ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1175/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, reclamantul S.N.P.V.P.L. a solicitat, în calitate de

reprezentant al membrului de sindicat I.V., în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A.

și I.G.P.R., următoarele:

-

repararea prejudiciului cauzat membrului de sindicat ca

urmare a discriminării prin neacordarea majorărilor salariale de 5%, începând

cu 1 ianuarie 2007, față de decembrie 2006; 2% începând cu 1 aprilie 2007, față

de martie 2007; 11 % începând cu 1 octombrie 2007 față de septembrie 2007;

- plata dobânzilor legale, calculate conform art. 3 alin (3) din

O.G. 9/2000 începând cu luna ianuarie 2007 și până în momentul efectuării

plății efective;

- indexarea sumelor datorate (prin aplicarea coeficienților de

inflație) începând cu momentul nașterii dreptului la despăgubire – 1 ianuarie

2007 și până la momentul efectuării plății efective a drepturilor salariale

revendicate ca urmare a discriminării;

- efectuarea mențiunilor privitoare la majorările salariale în

dosarul personal al membrului de sindicat.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că, Legea nr.

232 din 6 iulie 2007 pentru aprobarea O.G. nr. 6/2007 și O.G. nr. 10/2007 au

prevăzut majorări salariale pentru toți funcționarii publici și personalul

contractual din sectorul bugetar, de la aplicarea acestora fiind exceptați

polițiștii.

S-a

susținut că prin exceptarea membrului de sindicat de la creșterile salariale

menționate s-a produs o discriminare în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2000,

nejustificată, și s-a cauzat acestuia un prejudiciu, constând

în diminuarea

veniturilor acestei categorii de funcționari în raport cu celelalte categorii,

întrucât majorările salariale vizate de actele normative arătate aveau în

vedere indexarea salariilor corespunzător inflației existente, inflație care

afectează toate categoriile de salariați, fără deosebire.

Reclamantul a invocat

în susținerea cauzei și prevederile Directivei 2000/78/CE de creare a unui

cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă

și condițiile de muncă, art. 16 și 20 din Constituția României, art. 7 din

Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din C.E.D.O., ratificată de

România prin Legea nr. 30/1994.

instanțe

Prin

Sentința civilă nr. 2053 din data de 29 aprilie 2010, Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată

ca neîntemeiată.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că

majorările

salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007 au vizat exclusiv personalul

contractual din sectorul bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 și

personalul care ocupă funcții de demnitate publică prevăzute în anexele II și

III la Legea nr. 154/1998, iar reclamantul funcționar public cu statut special

din cadrul autorităților pârâte, nu face parte din categoriile de personal

indicate în mod expres și limitativ în dispozițiile art. 5 din Legea nr. 232/1997

care modifică art. 39 din O.G. nr. 6/2007, O.G. nr. 10/2007.

A arătat instanța de fond că aceste dispoziții, privesc o

categorie limitată de personal, respectiv personal contractual și personal care

ocupă funcții de demnitate publică, neaplicându-se și polițiștilor, deoarece

nici unul din actele normative indicate în acțiune nu se referă la această

categorie profesională.

exercitată în cauză

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S.N.P.V.P.L., solicitând modificarea

acesteia în sensul admiterii cererii sale.

A

susținut recurentul - reclamant, în esență, că interpretarea instanței de fond,

conform căreia polițiștii sunt excluși de la indexarea salariilor, pe motiv că

aceștia nu fac parte din categoriile de personal indicate în mod expres și

limitativ în dispozițiile art. 5 din Legea nr. 232/2007, contravine chiar legii

speciale, câtă vreme O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale

polițiștilor stipulează clar că salariile prevăzute în acest act normativ se

vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din

sectorul bugetar.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte de

Casație și Justiție, analizând motivele de recurs formulate în raport cu

sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză

va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu

dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 10/2007, salariile de bază ale personalului

contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit O.U.G. nr. 24/2000

aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare,

precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică,

stabilite potrivit Anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit O.G. nr. 3/2006,

aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006, s-au majorat în trei etape.

