferit

prin discriminare pentru acordarea majorărilor salariale de: 5 % începând cu 1

ianuarie 2007 (în raport cu nivelul lunii decembrie 2007), 2 % începând cu 1

aprilie 2007 (în raport cu nivelul lunii martie 2007), 11 % începând cu 1

octombrie 2007 (în raport cu nivelul lunii martie 2007) precum și la plata

dobânzii legale pentru sumele datorate începând cu luna ianuarie 2007 până la

efectuarea plății, indexarea sumelor datorate prin aplicarea coeficienților de

inflație, și să fie obligați la înlăturarea pentru viitor a discriminării, iar

pârâtul M.I.R.A. să fie obligat să cuprindă în bugetul propriu sumele necesare

plății acestor pretenții.

Î

n motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au calitatea de

funcționari publici cu statutul special în cadrul Ministerului Internelor și

Reformei Administrative – D.G.A.

Au mai arătat reclamanții că prin exceptarea

lor de la aplicarea prevederilor legale menționate au fost încălcate

dispozițiile art. 14 și 53 din Constituția României, invocând și prevederile art.

20 din actul normativ precizat precum și art. 14 din C.E.D.O. și art. 7 din D.U.D.O.

Pârâtul M.I.R.A. (în prezent Ministerul

Administrației și Internelor) prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei a

invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar D.N.A. a invocat excepția

lipsei capacității de exercițiu și excepția inadmisibilității acțiunii.

Prin încheierea din 15 aprilie 2009, Curtea a

respins excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a D.G.A. având în

vedere dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., precum și faptul că

reclamanții au raporturi de serviciu cu această pârâtă.

Prin sentința nr. 86/ F din 27 mai 2009,

Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins

excepția inadmisibilității invocată de pârâții Ministerul Administrației și

Internelor și D.G.A. și a respins acțiunea formulată de reclamanții C.S.,

Z.l.D., l.C.C., R.P., P.C., D.E., P.M.E. R.F., R.C.E., C.A., A.G.F.

Referitor la excepția inadmisibilității

formulării acțiunii invocată de pârâții Ministerul Administrației și Internelor

și D.G.A., Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată având în vedere

faptul că reclamanții în calitate de funcționari publici cu statut special au

solicitat acordarea anumitor drepturi de natură salarială la care s-au

considerat îndreptățiți și care nu li s-au acordat de bună voie de către

pârâți.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că

dispozițiile legale invocate de reclamanți nu pot fi aplicate prin analogie și

nici nu pot fi aplicate doar cele favorabile din actele normative care prevăd

modul de salarizare a diferitelor categorii de funcționari publici, deoarece

s-ar ajunge la situația absurdă de creare a unei lex tertia.

Mai reține Curtea, că nici argumentul folosit

de reclamanți privind existența unei discriminări nu este întemeiat, deoarece

legiuitorul, în momentul înființării D.G.A. a stabilit și un mod echitabil de

salarizare.

Î

mpotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal,

reclamanții C.S., Z.l.D., l.C.C., R.P., P.C., D.E., P.M.E., R.F., R.C.E., C.A.,

A.G.F.

În esență, prin motivele de recurs,

recurenții-reclamanți critică soluția instanței de fond sub aspectul faptului

că neacordarea creșterilor salariale pentru recurenți, deși au fost acordate

pentru alte categorii de salariați, nu are la bază un criteriu rațional, reprezentând

în mod cert un caz de discriminare la care aceștia au fost supuși.

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurenți, precum și

cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

Recurenții-reclamanți au calitatea de

funcționari publici, dar cu statut special, astfel că prevederile legale

invocate atât în susținerea cererii de chemare în judecată, cât și în motivarea

recursului declarat împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond nu sunt

aplicabile acestora.

Potrivit dispozițiilor art. l din O.G. nr. 10/2007,

salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite

potrivit O.U.G. nr. 24/2000 aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările

și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă

funcții de demnitate publică, stabilite potrivit Anexelor nr. 2 și 3 la Legea nr.

154/1998, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost

majorate potrivit O.G. nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006,

s-au majorat în trei etape.

O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de

reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor

publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de

salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile

salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată prin

Legea nr. 232/2007 prevede la art. 2 că „prezenta ordonanță se aplică

funcționarilor publici numiți în temeiul Legii nr. 188/1999, republicată”, și

nu tuturor funcționarilor publici.

