ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2141/2006

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 337/ F din 14

septembrie 2005, Tribunalul Ialomița a condamnat pe inculpatul R.T.I., după cum

urmează:

- la 3 ani și 6 luni închisoare, în

baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu reținerea art. 37 lit. a) C. pen.;

- la 5 ani închisoare, în baza art. 20

raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și b) C. pen., și alin. (2

1

) lit.

c) C. pen., cu reținerea art. 37 lit. a) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) – art. 34 lit.

b) C. pen., s-a hotărât ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani

închisoare.

În baza art. 86

4

C. pen.,

a fost hotărâtă revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de

3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 972 din 18 iunie 2003 a

Judecătoriei Slobozia (definitivă prin neapelare), inculpatul urmând să execute

alăturat cele două pedepse, adică 8 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit.

a), b), c) și e) C. pen.

A fost obligat inculpatul la plata

sumei de 236 RON către partea civilă C.A.S. Ialomița cu titlu de cheltuieli de

spitalizare și la 100 RON daune materiale și la 100 RON daune materiale și 400

RON cheltuieli judiciare către partea civilă D.D.

A fost obligat inculpatul, în final,

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 13 aprilie 2005, organele

de poliție din cadrul postului de Poliție Cosâmbești au fost sesizate de

numitul D.S. despre faptul că, în jurul orei 3,00, mergând la locuința tatălui

său D.D., l-a surprins pe inculpatul R.T.I. lovindu-l pe tatăl său în scopul de

a-l determina să-i dea banii.

S-a stabilit din cercetări că

inculpatul a scos fasungul de la tabloul de siguranță electric și că, având o

mască pe figură a agresat-o pe victimă, știind că acesta a primit bani în urma

vânzării unei case.

Împotriva soluției de condamnare a

declarat apel inculpatul, în termenul prevăzut de lege, solicitând să fie achitat

întrucât nu sunt dovezi clare privind vinovăția sa.

Curtea, examinând actele și

lucrările dosarului, a constatat că soluția de fond este nelegală sub aspectul

încadrării juridice a faptei și prin urmare, prin decizia nr. 39 din 26

ianuarie 2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul

declarat de inculpatul R.T.I., a desființat în parte sentința penală apelată și

rejudecând în fond, a schimbat încadrarea juridică a faptei într-o singură

infracțiune prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și b) și alin. (2

1

)

lit. c) C. pen., cu reținerea art. 37 lit. a) C. pen., text în baza căruia l-a

condamnat pe inculpatul R.T.I. la 5 ani închisoare.

În baza art. 86

4

C. pen.,

a dispus revocarea suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani

închisoare aplicată prin sentința penală definitivă nr. 972 din 18 iunie 2003 a

Judecătoriei Slobozia, urmând ca inculpatul să execute 8 ani închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței apelate.

A menținut starea de arest a

inculpatului.

A dedus durata executării pedepsei

de la 14 aprilie 2005 la zi.

Împotriva acestei decizii inculpatul

a declarat recurs.

Inculpatul, prin apărător, a invocat

motivele de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 (în principal) și art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen. (în subsidiar).

Cu privire la primul motiv de casare

invocat, apărătorul a arătat că prima instanță l-a condamnat pe inculpat pentru

tentativă la infracțiunea de tâlhărie iar instanța de apel, fără să pună în

discuția părților schimbarea încadrării juridice, l-a condamnat pe inculpat

pentru o singură infracțiune de tâlhărie în formă consumată fără a se mai

reține însă tentativa.

Invocând această critică, apărătorul

a solicitat casarea în întregime a deciziei Curții de Apel.

Tot în temeiul cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., apărătorul inculpatului

a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 322 C. pen., susținând că a

avut loc o încăierare și nu o tâlhărie și în acest sens, în temeiul cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., a solicitat și o

nouă reindividualizare a pedepsei potrivit noii încadrări juridice dată faptei.

Apărătorul a mai solicitat, în cazul

în care criticile formulate nu vor fi primite de instanță, reindividualizarea

pedepsei aplicată inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie în sensul

reducerii acesteia dându-se o mai mare eficiență circumstanțelor personale ale

inculpatului.

Înalta Curte, examinând actele și

lucrările dosarului precum și criticile invocate de inculpat prin apărător,

constată că recursul declarat de inculpat este nefondat urmând a fi respins, ca

atare.

