ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 449/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

sub nr. 9713/2/2009, reclamanta U.O., prin Sindicatul Național al Polițiștilor

și Vameșilor „Pro Lex", a chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române,

solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună repararea

prejudiciului cauzat ca urmare a discriminării, prin neacordarea majorărilor

salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007, de 2% începând cu data de 1

aprilie 2007 și de 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, plata dobânzii

legale până la efectuarea plății, indexarea sumelor datorate, de la data

nașterii dreptului și până la data plății efective, cu efectuarea mențiunilor

corespunzătoare în dosarul personal.

In motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că este angajată în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și

că în anul 2007 nu a beneficiat de

majorările

salariale prevăzute de O.G. nr. 6/2007 și O.G. nr. 10/2007, constatându-

se

existența unei situații de discriminare între polițiști și celelalte categorii

de bugetari, în favoarea cărora Guvernul României a emis trei ordonanțe, prin

care au fost acordate majorări salariale, începând cu data de 01 ianuarie 2007.

Prin întâmpinarea formulată la data de

8 martie 2010, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând, că polițiștii sunt funcționari

publici cu statut special, a căror salarizare este reglementată de O.G. nr.

38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, act normativ

care nu prevede acordarea creșterilor salariale solicitate prin acțiunea dedusă

judecății.

Și pârâtul Inspectoratul General al

Poliției Române a formulat întâmpinare la data de 20 aprilie 2010, prin care a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile legale

invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu sunt aplicabile

polițiștilor, categorie cu statut și salarizare distincte de cea a altor

funcționari publici, respectiv Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului

și O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și

alte drepturi ale polițiștilor.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1866 din 22

aprilie 2010 a respins acțiunea formulată de reclamanta U.O. în contradictoriu

cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță

a reținut că drepturile salariale ale reclamantei, funcționar public cu statut

special în cadrul I.G.P., sunt reglementate de O.G. nr. 38/2003 privind

salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 353/2003, act normativ care nu prevede majorări salariale pretinse

pentru anul 2007.

A mai constatat prima instanță că

dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 6/2007 aprobată prin Legea nr. 323/ 2003

menționează, în mod expres că se aplică funcționarilor publici numiți în

temeiul Legii nr. 178/1999.

Or, reclamanta este numită în temeiul

Legii nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului.

Totodată s-a mai

reținut că dispozițiile O.G. nr. 10/2007 vizează salarizarea personalului

contractual din sectorul bugetar și a personalului prevăzut în Anexele la Legea

nr. 154/1998, nu și salarizarea funcționarilor publici cu statut special.

În fine, instanța de fond a apreciat

că dispozițiile O.G. nr. 137/2000, invocate de reclamantă nu justifică

temeinicia acțiunii, având în vedere Decizia nr. 818/2008 pronunțată de Curtea

Constituțională care a statuat că prevederile

art.

1 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și

sancționarea

tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt

neconstituționale în măsura în

care din

acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să

anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege,

considerând

că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme

create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs reclamanta U.O.

prin Sindicatul

Național al Polițiștilor și Vameșilor, criticând-o pentru nelegalitate

și

netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că

interpretarea instanței conform căreia polițiștii sunt excluși de la indexarea

salariilor, așa cum a fost ea aplicata funcționarilor publici, pe motiv ca

aceștia sunt încadrați în baza Legii

nr.

360/2002, iar nu în temeiul Legii nr. 188/1999, contravine chiar textelor de

lege

specială. O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale

polițiștilor, stipulează clar că salariile prevăzute în acest act normativ se

vor indexa în baza reglementarilor care privesc salarizarea personalului din

sectorul bugetar, în speță O.G. nr. 6/2007 modificata de Legea nr. 232/2007.

De asemenea, a menționat că Legea nr.

232 din 06 iulie 2007 publicată în

M.Of.

nr. 171 din 16 martie 2007 pentru aprobarea O.G. nr. 6/2007, modificând art. 39

alin. (2) al acestuia, prevede majorări salariale pentru toți

funcționarii publici.

Recurenta a mai arătat că potrivit

art. 43 din O.G. nr. 38/2003 „ salariile stabilite în raport cu coeficienții de

ierarhizare, prevăzute în prezenta ordonanță, sunt brute și se vor indexa în

baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul

bugetar" , în speță majorarea salarială urmând a se face in conformitate

cu prevederile Legii nr. 232/2007, care modificând art. 48 din O.G. nr. 6/2007

stipulează ca „prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii

nr. 188/1999, republicată, precum și cu

dispozițiile actelor normative speciale care

reglementează salarizarea

și alte drepturi pentru personalul bugetar - în cauza de față cu reglementările

O.G. nr. 38/2003 și ale Legii nr. 360/2002.

