ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1818/2011

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 300 din 15 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. 6411/100/2008, s-a respins cererea formulată de inculpatul T.D.D. prin apărător având ca obiect schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (1) și (2) C. pen. și, în consecință, a fost condamnat inculpatul T.D.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen. ca urmare a schimbării încadrării juridice, dispusă în temeiul art. 334 C. proc. pen., din concursul de infracțiuni prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen. și de art. 239 alin. (3) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe timp de 2 ani, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen.

- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată, la pedeapsa de 8 luni închisoare cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) și b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe timp de 2 ani în condițiile prevăzute de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii pe timp de 24 de ore din data de 07 februarie 2007.

În temeiul art. 14 C. proc. pen., art. 998 C. civ., a fost admisă în parte cererea formulată de partea civilă C.G.S., și a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile reprezentând daune materiale și morale în favoarea acestuia, după cum urmează:

- 14.868 RON despăgubiri civile reprezentând daune materiale;

- 30.000 RON despăgubiri civile reprezentând daune morale.

A fost respinsă cererea formulată de partea civilă C.G.S. având ca obiect obligarea inculpatului la plata unei prestații periodice lunare.

A fost obligat inculpatul să plătească cheltuielile de spitalizare ocazionate cu internarea părții civile C.G.S., după cum urmează:

- suma de 2.937,58 RON către partea civilă S.J.U. "D.C.O." Baia Mare;

- suma de 7.226,94 RON către partea civilă S.C.R. Cluj Napoca;

- suma de 312 RON către partea civilă S.M.U. "D.C.P." Cluj Napoca;

- suma de 2.847,19 RON către partea civilă S.C.U. "D.O.F." Cluj, pentru fiecare dintre sumele mai sus-menționate cu dobânda legală ce s-a dispus a fi calculată de la data rămânerii definitive a prezentei, până la completa achitare.

În temeiul art. 193 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă C.G.S. în sumă de 2.886,98 RON.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 3.700 RON.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. 1/P/2007 din 10 noiembrie 2008 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.D.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de: tentativă la omor deosebit de grav, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 176 lit. f) C. pen.; ultraj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 239 alin. (3) C. pen. și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, faptă prevăzută și pedepsită de 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată, cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen.

În esență, în actul de trimitere în judecată, s-a reținut că în noaptea de 2/3 ianuarie 2007, inculpatul T.D.D. a condus autoturismul marca "S." pe strada M. și pe strada B. din orașul Borșa - cu o alcoolemie de 1,40 gr

‰

și, cu intenție, a încercat să suprime viața părții vătămate C.G.S. pe care l-a lovit, comprimându-l de un zid din beton, cauzându-i leziuni ce i-au pus viața în primejdie și care au necesitat pentru vindecare 130 - 150 zile îngrijiri medicale.

Din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În noaptea de 2/3 ianuarie 2007 în jurul orelor 1,00, echipajul mixt de poliție alcătuit din partea vătămată C.G.S. - agent șef adjunct la Poliția orașului Borșa - și numiții I.L. și P.I., ambii din cadrul Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, se afla în serviciul de patrulare pe DN 18 din orașul Borșa, județul Maramureș.

Partea vătămată C.G.S. a efectuat semnul regulamentar de oprire a autovehiculului marca S., înmatriculat în Italia, condus de inculpatul T.D.D. Inculpatul a redus viteza de deplasare, însă nu a oprit, ci a virat la stânga, continuându-și deplasarea pe strada B., fapt ce i-a determinat pe partea vătămată C.G.S. și pe numitul I.L. să urmărească pe jos autoturismul condus de inculpat, ei cunoscând împrejurarea că strada pe care inculpatul și-a continuat rularea este un drum înfundat.

