ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1324/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1324/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții C.D., B.M.,

G.S., M.M.D., G.I.L., M.D.A., S.S.G., N.D.J., M.D.G., T.C.R., B.D.M., B.E.M., P.I.,

F.F.A., M.I.T., T.O.V., L.M.D., V.A.D., Ș.W., G.M. și M.N.D. au solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, reprezentat

prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios și Direcția Generală

de Informații și Protecție Internă:

- obligarea pârâților

la plata către reclamanți a majorărilor salariale de 5% începând cu data de 01

ianuarie 2007, în raport cu nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu

data de 01 aprilie 2007, în raport de nivelul din luna martie 2007 și cu 11%

începând cu data de 01 octombbrie 2007, în raport de nivelul din luna

septembrie 2007,

- obligarea pârâților

la plata către reclamanți a dobânzilor legale conform disp. O.G. nr. 9/2000 începând

cu luna ianuarie 2007 până la efectuarea plății,

- obligarea pârâților

la indexarea sumelor datorate (prin aplicarea coeficienților de inflație) începând

cu momentul nașterii dreptului reclamanților la despăgubire – 01 ianuarie 2007 și

până la momentul efectuării plății drepturilor salariale.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că au calitatea de funcționari publici cu statut special -

polițiști, conform prevederilor Legii nr. 360/2002 și că în anul 2007 Guvernul României

a emis un număr de trei ordonanțe, prin care a dispus majorarea drepturilor salariale

ale funcționarilor publici, respectiv O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri salariale

și alte drepturi ale funcționarilor publici, O.G. nr. 20/2007 privind creșterile

salariale ce se acordă în anul 2007 personalului bugetar salarizat și O.G. nr. 16/2007

privind creșterile salariale pentru anul 2007 ale personalului salarizat.

S-a mai arătat că, deși

prin O.U.G. nr. 6/2007 la art. 1 s-a prevăzut în mod concret că respectiva ordonanță

reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici numiți

în temeiul Legii nr. 188/1999, nu s-a procedat la astfel de creșteri salariale și

în ce privește pe reclamanți funcționari publici cu statut special de polițiști.

Pârâtul Ministerul Administrației

și Internelor a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Pârâta Direcția Generală

de Informații și Protecție Internă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția

lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere dispozițiile art. 10

alin. (3) din O.U.G. nr. 30/2007, potrivit cu care este o structură specializată

a Ministerului Administrației și Internelor, fără personalitate juridică și care

desfășoară activități de informații, contrainformații, securitate, în vederea asigurării

ordinei publice, prevenirii și combaterii amenințărilor la adresa securității naționale.

Prin sentința civilă

nr. 2083 din 05 mai 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității

procesuale pasive, invocate de pârâți și a respins acțiunea formulată de reclamanți,

în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Direcția

Generală de Informații și Protecție Internă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate

de pârâți, instanța le-a apreciat ca fiind neîntemeiate.

Astfel, din conținutul

adresei din 19 iunie 2009 instanța a constatat că în perioada 2007-martie 2009 toți

reclamanții au avut calitatea de funcționari publici cu statut special, aceștia

fiind angajați la Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, direcție

subordonată Ministerului Administrației și Internelor, astfel încât excepția lipsei

calității procesuale pasive a ambilor pârâți a fost respinsă ca neîntemeiată.

S-a reținut că reclamanții

au făcut dovada că au calitatea de funcționari publici cu statut special, respectiv

polițiști în cadrul acestei direcții, astfel încât ambii pârâți au calitate procesuală

pasivă în cauză.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității acțiunii formulată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor

instanța a apreciat, de asemenea, că este neîntemeiată, reținând că faptul că reclamanții

au solicitat acordarea unor drepturi bănești ca urmare a creșterilor salariale prevăzute

pentru anumite categorii de salariați bugetari din care aceștia nu fac parte, nu

poate face ca acțiunea să fie apreciată ca inadmisibilă.

