ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1079/2010

Deliberând asupra recursului de față, din

actele și lucrările dosarului, constată că prin cererea înregistrată

la dosarul numărul 49368/3/2008 la 22 decembrie 2008 pe rolul Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC T.M.G. SA, cu

sediul în București, a chemat-o în judecată pe pârâta Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului București și a solicitat ca

instanța să dispună întoarcerea executării efectuate de

pârâtă în baza ordinului de poprire din 31 octombrie 2006, cu

consecința restabilirii situației anterioare prin obligarea pârâtei

la restituirea sumei de 231.733 lei, plus dobânda legală începând cu

noiembrie 2006 și până la data restituirii sumei. A solicitat

reclamanta și cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr.

5465 din 3 aprilie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a admis în parte acțiunea reclamantei, a dispus

întoarcerea executării efectuate în baza ordinului de poprire din 31

octombrie 2006 emis de A.V.A.S., a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de

231.733 lei plus dobânda legală aferentă de la 27 iunie 2008 și până

la achitarea integrală a sumei, ca și la plata sumei de 29.620 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 17403

din 13 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 11.667/299/2007,

sentință rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.

1242 din 27 iunie 2008 a fost admisă contestația la executare

formulată de SC T.M.G. SA în contradictoriu cu A.V.A.S. și a fost

anulat ordinul de poprire din 31 octombrie 2006 emis de pârâtă.

A reținut tribunalul că,

în conformitate cu extrasele de cont aflate dosar, B.R.D.G.S.G. a făcut

plata către A.V.A.S. a sumelor de 210.281,52 lei și de 21.452,47 din

conturile reclamantei, iar față de soluția pronunțată

în contestația la executare sunt incidente prevederile articolului 4042 C.

proc. civ., fiind irelevant că în cadrul contestației la executare

reclamanta a renunțat la soluționarea cererii de întoarcere a

executării.

Privitor la capătul de cerere

în legătură cu restituirea sumei executate silit, prima

instanță a apreciat incidente dispozițiile articolului 4042 alin.

(1) și (3) C. proc. civ.

În ce privește cererea

referitoare la acordarea dobânzii, a apreciat ca întemeiată

susținerea făcută în apărare de pârâtă, acordând

dobândă la suma a cărei restituire a dispus-o, numai de la 27 iunie

2008, dată când a rămas irevocabilă hotărârea prin care s-a

admis contestația la executare.

Tribunalul a făcut aplicarea

dispozițiilor articolului 274 C. proc. civ.

Apelul declarat împotriva acestei

sentințe de către pârâtă a fost respins ca nefondat prin decizia

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, nr. 420

din 22 octombrie 2009. Instanța de control judiciar a apreciat ca

temeinică și egală soluția primei instanțe, atât sub

aspectul competenței materiale, cât și privitor la soluționarea

excepției prescripției.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs pârâta A.V.A.S. București care a reluat toate criticile

cuprinse atât în cererea de apel, cât și în întâmpinarea depusă la

prima instanță, dar pe care le-a subsumat, la final, motivelor prevăzute

de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Primul motiv de recurs vizând

necompetenta materială a Tribunalului București în soluționarea

cauzei este nefondat.

În mod corect Curtea de Apel a

reținut că prevederile art. 44 și art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998,

nu pot fi extinse în speță, întrucât întoarcerea executării nu

derivă dintr-un litigiu în legătură cu creanțele

neperformante preluate la datoria publică. Acesta a fost de altfel și

motivul pentru care a fost admisă contestația la executare și

s-a reținut că A.V.A.S. nu are la dispoziție procedura

execuțională prevăzută de O.U.G. nr. 51/1998,

creanță pe care recurenta a executat-o fiind o creanță

comercială, pentru care incidente sunt dispozițiile Codului de

procedură civilă.

Art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998, are

în vedere litigiile în legătură cu creanțele neperformante

preluate la datoria publică în care A.V.A.S. este parte, iar art. 45 din

O.U.G. nr. 51/1998 are în vedere „activele bancare preluate de A.V.A.S.”.

Cele două articole, invocate de

recurentă, sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse la alt

gen de creanțe, iar procedura specială reglementată de titlul IX

al ordonanței este justificată tocmai de natura specială a

creanțelor și de preluarea lor la datoria publică.

Creanța, obiect al

executării silite, pentru care a fost admisă contestația la

executare prin sentința civilă nr. 17403 din 3 decembrie 2007,

pronunțată de Judecătoria sectorului 1, are natură

comercială, privind dreptul la dividende pe care fostul F.P.S. le avea de

încasat pentru anii 1995, 1996, 1997, (drept de altfel prescris la data

executării silite în anul 2006), de la societatea intimată.

Faptul preluării fostului F.P.S.,

de către A.V.A.S. nu schimbă natura comercială a

creanțelor. Creanța își are izvorul în calitatea de

acționar pe care fostul F.P.S., actual A.V.A.S., o avea la societatea

intimată. Ca urmare, creanța A.V.A.S., supusă executării

silite nu face parte din categoria creanțelor neperformante preluate la datoria

publică și nici nu reprezintă o creanță rezultată

din activele bancare preluate de A.V.A.S., astfel încât nu se încadrează

în ipotezele prevăzute de art. 44 și art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998.

Acesta este și motivul pentru

care, Curtea de Apel București, investită inițial cu

soluționarea contestației la executare, prin decizia nr. 35 din 21

februarie 2007, admițând excepția de necompetență

materială, a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei.

