ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 834/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Sesizarea instanței de fond Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.L., prin reprezentant Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex” a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române: - repararea prejudiciului cauzat ca urmare a discriminării prin neacordarea majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007, de 2% începând cu data de 1 octombrie 2007 și de 11% începând cu data de 1 octombrie 2007 - plata dobânzii legale până la efectuarea plății, indexarea sumelor datorate, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în dosarul personal.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este angajat în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și faptul că în anul 2007 nu a beneficiat de majorările salariale prevăzute de O.G. nr. 6/2007 și O.G. nr. 10/2007, constatându-se existența unei situații de discriminare între polițiști și celelalte categorii de bugetari, în favoarea cărora, Guvernul României a emis trei ordonanțe prin care au fost acordate majorări salariale începând cu data de 1 ianuarie 2007. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 1900 din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul invocă discriminarea realizată prin legi și ordonanțe de urgență, însă prin Deciziile nr. 818 - 821 din 03 iulie 2008 s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. În acest context, prima instanță a reținut că normele de salarizare a altor categorii de funcționari publici nu pot fi înlocuite pe motiv de discriminare, salarizarea polițiștilor urmând să se facă în raport de dispozițiile O.G. nr. 38/2003. În ceea ce privește indexarea salariilor, instanța a apreciat că aplicabilitatea art. 43 din O.G. nr. 38/2003 intervine doar în măsura în care norma prin care se reglementează salarizarea personalului din sectorul bugetar nu exclude funcționarii cu statut special.

A concluzionat, în sensul că O.G. nr. 6/2007 limitează aplicabilitatea dispozițiilor sale la funcționarii publici numiți în temeiul Legii nr. 188/1999, excluzând în acest fel pe funcționarii publici cu statut special. 3. Recursul exercitat de reclamant Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex”, în calitate de reprezentant al reclamantului C.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că a fost dată încălcarea și aplicarea greșită a legii. În motivarea căii de atac, recurentul a invocat, în esență, următoarele critici, ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 3.1. Interpretarea primei instanțe, conform căreia, polițiștii sunt excluși de la indexarea salariilor pe motiv că aceștia sunt încadrați în baza Legii nr. 360/2002 și nu în temeiul Legii nr. 188/1999, contravine chiar dispozițiilor O.G.

nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, potrivit cărora salariile prevăzute în acest act normativ se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar, în speță O.G. nr. 6/2007, modificată de Legea nr. 232/2007. 3.2. Dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 38/2003 sunt aplicabile în speță și reprezintă un exemplu tipic de normă de trimitere. 3.3. Acțiunea nu este întemeiată în principal pe dispozițiile O.G. nr. 137/2000, ci pe dispozițiile O.G. nr. 6/2007 și O.G. nr. 38/2003, discriminarea invocată se referă la aspectul excluderii categoriei polițiștilor de la acordarea majorărilor salariale și nicidecum la o discriminare din partea legiuitorului prin elaborarea și emiterea unor acte normative, în condițiile în care nu s-a solicitat anularea acestora.

4. Apărările intimatului Ministerul Administrației și Internelor Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență că O.G nr. 10/2007, actul normativ în vigoare în perioada de referință, nu reglementează creșteri salariale pentru polițiști, care fac parte din categoria funcționarilor publici cu statut special și care au beneficiat în anul 2007 de creșteri salariale conform Legii nr. 491/2006. Pârâtul a susținut că în jurisprudența constantă a Curții Constituționale s-a statuat că prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate, subliniind că principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate.

A mai precizat și că discriminarea presupune tratament inegal pentru persoane aflate în aceeași situație, ori a distinge nu înseamnă a discrimina, ceea ce corespunde și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor formulate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant C.L., reprezentat de sindicat, a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune al cărei obiect principal constă în repararea prejudiciului suferit în urma discriminării, prin neacordarea unor majorări salariale începând cu anul 2007, de care au beneficiat funcționarii publici sau personalul contractual din sectorul bugetar, prin O.G.

nr. 10/2007. Potrivit art. 1 din O.G.

nr. 10/2007: “În anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006, avute la data de 31 decembrie 2006, se majorează în 3 etape, astfel: a) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; b) cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; c) cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.” Prin O.G.

nr. 6/2007 au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și modul de acordare a creșterilor salariale pe anul 2007, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare. Potrivit art. 2 din ordonanță, „actul normativ se aplică funcționarilor publici numiți în temeiul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare”. În speță, recurentul-reclamant este polițist, angajat al I.G.P.R. și face parte din categoria funcționarilor publici cu statut special, salarizați conform dispozițiilor O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. Înalta Curte constată că recurentului-reclamant nu îi sunt aplicabile dispozițiile O.G.

nr. 10/2007, întrucât norma specială menționează categoriile de personal cărora li se aplică dispozițiile legale arătate, iar recurentul nu face parte din acele categorii expres prevăzute. Chiar dacă, prin conținutul său, art. 43 din O.G. nr. 38/2003 dispune că „salariile stabilite în raport de coeficienții de ierarhizare, prevăzute în prezenta ordonanță sunt brute și se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului bugetar”, norma citată nu are aplicabilitate în speță, polițiștii fiind beneficiarii unor creșteri salariale începând cu data de 01 ianuarie 2007, prin Legea nr. 491/2006 privind aprobarea O.G. nr. 57/2006 pentru modificarea O.G. nr. 38/2003, ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile deținute.

Prin urmare, punctul de vedere al primei instanțe, în sensul că art. 43 din O.G.nr. 38/2003 are aplicabilitate doar în măsura în care norma prin care se reglementează salarizarea personalului din sectorul bugetar nu exclude funcționarii cu statut special, este corect. De altfel, reglementarea modalității de salarizare a diferitelor categorii de personal din instituțiile publice constituie opțiunea legiuitorului, neputând fi extrapolată și la alte categorii socio-profesionale, dacă legea nu prevede în mod neechivoc acest lucru, astfel că presupusa discriminare invocată nu există. Astfel, Înalta Curte constată că soluția instanței este legală, problema care face obiectul litigiului, în speță, modul de stabilire prin lege a unor drepturi salariale în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de altă categorie, neputând fi apreciat din punctul de vedere al discriminării, aceasta depășind cadrul legal reglementat de O.G.

nr. 137/2000. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex”, în calitate de reprezentant al membrului de sindicat C.L. împotriva Sentinței nr. 1900 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2011.