Pe strada B., inculpatul T.D.D. a întors autovehiculului în viteză spre DN 28 și a încercat să-i lovească pe cei doi agenți de poliție. Aceștia au sărit în lateral, iar inculpatul a pierdut controlul volanului, izbind frontal autovehiculul într-o stivă de bolțari tip BCA. Imediat după impact, în încercarea de a ieși din stiva de bolțari, inculpatul a efectuat o manevră de mers înapoi cu autovehiculul, accelerând puțin, împrejurare în care l-a lovit puternic pe partea vătămată C.G.S., care ajunsese în spatele autoturismului, comprimându-l de un zid din beton. Inculpatul a coborât imediat de la volan și a început să-l lovească cu pumnii și picioarele pe partea vătămată C.G.S., aducându-i, totodată, injurii. Văzând că inculpatul T.D.D. îl lovește cu sălbăticie pe colegul său, numitul I.L. l-a somat pe inculpat să înceteze și, întrucât acesta continua să-l molesteze pe partea vătămată C.G.S., I.L. a făcut uz de armă, executând foc de avertisment în plan vertical. Ulterior acestui moment, agresorul s-a întors spre numitul I.L. înjurându-l și năpustindu-se și asupra lui. Atacat și convins că agresorul are asupra sa o armă, I.L. a încercat să se apere prin executarea unui foc de armă în plan orizontal. Proiectilul i-a cauzat inculpatului o leziune abdominală ce i-a pus viața în primejdie și a necesitat pentru vindecare 45 - 50 de zile de îngrijiri medicale.

După terminarea incidentului, I.L. a anunțat prin stație echipele de patrulare, iar partea vătămată a fost transportată de către colegii săi la S.O. Borșa.

Totodată, inculpatului i s-au recoltat probe biologice de sânge pe baza cărora s-a stabilit că avea o alcoolemie cuprinsă între 1,15 - 1,05 g

‰

. Raportul de expertiză medico-legală privind calculul retroactiv al alcoolemiei, a stabilit că la ora evenimentului rutier, inculpatul a prezentat o alcoolemie apropiată de 1,40 - 1,35 gr

‰

.

Situația de fapt mai sus-expusă a fost reținută de instanța de fond ca rezultând din probele administrate în cauză, respectiv: procesul-verbal de constatare a infracțiunii; buletinul de analiză toxicologică alcoolemie; procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa cu fotografiile judiciare, declarațiile martorilor, I.L., M.D., C.D.G. și ale părții vătămate C.G.S.

Apărările formulate de inculpat în sensul că nu ar fi văzut semnul regulamentar făcut de către partea vătămată sau că nu ar fi sesizat că aceasta împreună cu colegul său, martorul I.L. l-au urmărit pe strada B. și nici că partea vătămată ar fi fost dotată cu vestă reflectorizantă, au fost înlăturate de instanța de fond cu motivarea că nu au fost confirmate de probele administrate în cauză, ci dimpotrivă, înlăturate de aceste probe. În acest sens, instanța de fond a avut în vedere declarația martorului P.I. din care rezultă modalitatea în care a procedat partea vătămată în trafic în noaptea de 2/3 ianuarie 2007, nu numai în ceea ce privește mașina condusă de inculpat, ci și referitor la alte autovehicule, declarații ce se coroborează cu susținerile părții vătămate și ale martorului, I.L.

În ce privește cererea formulată de inculpat prin apărător, având ca obiect schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen. în vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. (1) și (2) C. pen., a fost respinsă de instanța de fond, deoarece din raportul de expertiză medico-legală efectuată în cauză rezultă că leziunile suferite de partea vătămată au necesitat pentru vindecare 150 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața acesteia.

Tribunalul a considerat că în cauză nu poate fi vorba de infracțiunea de vătămare corporală din culpă, având în vedere contextul în care s-a petrecut incidentul și depozițiile martorilor audiați, care au confirmat că inculpatul a văzut că este urmărit de către partea vătămată, iar manevra de mers înapoi pe care a efectuat-o, denotă intenția acestuia în a produce vătămarea integrității corporale a părții vătămate, și nu culpa.

A mai reținut instanța de fond că în speță nu poate fi vorba nici de infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen. pentru că rezoluția infracțională în baza căreia a acționat inculpatul este dovedită și cu elementele exterioare ale faptei sale, relevante fiind împrejurările în care aceasta a fost comisă și urmarea produsă.

În delimitarea infracțiunii de tentativă la omor de cea de vătămare corporală gravă în varianta punerii în primejdie a vieții victimei, esențială este stabilirea corectă a poziției psihice a făptuitorului, ceea ce impune o analiză complexă a tuturor împrejurărilor comiterii faptei, semnificative cu privire la poziția subiectivă a făptuitorului. În timp ce în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă, inculpatul acționează cu praeterintenție, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, acesta acționează numai cu intenție, care poate fi directă sau indirectă.

