ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 662/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2069 din 30 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul R.C., prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „PRO LEX", în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române, prin care solicita repararea prejudiciului cauzat, ca urmare a discriminării prin neacordarea majorărilor salariale în procent de 5%, începând cu data de 1 ianuarie 2007, în raport cu luna decembrie 2006, în procent de 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, în raport de luna martie 2007, și în procent de 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, în raport de luna septembrie 2007, reactualizarea sumele datorate cu rata indicelui de inflație până la data plății efective și la plata dobânzilor legale și a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că temeiul de drept pe care reclamantul își fundamentează acțiunea îl reprezintă O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în ceea ce privește nivelul de salarizare al polițiștilor, față de demnitari, judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, funcționari publici și salariați civili din M.A.I. și că drepturile salariale ale polițiștilor sunt stabilite prin O.G. nr. 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care nu prevede acordarea majorărilor solicitate de reclamant. De asemenea, prima instanță a invocat deciziile Curții Constituționale, prin care s-a statuat că prevederile O.G.

nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, prin reprezentantul său Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „PRO LEX". In motivarea cererii de recurs, recurentul reiterează argumentele invocate în fața instanței de fond, arătând, în esență, că prin O.G.

nr. 10/2007 s-au prevăzut creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celor care ocupă funcții de demnitate publică, iar instanța de judecată în mod greșit a apreciat că nu îi sunt aplicabile aceste dispoziții, deși are calitatea de funcționar public cu statut special, salarizat în temeiul O.G. nr. 38/2003 coroborat cu Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici. De asemenea, arată recurentul, prin neacordarea indexării solicitate i s-a creat o discriminare atât în raport cu celelalte categorii de salariați bugetari, cât și față de alți funcționari publici. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Recurentul face parte din categoria funcționarilor publici cu statut special (polițiști), salarizați conform dispozițiilor O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, nefiindu-i aplicabile prevederile O.G. nr. 10/2007; aceste din urmă prevederi legale au caracter special, fiind aplicabile exclusiv categoriilor de personal expres menționate, din care recurentul nu face, însă, parte. Pentru polițiști s-au prevăzut creșteri salariale începând cu data de 01 ianuarie 2007, prin Legea nr. 491/2006 privind aprobarea O.G. nr. 57/2006 pentru modificarea O.G. nr. 38/2003, ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile deținute.

Așadar, în mod corect instanța de fond a reținut că reglementarea modalității de salarizare a diferitelor categorii de personal din instituțiile publice constituie opțiunea legiuitorului, neputând fi extrapolată și la alte categorii socio-profesionale, dacă legea nu prevede în mod neechivoc acest lucru, astfel că presupusa discriminare invocată în recurs nu există; norma de trimitere din legea de salarizare a polițiștilor, invocată de recurent, nu poate constitui temei al dreptului solicitat de acesta, întrucât legiuitorul a ales să acorde majorările salariale în mod diferențiat, fiecărei categorii de personal din instituțiile publice. Se constată, deci, că soluția primei instanțe este legală, problema care face obiectul litigiului - modul de stabilire prin lege a unor drepturi salariale în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de altă categorie - neputând fi apreciat din punctul de vedere al discriminării.

In procesul de aplicare a acestor dispoziții legale diferitelor categorii de personal din cadrul autorităților și instituțiilor publice (personal contractual, funcționari publici sau funcționari publici cu statut special), nu se poate spune că se produc discriminări, dacă dispozițiile legale respective sunt distincte, pentru fiecare dintre aceste categorii de salariați. In acest sens, Curtea Constituțională a statuat, prin decizii repetate, că instanțele judecătorești nu au competența de a anula o dispoziție legală considerând că este discriminatorie și de a aplica dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care a formulat acțiunea se consideră discriminată.

In concluzie, instanța de fond a reținut în mod justificat că reclamantului, funcționar public cu statut special în cadrul Ministerul Administrației și Internelor, i se aplică, în materie de salarizare, dispozițiile O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care nu prevăd acordarea unor majorări salariale de natura celor stabilite prin O.G. nr. 10/2007, așa cum fără temei legal solicită recurentul-reclamant. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „PRO LEX", în reprezentarea reclamantului R.C., împotriva sentinței nr. 2069 din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel București, s ecția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2011.