ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 131/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1550 din 21 mai 2009 pronunțată în dosarul nr. 6613/2/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-a admis recursul declarat de contestatoarea SC I.V.C. SRL București împotriva sentinței comerciale nr. 141 din 16 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, cu consecința modificării acesteia în sensul respingerii excepției tardivității contestației la executare. Totodată s-a admis contestația la executare formulată de SC I.V.C. SRL București și s-a dispus anularea procesului-verbal de licitație din 15 februarie 2006. În privința excepției tardivității, instanța de recurs a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 74 din O.U.G.

nr. 51/1998 în sensul că procesul-verbal de licitație constituie titlu de proprietate, după achitarea integrală a prețului, care potrivit celor menționate în actul de executare contestat era stabilită pentru data de 31 decembrie 2007, context în care prin înregistrarea contestației la executare în data de 5 aprilie 2007 s-a respectat termenul legal pentru formularea acestei cereri. Referitor la fondul contestației, instanța de recurs a arătat că intimata A.V.A.S. a nesocotit dispozițiile art. 500 – art. 515 C. proc. civ. deoarece a procedat la privatizarea debitoarei recurentei-contestatoare SC I.V.C. SRL, fără ca aceasta să fie încunoștiințată, iar în cadrul procedurii de executare silită au fost vândute și bunuri proprietatea contestatoarei ce fac obiectul unui contract de leasing aflat în derulare.

Împotriva acestei decizii, intimata A.V.A.S. a formulat contestație în anulare întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. În motivarea contestației, după prezentarea stării de fapt și a soluțiilor pronunțate anterior, se invocă faptul că instanța de recurs a soluționat greșit excepția tardivității, prin respingerea acesteia, în sensul că, din eroare, nu au fost avute în vedere și dispozițiile art. 401 alin. (2) C. proc. civ. care prevede două modalități de calcul al termenului de 15 zile pentru a contesta executarea silită, respectiv de la efectuarea vânzării sau a predării silite a bunului, termen care era în mod evident depășit chiar prin raportare la prevederile art. 74 alin. (4) – (5) din O.U.G.

nr. 51/1998, în conformitate cu care proprietatea s-a transmis la momentul vânzării silite respectiv la data de 15 ianuarie 2007. De asemenea, susține contestatoarea, o altă greșeală materială care a condus la dezlegarea eronată a fondului litigiului constă în aprecierea greșită a înscrisurilor depuse la dosar din al căror conținut rezultă, contrar celor reținute de instanța de recurs că prin executarea silită efectuată de A.V.A.S. nu a fost afectat dreptul de creanță al intimatei SC I.V.C. SRL care nu este proprietara bunurilor vândute. Examinând contestația în anulare în raport de motivele invocate și dispozițiile art. 318 C. proc. civ., Curtea constată că este nefondată.

Potrivit acestor dispoziții legale hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea pricinii este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. Prevederile art. 318 C. proc. civ. vizează, așadar, greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor de interpretare a unor dispoziții legale pentru că în aceste din urmă situații s-ar deschide părților dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac, astfel încât contestația în anulare ar deveni o cale ordinară de atac. Or, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se urmărește desființarea unei hotărâri pentru motivele de nelegalitate constând într-una din deficiențele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 318 C. proc.

civ. Din această perspectivă, motivele invocate de contestatoare, respectiv faptul că instanța de recurs nu a analizat excepția tardivității și prin prisma dispozițiilor art. 401 alin. (2) C. proc. civ. și a aplicat greșit dispozițiile art. 74 din O.U.G. nr. 51/1998, vizează modul de interpretare a unor dispoziții legale, situație ce nu poate fi încadrată însă în categoria erorilor materiale avute în vedere de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., nefiind greșeli materiale în sensul acestei norme legale. De asemenea, concluzia este identică și în privința modului de interpretare a probelor administrate în cauză, aspect care excede noțiunii de eroare materială, și prin urmare, sferei de aplicare a dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ. În concluzie, contestația în anulare este nefondată și va fi respinsă ca atare, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, contestatoarea va fi obligată și la plata sumei de 11.900 lei cheltuieli de judecată către intimata SC T.E.F. SRL București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 1550 din 21 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Obligă contestatoarea la 11.900 lei cheltuieli de judecată către intimata SC T.E.F. SRL București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2010.