ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 593/2011

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar

a constatat următoarele:

Prin sentința nr. 2052 din 29

aprilie 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea formulată de

reclamantul P.D.M. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI

INTERNELOR și INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că

r

eclamantul P.D.M.,

prin reprezentantul lor S.N.P.V.P.L.

- în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și

Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române, a solicitat să se

dispună - repararea prejudiciului cauzat membrului de sindicat ca urmare a

discriminării prin neacordarea majorărilor salariale de 5%, începând cu 01

ianuarie 2007, față de decembrie 2006; 2% începând cu 01 aprilie 2007, față de

martie 2007; 11 % începând cu 01 octombrie 2007 față de septembrie 2007;

- plata dobânzilor

legale [calculate conform art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000] începând cu

luna ianuarie 2007 și până în momentul efectuării plății efective;

- indexarea sumelor datorate

(prin aplicarea coeficienților de inflație) începând cu momentul efectuării

plății efective a drepturilor salariale revendicate ca urmare a discriminării;

- efectuarea mențiunilor

privitoare la majorările salariale în dosarul personal al fiecărui membru de

sindicat.

Astfel, instanța de fond

a reținut că majorările salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007 au vizat

exclusiv personalul contractual din sectorul bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr.

24/2000 și personalul care ocupă funcții de demnitate publică prevăzute în

anexele II și III la Legea nr. 154/1998, iar reclamantul, funcționar public cu

statut special din cadrul autorităților pârâte, nu face parte din categoriile

de personal indicate în mod expres și limitativ în dispozițiile art. 5 din

Legea nr. 232/1997, care modifică art. 39 din O.G. nr. 6/2007 și O.G. nr.

10/2007.

Aceste dispoziții,

privesc o categorie limitată de personal, respectiv personal contractual și

personal care ocupă funcții de demnitate publică, deci nu se aplică și

polițiștilor, deoarece niciunul din actele normative indicate în acțiune nu se

referă la categoria polițiștilor, fiind strict aplicabile personalului indicat

expres în cuprinsul acestora, în care polițiștii nu sunt menționați.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs S.N.P.V.P.L., în calitate de reprezentant al lui P.D.M.,

criticând soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică.

Recurentul a arătat că interpretarea

instanței de fond, în sensul că polițiștii sunt excluși de la indexarea

salariilor, contravine dispozițiilor din legea specială de salarizare a

acestora, întrucât O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale

polițiștilor stipulează faptul că salariile prevăzute în acest act normativ se

vor indexa în temeiul reglementărilor care privesc salarizarea personalului din

sectorul bugetar, respectiv O.G. nr. 6/2007 modificată de Legea nr. 232/2007.

Astfel, recurentul a arătat că

dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 38/2003 sunt aplicabile cauzei de față, fiind

un exemplu tipic de normă de trimitere, astfel că textul de lege în discuție se

aplică cauzei de față, iar polițiștii beneficiază de majorările salariale în

discuție.

Înalta Curte de Casație și Justiție

sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele invocate în

raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale

incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru

considerentele ce urmează:

Înalta Curte reține că prin actul

normativ arătat, respectiv OG. nr. 10/2007, Guvernul a stabilit indexarea în

anul 2007 a salariilor de bază ale personalului contractual din sectorul

bugetar, stabilite potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a

salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată

prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și

indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite

potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de

stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru

persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și

completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit O.G. nr.3/2006, aprobată

cu modificări prin Legea nr. 323/2006, avute la data de 31 decembrie 2006.

În ceea ce privește majorările

solicitate de reclamant, în temeiul O.G. nr. 10/2007, din interpretarea

sistematică a dispozițiilor menționate, rezultă că valoarea sectorială majorată

conform O.G. nr. 3/2006 și O.G. nr. 10/2007, s-a aplicat conducerii Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Înaltei Curți de Casație și

Justiție, Curții Constituționale etc.

Înalta Curte reține că reclamantul face

parte din categoria funcționarilor publici cu statut special (polițiști)

salarizați conform dispozițiilor din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și

alte drepturi ale polițiștilor, rezultând evident că reclamantul nu face parte

din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din

categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică, în această

ultimă categorie fiind încadrați, potrivit anexei nr.

II

pct. 11, pct. 12 și pct. 13 din Legea nr. 154/1998,

Procurorul General al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Prim Adjunctul Procurorului General și Adjunctul acestuia, categorii

cărora le sunt aplicabile reglementările menționate.

Înalta Curte constată că, începând

cu 1 ianuarie 2007 polițiștii au beneficiat de creșteri salariale ca urmare a

majorării coeficienților de ierarhizare a funcțiilor, conform Legii nr. 491/2006

privind aprobarea O.G. nr. 57/2006, cu privire la modificarea O.G. nr. 38/2003

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel încât se constată

că reclamantul nu se află într-o situație similară cu cea a categoriei

funcționarilor publici care au beneficiat de creșterile salariale conform O.G.

nr. 10/2007 și nici nu au fost excluși de la creșterile salariale acordate de

legiuitor.

Nu poate fi reținută critica

formulată de recurent în sensul aplicării dispozițiilor O.G. nr. 10/2007 și

categoriei polițiștilor, întrucât reglementarea modalităților de salarizare a

diferitelor categorii de personal din instituțiile publice constituie opțiunea

legiuitorului și nu poate fi extinsă la alte categorii socio-profesionale, iar

Legea nr. 232/2007 pentru aprobarea O.G. nr. 6/2007, invocată de recurent,

prevede expres la art. 2 că prezenta ordonanță se aplică funcționarilor publici

numiți în temeiul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,

republicată.

Astfel, acordarea acestor creșteri

salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare,

așa cum este aceasta definită în legea privind prevenirea și combaterea tuturor

formelor de discriminare, întrucât nu reprezintă o deosebire, excludere,

restricție sau preferință efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă, religie,

categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală

cronică necontagioasă, infectare HIV sau categorie defavorizată.

Principiul egalității statuat de

Legea fundamentală nu presupune uniformitate, ci permite stabilirea unui

tratament juridic diferit pentru situații diferite, când aceasta se justifică

în mod rațional și obiectiv, sens în care s-a pronunțat Curtea Constituțională

în mod constant.

De asemenea, în jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că diferența de tratament devine

discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, atunci când se creează

distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze

pe o justificare rezonabilă și obiectivă, instanța europeană reținând constant

faptul că a distinge nu înseamnă a discrimina.

Pentru toate aceste considerente,

văzând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței atacate, Înalta

Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul

declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.N.P.V.P.L.

pentru P.D.M. împotriva sentinței nr. 2052 din 29 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 februarie 2011.