Astfel, instanța de apel a reținut o

situație de fapt corectă încadrând juridic corespunzător fapta săvârșită de

inculpat și aplicând o pedeapsă just individualizată pentru infracțiunea de

tâlhărie în forma tentativei.

Examinându-se dispozitivul deciziei

penale nr. 39 din 26 ianuarie 2006 se constată că în cuprinsul acestuia s-a

strecurat o eroare materială ce poate fi corectată cu art. 195 C. proc. pen.,

în sensul că s-a omis a se reține și art. 20 C. pen., referitor la tentativă.

Așa fiind, Curtea a schimbat încadrarea juridică a faptei într-o singură

infracțiune prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și b)

și alin. (2

1

) lit. c) C. pen., cu reținerea art. 37 lit. a) C. pen.,

text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul R.T.I. la 5 ani închisoare.

Pe de altă parte se mai constată că

minuta deciziei pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, este

corectă, iar pedeapsa aplicată a fost legal stabilită pentru tentativă și nu

pentru infracțiunea de tâlhărie în formă consumată, prin urmare critica

invocată de inculpat cu privire la faptul că instanța de apel nu a pus în

discuția părților schimbarea încadrării juridice nu poate fi primită pentru

considerentele mai sus menționate.

Nici critica referitoare la greșita

încadrare juridică a faptei nu poate fi primită. Examinându-se actele și

lucrările dosarului se constată că în mod corect atât instanța de fond cât și

cea de apel corect au reținut vinovăția inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie în forma tentativei nefiind întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de încăierare.

Din conținutul art. 322 C. pen.,

care reglementează infracțiunea de încăierare rezultă că pentru a fi aplicabile

aceste dispoziții este necesar să participe la săvârșirea faptei, mai mult de

două persoane. Or, în speță, din probe rezultă că au participat două persoane

și anume inculpatul R.T.I. și tatăl său (partea vătămată) D.D. Așa fiind, nu

pot fi reținute dispozițiile art. 322 C. pen., referitoare la încăierare.

Critica formulată de inculpat cu

privire la greșita individualizare a pedepsei aplicată pentru infracțiunea de

tâlhărie este nefondată.

Administrând probe cele două

instanțe au stabilit corect situația de fapt.

În raport de starea de fapt astfel

stabilită prima instanță l-a condamnat pe inculpat pentru infracțiunile

prevăzute de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și b) alin. (2

1

)

lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., și art. 192 C. pen., iar

instanța de apel, prin admiterea apelului declarat de inculpat, a schimbat

încadrarea juridică a faptei din cele două infracțiuni mai sus menționate

aflate în concurs, într-o singură infracțiune de tâlhărie în forma tentativei

aplicându-i inculpatului o pedeapsă cu închisoare corespunzătoare acestei

încadrări juridice.

La individualizarea pedepsei, Curtea

de Apel București a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.

pen.

Ținând cont de toate aceste

criterii, instanța de apel a aplicat inculpatului R.T.I. o pedeapsă de 5 ani

închisoare, pentru o singură infracțiune prevăzută de art. 20 raportat la art. 211

alin. (2) lit. a) și b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen., cu reținerea

art. 37 lit. a) C. pen.

Examinând cauza prin prisma acestei

din urmă critici formulată de inculpat, se constată că pedeapsa de 5 ani închisoare

aplicată inculpatului constituie o replică socială adecvată gravității

infracțiunii și periculozității făptuitorului (perseverent infracțional,

nesincer), de natură a realiza scopul și a îndeplinirii funcției pedepsei

prevăzute de art. 52 C. pen.

Ca atare nu există motive care să

justifice reducerea pedepsei și nu poate fi reținută atitudinea procesuală

sinceră a inculpatului ca și circumstanță atenuantă judiciară în favoarea

acestuia.

Examinând cauza și în raport de

dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată nici

motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu.

În consecință, pentru considerentele

ce preced conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, va deduce din

pedeapsa aplicată acestuia timpul arestării preventive de la 14 aprilie 2005 la

3 aprilie 2006, obligându-l pe recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul R.T.I. împotriva deciziei penale nr. 39 din 26 ianuarie

2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 14 aprilie 2005 la 3 aprilie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 220 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

aprilie 2006.