ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2457/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 2 din 13

ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, au fost

respinse excepțiile inadmisibilității și prematurității invocate de pârâta A.V.A.S.,

iar pe fond, a fost admisă cererea reclamantei S.I.F.M. SA Bacău și s-a dispus

întoarcerea executării silite în sensul obligării pârâtei să restituie

reclamantei suma de 1.332.920 lei.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a

reținut că executarea silită pornită de pârâtă împotriva reclamantei a format

obiectul judecății în dosarul nr. 8127/2/2007, soluționat irevocabil prin

decizia nr. 465 din 17 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială, ce a menținut sentința comercială nr. 33 din 7 martie 2008 a Curții

de Apel București, secția a VI-a comercială, în sensul admiterii contestației

la executare și anulării tuturor formelor de executare silită întrucât dreptul

de a cere executarea silită al A.V.A.S. București era stins prin prescripție.

Pornind de la autoritatea lucrului

judecat prin cele două hotărâri judecătorești date în contestația la executare,

în cauza de față, instanța de fond a apreciat că întreaga executare silită a

fost anulată și nu numai actul prin care se comunicase debitoarei titlul

executoriu, cum a susținut A.V.A.S. București, prescripția extinctivă afectând

întreaga executare silită așa încât, excepțiile invocate de aceasta au fost

respinse.

Pe fondul cererii, instanța a reținut că,

din moment ce executarea silită a fost desființată prin hotărâre irevocabilă,

pârâta A.V.A.S. București este obligată să restituie ce a încasat în contul

acelei executări silite, așa încât, fiind apreciate ca îndeplinite cerințele

art. 82 alin. (2) teza finală din O.U.G. nr. 51/1998 cererea reclamantei a fost

admisă iar pârâta obligată să restituie 1.332.920 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs pârâta A.V.A.S. București solicitând modificarea ei în sensul

respingerii cererii pentru întoarcerea executării silite ca prematură,

inadmisibilă sau ca nefondată.

În motivarea recursului, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc.

civ., recurenta arată că nu există identitate între persoana pentru care S.I.F.M.

SA a fost executată silit cu persoana pentru care se solicită întoarcerea

executării silite, respectiv între SC A.R.M. SA Tușnad și SC A.R. SA, că nu

există identitate între formele de executare silită anulate prin sentința

comercială nr. 33/2008 și cererea de întoarcere a executării silite de față,

instanța de fond făcând în speță o greșită aplicare a dispozițiilor art. 399,

art. 404

1

-404

2

C. proc. civ. în soluționarea excepțiilor

și a cererii reclamantei.

În acest context recurenta susține că

prin sentința comercială nr. 33/2008, irevocabilă prin decizia nr. 465 din 17

februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție instanțele s-au pronunțat

doar în legătură cu adresa nr. 10121 din 6 aprilie 2006 prin care ea comunicase

titlul executoriu debitoarei și nicidecum asupra întregii executări silite, caz

în care nu se poate dispune întoarcerea executării silite întrucât nu sunt

îndeplinite cerințele art. 404

1

-404

2

C. proc. civ.

Nefiind anulat prin respectiva hotărâre

și Ordinul de poprire nr. 1437 din 19 iunie 2006, reclamanta nu poate solicita

întoarcerea executării silite.

Recursul este nefondat urmând a fi

respins pentru următoarele considerente:

Critica recurentei privind lipsa de

identitate între persoana pentru care S.I.F.M. SA a fost executată silit și cea

pentru care se solicită întoarcerea executării silite este nefondată deoarece,

așa cum rezultă din argumentarea cererii de chemare în judecată, din

întâmpinarea A.V.A.S. București depusă la instanța de fond, obiectul

întoarcerii executării silite îl formează echivalentul sumei de 470.000 dolari

SUA înscrisă în biletul la ordin din 2 aprilie 1996, scadent în 2 aprilie 1997

emis de SC A.R.M.SA, același ce a format obiectul contestației la executare în

dosarul nr. 8127/2/2007 în care s-au pronunțat sentința comercială nr. 33/2008

irevocabilă prin decizia nr. 465 din 17 februarie 2009.

Împrejurarea că în speța de față

reclamanta nu a indicat în argumentarea cererii în întregime denumirea

emitentului biletului la ordin, avalizat de ea și executat de recurentă, nu

este de natură a justifica inadmisibilitatea cererii câtă vreme aceasta a făcut

referire în permanență la biletul la ordin în discuție și la hotărârile

judecătorești date în legătură cu executarea acestuia și din care rezultă că

emitentul era SC A.R.M. SA Tușnad.

De asemenea Curtea apreciază ca

neîntemeiate și criticile recurentei privind greșita aplicare a dispozițiilor

art. 404

1

-404

2

C. proc. civ. deoarece, așa cum corect a

reținut și instanța de fond, prin sentința comercială nr. 33 din 7 martie 2008

a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, (f.27-30 dosar fond) au

fost anulate „formele de executare începute de intimata A.V.A.S. în baza

biletului la ordin menționat mai sus” adică a celui „emis la 2 aprilie 1996 de

către SC A.R.M. SA Tușnad dat în favoarea B. SA, în valoare de 470.000 dolari

SUA”, după cum se menționează în dispozitivul sentinței.

A admite contrariul ar însemna încălcarea

lucrului judecat rezultat și din decizia nr. 465 din 17 februarie 2009,

opozabilă recurentei, prin care a rămas irevocabilă sentința comercială nr. 33/2008.

De altfel, recurenta susține neîntemeiat

că Ordinul de poprire nr. 1437 din 19 iunie 2006 ce viza 13 bilete la ordin

emise de diferite societăți comerciale și avalizate de S.I.F.M. SA nu este

anulat câtă vreme, la fond, exista depusă la dosar sentința comercială nr. 29

din 17 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,

irevocabilă prin decizia nr. 2480 din 19 octombrie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția comercială, (f.40-43) prin care toate formele de

executare pornite în baza respectivului ordin fuseseră anulate.

În consecință, criticile recurentei A.V.A.S.

București sunt apreciate ca nefondate, instanța de fond dispunând temeinic și

legal întoarcerea executării silite a biletului la ordin în cauză, făcând

astfel o corectă aplicare a dispozițiilor art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998

și art. 404

1

-404

2

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul

declarat de pârâta A.V.A.S.

împotriva sentinței nr. 2 din 13 ianuarie

2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.