ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2606/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2606/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 505 din 20

decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția penală, inculpatul C.G.F.

a fost condamnat după cum urmează:

- în baza art. 12 alin. (1),

raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit.

b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.

12 alin. (1), raportat la art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, la 4

ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C.

pen. (parte vătămată V.E.R.);

- în baza art. 12 alin. (1) din

Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 3 ani închisoare

și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

(parte vătămată S.M.L.).

În baza art. 34 lit. b) C. pen., s-a

dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 2

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit.

a) și b) C. pen.

S-a menținut starea de arest și

conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive

de la 24 ianuarie 2005 la zi.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr.

678/2001, raportat la art. 118 lit. d) C. pen., s-au confiscat de la inculpat

1.200 Euro și 3.000 Euro, sume rezultate din săvârșirea infracțiunii.

Inculpatul a fost obligat la câte

5.000 lei (50.000.000 lei vechi), cu titlu de daune morale, către părțile

civile V.E.R. și S.M.L.

Conform art. 193 C. proc. pen., s-a

dispus obligarea inculpatului la 250 lei (2.500.000 lei vechi) către partea

civilă V.E.R. și la 500 lei (5.000.000 lei vechi) către partea civilă S.M.L.,

cu titlu de cheltuieli judiciare.

Inculpatul a fost, de asemenea,

obligat, conform art. 191 C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

În fapt, prima instanță a reținut

următoarele:

Inculpatul și partea vătămată V.E.R.

locuiesc în comuna Dobra sat Mărcești și au fost în relații de prietenie, fiind

văzuți permanent împreună la discoteca din comuna Finta.

La un moment dat inculpatul s-a

oferit să o ajute pe partea vătămată să plece să muncească în străinătate.

În luna octombrie 2002, dată la care

partea vătămată era minoră, aceasta a plecat la discotecă și nu s-a mai întors

acasă.

Martorii V.S. și V.S., părinții

părții vătămate, au încercat să o găsească apelând și la poliție în acest sens.

Aflând din comună că inculpatul ar

fi implicat în dispariția fiicei lor, martorii au discutat cu acesta, care le-a

spus că partea vătămată se află la un prieten la Ploiești.

De fapt, partea vătămată a fost dusă

de inculpat și de concubina acestuia, S.A.M.F., într-o casă din Târgoviște și

apoi în Răzvad.

Inculpatul a însoțit-o pe partea

vătămată în oraș, unde și-a făcut fotografii pentru pașaport.

Partea vătămată a obținut

pașaportul, deși personal nu a formulat nici o cerere, fapt confirmat de raportul

de constatare tehnico-științifică nr. 33128 din 17 decembrie 2004.

La data de 27 noiembrie 2002 partea

vătămată a părăsit țara împreună cu inculpatul, S.A.M.F. și V.M., plecând în

Germania în localitatea Obsfielde. Aici fetele au fost cazate într-un club de

noapte.

Inculpatul i-a dat și numitei V.M. banii

pentru procurarea actelor și pentru drumul în Germania.

V.M. și partea vătămată V.R.E. au

fost obligate să se prostitueze, inculpatul încasând banii de la clienți și

dându-le doar haine și mâncare.

În perioada sărbătorilor de iarnă

inculpatul a venit în România, timp în care fetele au fost supravegheate de S.A.M.F.

Când inculpatul a revenit în

Germania a avut o altercație cu un agent de pază de la barul de noapte, astfel

încât a fost nevoită să se întoarcă în România.

S-a reținut că în două luni și

jumătate inculpatul a obținut suma de aproximativ 1.200 Euro.

La întoarcerea în țară partea

vătămată și familia acesteia s-au jenat de discuțiile care se purtau în comună

și nu au formulat plângere împotriva inculpatului.

În anul 2004 însă inculpatul a

pretins că partea vătămată i-ar datora bani, situație în care familia acesteia

a hotărât să sesizeze poliția.

S-a reținut că fapta inculpatului de

a racola și de a găzdui pe partea vătămată V.E.R., în luna octombrie 2002, când

aceasta era minoră, de a o transporta în Germania și de a o obliga să se

prostitueze în folosul lui întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), raportat la art. 13 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001.

Instanța a constatat că se impune

schimbarea încadrării juridice a faptei, înlăturându-se dispozițiile art. 13 alin.

(3) din Legea nr. 678/2001 întrucât din probele administrate nu rezulta că

partea vătămată a fost reținută de inculpat prin folosirea forței sau a

violenței sau prin alte mijloace de constrângere.

S-a mai reținut că inculpatul a

recrutat-o și pe partea vătămată S.L.M. pe care a ajutat-o, inclusiv cu bani

pentru a-și procura pașaportul, care a fost obținut fără ca partea vătămată să

formuleze vreo cerere, aspect care rezultă din raportul de constatare

tehnico-științifică nr. 32910 din 15 noiembrie 2004.

Inculpatul a însoțit-o pe partea

vătămată în Spania și a cazat-o în locuința concubinei sale S.A.M.F. care era

plecată acolo la muncă.

Partea vătămată a fost obligată să

se prostitueze într-un bar de noapte din localitatea Almeira, unde lucrau ca

dame de companie și concubina inculpatului și soția acestuia, C.C.

S-a reținut că partea vătămată era

obligată să întrețină raporturi sexuale cu 5-6 bărbați pe noapte fiind plătită

cu 145 Euro pe oră, iar banii erau luați de inculpat. A mai susținut că atunci

când refuza să întrețină raporturi sexuale trebuia să-i plătească inculpatului

50 Euro.

Acesta a reținut pașaportul părții

vătămate și abia după 3 luni aceasta a reușit să-l sustragă și să plece din

casa unde era cazată și în final, să revină în România.