Instanța de fond a constatat

însă că acțiunea formulată de reclamanți este nefondată, fiind respinsă ca atare,

reținând că funcționarii publici cu statut special, respectiv polițiștii, cum este

cazul reclamanților, sunt salarizați potrivit O.G. nr. 38/2003 cu modificările și

completările ulterioare, potrivit funcțiilor, studiilor și coeficienților de ierarhizare

pentru funcțiile îndeplinite, că actele normative la care fac referire reclamanții,

respectiv O.G. nr. 6/2007, O.G. nr. 10/2007 și O.G. nr. 16/2007 privind unele măsuri

salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, vizează personalul contractual

din sistemul bugetar și persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, nu și

pe polițiști.

Instanța a apreciat că

nu poate fi vorba despre un tratament discriminatoriu față de reclamanți, așa cum

susțin aceștia, deoarece prin actele normative menționate s-au stabilit anumite

drepturi bănești și indexări salariale pentru funcționari publici, alții decât polițiștii.

În consecință, instanța

a constatat că actele normative invocate de reclamanți nu le sunt aplicabile polițiștilor

și vizează creșteri salariale pentru personalul contractual bugetar stabilite potrivit

O.U.G. nr. 24/2000, aprobată prin Legea nr. 383/2001 cu modificările și completările

ulterioare și vizează indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate

publică.

Împotriva acestei hotărâri,

au declarat recurs reclamanții C.D., B.M., G.S., M.M.D., G.I.L., M.D.A., S.S.G.,

N.D.J., M.D.G., T.C.R., B.D.M., B.E.M., P.I., F.F.A., M.I.T., T.O.V., L.M.D., V.A.D.,

Ș.W., G.M. și M.N.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că recurenții au calitatea de funcționari publici cu statut special - polițiști,

conform prevederilor Legii nr. 360/2002, iar în virtutea acestei calități au solicitat

a fi obligați intimații la plata drepturilor salariale aferente unor majorări salariale

care s-au aplicat începând cu anul 2007 și de la care au fost excluși.

Se mai arată că la baza

formulării acțiunii au stat prevederile art. 43 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea

și alte drepturi ale polițiștilor și nu dispozițiile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea

și sancționarea tuturor formelor de discriminare, deci în mod eronat instanța de

fond a reținut că ar exista o situație de discriminare invocată de către recurenți

ca temei al acțiunii.

Recurenții mai arată că

începând cu luna ianuarie a anului 2007 au fost emise un număr de trei ordonanțe

prin care s-a dispus majorarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici,

respectiv O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri salariale și alte drepturi ale funcționarilor

publici, O.G. nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se acordă în anul 2007

personalului bugetar salarizat și O.G. nr. 16/2007 privind creșterile salariale

pentru anul 2007 ale personalului salarizat și, deși prin O.G. 6/2007, la art. 1

s-a prevăzut în mod concret că „prezenta ordonanță reglementează drepturile salariale

și alte drepturi ale funcționarilor publici”, nu s-a procedat la astfel de creșteri

salariale și în ceea ce îi privește pe aceștia.

Se mai arată în motivarea

recursului că exceptarea recurenților de la creșterile salariale intervenite pe

parcursul anului 2007 contravine prevederilor Directivei 2000/78/CE, care definește

discriminarea directă ca fiind tratamentul diferențiat prin prisma unor persoane

aflate în situații comparabile și nu în situații similare.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, prima instanță reținând

în mod corect situația de fapt, având în vedere materialul probator administrat

în cauză și realizând o încadrare juridică adecvată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 1 din O.G. nr. 10/2007, salariile de bază ale personalului contractual din

sectorul bugetar, stabilite potrivit O.U.G. nr. 24/2000 aprobată prin Legea nr.

383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului

care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit Anexelor nr. 2 și 3

la Legea nr. 154/1998, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au

fost majorate potrivit O.G. nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006,

s-au majorat în trei etape.

