Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.02.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 792/2004

HOTĂRÂRE
10.02.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 792/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 758 din 19 august 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul G.P.N. aflat în executarea pedepsei de 3 ani și 5 luni închisoare. A reținut instanța de fond că cererea prin care condamnatul cere reducerea pedepsei nu se încadrează în cazurile contestației la executare. Apelul declarat de condamnat împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 585 din 6 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Împotriva acestor hotărâri condamnatul a declarat recurs fără să-l motiveze.

Recursul declarat de condamnat nu este fondat. Contestația la executare și cazurile pentru care se poate formula, sunt reglementate în dispozițiile art. 461 lit. a) și d) C. proc. pen. Motivul invocat de condamnat prin care a solicitat reducerea pedepsei nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute în textul de lege la care s-a făcut referire. Hotărârile pronunțate de cele două instanțe sunt legale și temeinice, astfel că recursul declarat de condamnat urmează să fie respins ca nefondat, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Recurentul urmează să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul G.P.N., împotriva deciziei penale nr. 585 din 6 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2004.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-02-18
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 811/2003
Cod penal, considerând situația drept o stare de necesitate. De asemenea, arată că situația nu putea fi prevăzută și se impune aplicarea art.47 Cod penal. Mai arată că pedeapsa aplicată, de 11 ani închisoare, este prea aspră, în raport de c
ÎCCJ 2003-12-10
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5808/2003
executării pedepsei formulată de petentul I.S. aflat în executarea unei pedepse cu închisoarea. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că petentul nu a făcut dovada unei împrejurări speciale care l-ar împiedica să execute pedeapsa. Prin
ÎCCJ 2004-01-28
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 517/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: B.F., condamnat pentru infracțiunea de tâlhărie, la 8 ani și 6 luni închisoare, cere întreruperea executării pedepsei, deoarece nu a comis fapta imputată. Tribun
ÎCCJ 2003-01-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 170/2003
executării pedepsei, datorită motivelor invocate chiar în susținerea cererii. Prin sentința penală nr.635 din 2 octombrie 2002 Curtea de Apel București, Secția a II-a penală a respins ca nefondat apelul condamnatului. Împotriva acestei hotă
ÎCCJ 2003-10-07
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4291/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 262 din 19 martie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă ca inadmisibilă contestația la executare fo
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă