ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2225/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 439

din 22 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Ialomița, a fost condamnat

inculpatul

S.N.,

la 8 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20, raportat la art.

174 și art. 174 lit. i), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și 4 ani interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., s-a

revocat liberarea condiționată pentru restul de 74 de zile rămas de executat

din pedeapsa de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 62 din 15

martie 2003 a Judecătoriei Fetești, rest care s-a contopit cu pedeapsa aplicată

în prezenta cauză, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea

de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen.,

s-au interzis inculpatului pe durata pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute

de art. 64 C. pen.

S-a menținut starea de arest

a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă reținerea din 25 mai 2004 și arestul

preventiv de la 26 mai la zi.

S-a luat act că partea

vătămată B.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul

către partea civilă C.J.A.S. Ialomița la plata sumei de 4.842.993 lei

despăgubiri civile, precum și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În seara zilei de 24 mai

2004, inculpatul S.N. a mers la barul D.A. amplasat în apropierea Gării

Bărăganu, unde a întâlnit mai mulți cunoscuți printre care se afla soția sa S.M.

(de care era despărțit în fapt din anul 1995) și numitul B.M.

După o vreme, pe fondul

consumului de alcool între inculpat și partea vătămată a izbucnit un conflict

generat de faptul că S.N. era deranjat de prezența soției sale în compania mai

multor bărbați, între care se afla și B.M.

După un schimb de replici

verbale, partea vătămată l-a invitat pe inculpat în afara barului pentru soluționarea

conflictului „ca între bărbați”. De precizat că părțile se cunoșteau și între

ele nu exista o relație de dușmănie.

Inculpatul a dat curs

invitației părții vătămate și a ieșit primul din local urmat imediat și de B.M.

Odată ajunși în afara barului, inculpatul S.N. l-a lovit pe B.M. în zona

pieptului cu un cuțit aflat asupra sa. Văzându-se atacat atât de violent de

către inculpat, B.M. s-a retras în bar și a încercat să se apere cu un scaun și

o sticlă, obiecte pe care le-a găsit în local.

Nu a mai fost nevoie pentru

că între cei doi s-a interpus martorul Șt.D., barmanul de serviciu, care l-a

scos pe B.M. din local printr-o ușă laterală.

Împotriva sentinței a

declarat apel inculpatul S.N., care a criticat-o pentru nelegalitate, în sensul

că s-a dat o greșită încadrare juridică faptei, cea corectă fiind art. 182 C.

pen., cu reținerea scuzei provocării.

În subsidiar, inculpatul a

solicitat redozarea pedepsei.

Curtea de Apel București, secția

I penală, prin decizia penală nr. 89 din 9 februarie 2005, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpatul S.N.

A dedus prevenția

inculpatului de la 25 mai 2004 la 9 februarie 2005.

A menținut arestarea

preventivă a inculpatului.

Nemulțumit și de această

hotărâre inculpatul a declarat recurs, reiterând motivele invocate în apel.

Recursul este nefondat.

Verificând actele și

lucrările de la dosar se constată că atât instanța de fond cât și cea de apel

au reținut corect situația de fapt, încadrând faptele în textele de lege

corespunzătoare pentru care i s-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu

respectarea prevederilor art. 72 C. pen.

Astfel, în seara zilei de 24

mai 2004, inculpatul S.N. a mers la barul D.A., unde s-a întâlnit cu mai mulți

cunoscuți, printre care se aflau soția sa S.M. (de care era despărțit în fapt

din anul 1995) și numitul B.M.

Pe fondul consumului de

alcool, între inculpat și partea vătămată a izbucnit un conflict, iar după un

schimb de replici verbale, partea vătămată l-a invitat pe inculpat în afara

barului pentru soluționarea conflictului „ca între bărbați”.

Odată ajunși în afara

barului, inculpatul S.N. l-a lovit pe B.M. în zona pieptului cu un cuțit aflat

asupra sa.

Conform raportului de

expertiză medico-legală întocmit în cauză, vătămarea referită de B.M. a constat

în „plagă produsă prin înjunghiere hemitorace stâng posterior penetrantă,

hemopneumotorace stâng, insuficiență respiratorie acută”.

S-a concluzionat că

leziunile au fost produse prin lovire cu corp tăietor înțepător ce pot data din

24 mai 2004, necesitând pentru vindecare 35-40 zile îngrijiri medicale

punându-i-se viața în primejdie.

Având în vedere situația de

fapt expusă mai sus, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a

încadrat fapta săvârșită de inculpat în dispozițiile art. 20, raportat la art. 174

– art. 175 lit. i) C. pen., respectiv, tentativă la omor calificat, astfel că

nu se impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare

corporală gravă.

În ceea ce privește

individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea constată că s-a dat

semnificația cuvenită tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

referitoare la modul și împrejurările comiterii faptei, gradul de pericol social

concret al acesteia, limitele sancțiunii prevăzute de textul incriminator și nu

în ultimul rând persoana inculpatului care este recidivist.

A proceda, în sensul

reducerii pedepsei aplicate, ar însemna ca aceasta să nu-și mai atingă

finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., anume cea a prevenției generale și

speciale, ceea ce evident nu este în spiritul legii.

Constatându-se că pedeapsa

aplicată este just individualizată atât ca durată cât și ca mod de executare,

critica apare ca neîntemeiată și urmează a fi înlăturată.

Nefiind nici alte temeiuri

de casare, care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul

inculpatului S.N. va fi respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la

cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul S.N. împotriva deciziei penale nr. 89 din 9

februarie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 25 mai 2004, la 1 aprilie 2005.

Obligă recurentul inculpat

să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma

de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 1 aprilie 2005.