ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 544/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 februarie 2009, reclamanții D.D. și D.H. au solicitat anularea deciziei nr. 4160 din 4 decembrie 2008 emisă de pârâta A.N.R.P. – C.C.S.D. și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie, prin care să stabilească un alt cuantum al despăgubirilor, ca urmare a reevaluării prețurilor pentru clădirile și terenurile înscrise în C.F. 706 Câmpeni și C.F. 2559 Câmpeni, conform noului Cod fiscal și prețului de piață ale imobilelor la valoarea actuală. Reclamanții au mai solicitat stabilirea despăgubirilor separat pentru fiecare, conform raportului de evaluare care se va întocmi.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că despăgubirile pentru teren și construcții în valoare de 109.944,40 RON stabilite prin decizia atacată au avut la bază sentința civilă nr. 850 din 4 august 2004 a Tribunalului Alba, irevocabilă prin decizia nr. 2141 din 27 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar acestea nu mai corespund valorii actuale a imobilelor și pârâta avea obligația să procedeze la reevaluarea sumei cuvenite, potrivit standardelor internaționale de evaluare. Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 131/ CA din 2 iunie 2009, prin care a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanți, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a avut în vedere că actul administrativ atacat a fost emis de autoritatea pârâtă în conformitate cu decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor sau dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în temeiul Legii nr. 10/2001. În cauză, s-a reținut că pentru reclamanți cuantumul despăgubirilor a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și titlul de despăgubiri se va emite în baza acestei hotărâri. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanții, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.

Recurenții au susținut că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005, potrivit cărora autoritatea intimată avea obligația să transmită dosarul către evaluator pentru stabilirea corectă a cuantumului despăgubirilor și baza standardelor internaționale de evaluare. Recurenții au învederat că în cauză a fost greșit aplicată decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât sentința civilă nr. 850 din 4 august 2004 a Tribunalului Alba a rămas irevocabilă după data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 și nici nu a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 109.944, 40 lei cum s-a reținut în hotărârea atacată.

În acest sens, s-a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere comunicările nr. 17.266/2006 și nr. 707.844/2007, prin care secretariatul C.C.S.D. le-a comunicat inițial că pot opta pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești sau pentru trimiterea dosarului la evaluator, iar după exprimarea opțiunii lor cu adresa nr. 705838 din 12 februarie 2007, s-a confirmat transmiterea dosarului lor pentru întocmirea raportului de evaluare, potrivit dispozițiilor Titlului VIII din Legea nr. 247/2005. Ca argument pentru faptul că despăgubirile stabilite prin sentința civilă nr. 850 din 4 august 2004 nu au fost actualizate, a fost invocată de recurenți adresa nr. 802320/8061 din 10 iunie 2009 emisă de D.C.A.

Legii nr. 10/2001. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, pentru următoarele considerente: Prin decizia nr. 4.160 din 4 decembrie 2008 a C.C.S.D. s-a emis titlul de despăgubiri în cuantum de 109.994,40 lei în favoarea recurenților-reclamanți, reprezentând valoarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul sentinței civile nr. 850 din 4 august 2004 pronunțată de Tribunalul Alba, irevocabilă prin decizia nr. 214 din 27 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Legalitatea acestei decizii a fost corect constatată de instanța de fond, întrucât despăgubirile cuvenite recurenților în baza Legii nr. 10/2001 au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă și nu există temei legal pentru aplicarea procedurii administrative instituite prin dispozițiile art. 16 din Cap. 5 al Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Actul dedus judecății a fost emis în conformitate cu decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care s-a statuat că prevederile art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii și care au fost contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 431 din 26 martie 2009, reținând că persoanele îndreptățite ale căror notificări au fost soluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 prin emiterea de către entitatea investită de lege a unei decizii sau dispoziții motivate prin care s-a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum și cuantumul acestora, contestate în instanță și soluționate, au beneficiat de toate garanțiile reglementate de legea specială în vigoare, instanța pronunțându-se asupra măsurilor reparatorii prin echivalent prin hotărâre definitivă și irevocabilă.

Din acest motiv, instanța de contencios constituțional a considerat că, a recunoaște acestor persoane posibilitatea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor înseamnă a recunoaște o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 129 din Constituție, potrivit cărora, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Cele două comunicări nr. 17.266/2006 și nr. 707.844/2007, indicate de recurenți, nu sunt relevante în soluționarea cauzei, întrucât sunt anterioare deciziilor susmenționate pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Curtea Constituțională, precum și deciziei nr. 1651 din 13 martie 2008 prin care C.C.S.D.

a stabilit ca, în situația în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, titlul de despăgubiri se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de aceasta. În consecință, instanța de fond a constatat corect că recurenții-reclamanți nu au dreptul la reevaluarea despăgubirilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă și că nu există temei pentru anularea titlului de despăgubire emis în favoarea lor de către autoritatea intimată. Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanții D.H. și D.D. împotriva sentinței nr. 131/CA/2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010.