Din toate probele de la dosar rezultă că inculpatul a acționat cu intenția de a suprima viața părții vătămate, pentru că a avut posibilitatea reprezentării rezultatului letal ce se putea produce, conștientizând consecințele faptelor sale atât în momentul în care a făcut manevra de mers înapoi, care a avut ca urmare comprimarea corpului părții vătămate de zidul din beton aflat în apropiere, cât și în momentele ulterioare când, în pofida stării în care partea vătămată se afla, inculpatul i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii și picioarele.

În concluzie, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului T.D.D. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. f) din C. pen., urmare schimbării încadrării juridice dispusă în conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc. pen., din infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 20 raportat la art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen. și de art. 239 alin. (3) C. pen. reținute în sarcina inculpatului prin actul de trimitere în judecată cu motivarea că infracțiunea de omor deosebit de grav absoarbe în conținutul său constitutiv infracțiunea de ultraj.

În sarcina inculpatului T.D.D., tribunalul a reținut și infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 95/2002 modificată, înlăturând apărările formulate de acesta cu privire la modalitatea în care i s-au recoltat probele biologice de sânge, apărări infirmate de depozițiile martorului T.I. și de concluziile raportului de expertiză medico-legală privind calculul retroactiv al alcoolemiei.

Individualizarea pedepselor aplicate inculpatului s-a făcut în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., cu referire la: limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social concret al faptelor, valorile sociale ocrotite de legea penală și care au fost lezate prin acțiunile inculpatului, urmarea produsă și poziția procesuală adoptată de inculpat, instanța de fond apreciind că scopul preventiv și educativ al sancțiunilor poate fi atins numai prin aplicarea dispozițiilor art. 57, 71 C. pen.

În ce privește latura civilă a cauzei, tribunalul a reținut că partea vătămată C.G.S. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8700 RON reprezentând despăgubiri materiale, în care se includ cheltuielile de spitalizare, cheltuielile cu medicamentele ce i-au fost administrate, deplasările sale și ale familie la diverse spitale din județ și din țară, beneficiul nerealizat, constând în diferența dintre salariul pe care l-a obținut și salariul pe care îl putea obține dacă ar fi continuat să lucreze la același loc de muncă și o prestație periodică stabilită în raport de starea de invaliditate care i-a fost cauzată în urma agresiunii suferite, respectiv cu suma de 120.000 RON daune morale.

Având în vedere concluziile actelor medico-legale întocmite în cauză, potrivit cărora leziunile provocate părții vătămate urmare agresiunii exercitate asupra acesteia de către inculpat i-au pus în primejdie viața, au necesitat pentru vindecare 180 - 200 zile de îngrijiri medicale (inclusiv recuperarea fizioterapeutică) și că urmare respectivelor leziuni, partea vătămată a rămas cu o invaliditate definitivă de 40 % care include și prejudiciul de agrement, tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și că solicitarea părții vătămate de a fi obligat inculpatul la plata unor despăgubiri este justificată, dar în parte.

În consecință, inculpatul a fost obligat să plătească părții vătămate C.G.S., constituită parte civilă, suma de 14868 RON pentru daune materiale (8700 RON reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate, contravaloarea medicamentelor, a deplasărilor efectuate de partea vătămată și membrii familiei sale la diverse unități spitalicești din județ și din țară și 6168 RON beneficiu nerealizat, dovedit cu înscrisurile depuse la doar) și suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale, sumă stabilită de instanță în raport de urmarea produsă prin fapta inculpatului, respectiv de suferința fizică și psihică suportată de partea civilă pe perioada spitalizării, dar și pe viitor.

Cererea prin care partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata unei prestații periodice lunare a fost respinsă întrucât partea civilă nu a depus la dosar înscrisurile necesare pentru justificarea acestei solicitări.

Inculpatul a mai fost obligat la plata cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea părții civile, la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă și la plata cheltuielilor judiciare către statului.

Împotriva sentinței au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, partea civilă C.G.S. și inculpatul T.D.D.