Față de aceste prevederi și având în vedere

și faptul că recurenții sunt funcționari publici cu statut special, a căror

salarizare este reglementată de O.G. nr. 38/2003, se constată că instanța de

fond în mod corect a reținut că în actele normative care reglementează

creșterile salariale pentru anul 2007 nu sunt prevăzuți și polițiștii ca

beneficiari ai majorărilor salariale acordate pentru anul 2007, nefiind

menționat nici actul normativ de salarizare a acestora, respectiv O.G. nr. 38/2003.

Pentru polițiști s-au prevăzut creșteri

salariale începând cu data de 01 ianuarie 2007, prin Legea nr. 491/2006 privind

aprobarea O.G.

nr. 57/2006 pentru modificarea O.G. nr. 38/2003, ca

urmare a majorării coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile deținute.

Prin urmare, instanța de fond, în mod corect

a reținut că reglementarea modalității de salarizare a diferitelor categorii de

personal din instituțiile publice constituie opțiunea legiuitorului, neputând

fi extrapolată și la alte categorii socio-profesionale, dacă legea nu prevede

în mod neechivoc acest lucru.

Neacordarea de către legiuitor a majorărilor

salariale și polițiștilor nu contravine principiului egalității în drepturi

consacrat de art. 16 alin. (l) din Constituție și nici nu instituie privilegii

sau discriminări, întrucât se aplică în mod egal tuturor categoriilor de persoane

aflate în aceeași situație.

Potrivit doctrinei și jurisprudenței

constituționale, principiul egalității în fața legii, instituit de art. 16 din

Constituția României, republicată, presupune instituirea unui tratament egal

pentru situații care în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De

asemenea, principiul egalității nu presupune uniformitate, ci permite soluții

legislative diferențiate pentru situații diferite.

C.E.D.O., legat de art. 14 privind

interzicerea discriminării din C.A.D.O.L.F., a apreciat că diferența de

tratament devine discriminare, atunci când se creează distincții între situații

analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare

rezonabilă și obiectivă.

Î

n concluzie, în virtutea aspectelor relevate anterior, se apreciază că

așa cum a reținut și instanța de fond, în speța de față nu poate fi vorba de

instituirea unui tratament discriminatoriu față reclamanți.

Mai mult decât atât, Protocolul 12 C.E.D.O.

consacră dreptul fiecărei persoane de a se bucura de drepturile prevăzute de

lege, asigurate fără nicio discriminare, însă în cauza de față recurenții

reclamanți nu precizează care este „legea” care prevede dreptul polițiștilor la

creșterile salariale solicitate.

Pe de altă parte, prin Deciziile Curții

Constituționale nr. 818, nr. 819, nr. 820, nr. 821 din 3 iulie 2008 s-a dispus

admiterea excepțiilor de neconstituționalitate invocate de Ministerul Justiției

și Libertăților Cetățenești în diverse dosare, constatându-se că prevederile art.

l, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (l) din O.G. nr. 137/2000 privind

prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată sunt

neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că

instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor

acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le

înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte

acte normative.

În prezenta cauză, recurenții-reclamanți au

invocat faptul că discriminarea este rezultatul prevederilor anumitor acte

normative prin care s-au prevăzut creșteri salariale pentru anumite categorii

de salariați bugetari.

Având în vedere statutul special al

recurenților-reclamanți salarizarea acestora se face potrivit normelor cuprinse

în O.G. nr. 38/2003, act normativ care nu prevede acordarea acestor creșteri

salariale.

Față de cele menționate și având în vedere și

deciziile Curții Constituționale, Curtea constată că instanța de fond în mod

corect a reținut că aceasta nu are competența de a obliga pârâții să acorde

recurenților-reclamanți drepturi salariale prevăzute de legiuitor exclusiv în

beneficiul altor categorii de salariați, decât cea din care fac parte aceștia.

Pentru considerentele arătate, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca

nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.S., Z.I.D.,

I.C.C., R.P., P.C., D.E., P.M.E., R.F., R.C.E., C.A., A.G.F. împotriva

sentinței nr. 86/ F din 27 mai 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2

decembrie 2009.