ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5329/2010

Asupra cererii de revizuire

de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 05 februarie 2009,

reclamanții D.D. și D.H. au solicitat anularea deciziei nr. 4160 din 04

decembrie 2008 emisă de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

– Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și obligarea pârâtei să emită

o nouă decizie, prin care să stabilească un alt cuantum al despăgubirilor, ca urmare

a reevaluării prețurilor pentru clădirile și terenurile înscrise în cartea

funciară Câmpeni, conform noului C. fisc. și prețului de piață ale imobilelor la

valoarea actuală.

Reclamanții au mai solicitat

stabilirea despăgubirilor separat pentru fiecare, conform raportului de evaluare

care se va întocmi.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că despăgubirile pentru teren și construcții în valoare de

109.944,40 RON stabilite prin decizia atacată au avut la bază sentința civilă

nr. 850 din 04 august 2004 a Tribunalului Alba, irevocabilă prin decizia nr.

2141 din 27 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar acestea nu

mai corespund valorii actuale a imobilelor și pârâta avea obligația să procedeze

la reevaluarea sumei cuvenite, potrivit standardelor internaționale de evaluare.

Curtea de Apel Alba-Iulia,

secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 131/CA

din 02 iunie 2009, prin care a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți,

reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1, 8 și 18 din Legea

nr. 554/2004.

Instanța de fond a avut

în vedere că actul administrativ atacat a fost emis de autoritatea pârâtă în conformitate

cu decizia nr. 52 din 04 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile

unite, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005 privind

procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor

sau dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în temeiul

Legii nr. 10/2001.

În cauză, s-a reținut

că pentru reclamanți cuantumul despăgubirilor a fost stabilit printr-o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă și titlul de despăgubiri se va emite în

baza acestei hotărâri.

Împotriva acestei sentințe,

au declarat recurs reclamanții, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.

Prin decizia nr. 544 din

03 februarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins recursurile declarate de reclamanții D.H. și

D.D. împotriva sentinței nr. 131/CA/2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel,

s-au reținut următoarele:

Prin decizia nr. 4160

din 04 decembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a emis

titlul de despăgubiri în cuantum de 109.994,40 RON în favoarea recurenților-reclamanți,

reprezentând valoarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul sentinței civile

nr. 850 din 04 august 2004 pronunțată de Tribunalul Alba, irevocabilă prin decizia

nr. 214 din 27 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală.

Legalitatea acestei decizii

a fost corect constatată de instanța de fond, întrucât despăgubirile cuvenite recurenților

în baza Legii nr. 10/2001 au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă

și nu există temei legal pentru aplicarea procedurii administrative instituite prin

dispozițiile art. 16 din Capitolul 5 al Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

S-a mai reținut că instanța

de fond a constatat corect că recurenții-reclamanți nu au dreptul la reevaluarea

despăgubirilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă și că nu există

temei pentru anularea titlului de despăgubire emis în favoarea lor de către autoritatea

intimată.

Împotriva acestei decizii

a formulat cerere de revizuire D.D. și D.H. invocând în drept incidența prevederilor

art. 322 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ.

Analizând hotărârea atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarelor atașate, cu motivele invocate de revizuenți,

precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că cererea de

revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

C. proc. civ. reglementează

în Titlul V Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322-328), cale extraordinară

de atac, iar în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 322 pct. 2 din același

cod revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare,

precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul,

se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau s-a

pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Art. 322 pct. 2 C.

proc. civ. reglementează trei ipoteze, extra petita, minus petita și plus petita,

textul referindu-se strict la pretențiile concrete formulate de reclamant în cererea

de chemare în judecată.

Prin urmare, având în

vedere că prevederile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora revizuirea

se poate cere numai cu privire la hotărârile rămase definitive în instanța de apel

sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de instanța de recurs atunci

când evocă fondul, și ținând cont de faptul că decizia a cărei revizuire se solicită

nu evocă fondul, Înalta Curte constată că cerere de revizuire este inadmisibilă.

Pentru ca o hotărâre dată

de instanța de recurs să fie susceptibilă de revizuire, trebuie să evoce fondul

cauzei.

Or, în speța de față,

cererea de revizuire este îndreptată împotriva unei hotărâri prin care s-a respins

recursul declarat de reclamanții D.H. și D.D., de unde rezultă că cererea de revizuire

va fi respinsă ca inadmisibilă.

Pe de altă parte, motivul

de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I, respectiv descoperirea de înscrisuri

doveditoare după pronunțarea hotărârii, reținute de partea potrivnică și care nu

au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, implică

îndeplinirea unor condiții cumulative, care rezultă din chiar din economia prevederilor

menționate.

Înscrisurile despre care

se face vorbire în cererea de revizuire nu îndeplinesc niciuna din condițiile enunțate.

Totodată, trebuie subliniat

faptul că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc.

civ., deoarece Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a constatat o încălcare

a drepturilor sau libertăților fundamentale cu privire la hotărârea a cărei revizuire

se cere.

Astfel, revizuenții nu

pot invoca în susținerea cererii de revizuire hotărârea pronunțată de Curtea Europeană

a Drepturilor Omului într-o altă speță, având în vedere faptul că, în cauza sa,

Curtea Europeană nu s-a pronunțat.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire ca fiind inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de D.H. și D.D. împotriva deciziei nr. 544 din 03 februarie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 noiembrie 2010.