Parchetul a solicitat instanței de apel desființarea sentinței atacate sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpatului T.D.D. și, pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite, să majoreze pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, prin înlăturarea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

S-a arătat în motivarea apelului că raportat la gravitatea infracțiunilor comise, la limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni, la atitudinea inculpatului după comiterea faptelor (nu a manifestat regret, nu a făcut nici un demers pentru acoperirea prejudiciului), pedeapsa rezultantă aplicată acestuia nu reflectă pericolul social concret al faptelor și nu este în măsură să realizeze scopul prevăzut de lege. În opinia parchetului, pedepsele au fost coborâte mult sub minimul special prevăzut de lege, urmarea reținerii nejustificate de către instanța de fond a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., nedându-se eficiență regulilor privind pedeapsa aplicabilă în cazul concursului de infracțiuni. Lipsa antecedentelor penale - singură, - nu este suficientă pentru a considera că se impune cu necesitate coborârea pedepsei sub minimul special, în lipsa altor elemente esențiale cu care să se coroboreze (de exemplu, atitudinea inculpatului după comiterea faptelor).

Partea civilă C.G.S. a solicitat instanței de apel desființarea în parte a sentinței și, pronunțând o nouă hotărâre, sub aspectul laturii penale, să procedeze la reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului apelant T.D.D., fără a se da eficiență efectelor circumstanțelor atenuante reținute în favoarea acestuia, iar sub aspectul laturii civile, să fie obligat inculpatul la plata sumelor arătate în cererea de constituire de parte civilă, în integralitatea lor, precum și la plata cheltuielilor de judecată, în întregime.

În motivarea apelului, partea civilă a arătat că fiind vorba de o infracțiune deosebit de gravă, - tentativă la omor deosebit de grav - infracțiune al cărei pericol social rezultă din însăși incriminarea acesteia, pedeapsa aplicată de prima instanță nu asigură rolul coercitiv al acesteia, datorită duratei mult prea reduse.

A mai susținut partea civilă că instanța de fond nu a avut în vedere poziția procesuală a inculpatului și atitudinea subiectivă a acestuia față de infracțiunile comise, faptul că varianta expusă de inculpat nu se coroborează cu probațiunea medico-legală și testimonială existentă la dosarul cauzei. Prin urmare, s-a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse mai mari pentru infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav, care să își atingă scopul și să fie executată în regim de detenție.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, partea civilă a susținut, ca și la instanța de fond, că pentru stabilirea prestației periodice și a daunelor morale, trebuie să se aibă în vedere concluziile raportului de expertiză din 12 aprilie 2010 care detaliază, leziunile suferite, mecanismul de producere al acestora și urmările produse.

În ceea ce privește daunele morale solicitate, partea civilă a considerat că sunt nerezonabile, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale, dar mai ales la consecințele pe termen lung pe care i le-a produs acțiunea inculpatului, la faptul că partea civilă va resimți toată viața efectele negative ale acesteia.

Este necesar ca prejudiciul să fie integral reparat, printr-o corectă evaluare a pagubei pricinuite. Urmare a vătămărilor fizice cauzate prin infracțiune, partea civilă a arătat că a suferit și vătămări psihice și alterarea condițiilor de viață, iar invaliditatea cu care a rămas, duce la excluderea sa din viața socială, la stigmatizarea ori marginalizarea sa în raport cu semenii sau cu colectivitatea din care face parte, la diminuarea plăcerilor vieții, la imposibilitatea sau dificultatea de a se dedica unor activități normale de agrement.

În privința prestației periodice solicitate, partea civilă a susținut că instanța a respins în mod greșit acordarea acesteia pe motiv că nu s-au depus acte suficiente pentru justificarea ei, deoarece solicitarea nu are nici o legătură cu veniturile pe care le obținea sau pe care le obține în prezent, ci are în vedere faptul că i s-a cauzat o invaliditate definitivă de 40%, ale cărei consecințe ar trebui acoperite prin despăgubiri.

De asemenea, în ceea ce privește cheltuielile judiciare, a arătat că deși a solicitat onorariu de avocat în cuantum de 3000 RON, i-a fost acordate doar suma de 2000 RON, în ciuda faptului că a depus chitanțe justificative în acest sens. Este adevărat că 1000 RON au fost achitați de către Corpul Național al Polițiștilor, ca o formă de ajutor, însă instanța de fond trebuia să dispună și plata acestor cheltuieli.