O.G. nr. 6/2007

privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale

și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a

legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor

publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici

în anul 2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007 prevede la art. 2 că „prezenta

ordonanță se aplică funcționarilor publici numiți în temeiul Legii nr. 188/1999,

republicată”.

Față de

aceste prevederi și având în vedere și faptul că membrul de sindicat

reprezentat de către recurent este funcționar public cu statut special, a cărui

salarizare este reglementată de O.G. nr. 38/2003, Înalta Curte a constatat că

instanța de fond în mod corect a reținut că în actele normative care

reglementează creșterile salariale pentru anul 2007 nu sunt prevăzuți și

polițiștii ca beneficiari ai majorărilor salariale acordate pentru anul 2007.

Pentru

polițiști s-au prevăzut creșteri salariale începând cu data de 1 ianuarie 2007,

prin Legea nr. 491/2006 privind aprobarea O.G. nr. 57/2006 pentru modificarea

O.G. nr. 38/2003, ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare pentru

funcțiile deținute.

Reglementarea

modalității de salarizare a diferitelor categorii de personal din instituțiile

publice constituie opțiunea legiuitorului, neputând fi extrapolată și la alte

categorii socio-profesionale, dacă legea nu prevede în mod neechivoc acest

lucru.

Susținerile

recurentului bazate pe interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 43 din

O.G. nr. 38/2003 și art. 48 din O.G. nr. 6/2007 sunt nefondate.

Aceste

dispoziții, de referire generală, nu pot avea efectul urmărit de către

recurent, în condițiile în care normele ce prevăd aceste creșteri se aplică, distinct

și diferențiat, câte unei categorii specifice din „personalul bugetar”,

individualizate potrivit voinței legiuitorului.

Pe de

altă parte, neacordarea de către legiuitor a majorărilor salariale și

polițiștilor nu contravine principiului egalității în drepturi consacrat de art.

16 alin. (1) din Constituție și nici nu instituie privilegii sau discriminări,

întrucât se aplică în mod egal tuturor categoriilor de persoane aflate în

aceeași situație.

Făcând o interpretare

nuanțată a prevederilor Convenției, organele acesteia au concluzionat că a

distinge nu înseamnă a discrimina, observând existența unor situații ale căror

particularități impun a fi tratate diferențiat.

Diferența de

tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, numai atunci

când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și

comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Or, raportat la

circumstanțele concrete ale cauzei, la domeniul și instituțiile reglementate

prin normele legale în discuție, având în vedere și argumentele anterior

arătate, o discriminare a recurenților, în sensul art. 14 din Convenție, nu

poate fi reținută.

În plan național, în

sensul dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată, de

asemenea, numai în raport de anumite situații identice, similare sau analoage

în care se află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un

tratament diferențiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim și

fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare.

Conform

jurisprudenței Curții Constituționale, în concordanță cu cea a Curții Europene

a Drepturilor Omului, principiul constituțional al egalității în drepturi

presupune identitatea de soluții numai pentru situații identice, acest principiu

neopunându-se la stabilirea unor soluții diferite pentru persoanele aflate în

situații distincte, cum este cazul de față.

Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 819 din 3 iulie 2008, a constatat, de asemenea, că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată,

sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde că

instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor

acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le

înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte

acte normative, încălcând astfel principiul separației puterilor, consacrat în art.

1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în

conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

Prin urmare, nici din

această perspectivă Înalta Curte nu ar putea obliga intimatul să recunoască

recurentului majorările salariale solicitate, prin aplicarea unor norme legale

cu caracter special adresate altor subiecte de drept.

Față de

cele menționate și având în vedere și deciziile Curții Constituționale, Curtea

constată că instanța de fond nu avea competența de a obliga pârâții să acorde

recurentului-reclamant drepturi salariale prevăzute de legiuitor exclusiv în

beneficiul altor categorii de salariați, decât cea din care face parte membrul

de sindicat reprezentat.

Pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de către S.N.P.V.P.L. împotriva Sentinței civile nr. 2053 din

data de 29 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 februarie 2011.