La sentința nr. 17403 din 13 decembrie

2007 se motivează clar „întrucât în cauză creanțele supuse

executării sunt creanțe comerciale, acestora nu se aplică

procedura specială reglementată de cap.7 și 8 din O.U.G. nr. 51/1998,

ci procedura de drept comun”.

Sentința menționată,

definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, prin

decizia nr. 1242 din 27 iunie 2008 a intrat în puterea lucrului judecat, astfel

încât, nu mai poate fi pusă în discuție natura creanței.

Natura comercială a

creanței, atrage jurisdicția comercială atât sub aspectul

dreptului material aplicabil, cât și sub aspectul regulilor procesuale

aplicabile în această materie.

Prezenta acțiune este

consecința directă a admiterii contestației la executare și

a anularii formelor de executare, prin sentința nr. 17403 din 13 decembrie

2007, pronunțată de Judecătoria sectorului 1.

Temeiul juridic îl constituie art. 4042

alin. (3) C. proc. civ., ipoteză în care, cererea de restabilire a

situației anterioare prin întoarcerea executării, are caracter

autonom, fiind o cerere în pretenții și, întrucât întoarcerea

executării privește creanțe comerciale, procedura este aceea de

drept comun și nu procedura specială prevăzută de O.U.G. nr.

51/1998.

Ca urmare, având în vedere valoarea

litigiului și caracterul comercial al creanței, potrivit art. 2 lit.

a) C. proc. civ. competența materială de soluționare a cererii,

în primă instanță revine Tribunalului, motiv pentru care primul

motiv al recursului se va respinge ca neîntemeiat.

Excepția prescripției

dreptului la acțiune este neîntemeiată, fiind respinsă în mod

corect atât de instanța de fond și de cea de apel întrucât s-a

reținut inaplicabilitatea în cauză O.U.G. nr. 51/1998.

Termenul de șase luni

prevăzut de art. 49 este inaplicabil în cauza de față. Art. 49

face parte din cap. IX din O.U.G. nr. 51/1998 „Reguli speciale privind

soluționarea litigiilor” capitol care se referă strict la litigiile

în legătură cu creanțele bancare neperformante preluate la

datoria publică, neputând fi extins la alte creanțe.

Termenul de prescripție este

termenul general de trei ani, fiind dat de natura comercială a

creanței.

Dar chiar și în situația

în care s-ar admite, prin absurd, că, pentru o creanță

comercială, A.V.A.S., are o situație privilegiată de a

celorlalți acționari ai unei societăți comerciale, și

s-ar aplica termenul de șase luni și în această situație

cererea este formulată în termen.

Sentința nr. 17403 din 13

decembrie 2007 a rămas definitivă și irevocabilă prin

respingerea recursului prin decizia nr. 1242 a Tribunalului București la

data de 27 iunie 2008, dată de la care începe să curgă

prescripția dreptului la acțiune.

Cererea de chemare în judecată

a fost depusă în cadrul termenului de prescripție, fiind

înregistrată la data de 22 decembrie 2008, motiv pentru care se va

respinge și această critică argumentată pe excepția

prescripției dreptului la acțiune.

Motivele invocate de recurentă

pe fondul cauzei constau în apărări pe care aceasta le-a făcut

la instanța investită cu judecarea contestației la executare,

soluționată definitiv și irevocabil.

Aceste apărări nu se

încadrează în niciunul dintre motivele de nelegalitate limitativ

prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nu au nicio legătură

cu obiectul cererii prezente, fiind apărări care țin de

legalitatea procedurii execuționale, fază soluționată

definitiv și irevocabil prin admiterea contestației la executare.

Consecința firească a

admiterii contestației la executare și a anulării ordinului

A.V.A.S. nr. 1531/2006, în baza căruia s-a făcut executarea

silită, este întoarcerea executării, conform art. 404 C. proc. civ.,

neexistând niciun motiv pentru care suma reținută nelegal să

rămână în contul recurentei.

Referitor la dobânda legală,

aceasta corespunde prevederilor O.G. nr. 9/2000, calculându-se la nivelul

dobânzii de referință a B.N.R., potrivit art. 3, având în vedere

că întoarcerea executării privește o creanță

comercială care la origine a reprezentat-o dividendele care se cuveneau

fostului F.P.S., în calitate de acționar la societatea intimată.

Referitor la cheltuielile de

judecată, pe care recurenta solicită a le diminua, cererea

urmează a se respinge deoarece critica nu se încadrează în niciunul

din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În mod corect, instanța de apel

a respins cererea recurentei de diminuare a onorariului, apreciind că

raportat la obiectul cererii, valoarea pretențiilor, volumul și

calitatea muncii prestate de avocat nu există disproporție între

munca prestată și onorariu. Onorariul a fost stabilit conform art. 132

din Statutul profesiei de avocat, ținând seama de elementele

prevăzute în alin. (3) al textului menționat. De altfel, în mod

eronat recurenta afirmă că onorariul de avocat este în sumă de

29.620 lei. Din totalul cheltuielilor de judecată onorariul este în

sumă de 18.500 lei, diferența până la suma de 29.620 lei

reprezentând-o taxa de timbru și T.V.A.

Pentru aceste considerente, conform art.

312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S.

București, împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 420

din 22 octombrie 2009, ca nefondat.

Văzând dispozițiile art. 274

C. proc. civ. va obliga recurenta să plătească intimatei

reclamante SC T.M.G. SA București suma de 7.140 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

A.V.A.S. București, împotriva deciziei Curții de Apel București nr.

420 din 22 octombrie 2009, ca nefondat.

Obligă recurenta să

plătească intimatei - reclamante SC T.M.G. SA București suma de

7.140 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de

avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 martie 2010.