Inculpatul T.D.D. a solicitat instanței de apel, în principal, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, desființarea sentinței atacate și rejudecând cauza, să pronunțe o noua hotărâre prin care să dispună:

- în principal, restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale;

- în subsidiar, admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) și (2) C. pen. și achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) (pentru prima infracțiune) și, respectiv, în baza art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002).

Cu privire la solicitarea principală de trimitere a cauzei spre rejudecare, s-a motivat că aceasta se impune, datorită modului de soluționare a excepțiilor invocate în cauză de către instanța de fond.

Astfel, inculpatul a susținut că la instanța de fond a invocat excepția nulității actului de începere a urmăririi penale, excepția nulității actelor de urmărire penală efectuate în cauză, excepția nelegalității actului de sesizare a instanței, excepții care au fost soluționate la termenul de judecată din data de 29 septembrie 2009, fără ca instanța să expună motivele care au stat la baza luării deciziei de respingere a acestor excepții. Lipsind motivarea pentru care s-a dispus respingerea excepțiilor invocate, inculpatul a afirmat că se află în imposibilitatea de a formula o critică în privința încheierii din 29 septembrie 2009.

Referitor la solicitarea de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, s-a arătat că aceasta se impune, datorită excepțiilor invocate cu prilejul judecării fondului cauzei, anterior menționate, și care i-au fost respinse.

În ce privește excepția nulității actului de începere a urmăririi penale, s-a arătat că la data de 03 ianuarie 2007 s-a început urmărirea penală împotriva sa pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., fără nici o mențiune cu privire la celelalte două infracțiuni, prin actul intitulat rezoluție/proces-verbal. Mai mult, urmărirea penală a fost începută având ca temei de drept un text de lege abrogat la data respectivă prin Legea nr. 356/2006 - art. 228 alin. (3) C. proc. pen. Anterior abrogării acestui text legal, începerea urmăririi penale se putea face printr-un proces-verbal, în cazul sesizării din oficiu. Or, în cauză, era necesară întocmirea procesului-verbal de sesizare din oficiu și apoi, o rezoluție motivată de începere a urmăririi penale, ceea ce nu s-a întâmplat, situația fiind similară și în privința infracțiunilor prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 239 alin. (3) C. pen. S-a apreciat că, raportat la art. 228 alin. (1) și art. 221 C. proc. pen., lipsește sesizarea organului de urmărire penală, care ar fi permis începerea urmăririi penale.

Toate aceste aspecte au determinat ulterior, contradicții între actele de urmărire penală în conținutul cărora apelantul a susținut că apare cu calități diferite - fie de învinuit, fie de inculpat. Sancțiunea acestor nereguli nu poate fi alta decât nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.;

Referitor la excepția nulității actelor de urmărire penală efectuate în cauză, s-a arătat că, cu rea-credință organele de anchetă nu i-au adus la cunoștință inculpatului, în mod legal, că s-a început urmărirea penală împotriva sa, pentru ce fapte, sub ce încadrare juridică, privându-l astfel de dreptul la apărare, de posibilitatea pregătirii și asigurării apărării. Inculpatului i s-a adus la cunoștință după aproximativ 2 ani de zile că este cercetat pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 239 alin. (3) C. pen. și de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, și după o lună de zile, că este cercetat pentru infracțiunea prevăzută de art. 176 lit. f) C. pen. - perioadă în care au fost efectuate un număr semnificativ de acte de urmărire penală - audieri de martori, expertiza medico-legală, expertiza criminalistică, fără ca inculpatul să-și poată formula apărarea. S-au încălcat astfel și dispozițiile art. 6 parag. 3 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Consideră inculpatul că față de omisiunea organului de urmărire penală de a încunoștiința apărătorii, urmărirea penală este lovită de nulitate absolută, reprezentând o încălcare a dreptului la apărare.