S-a reținut că fapta inculpatului de

a recruta pe partea vătămată S.M.L., de a o transporta în Spania în scopul

exploatării ei sexuale, obținând foloase materiale de pe urma ei, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art.

12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

La individualizarea pedepselor

instanța a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor săvârșite, pe

care l-a apreciat ca deosebit de ridicat, împrejurările comiterii faptelor și

persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale și are o

comportare bună în societate.

Instanța a reținut că prin comiterea

celor două infracțiuni inculpatul a obținut de la partea vătămată V.E.R. suma

de 1.200 Euro și de la partea vătămată S.M.L. suma de 3.000 Euro, sume ce sunt

supuse confiscării conform art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la

art. 118 lit. d) C. proc. pen.

S-a mai reținut că părțile vătămate

au suferit un prejudiciu moral care urmează a fi reparat de inculpat prin plata

unor daune morale care să reprezinte un remediu pentru suferințele îndurate,

dar nu o îmbogățire fără justă cauză.

Prin decizia penală nr. 64 din 17

februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești au fost respinse apelurile

declarate de inculpat și de partea vătămată V.E.R., s-a menținut starea de

arest, s-a dedus la zi detenția preventivă i s-a dispus obligarea fiecărui

apelant la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța de apel a reținut că

situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor au

fost corect reținute de prima instanță în sensul că, în luna noiembrie 2002,

inculpatul, prin înșelăciune, amenințare și violență a recrutat, cazat și

transportat pe partea vătămată V.E.R. și a obligat-o să se prostitueze în

folosul său, iar în luna septembrie 2003, prin înșelăciune, amenințare și

violență, a recrutat și transportat pe partea vătămată S.M.L. și a obligat-o să

se prostitueze.

De asemenea, s-a reținut că s-a dat

faptelor o încadrare juridică corectă iar pedepsele au fost just

individualizate astfel încât nu se impune nici reducerea și nici majorarea lor.

Instanța de apel a apreciat că

daunele morale acordate părții vătămate V.E.R. sunt de natură să compenseze

prejudiciul moral suferit de aceasta astfel încât nu se justifică majorarea

sumei la care a fost obligat inculpatul.

Împotriva deciziei au declarat

recurs inculpatul C.G.F. și partea civilă V.E.R.

În motivarea recursului declarat de

inculpat s-a susținut că probele au fost greșit interpretate, astfel încât s-a

stabilit o situație de fapt eronată cu consecința condamnării inculpatului deși

se impunea achitarea acestuia conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Inculpatul a arătat că nu a indus în

eroare părțile vătămate, nu le-a amenințat și nici nu a exercitat violențe

asupra acestora pentru a le obliga să se prostitueze ci doar le-a ajutat să

ajungă în străinătate împrumutându-le cu bani.

Recursul a fost întemeiat pe

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen.,

dar, în raport de argumentele invocate în motivarea acestuia, Curtea îl va

examina prin prisma dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C.

proc. pen., potrivit cărora constituie motiv de recurs eroarea gravă de fapt

comisă de instanță.

Partea civilă a susținut în

motivarea recursului că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă și că i

s-au acordat daune morale insuficiente, solicitând majorarea acestora la suma

de 500.000.000 lei.

Recursul declarat de partea civilă

își găsește temeiul în dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și

17

1

C. proc. pen.

Examinând cauza în raport cu

motivele de recurs invocate dar și din oficiu, în condițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursurile nu sunt fondate.

Astfel, Curtea reține că situația de

fapt a fost corect stabilită prin coroborarea declarațiilor părților vătămate

cu rapoartele de constatare tehnico-științifică, adresa nr. 416248 din 18

septembrie 2004 a Centrului de Comunicare și Informatică din cadrul I.G.P.

privind intrările și ieșirile din țară ale inculpatului și părților vătămate,

declarațiile martorilor V.S., V.S., V.G.A., B.G., D.D., M.G.V.

Se constată astfel că nu există nici

un motiv pentru a fi înlăturate declarațiile părții vătămate, așa cum solicită

inculpatul prin cererea de recurs.

Curtea reține că este nefondată

critica formulată de partea civilă cu privire la individualizarea pedepsei,

ceasta fiind corect stabilită în raport cu dispozițiile art. 72 și 52 C. pen.,

și corespunzătoare atât pericolului social concret al faptei determinat de

împrejurările și modalitatea în care a fost comisă dar și de împrejurarea că inculpatul

este recidivist. Au fost de asemenea în vedere datele personale ale

inculpatului și comportarea acestuia în societate, astfel cum rezultă din

probele în circumstanțiere administrate în cauză.

Este, de asemenea, nefondat motivul

de recurs vizând cuantumul despăgubirilor la care a fost obligat inculpatul

către recurenta parte civilă întrucât acesta a fost corect apreciat și este de

natură a asigura repararea prejudiciului moral cauzat.

Constatând că nu există nici motive

de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea va respinge

recursurile, ca nefondate, conform art. 385

15

pct. 2 lit. b) C.

proc. pen.

Se va deduce la zi arestarea

preventivă.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., fiecare recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de partea vătămată V.E.R. și de către inculpatul C.G.F. împotriva

deciziei penale nr. 64 din data de 17 februarie 2006 a curții de Apel Ploiești,

secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 24 ianuarie 2005

la 19 aprilie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 aprilie 2006.