Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.01.2011
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 462/2011

HOTĂRÂRE
27.01.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 462/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul C.B.C., prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex”, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună repararea prejudiciului cauzat ca urmare a discriminării prin neacordarea majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007, de 2% începând cu data de 1 aprilie 2007 și de 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, plata dobânzii legale până la efectuarea plății, indexarea sumelor datorate, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în dosarul personal.

Prin sentința civilă nr. 1863 din 22 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului C.B.C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că drepturile salariale ale reclamantului sunt reglementate de O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, act normativ care nu prevede majorările salariale pretinse de acesta pentru anul 2007. Dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 6/2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007, menționează în mod expres că se aplică funcționarilor publici numiți în temeiul Legii nr. 188/1999, republicată.

Or, reclamantul a fost numit în temeiul Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și nu în temeiul Legii nr. 188/1999. Dispozițiile O.G. nr. 10/2007 vizează salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar și a personalului prevăzut în Anexele la Legea nr. 154/1998, nu și salarizarea funcționarilor publici cu statut special. Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex” a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că interpretarea instanței de fond conform căreia polițiștii sunt excluși de la indexarea salariilor, așa cum a fost ea aplicată funcționarilor publici, pe motiv că aceștia sunt încadrați în baza Legii nr. 360/2002, iar nu în temeiul Legii nr. 188/1999, contravine chiar textelor de lege specială.

O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, stipulează clar că salariile prevăzute în acest act normativ se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar, în speță, O.G. nr. 6/2007, modificată de Legea nr. 232/2007. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Prin O.G. nr. 10/2007, s-a stabilit indexarea în anul 2007 a salariilor de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, avute la data de 31 decembrie 2006, stabilite potrivit O.U.G.

nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit O.G. nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006. Referitor la majorările salariale solicitate de reclamant, în temeiul O.G.

nr. 10/2007, din interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate, rezultă că valoarea sectorială majorată conform O.G. nr. 3/2006 și O.G. nr. 10/2007, s-a aplicat conducerii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curții Constituționale și altor instituții. În speță, reclamantul face parte din categoria funcționarilor publici cu statut special (polițiști) salarizați conform dispozițiilor din O.G.

nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, rezultând cu evidență că acesta nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică, în această ultimă categorie fiind încadrați, potrivit anexei II pct. 11, pct. 12 și pct. 13 din Legea nr. 154/1998, Procurorul General al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim adjunctul procurorului general și adjunctul acestuia, categorii cărora le sunt aplicabile reglementările menționate. Începând cu 1 ianuarie 2007 polițiștii au beneficiat de creșteri salariale ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare a funcțiilor, conform Legii nr. 491/2006 privind aprobarea O.G.

nr. 57/2006, cu privire la modificarea O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel încât se constată că reclamantul nu se află într-o situație similară cu cea a categoriei funcționarilor publici care au beneficiat de creșterile salariale conform O.G. nr. 10/2007 și nici nu au fost excluși de la creșterile salariale acordate de legiuitor. Reglementarea modalităților de salarizare a diferitelor categorii de personal din instituțiile publice constituie opțiunea legiuitorului și nu poate fi extinsă la alte categorii socio-profesionale, iar Legea nr. 232/2007 pentru aprobarea OG nr.6/2007, invocată de recurent, prevede expres la art. 2 că prezenta ordonanță se aplică funcționarilor publici numiți în temeiul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată.

Acordarea acestor creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare, așa cum este aceasta definită în legea privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, întrucât nu reprezintă o deosebire, excludere, restricție sau preferință efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau categorie defavorizată. Principiul egalității statuat de Legea fundamentală nu presupune uniformitate, ci permite stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situații diferite, când aceasta se justifică în mod rațional și obiectiv, sens în care s-a pronunțat Curtea Constituțională în mod constant.

Totodată, dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din C.E.D.O. este un drept subiectiv substanțial, care nu are o existență independentă în sistemul de protecție europeană a drepturilor și libertăților fundamentale pe care aceasta îl instituie, întrucât nu poate fi invocat decât prin raportare la acestea. El poate apărea însă autonom, prin aceea că, într-o situație dată, este posibil să fie încălcat, fără a se constata și o încălcare a drepturilor în legătură cu care a fost invocat. Constatarea unei încălcări a acestor dispoziții se poate face, însă, numai în legătură cu un alt drept apărat de Convenție și/sau de protocoalele sale adiționale, iar după data de 1 aprilie 2005, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 12 la Convenție privitor la interdicția generală a oricărei forme de discriminare, și cu privire la orice drept recunoscut în legislația națională a unui stat contractant.

Făcând o interpretare nuanțată a prevederilor Convenției, organele acesteia au concluzionat în sensul că a distinge nu înseamnă a discrimina, observând existența unor situații ale căror particularități impun a fi tratate diferențiat. Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, numai atunci când autoritățile statului introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, în concordanță cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul constituțional al egalității în drepturi presupune identitatea de soluții numai pentru situații identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluții diferite pentru persoanele aflate în situații distincte.

Pentru considerentele expuse și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex” în calitate de reprezentant al membrului de sindicat C.B.C. împotriva sentinței civile nr. 1863 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-02-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1072/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamant
ÎCCJ 2011-03-17
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1583/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclaman
ÎCCJ 2011-01-26
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 449/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 9713/2/2009, reclamanta U.O., pr
ÎCCJ 2011-02-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 834/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Sesizarea instanței de fond Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administr
ÎCCJ 2011-02-04
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 662/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2069 din 30 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă