ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 449/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 9713/2/2009, reclamanta U.O., prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex", a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună repararea prejudiciului cauzat ca urmare a discriminării, prin neacordarea majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007, de 2% începând cu data de 1 aprilie 2007 și de 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, plata dobânzii legale până la efectuarea plății, indexarea sumelor datorate, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în dosarul personal.

In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este angajată în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și că în anul 2007 nu a beneficiat de majorările salariale prevăzute de O.G. nr. 6/2007 și O.G. nr. 10/2007, constatându- se existența unei situații de discriminare între polițiști și celelalte categorii de bugetari, în favoarea cărora Guvernul României a emis trei ordonanțe, prin care au fost acordate majorări salariale, începând cu data de 01 ianuarie 2007. Prin întâmpinarea formulată la data de 8 martie 2010, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând, că polițiștii sunt funcționari publici cu statut special, a căror salarizare este reglementată de O.G.

nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, act normativ care nu prevede acordarea creșterilor salariale solicitate prin acțiunea dedusă judecății. Și pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare la data de 20 aprilie 2010, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile legale invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu sunt aplicabile polițiștilor, categorie cu statut și salarizare distincte de cea a altor funcționari publici, respectiv Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului și O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1866 din 22 aprilie 2010 a respins acțiunea formulată de reclamanta U.O.

în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că drepturile salariale ale reclamantei, funcționar public cu statut special în cadrul I.G.P., sunt reglementate de O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, act normativ care nu prevede majorări salariale pretinse pentru anul 2007. A mai constatat prima instanță că dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 6/2007 aprobată prin Legea nr. 323/ 2003 menționează, în mod expres că se aplică funcționarilor publici numiți în temeiul Legii nr. 178/1999. Or, reclamanta este numită în temeiul Legii nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului.

Totodată s-a mai reținut că dispozițiile O.G. nr. 10/2007 vizează salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar și a personalului prevăzut în Anexele la Legea nr. 154/1998, nu și salarizarea funcționarilor publici cu statut special. În fine, instanța de fond a apreciat că dispozițiile O.G. nr. 137/2000, invocate de reclamantă nu justifică temeinicia acțiunii, având în vedere Decizia nr. 818/2008 pronunțată de Curtea Constituțională care a statuat că prevederile art. 1 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta U.O. prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut, în esență, că interpretarea instanței conform căreia polițiștii sunt excluși de la indexarea salariilor, așa cum a fost ea aplicata funcționarilor publici, pe motiv ca aceștia sunt încadrați în baza Legii nr. 360/2002, iar nu în temeiul Legii nr. 188/1999, contravine chiar textelor de lege specială. O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor, stipulează clar că salariile prevăzute în acest act normativ se vor indexa în baza reglementarilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar, în speță O.G.

nr. 6/2007 modificata de Legea nr. 232/2007. De asemenea, a menționat că Legea nr. 232 din 06 iulie 2007 publicată în M.Of. nr. 171 din 16 martie 2007 pentru aprobarea O.G. nr. 6/2007, modificând art. 39 alin. (2) al acestuia, prevede majorări salariale pentru toți funcționarii publici. Recurenta a mai arătat că potrivit art. 43 din O.G. nr. 38/2003 „ salariile stabilite în raport cu coeficienții de ierarhizare, prevăzute în prezenta ordonanță, sunt brute și se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar" , în speță majorarea salarială urmând a se face in conformitate cu prevederile Legii nr. 232/2007, care modificând art. 48 din O.G. nr. 6/2007 stipulează ca „prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999, republicată, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar - în cauza de față cu reglementările O.G.

nr. 38/2003 și ale Legii nr. 360/2002. Nu poate fi primită opinia părții adverse si a instanței, conform căreia se solicită extinderea sferei de aplicare a altor dispoziții legale si categoriei din care face parte reclamantul, întrucât exista dispoziție clară chiar in actul normativ ce reglementează salarizarea polițiștilor, potrivit căreia indexarea salariilor se face in baza dispozițiilor legale privind personalul din sectorul bugetar. Astfel, a susținut recurenta, dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 38/2003, nu numai că sunt aplicabile în speța, dar reprezintă un exemplu tipic de norma de trimitere, prin care textul legal, prin dispoziția sa, leagă în mod obligatoriu si automat și dispune completarea conținutului actului normativ și a sferei sale de aplicare cu situații noi ce urmează a fi conținute in ipoteza unor acte normative viitoare.

