ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 662/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 2069 din 30 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea

formulată de reclamantul R.C., prin Sindicatul Național al Polițiștilor și

Vameșilor „PRO LEX", în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române, prin

care solicita repararea prejudiciului cauzat, ca urmare a discriminării prin

neacordarea majorărilor salariale în procent de 5%, începând cu data de 1

ianuarie 2007, în raport cu luna decembrie 2006, în procent de 2% începând cu

data de 1 aprilie 2007, în raport de luna martie 2007, și în procent de 11%

începând cu data de 1 octombrie 2007, în raport de luna septembrie 2007, reactualizarea

sumele datorate cu rata indicelui de inflație până la data plății efective și

la plata dobânzilor legale și a cheltuielilor de judecată.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că temeiul de

drept pe care reclamantul își fundamentează acțiunea îl reprezintă O.G. nr.

137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,

în ceea ce privește nivelul de salarizare al polițiștilor, față de

demnitari, judecători ai Înaltei Curți de Casație

și Justiție, funcționari publici și

salariați civili din M.A.I. și că

drepturile salariale ale polițiștilor sunt stabilite prin O.G. nr. 38/2003, cu

modificările și completările ulterioare, act normativ

care nu prevede acordarea majorărilor solicitate de reclamant.

De asemenea,

prima instanță a invocat deciziile Curții Constituționale, prin care s-a

statuat că prevederile O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în

care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au

competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de

lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create

pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

reclamantul, prin reprezentantul său Sindicatul Național al Polițiștilor și

Vameșilor „PRO LEX".

In motivarea

cererii de recurs, recurentul reiterează argumentele invocate în fața instanței

de fond, arătând, în esență, că prin O.G. nr. 10/2007 s-au

prevăzut creșteri salariale ce se vor acorda pe

parcursul anului 2007 personalului

bugetar și celor care ocupă funcții

de demnitate publică, iar instanța de judecată în mod greșit a apreciat că nu

îi sunt aplicabile aceste dispoziții, deși are calitatea de funcționar public

cu statut special, salarizat în temeiul O.G. nr. 38/2003 coroborat cu Legea nr.

188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

De asemenea,

arată recurentul, prin neacordarea indexării solicitate i s-a creat o

discriminare atât în raport cu celelalte categorii de salariați bugetari, cât

și față de alți funcționari publici.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Recurentul face parte din categoria

funcționarilor publici cu statut special

(polițiști), salarizați conform

dispozițiilor O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale

polițiștilor, nefiindu-i aplicabile prevederile O.G. nr. 10/2007; aceste din

urmă prevederi legale au caracter special, fiind aplicabile exclusiv

categoriilor de personal expres menționate, din care recurentul nu face, însă,

parte.

Pentru

polițiști s-au prevăzut creșteri salariale începând cu data de 01 ianuarie

2007, prin Legea nr. 491/2006 privind aprobarea O.G. nr. 57/2006 pentru

modificarea O.G. nr. 38/2003, ca urmare a

majorării coeficienților de ierarhizare

pentru funcțiile deținute.

Așadar, în mod

corect instanța de fond a reținut că reglementarea modalității de salarizare a

diferitelor categorii de personal din instituțiile publice constituie opțiunea

legiuitorului, neputând fi extrapolată și la alte categorii socio-profesionale,

dacă legea nu prevede în mod neechivoc acest lucru, astfel că presupusa

discriminare invocată în recurs nu există; norma de trimitere din

legea de salarizare a polițiștilor, invocată de

recurent, nu poate constitui temei al

dreptului solicitat de acesta,

întrucât legiuitorul a ales să acorde majorările

salariale în mod diferențiat, fiecărei categorii de personal din

instituțiile publice.

Se constată, deci, că soluția primei instanțe

este legală, problema care face

obiectul litigiului - modul de stabilire

prin lege a unor drepturi salariale în favoarea unor categorii profesionale în

mod diferit față de altă categorie - neputând fi apreciat din punctul de vedere

al discriminării.

In procesul de aplicare a acestor dispoziții

legale diferitelor categorii de personal din cadrul autorităților și

instituțiilor publice (personal contractual, funcționari publici sau

funcționari publici cu statut special), nu se poate spune că

se produc

discriminări, dacă dispozițiile legale respective sunt distincte, pentru

fiecare dintre aceste categorii de salariați.

In acest sens,

Curtea Constituțională a statuat, prin decizii repetate, că instanțele

judecătorești nu au competența de a anula o dispoziție legală

considerând că este discriminatorie și de a

aplica dispoziții prevăzute în acte

normative aplicabile altor subiecte

de drept, în raport de care persoana care a formulat acțiunea se consideră

discriminată.

In concluzie, instanța de fond a reținut în mod

justificat că reclamantului,

funcționar public cu statut special în

cadrul Ministerul Administrației și Internelor, i se aplică, în materie de

salarizare, dispozițiile O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi

ale polițiștilor, care nu prevăd acordarea unor majorări salariale de natura

celor stabilite prin O.G. nr. 10/2007, așa cum fără temei legal solicită

recurentul-reclamant.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins

ca nefondat, menținându-se

sentința criticată, ca fiind temeinică și

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „PRO

LEX", în reprezentarea reclamantului R.C., împotriva sentinței nr. 2069

din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel București, s

ecția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie

2011.