Așa fiind, s-a apreciat că actele de urmărire penală efectuate în cauză, fără aducerea la cunoștința inculpatului, în mod complet și legal, și în lipsa apărătorilor, a acuzațiilor, sunt lovite de nulitate absolută și, odată constatată nulitatea, se impune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

În ce privește excepția nelegalității actului de sesizare a instanței, s-a arătat că rechizitoriul întocmit în cauză este afectat de aceleași vicii ca și începerea urmăririi penale. Nefiind începută urmărirea penală în mod legal, nici întocmirea rechizitoriului nu este legală. În plus, în rechizitoriu nu se menționează că inculpatul ar fi condus cu o alcoolemie peste limita legală, nu se arată așadar, în concret, care sunt faptele pentru care este trimis în judecată, prin ce act ar fi comis infracțiunea prevăzută de art. 239 C. pen. S-a pus în mișcare însă, prin rechizitoriu, acțiunea penală pentru infracțiuni pentru care, acțiunea penală fusese pusă în mișcare anterior (pentru tentativa la omor deosebit de grav - prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen.).

În ceea ce privește solicitările pe fondul cauzei, apărarea a arătat următoarele:

- schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) și (2) C. pen. se impune a fi dispusă, deoarece inculpatul nu a avut nici un moment intenția de a suprima viața părții civile și nici de a o lovi. A avut loc un nefericit accident, iar susținerile în apărare sunt probate cu actele și probele de la dosar.

În acest sens, sunt concluziile raportului de expertiză întocmit de expert T., care arată că autoturismul condus de inculpat a intrat într-o mișcare șerpuitoare care ar fi făcut imposibilă evitarea părții civile, chiar dacă aceasta ar fi fost observată. Inculpatul T. se deplasa pe strada pe care locuiește (stradă înfundată) efectuând aceleași manevre ca de fiecare dată. Viteza autoturismului era de 18,26 km/h, aspect care confirmă clar că a fost vorba de o manevră de frânare și nu de accelerare. Mai mult, s-a demonstrat științific că inculpatul nu ar fi putut vedea pe partea civilă și că manevra care a dus la accidentarea acesteia era singura posibilă pentru ieșirea autoturismului din blocaj.

Referitor la martorii audiați, instanța de fond a arătat că doar martorul I.L. a fost prezent la comiterea faptei. Acest martor fiind la rândul său cercetat pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 193, art. 217, art. 246, art. 250 C. pen., de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. 1/P/2007 este evident că declarația sa are în vedere propriul său interes de a se disculpa și nicidecum, aflarea adevărului.

Faptul că viața părții civile a fost pusă în primejdie este irelevant pentru poziția subiectivă a inculpatului, poziție care trebuie analizată în raport de toate elementele cauzei - contextul în care s-a petrecut incidentul, conduita inculpatului în timpul, concomitent și ulterior acestuia.

Astfel, martorii D.A. și T.G. au arătat că inculpatul nu a observat vreun polițist care să-i solicite să oprească mașina. În plus, faptul că inculpatul a intrat pe o stradă despre care știa că este înfundată nu duce în mod obligatoriu la concluzia că a intenționat să fugă de polițiști.

Atât martorii menționați, cât și partea civilă, dar și expertiza efectuată în cauză au confirmat că manevra inculpatului era singura posibilă, pentru ca acesta să iasă din blocaj.

Ulterior coborârii din autoturism, inculpatul a fost împușcat de către I.L., colegul părții civile, astfel că nu avea cum să mai lovească partea civilă, așa cum se susține de către parchet. De altfel, expertiza medico-legală efectuată asupra inculpatului a concluzionat că: "direcția de tragere a putut fi dinspre posterior spre anterior".

În consecință, apărarea a arătat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) și (2) C. pen. și achitarea inculpatului, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., - lipsa unuia din elementele constitutive ale infracțiunii. culpa - pentru aceleași motive arătate cu ocazia explicațiilor privind lipsa intenției în privința infracțiunii de tentativă la omor.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, s-a arătat că se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., deoarece proba pe care s-a bazat acuzarea - analiza toxicologică-alcoolemie este nelegal obținută, având în vedere că recoltarea probelor biologice a fost realizată cu încălcarea dispozițiilor imperative care reglementează metodologia prelevării probelor biologice - Ordinul Ministerului Sănătății nr. 376/2006.

Rezultă din declarația martorei T.I. că în noaptea de 2/3 ianuarie 2007, deplasându-se la S.U. Borșa unde se afla internat inculpatul, a observat pe numitul T.D., lucrător de poliție, care a ieșit din blocul operator ținând în mână o eprubetă care nu era sigilată. Afirmațiile martorei sunt susținute de faptul că nici procesul-verbal de prelevare a probelor biologice nu face mențiunea sigilării eprubetei.

