ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1052/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1052/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Cererea de
chemare în judecată
Prin cererea de
chemare în judecată înregistrată la data de 15 octombrie 2009 pe
rolul Curții de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.N.P.V.P.L., în
calitate de reprezentant al membrului de sindicat L.M.E., a chemat în judecată
pe pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al
Poliției Române, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să
dispună următoarele:
-
repararea
prejudiciului cauzat membrului de sindicat ca urmare a discriminării
prin
neacordarea majorărilor salariate de 5%, începând cu 1 ianuarie 2007 (față de
decembrie 2006), cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007 (față de nivelul din
luna
martie 2007) și cu 11 % începând cu
data de 1 octombrie 2007 (față de nivelul din luna
septembrie 2007);
- plata dobânzilor legale calculate
conform art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000 începând cu luna ianuarie 2007,
până la efectuarea plății;
- indexarea sumelor datorate (prin
aplicarea coeficienților de inflație) începând cu momentul nașterii dreptului
la despăgubire - 1 ianuarie 2007 - și până în momentul efectuării plății
efective a drepturilor salariale revendicate ca urmare a discriminării;
- efectuarea mențiunilor privitoare la
majorările salariale în dosarul personal al membrului de sindicat.
In motivarea cererii, reclamantul a
arătat, în esență, că Legea nr. 232/2007 pentru aprobarea O.G. nr. 6/2007 a
modificat art. 39 alin. (2) din ordonanță, în sensul că pentru toți
funcționarii publici au fost prevăzute majorări salariale în cotă de 7%
aplicată la salariul din 2006 și de 11% începând cu data de 1 octombrie 2007,
aplicată la salariul din luna septembrie 2007, însă polițiștii au fost
exceptați de la aplicarea dispozițiilor respective. Mai susține reclamantul că
prin O.G. nr. 10/2007 au fost prevăzute creșteri salariale de bază ale
personalului contractual din sectorul bugetar salarizat conform O.U.G. nr.
24/2000, majorările fiind prevăzute în 3 etape, conform capătului principal al
cererii de chemare în judecată, iar polițiștii au fost excluși de la acordarea
majorărilor respective.
Susține
reclamantul că, prin exceptarea polițiștilor de la acordarea respectivelor
drepturi salariale, s-a produs o
discriminare în sensul art. 2 din O.G. nr. 37/2000, ceea ce contravine
Directivei 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului
egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă, precum și
principiului nediscriminării și egalității de tratament consacrat de art. 16 și
art. 20 din
Constituție, republicată, art.
14 din Convenția europeană a drepturilor omului, art. 7 din
Declarația
Universală a Drepturilor Omului și art. 4 din Carta Socială Europeană. în
același sens, reclamantul invocă Decizia nr. 23/2005 a Înaltei Curți de Casație
și Justiție, Secțiile Unite.
Hotărârea
instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 2068 din 30
aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând, în
esență, următoarele:
Persoana în numele căreia a fost
formulată acțiunea are calitatea de polițist - funcționar public cu statut
special, iar actele normative invocate în susținerea cererii nu sunt aplicabile
acestei categorii de funcționari.
Polițistul este funcționar public cu
statut special a cărui salarizare este reglementată de O.G. nr. 38/2003.
În actele normative care reglementează
creșterile salariale pentru anul 2007 (O.G. nr. 10/2007, O.G. nr. 16/2007, O.G.
nr. 27/2007, O.G. nr.6/2007) nu sunt prevăzuți polițiștii ca beneficiari ai
majorărilor salariale și nu este menționat nici actul normativ de salarizare a
acestora, respectiv O.G. nr. 38/2003.
Pentru polițiști au fost prevăzute
creșteri salariale începând cu data de 01 ianuarie 2007, prin Legea nr.
491/2006 pentru aprobarea O.G. nr. 57/2006 pentru
modificarea O.G. nr. 38/2003, ca urmare a majorării coeficienților de
ierarhizare pentru
funcțiile îndeplinite.