O.G. nr. 6/2007

privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale

și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii

privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici,

precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007,

aprobată prin Legea nr. 232/2007 prevede la art. 2 că „prezenta ordonanță se aplică

funcționarilor publici numiți în temeiul Legii nr. 188/1999, republicată”.

Față de aceste

prevederi și având în vedere și faptul că recurenții sunt funcționari publici cu

statut special, a căror salarizare este reglementată de O.G. nr. 38/2003, Înalta

Curte a constatat că instanța de fond în mod corect a reținut că în actele normative

care reglementează creșterile salariale pentru anul 2007 nu sunt prevăzuți și polițiștii

ca beneficiari ai majorărilor salariale acordate pentru anul 2007.

Pentru polițiști

s-au prevăzut creșteri salariale începând cu data de 01 ianuarie 2007, prin Legea

nr. 491/2006 privind aprobarea O.G. nr. 57/2006 pentru modificarea O.G. nr. 38/2003,

ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile deținute.

Prin urmare,

instanța de fond în mod corect a reținut că actele normative invocate de reclamanți

nu le sunt aplicabile polițiștilor și vizează creșteri salariale pentru personalul

contractul bugetar.

Neacordarea

de către legiuitor a majorărilor salariale și polițiștilor nu contravine principiului

egalității în drepturi consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție și nici nu

instituie privilegii sau discriminări, întrucât se aplică în mod egal tuturor categoriilor

de persoane aflate în aceeași situație.

Făcând o interpretare

nuanțată a prevederilor Convenției, organele acesteia au concluzionat că a distinge

nu înseamnă a discrimina, observând existența unor situații ale căror particularități

impun a fi tratate diferențiat.

Diferența de tratament

devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, numai atunci când autoritățile

statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea

să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Or, raportat la circumstanțele

concrete ale cauzei, la domeniul și instituțiile reglementate prin normele legale

în discuție, având în vedere și argumentele anterior arătate, o discriminare a recurenților,

în raport cu alte categorii de salariați din sistemul bugetar la care fac referire

în motivele de recurs în sensul art. 14 din Convenție, nu poate fi reținută.

În plan național, în sensul

dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată, de asemenea, numai

în raport de anumite situații identice, similare sau analoage în care se află două

sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca

acesta să fie justificat de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui

scop să fie adecvate și necesare.

Prin actul normativ menționat

se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare

stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale

care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc

cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție

prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii

și repararea prejudiciului cauzat.

Conform jurisprudenței

Curții Constituționale, în concordanță cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului,

principiul constituțional al egalității în drepturi presupune identitatea de soluții

numai pentru situații identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor

soluții diferite pentru persoanele aflate în situații distincte, cum este cazul

de față.

În acest sens, Curtea

Constituțională a statuat, prin decizii repetate, că instanțele judecătorești nu

au competența de a anula o dispoziție legală considerând că este discriminatorie

și de a aplica dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte

de drept, în raport de care persoana care a formulat acțiunea se consideră discriminată.

Instanța de fond a reținut

în mod justificat că reclamanților, funcționari publici cu statut special în cadrul

Direcției Generale de Informații și Protecție Internă, li se aplică în materie de

salarizare normele cuprinse în O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi

ale polițiștilor, care nu prevăd acordarea unor majorări salariale de natura celor

stabilite prin O.G. nr. 6/2007, O.G. nr. 10/2007 și O.G. nr. 16/2007.

Pentru aceste motive,

Înalta Curte constată că acțiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Administrației

și Internelor și Direcția Generală de Informații și Protecție Internă este neîntemeiată,

astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond.

Pentru considerentele

deja expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că susținerile recurenților-reclamanți

sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care

o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.D., B.M., G.S., M.M.D., G.I.L., M.D.A., S.S.G., N.D.J., M.D.G., T.C.R., B.D.M.,

B.E.M., P.I., F.F.A., M.I.T., T.O.V., L.M.D., V.A.D., Ș.W., G.M. și M.N.D., împotriva

sentinței civile nr. 2083 din 03 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 04 martie 2011.