ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1710/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII- a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex" a solicitat, în calitate de reprezentant al membrului de sindicat Martin Nicolae, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul General al Poliției Române, următoarele: - repararea prejudiciului cauzat membrului de sindicat ca urmare a discriminării prin neacordarea majorărilor salariale de 5%, începând cu 01 ianuarie 2007, față de decembrie 2006; 2% începând cu 01 aprilie 2007, față de martie 2007; 11 % începând cu 01 octombrie 2007 față de septembrie 2007; - plata dobânzilor legale, calculate conform art. 3 alin 3 din O.G.

9/2000 începând cu luna ianuarie 2007 și până în momentul efectuării plății efective; - indexarea sumelor datorate (prin aplicarea coeficienților de inflație) începând cu momentul nașterii dreptului la despăgubire - 1 ianuarie 2007 și până la momentul efectuării plății efective a drepturilor salariale revendicate ca urmare a discriminării; - efectuarea mențiunilor privitoare la majorările salariale în dosarul personal al membrului de sindicat. În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că, Legea nr. 232 din 06 iulie 2007 pentru aprobarea O.G. nr. 6/2007 și O.G. nr. 10/2007 au prevăzut majorări salariale pentru toți funcționarii publici și personalul contractual din sectorul bugetar, de la aplicarea acestora fiind exceptați polițiștii.

S-a susținut că prin exceptarea membrului de sindicat de la creșterile salariale menționate s-a produs o discriminare în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2000, nejustificată, și s-a cauzat acestuia un prejudiciu, constând în diminuarea veniturilor acestei categorii de funcționari în raport cu celelalte categorii, întrucât majorările salariale vizate de actele normative arătate aveau în vedere indexarea salariilor corespunzător inflației existente, inflație care afectează toate categoriile de salariați, fără deosebire. Reclamantul a invocat în susținerea cauzei și prevederile Directivei 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă, art. 16 și art. 20 din Constituția României, art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

Prin sentința civilă nr. 2785 din data de 9 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că majorările salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007 au vizat exclusiv personalul contractual din sectorul bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 și personalul care ocupă funcții de demnitate publică prevăzute în anexele II și III la Legea nr. 154/1998, iar reclamantul funcționar public cu statut special din cadrul autorităților pârâte, nu face parte din categoriile de personal indicate în mod expres și limitativ în dispozițiile art. 5 din Legea nr. 232/2007 care modifică art. 39 din O.G.

nr. 6/2007, O.G. nr. 10/2007. A arătat instanța de fond că aceste dispoziții, privesc o categorie limitată de personal, respectiv personal contractual și personal care ocupă funcții de demnitate publică, neaplicându-se și polițiștilor, deoarece nici unul din actele normative indicate în acțiune nu se referă la această categorie profesională. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex", solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale. A susținut recurentul-reclamant, în esență, că interpretarea instanței de fond, conform căreia polițiștii sunt excluși de la indexarea salariilor, pe motiv că aceștia nu fac parte din categoriile de personal indicate în mod expres și limitativ în dispozițiile art. 5 din Legea nr. 232/2007, contravine chiar legii speciale, câtă vreme O.G.

nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor stipulează clar că salariile prevăzute în acest act normativ se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar. Examinând sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. In conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 10/2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit O.U.G.

nr. 24/2000 aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit Anexelor nr. 2 și 3 la Legea nr. 154/1998, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit O.G. nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006, s-au majorat în trei etape. O.G.

nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007 prevede la art. 2 că „prezenta ordonanță se aplică funcționarilor publici numiți în temeiul Legii nr. 188/1999, republicată". Față de aceste prevederi și având în vedere și faptul că membrul de sindicat reprezentat de către recurent este funcționar public cu statut special, a cărui salarizare este reglementată de O.G.

nr. 38/2003, Înalta Curte a constatat că instanța de fond în mod corect a reținut că în actele normative care reglementează creșterile salariale pentru anul 2007 nu sunt prevăzuți și polițiștii ca beneficiari ai majorărilor salariale acordate pentru anul 2007. Pentru polițiști s-au prevăzut creșteri salariale începând cu data de 01 ianuarie 2007, prin Legea nr. 491/2006 privind aprobarea O.G. nr. 57/2006 pentru modificarea O.G. nr. 38/2003, ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile deținute. Reglementarea modalității de salarizare a diferitelor categorii de personal din instituțiile publice constituie opțiunea legiuitorului, neputând fi extrapolată și la alte categorii socio-profesionale, dacă legea nu prevede în mod neechivoc acest lucru.

Susținerile recurentului bazate pe interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 43 din O.G. nr. 38/2003 și art. 48 din O.G. nr. 6/2007 sunt nefondate. Aceste dispoziții, de referire generală, nu pot avea efectul urmărit de către recurent, în condițiile în care normele ce prevăd aceste creșteri se aplică, distinct și diferențiat, câte unei categorii specifice din „personalul bugetar", individualizate potrivit voinței legiuitorului. Pe de altă parte, neacordarea de către legiuitor a majorărilor salariale și polițiștilor nu contravine principiului egalității în drepturi consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție și nici nu instituie privilegii sau discriminări, întrucât se aplică în mod egal tuturor categoriilor de persoane aflate în aceeași situație.

Făcând o interpretare nuanțată a prevederilor Convenției, organele acesteia au concluzionat că a distinge nu înseamnă a discrimina, observând existența unor situații ale căror particularități impun a fi tratate diferențiat. Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Or, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, la domeniul și instituțiile reglementate prin normele legale în discuție, având în vedere și argumentele anterior arătate, o discriminare a recurenților, în sensul art. 14 din Convenție, nu poate fi reținută.

În plan național, în sensul dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată, de asemenea, numai în raport de anumite situații identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, în concordanță cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul constituțional al egalității în drepturi presupune identitatea de soluții numai pentru situații identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluții diferite pentru persoanele aflate în situații distincte, cum este cazul de față.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 819 din 3 iulie 2008, a constatat, de asemenea, că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, încălcând astfel principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

Prin urmare, nici din această perspectivă Înalta Curte nu ar putea obliga intimatul să recunoască recurentului majorările salariale solicitate, prin aplicarea unor norme legale cu caracter special adresate altor subiecte de drept. Față de cele menționate și având în vedere și deciziile Curții Constituționale, Curtea constată că instanța de fond nu avea competența de a obliga pârâții să acorde recurentului-reclamant drepturi salariale prevăzute de legiuitor exclusiv în beneficiul altor categorii de salariați, decât cea din care face parte membrul de sindicat reprezentat. Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex" în calitate de reprezentant al Membrului de Sindicat Martin Nicolae împotriva sentinței civile nr. 2785 din data de 9 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2011.