Pe de alta parte, a mai arătat recurenta, acțiunea a fost întemeiata pe dispozițiile O.G. nr. 6/2007 și O.G. nr. 38/2003 iar nu pe dispozițiile O.G. nr. 137/2000, așa cum greșit a reținut instanța de fond. A susținut cu nu a pus în discuție validitatea ori aplicabilitatea vreunui text legal, ci că, în procesul de aplicare a legii, organele administrației publice parate, respectiv Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Politiei Romane, au produs o discriminare în sensul art. 2 din O.G nr. 137/2000, prin excluderea polițiștilor de la acordarea majorărilor salariale indicate in cerere, constând în lipsirea de veniturile corespunzătoare majorărilor salariale acordate celorlalte categorii salariale, aceste ordonanțe de guvern având drept finalitate majorarea - indexarea - salariilor corespunzător inflației existente, inflație ce afectează toate categoriile de salariați, fără deosebire.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Recurenții fac parte din categoria funcționarilor publici cu statut special (polițiști) salarizați conform dispozițiilor din O.U.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel încât Înalta Curte constată că recurenților-reclamanți nu le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 10/2007, întrucât norma specială menționează categoriile de personal cărora li se aplică dispozițiile legale arătate, iar recurenții nu fac parte din acele categorii expres prevăzute. Pentru polițiști s-au prevăzut creșteri salariale începând cu data de 01 ianuarie 2007, prin Legea nr. 491/2006 privind aprobarea O.G.

nr. 57/2006 pentru modificarea O.G. nr. 38/2003, ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile deținute. Prin urmare, instanța de fond, în mod corect a reținut că reglementarea modalității de salarizare a diferitelor categorii de personal din instituțiile publice constituie opțiunea legiuitorului, neputând fi extrapolată și la alte categorii socio-profesionale, dacă legea nu prevede în mod neechivoc acest lucru, astfel că presupusa discriminare invocată în recurs nu există. Astfel, Curtea constată că soluția instanței este legală, problema care face obiectul litigiului, modul de stabilire prin lege a unor drepturi salariale în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de altă categorie - polițiștii - neputând fi apreciat din punctul de vedere al discriminării, aceasta depășind cadrul legal reglementat de O.G.

nr. 137/2000. In acest sens, Curtea Constituțională a statuat, prin decizii repetate, că instanțele judecătorești nu au competența de a anula o dispoziție legală considerând că este discriminatorie și de a aplica dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care a formulat acțiunea se consideră discriminată. De asemenea, nu poate fi vorba de încălcarea art. 6 și art. 13 din C.E.D.O. pentru că nu s-a arătat și nici nu s-a dovedit de recurenți în ce constă încălcarea dreptului la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv, cu atât mai mult cu cât aceștia au uzat de calea de atac a recursului. Întrucât recurenții nu se află în situații identice cu persoanele vizate de dispozițiile O.G.

nr. 10/2007, astfel cum s-a reținut și anterior, nu poate fi reținută în cauză incidența prevederilor Protocolului nr. 14 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. In concluzie, instanța de fond a reținut în mod justificat că reclamantei, funcționar public cu statut special în cadrul I.G.P.R., i se aplică în materie de salarizare normele cuprinse în O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care nu prevăd acordarea unor majorări salariale de natura celor stabilite prin O.G. nr. 10/2007. În concluzie, solicitarea reclamanților nu are temei legal, fiind corect respinsă. Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de U.O. prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex" împotriva sentinței civile nr. 1866 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2011.