Reglementarea modalității de
salarizare a diferitelor categorii de personal din instituțiile publice
constituie opțiunea legiuitorului, neputând fi extrapolată și la alte
categorii socio-profesionale, dacă legea nu
prevede în mod neechivoc acest lucru. Prin urmare, întrucât voința
legiuitorului a fost aceea de a acorda majorările salariale numai anumitor
categorii de persoane, stabilite în mod expres, printre care nu se încadrează
și
polițiștii, aceștia nu sunt îndreptățiți la acordarea majorărilor
salariale respective, ceea ce nu este însă de natură a contravine principiului
egalității în drepturi consacrat de art. 16 din Constituție, întrucât se aplică
în mod egal tuturor categoriile de persoane aflate în aceeași situație,
instanța având în vedere sub acest aspect și cele reținute de Curtea
Constituțională (deciziile nr. 213/2004, nr. 565/2005, nr. 721/2006 și în
jurisprudența CEDO - Engel și alții împotriva Olandei, 1976; Marckx împotriva
Belgiei, 1979; Moustaquim împotriva Belgiei, 1991; Fredin împotriva Suediei,
1991; Hoffmann împotriva Austriei, 1993), în sensul că „egalitatea nu înseamnă
uniformitate, fiind posibilă stabilirea unui tratament juridic diferit pentru
situații diferite, când aceasta se justifică în mod rațional și obiectiv".
In ceea ce privește discriminarea
invocată de reclamanți în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2000, Curtea a avut în
vedere cele reținute de Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 818/2008, nr.
819/2008, nr. 820/2008, nr. 821/2008, nr. 1325/2008 și a argumentat în sensul
că, față de împrejurarea că discriminarea este rezultatul prevederilor anumitor
acte normative prin care s-au prevăzut creșteri salariale pentru
anumite categorii de salariați bugetari, instanța
nu are competența de a obliga pârâții să
acorde drepturi salariale
prevăzute de legiuitor exclusiv în beneficiul altor categorii de salariați.
Cererea de recurs
Împotriva sentinței civile nr. 2068
din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul S.N.P.V.P.L., în temeiul
art. 304
1
C. proc. civ.
În motivele de recurs se arată că
interpretarea instanței de fond conform căreia polițiștii sunt excluși de la
indexarea salariilor pe motiv că aceștia sunt încadrați în baza Legii nr.
360/2002 și nu în temeiul Legii nr. 188/1999, contravine dispozițiilor art. 43
din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor,
care prevăd că salariile prevăzute în acest act normativ se vor indexa în baza
reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar, în
speță O.G. nr. 6/2007, modificată de Legea nr. 232/2007. Astfel, dispozițiile
art. 43 din O.G. nr. 38/2003 reprezintă un exemplu tipic de normă de trimitere.
Pe de altă parte, recurentul
precizează că acțiunea a fost întemeiată pe
dispozițiile
O.G. nr. 6/2007 și O.G. nr. 38/2003, iar nu pe dispozițiile O.G. nr. 137/2000,
așa
cum în mod greșit a reținut instanța de fond, aceste ultime dispoziții fiind
invocate cu titlu de temei juridic secundar și nu în sensul că membrul de
sindicat ar fi fost discriminat de legiuitor sau în sensul de a se solicita
anularea sau refuzul aplicării unor acte normative. Dimpotrivă,
recurentul-reclamant susține că a invocat faptul că în procesul de aplicare a
legii, organele administrației publice pârâte au produs o discriminare în
sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2000 prin excluderea polițiștilor de la
acordarea majorărilor salariale.
4.
Hotărârea instanței de recurs
Analizând cauza prin prisma criticilor
din recurs, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., precum și în raport cu dispozițiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte
constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
În esență, problema de drept vizează
acordarea în beneficiul reclamantei L.M.E., angajat în cadrul Inspectoratului
General al Poliției Române - Direcția Generală de Combatere a Criminalității
Organizate, a majorărilor salariale prevăzute de O.G. nr. 6/2007 privind unele
măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale
funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul
unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și
creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, și de O.G. nr. 10/2007 privind
creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar
salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a
salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și
personalului salarizat potrivit anexelor nr.
II
și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de
stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru
persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Este adevărat că, potrivit art. 43 din
O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor (care a
fost abrogat prin Legea nr. 330/2009) ,,Salariile stabilite in raport cu
coeficienții de ierarhizare, prevăzute în prezenta ordonanță, sunt brute și se
vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din
sectorul bugetar".
