ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1079/2010

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată că prin cererea înregistrată la dosarul numărul 49368/3/2008 la 22 decembrie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC T.M.G. SA, cu sediul în București, a chemat-o în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București și a solicitat ca instanța să dispună întoarcerea executării efectuate de pârâtă în baza ordinului de poprire din 31 octombrie 2006, cu consecința restabilirii situației anterioare prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de 231.733 lei, plus dobânda legală începând cu noiembrie 2006 și până la data restituirii sumei. A solicitat reclamanta și cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 5465 din 3 aprilie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea reclamantei, a dispus întoarcerea executării efectuate în baza ordinului de poprire din 31 octombrie 2006 emis de A.V.A.S., a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 231.733 lei plus dobânda legală aferentă de la 27 iunie 2008 și până la achitarea integrală a sumei, ca și la plata sumei de 29.620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 17403 din 13 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 11.667/299/2007, sentință rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1242 din 27 iunie 2008 a fost admisă contestația la executare formulată de SC T.M.G.

SA în contradictoriu cu A.V.A.S. și a fost anulat ordinul de poprire din 31 octombrie 2006 emis de pârâtă. A reținut tribunalul că, în conformitate cu extrasele de cont aflate dosar, B.R.D.G.S.G. a făcut plata către A.V.A.S. a sumelor de 210.281,52 lei și de 21.452,47 din conturile reclamantei, iar față de soluția pronunțată în contestația la executare sunt incidente prevederile articolului 4042 C. proc. civ., fiind irelevant că în cadrul contestației la executare reclamanta a renunțat la soluționarea cererii de întoarcere a executării. Privitor la capătul de cerere în legătură cu restituirea sumei executate silit, prima instanță a apreciat incidente dispozițiile articolului 4042 alin. (1) și (3) C. proc.

civ. În ce privește cererea referitoare la acordarea dobânzii, a apreciat ca întemeiată susținerea făcută în apărare de pârâtă, acordând dobândă la suma a cărei restituire a dispus-o, numai de la 27 iunie 2008, dată când a rămas irevocabilă hotărârea prin care s-a admis contestația la executare. Tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor articolului 274 C. proc. civ. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de către pârâtă a fost respins ca nefondat prin decizia Curții de Apel București, secția a V-a comercială, nr. 420 din 22 octombrie 2009. Instanța de control judiciar a apreciat ca temeinică și egală soluția primei instanțe, atât sub aspectul competenței materiale, cât și privitor la soluționarea excepției prescripției.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta A.V.A.S. București care a reluat toate criticile cuprinse atât în cererea de apel, cât și în întâmpinarea depusă la prima instanță, dar pe care le-a subsumat, la final, motivelor prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Primul motiv de recurs vizând necompetenta materială a Tribunalului București în soluționarea cauzei este nefondat. În mod corect Curtea de Apel a reținut că prevederile art. 44 și art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, nu pot fi extinse în speță, întrucât întoarcerea executării nu derivă dintr-un litigiu în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică.

Acesta a fost de altfel și motivul pentru care a fost admisă contestația la executare și s-a reținut că A.V.A.S. nu are la dispoziție procedura execuțională prevăzută de O.U.G. nr. 51/1998, creanță pe care recurenta a executat-o fiind o creanță comercială, pentru care incidente sunt dispozițiile Codului de procedură civilă. Art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998, are în vedere litigiile în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică în care A.V.A.S. este parte, iar art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 are în vedere „activele bancare preluate de A.V.A.S.”. Cele două articole, invocate de recurentă, sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse la alt gen de creanțe, iar procedura specială reglementată de titlul IX al ordonanței este justificată tocmai de natura specială a creanțelor și de preluarea lor la datoria publică.

Creanța, obiect al executării silite, pentru care a fost admisă contestația la executare prin sentința civilă nr. 17403 din 3 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria sectorului 1, are natură comercială, privind dreptul la dividende pe care fostul F.P.S. le avea de încasat pentru anii 1995, 1996, 1997, (drept de altfel prescris la data executării silite în anul 2006), de la societatea intimată. Faptul preluării fostului F.P.S., de către A.V.A.S. nu schimbă natura comercială a creanțelor. Creanța își are izvorul în calitatea de acționar pe care fostul F.P.S., actual A.V.A.S., o avea la societatea intimată. Ca urmare, creanța A.V.A.S., supusă executării silite nu face parte din categoria creanțelor neperformante preluate la datoria publică și nici nu reprezintă o creanță rezultată din activele bancare preluate de A.V.A.S., astfel încât nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 44 și art. 45 din O.U.G.

nr. 51/1998. Acesta este și motivul pentru care, Curtea de Apel București, investită inițial cu soluționarea contestației la executare, prin decizia nr. 35 din 21 februarie 2007, admițând excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei. La sentința nr. 17403 din 13 decembrie 2007 se motivează clar „întrucât în cauză creanțele supuse executării sunt creanțe comerciale, acestora nu se aplică procedura specială reglementată de cap.7 și 8 din O.U.G. nr. 51/1998, ci procedura de drept comun”. Sentința menționată, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia nr. 1242 din 27 iunie 2008 a intrat în puterea lucrului judecat, astfel încât, nu mai poate fi pusă în discuție natura creanței.

