ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4807/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București sub nr. 14362/301 din 02 august 2006, contestatoarea SC M.A.C. SRL a solicitat în contradictoriu cu intimata SC T.H. SRL, constatarea compensării legale între creanțele părților, anularea formelor de executare din dosarul nr. 198/2006 al BEJ D.M., precum și anularea încuviințărilor de executare silită dispuse de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 2500/2006, Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. 12563/301/2006, Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 8812/4/2006 și Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. 9385/302/2006.

Prin sentința civilă nr. 8245 din 20 octombrie 2006, Judecătoria Sectorului 3 București a dispus respingerea contestației la executare, inclusiv a capătului de cerere privind constatarea compensării legale, precum și declinarea competenței către Judecătoria Sectorului 1, 4, respectiv 5, în ceea ce privește anularea încheierilor de încuviințare a executării silite pronunțate de aceste instanțe. Această sentință civilă a rămas irevocabilă prin respingerea recursului formulat de SC M.A.C. SRL prin decizia civilă nr. 399 R, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în ședința publică din data de 23 martie 2007. Aceeași soluție a fost pronunțată și de către Judecătoria Sectorului 4 București, sentință ce a rămas irevocabilă prin respingerea recursului SC M.A.C.

SRL prin decizia civilă nr. 1799 R, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în ședința publică din data de 10 octombrie 2008. Prin sentința civilă nr. 4150 din 16 martie 2007 Judecătoria Sectorului 1 București a respins ca neîntemeiată contestația la executare, astfel cum a fost ulterior precizată de contestatoare. Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 2135 din 2 decembrie 2008, a admis recursul declarat de recurenta contestatoare SC M.A.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 4150 din 16 martie 2007, pe care a modificat-o în tot, în sensul că a admis în parte contestația la executare, a constatat stinsă prin compensare creanța intimatei SC T.H.

SRL, care face obiectul executării silite pornite în dosarul nr. 198/2006 al BEJ D.M., în temeiul titlurilor executorii – decizia civilă nr. 1334/R/2005 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, și sentința civilă nr. 773/2005 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, cu creanța contestatoarei decurgând din contractul de leasing nr. 122 din 19 iunie 2003, anulându-se și formele de executare emise în baza încheierii de încuviințare a executării silite, date de Judecătoria Sectorului 1 București la data de 11 iulie 2006. Tribunalul a constatat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu s-a făcut dovada caracterului cert și exigibil al creanței contestatoarei asupra intimatei în baza contractului de leasing nr. 122/2003 și că în cauză nu sunt întrunite condițiile compensării de drept între creanțele părților.

Împotriva deciziei civile nr. 2135 din 2 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a formulat cerere de revizuire SC T.H. SRL, susținând că, deși patru instanțe (de fond și de recurs) au dispus anterior în sensul că între creanța ce face obiectul executării silite și creanța de 43.136 Euro invocată de SC M.A.C. SRL, nu se poate constata compensarea legală, Tribunalului București, secția a V-a civilă, însă, prin decizia atacată prin prezenta cerere, a infirmat soluția pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 41169/299/2006, admițând recursul formulat de SC M.A.C. SRL.

Prin decizia civilă nr. 1627 din 25 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis cererea revizuientei și a anulat decizia civilă nr. 2135 din 2 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și sentința civilă nr. 4150 din 16 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, pentru autoritate de lucru judecat. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că, litigiile în raport de care recurenta a formulat cerere de revizuire, au aceleași părți cu aceeași calitate și privesc aceeași pricină, și anume contestații la executare împotriva executării silite din dosarul nr. 198/2006 al BEJ D.M., astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., pentru existența acestor hotărâri contradictorii. Împotriva deciziei civile nr. 1627 din 25 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, SC M.A.C. SRL, prin lichidator judiciar a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia și modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii de revizuire formulată de SC T.H. SRL împotriva deciziei civile nr. 2135 din 02 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, formulând următoarele critici: Hotărârea instanței a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât, potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., revizuirea este admisibilă în cazul existenței de hotărâri contradictorii date de instanțe în una și aceeași pricină. Ori cererile contestațiilor la executare este diferit, întrucât în dosarul nr. 14362/301/2006 al Judecătoriei Sectorului 3 București a solicitat compensarea legală cu suma de 208.241 Ron, contravaloarea facturii aferente contractului de leasing nr. 122/2003, sentința fiind menținută prin decizia civilă nr. 399 din 23 martie 2007 a Tribunalului București, iar prin decizia civilă nr. 2135 din 02 decembrie 2008 a Tribunalului București s-a admis contestația la executare, această instanță reținând că SC M.A.C. SRL deține un titlu executoriu împotriva SC T.H. SRL, prin care această din urmă societate este obligată la plata contravalorii bunurilor nepredate.

Astfel, față de aceste considerente, recurenta consideră că decizia civilă nr. 2135 din 02 decembrie 2008 a Tribunalului București nu este contradictorie deciziei civile nr. 399 din 23 martie 2007 a Tribunalului București. Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Prin cererea de recurs se critică hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București cu privire la cererea de revizuire, întrucât instanța ar fi aplicat greșit dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Revizuirea în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive; hotărârile judecătorești în cauză trebuie să fie potrivnice; existența triplei identități de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității lucrului judecat.

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți: în asemenea situație executarea hotărârilor este imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat. Autoritatea de lucru judecat, prevăzută de art. 1201 C. proc.

civ. are la bază regula potrivit cu care o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută într-o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuia să fie contrazisă de o altă hotărâre, aceasta în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției. În cauza dedusă judecății, se constată că hotărâri judecătorești care se afirmă că ar fi potrivnice, au fost pronunțate de Tribunalul București în pricini similare - litigii privind contestații la executare împotriva executării silite din dosarul nr. 198/2006 al BEJ D.M. Capetele de cerere ale contestațiilor la executare sunt identice și privesc constatarea compensării legale între creanța ce face obiectul executării silite și creanța ce decurge din contractul de leasing nr. 122/2006.

Deși inițial au făcut obiectul aceluiași dosar, aspectul compensării legale fiind soluționat de către Judecătoria Sectorului 3 București, ulterior s-a declinat competența de soluționare a încheierilor de executare silită și a formelor de executare. Însă, în cadrul acestor declinări, SC M.A.C. SRL a reiterat capătul de cerere privind compensarea legală, capăt ce fusese soluționat irevocabil de instanța inițial învestită, astfel că, față de această situație, instanțele au pronunțat hotărâri potrivnice. În concluzie, pe rolul instanțelor s-au derulat cauze având aceleași părți, același obiect și aceeași cauză în care s-au pronunțat hotărâri contrare, așa după cum în mod corect a reținut Curtea de Apel București, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul este respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.A.C. SRL prin lichidator judiciar B.I.I.P.U.R.L., împotriva deciziei civile nr. 1627 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2010.