Nu poate fi primită opinia părții

adverse si a instanței, conform căreia se solicită extinderea sferei de

aplicare a altor dispoziții legale si categoriei din care face parte

reclamantul, întrucât exista dispoziție clară chiar in actul normativ ce

reglementează salarizarea polițiștilor, potrivit

căreia indexarea salariilor se face in

baza dispozițiilor legale privind

personalul din sectorul bugetar.

Astfel, a susținut recurenta,

dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 38/2003, nu numai că sunt aplicabile în

speța, dar reprezintă un exemplu tipic de norma de trimitere, prin care textul

legal, prin dispoziția sa, leagă în mod obligatoriu si automat și dispune

completarea conținutului actului normativ și a sferei sale de

aplicare cu situații noi ce urmează a fi

conținute in ipoteza unor acte normative

viitoare.

Pe de alta parte, a mai arătat

recurenta, acțiunea a fost întemeiata pe dispozițiile O.G. nr. 6/2007 și O.G.

nr. 38/2003 iar nu pe dispozițiile O.G. nr. 137/2000, așa cum greșit a reținut

instanța de fond.

A susținut cu nu a pus în discuție

validitatea ori aplicabilitatea vreunui text legal, ci că, în procesul de

aplicare a legii, organele administrației publice parate, respectiv Ministerul

Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Politiei Romane, au

produs o discriminare în sensul art. 2 din O.G nr. 137/2000,

prin excluderea polițiștilor de la acordarea

majorărilor salariale indicate in cerere,

constând în lipsirea de

veniturile corespunzătoare majorărilor salariale acordate celorlalte categorii

salariale, aceste ordonanțe de guvern având drept finalitate majorarea -

indexarea - salariilor corespunzător inflației existente, inflație ce afectează

toate categoriile de salariați, fără deosebire.

Curtea,

analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate

și dispozițiile legale aplicabile,

constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Recurenții fac parte din categoria

funcționarilor publici cu statut special (polițiști) salarizați conform

dispozițiilor din O.U.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale

polițiștilor, astfel încât Înalta Curte constată că recurenților-reclamanți nu

le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 10/2007, întrucât norma specială

menționează categoriile de personal cărora li se aplică dispozițiile legale

arătate, iar recurenții nu fac parte din acele categorii expres prevăzute.

Pentru polițiști s-au prevăzut

creșteri salariale începând cu data de

01

ianuarie 2007, prin Legea nr. 491/2006 privind aprobarea O.G. nr. 57/2006

pentru

modificarea O.G. nr. 38/2003, ca urmare a majorării

coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile deținute.

Prin urmare, instanța de fond, în mod

corect a reținut că reglementarea modalității de salarizare a diferitelor

categorii de personal din instituțiile publice constituie opțiunea

legiuitorului, neputând fi extrapolată și la alte categorii socio-profesionale,

dacă legea nu prevede în mod neechivoc acest lucru, astfel că presupusa

discriminare invocată în recurs nu există.

Astfel, Curtea constată că soluția

instanței este legală, problema care face

obiectul

litigiului, modul de stabilire prin lege a unor drepturi salariale în favoarea

unor

categorii profesionale în mod diferit față de altă categorie - polițiștii -

neputând fi apreciat din punctul de vedere al discriminării, aceasta depășind

cadrul legal reglementat de O.G. nr. 137/2000.

In acest sens, Curtea Constituțională

a statuat, prin decizii repetate, că instanțele judecătorești nu au competența

de a anula o dispoziție legală considerând că este discriminatorie și de a aplica

dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în

raport de care persoana care a formulat acțiunea se consideră discriminată.

De asemenea, nu poate fi vorba de

încălcarea art. 6 și art. 13 din C.E.D.O.

pentru

că nu s-a arătat și nici nu s-a dovedit de recurenți în ce constă încălcarea

dreptului

la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv, cu atât mai mult cu cât

aceștia au uzat de calea de atac a recursului.

Întrucât recurenții nu se află în

situații identice cu persoanele vizate de

dispozițiile

O.G. nr. 10/2007, astfel cum s-a reținut și anterior, nu poate fi reținută

în

cauză incidența prevederilor Protocolului nr. 14 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

In concluzie, instanța de fond a

reținut în mod justificat că reclamantei, funcționar public cu statut special

în cadrul I.G.P.R., i se aplică în materie de

salarizare

normele cuprinse în O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi

ale

polițiștilor, care nu prevăd acordarea unor majorări salariale de natura celor

stabilite prin O.G. nr. 10/2007. În concluzie,

solicitarea reclamanților nu are temei

legal, fiind corect respinsă.

Pentru aceste considerente, văzând că

nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art.

312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de U.O.

prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex" împotriva

sentinței civile nr. 1866 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

26 ianuarie 2011.