Natura comercială a creanței, atrage jurisdicția comercială atât sub aspectul dreptului material aplicabil, cât și sub aspectul regulilor procesuale aplicabile în această materie. Prezenta acțiune este consecința directă a admiterii contestației la executare și a anularii formelor de executare, prin sentința nr. 17403 din 13 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria sectorului 1. Temeiul juridic îl constituie art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., ipoteză în care, cererea de restabilire a situației anterioare prin întoarcerea executării, are caracter autonom, fiind o cerere în pretenții și, întrucât întoarcerea executării privește creanțe comerciale, procedura este aceea de drept comun și nu procedura specială prevăzută de O.U.G.

nr. 51/1998. Ca urmare, având în vedere valoarea litigiului și caracterul comercial al creanței, potrivit art. 2 lit. a) C. proc. civ. competența materială de soluționare a cererii, în primă instanță revine Tribunalului, motiv pentru care primul motiv al recursului se va respinge ca neîntemeiat. Excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată, fiind respinsă în mod corect atât de instanța de fond și de cea de apel întrucât s-a reținut inaplicabilitatea în cauză O.U.G. nr. 51/1998. Termenul de șase luni prevăzut de art. 49 este inaplicabil în cauza de față. Art. 49 face parte din cap. IX din O.U.G. nr. 51/1998 „Reguli speciale privind soluționarea litigiilor” capitol care se referă strict la litigiile în legătură cu creanțele bancare neperformante preluate la datoria publică, neputând fi extins la alte creanțe.

Termenul de prescripție este termenul general de trei ani, fiind dat de natura comercială a creanței. Dar chiar și în situația în care s-ar admite, prin absurd, că, pentru o creanță comercială, A.V.A.S., are o situație privilegiată de a celorlalți acționari ai unei societăți comerciale, și s-ar aplica termenul de șase luni și în această situație cererea este formulată în termen. Sentința nr. 17403 din 13 decembrie 2007 a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia nr. 1242 a Tribunalului București la data de 27 iunie 2008, dată de la care începe să curgă prescripția dreptului la acțiune. Cererea de chemare în judecată a fost depusă în cadrul termenului de prescripție, fiind înregistrată la data de 22 decembrie 2008, motiv pentru care se va respinge și această critică argumentată pe excepția prescripției dreptului la acțiune.

Motivele invocate de recurentă pe fondul cauzei constau în apărări pe care aceasta le-a făcut la instanța investită cu judecarea contestației la executare, soluționată definitiv și irevocabil. Aceste apărări nu se încadrează în niciunul dintre motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nu au nicio legătură cu obiectul cererii prezente, fiind apărări care țin de legalitatea procedurii execuționale, fază soluționată definitiv și irevocabil prin admiterea contestației la executare. Consecința firească a admiterii contestației la executare și a anulării ordinului A.V.A.S. nr. 1531/2006, în baza căruia s-a făcut executarea silită, este întoarcerea executării, conform art. 404 C. proc.

civ., neexistând niciun motiv pentru care suma reținută nelegal să rămână în contul recurentei. Referitor la dobânda legală, aceasta corespunde prevederilor O.G. nr. 9/2000, calculându-se la nivelul dobânzii de referință a B.N.R., potrivit art. 3, având în vedere că întoarcerea executării privește o creanță comercială care la origine a reprezentat-o dividendele care se cuveneau fostului F.P.S., în calitate de acționar la societatea intimată. Referitor la cheltuielile de judecată, pe care recurenta solicită a le diminua, cererea urmează a se respinge deoarece critica nu se încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În mod corect, instanța de apel a respins cererea recurentei de diminuare a onorariului, apreciind că raportat la obiectul cererii, valoarea pretențiilor, volumul și calitatea muncii prestate de avocat nu există disproporție între munca prestată și onorariu.

Onorariul a fost stabilit conform art. 132 din Statutul profesiei de avocat, ținând seama de elementele prevăzute în alin. (3) al textului menționat. De altfel, în mod eronat recurenta afirmă că onorariul de avocat este în sumă de 29.620 lei. Din totalul cheltuielilor de judecată onorariul este în sumă de 18.500 lei, diferența până la suma de 29.620 lei reprezentând-o taxa de timbru și T.V.A. Pentru aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București, împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 420 din 22 octombrie 2009, ca nefondat. Văzând dispozițiile art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenta să plătească intimatei reclamante SC T.M.G.

SA București suma de 7.140 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București, împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 420 din 22 octombrie 2009, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimatei - reclamante SC T.M.G. SA București suma de 7.140 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2010.