Insă, O.G. nr. 6/2007 reglementează
drepturile salariale ale categoriilor de funcționari publici expres
determinate, între care nu este enumerată și categoria polițiștilor, ca
funcționari publici cu statut special. Totodată, respectiva ordonanță nu
reglementează indexarea drepturilor salariale pentru a se face aplicarea normei
de trimitere de la art. 43 din O.G. nr. 83/2003.
In același sens, O.G. nr. 10/2007
reglementează creșterile salariale acordate în
anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000,
iar nicidecum
indexarea drepturilor salariale ale tuturor categoriilor
de funcționari publici pentru a atrage incidența normei de trimitere de la art.
43 din O.G. nr. 83/2003.
Astfel fiind, Curtea de apel în mod
corect a apreciat că dispozițiile actelor
normative
invocate de reclamant nu sunt aplicabile în cauză, cu atât mai mult cu cât
salarizarea
polițiștilor a fost modificată prin O.G. nr. 57/2006, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 491/2006, în sensul reglementări creșterilor
salariale.
Totodată, nu poate fi primită
susținerea din recurs referitoare la aplicarea dispozițiilor O.G. nr. 10/2007
și categoriei polițiștilor, deoarece reglementarea modalităților de salarizare
a diferitelor categorii de personal din instituțiile publice constituie
opțiunea legiuitorului și nu poate fi extinsă la alte categorii socio-profesionale,
iar Legea nr. 232/2007 pentru aprobarea O.G. nr. 6/2007, invocată de recurent,
prevede expres la art. 2 că ordonanța se aplică funcționarilor publici numiți
în temeiul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,
republicată.
Astfel, acordarea acestor creșteri
salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare,
așa cum este aceasta definită în Legea privind prevenirea și combaterea tuturor
formelor de discriminare, pentru că nu reprezintă o deosebire, excludere, restricție
sau preferință efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă, religie, categorie
socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică
necontagioasă, infectare HIV sau categorie defavorizată.
Principiul egalității statuat de Legea
fundamentală nu presupune uniformitate, ci permite stabilirea unui tratament
juridic diferit pentru situații diferite, când aceasta se justifică în mod
rațional și obiectiv, sens în care s-a pronunțat Curtea Constituțională în mod
constant.
Dreptul la nediscriminare prevăzut de
art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului este un drept subiectiv
substanțial, care nu are o existență independentă în sistemul de protecție
europeană a drepturilor și libertăților fundamentale pe care aceasta îl instituie,
deoarece nu poate fi invocat decât prin raportare la acestea. El poate apărea
însă autonom, prin aceea că, într-o situație dată, este posibil să fie
încălcat, fără a se constata și o încălcare a drepturilor în legătură cu care a
fost invocat. Constatarea unei încălcări a acestor dispoziții se poate face,
însă, numai în legătură cu un alt drept apărat de Convenție și/sau de
protocoalele sale adiționale, iar după data de 1 aprilie 2005, când a intrat în
vigoare Protocolul nr. 12 la Convenție privitor la interdicția generală a
oricărei forme de discriminare, și cu privire la orice drept recunoscut în
legislația națională a unui stat contractant. Făcând o interpretare nuanțată a
prevederilor Convenției, organele acesteia au concluzionat însă că a distinge
nu înseamnă a discrimina, observând existența unor situații ale căror
particularități impun a fi tratate diferențiat.
Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție,
numai atunci când autoritățile statele introduc distincții
între
situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare
rezonabilă și obiectivă.
De asemenea, conform jurisprudenței
Curții Constituționale, în concordanță cu cea a Curții Europene a Drepturilor
Omului, principiul constituțional al egalității în drepturi presupune
identitatea de soluții numai pentru situații identice, acest principiu
neopunându-se la stabilirea unor soluții diferite pentru persoanele aflate în
situații distincte.
Or, raportat la circumstanțele
concrete ale cauzei, la domeniul și instituțiile
reglementate prin normele legale în discuție, având în vedere și
argumentele anterior
arătate, nu se poate reține existența unei situații
de discriminare a membrului de sindicat în raport cu alte categorii de
salariați din sistemul bugetar, întrucât persoana respectivă nu se află într-o
situație identică cu cei din categoriile respective.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că
hotărârea atacată este în concordanță cu prevederile legale, iar susținerile
recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.
Pentru considerentele arătate, în
temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de
S.N.P.V.P.L., ca nefondat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.N.P.V.P.L.
împotriva sentinței civile nr. 2068 din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.