În ce privește infracțiunea prevăzută de art. 239 alin. (3) C. pen., s-a arătat că se impune achitarea inculpatului, având în vedere lipsa intenției acestuia în comiterea faptei, aspect care rezultă din aceleași rațiuni arătate pe larg cu ocazia motivării cererii de schimbare a încadrării juridice, în cazul tentativei de omor.

Prin Decizia penală nr. 155/A/2010 din 24 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 6411/100/2008, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și partea civilă C.G.S.  împotriva Sentinței penale nr. 300 din 15 iulie 2010 a Tribunalului Maramureș, pe care a desființat-o sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpatului T.D.D. și a cuantumului daunelor morale acordate părții civile C.G.S.

Curtea de apel a pronunțat o nouă hotărâre, în aceste limite, în sensul că a majorat cuantumul pedepselor aplicate inculpatului T.D.D. pentru tentativa la infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen. - de la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. la 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., prin înlăturarea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. și pentru infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 - de la 8 luni închisoare la 1 an închisoare, prin înlăturarea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 3 ani; a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza II C. pen., iar în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată, timpul reținerii de 24 ore din 07 februarie 2007.

Totodată, instanța de apel a majorat cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul T.D.D. către partea civilă C.G.S. de la 30.000 RON la 120.000 RON și a obligat inculpatul la plata acestei sume către partea civilă. Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței au fost menținute restul dispozițiilor acesteia.

Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat. Prin Încheierea din 13 decembrie 2010 pronunțată de instanța de apel s-a dispus înlăturarea omisiunii vădite din considerentele și dispozitivul deciziei sus-menționate, în sensul adăugării mențiunii "în baza art. 193 alin. (1), (6) C. proc. pen. obligă inculpatul T.D.D. să plătească părții vătămate C.G.S. suma de 2000 RON, cheltuieli judiciare".

În considerentele deciziei instanța de apel a reținut că tribunalul, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, a stabilit o stare de fapt corectă, corespunzătoare realității și care constă în aceea că, în noaptea de 2/3 ianuarie 2007, inculpatul T.D.D., având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală (1,40 g

‰

) a condus autoturismul S. pe drumurile publice din localitatea Borșa, jud. Maramureș, respectiv pe DN 18, pe străzile M. și B. și, a încercat să suprime viața părții vătămate C.G.S. - polițist, agent șef adjunct la Poliția orașului Borșa (aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu), lovindu-l și comprimându-l de un zid de beton, acțiune ce a avut drept consecință producerea unor leziuni, care au pus în primejdie viața părții vătămate și au determinat o infirmitate permanentă de 40%.

A mai reținut instanța de apel că tribunalul a arătat care sunt probele din care rezultă vinovăția inculpatului, a analizat și a răspuns la apărările inculpatului, arătând de ce acestea nu pot fi primite. În ce privește faptele reținute în sarcina inculpatului s-a constatat că acestea au primit încadrarea juridică corespunzătoare și anume: tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 176 lit. f) C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni: tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 176 lit. f) C. pen. și ultraj prevăzută de art. 239 alin. (3) C. pen.) și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Procedând însă, la individualizarea judiciară a pedepselor ce urmau a fi aplicate inculpatului, instanța de apel a reținut că tribunalul a arătat la modul generic că va da eficiență criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. pe care le-a și enumerat, de altfel, dar pe care nu le-a valorificat realmente, acordând o greutate exagerată și nejustificată unei singure împrejurări favorizante (lipsa antecedentelor penale) în detrimentul mai multor împrejurări reale și personale, negative pentru inculpat.

Într-adevăr, inculpatul nu are antecedente penale, dar singură, această împrejurare - conduita infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii - pe de o parte, poate fi considerată circumstanță atenuantă potrivit legii (deci este o facultate și nu o obligație a instanței de a o califica astfel), iar pe de altă parte nu este suficientă în condițiile concrete și specifice din speță pentru a determina cu necesitate, coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru cele două infracțiuni.

Faptul că inculpatul nu a mai comis alte infracțiuni, anterior celor din prezentul dosar, reprezintă în fapt o atitudine firească, normală, a oricărui cetățean onest, și nicidecum nu poate constitui un titlu de glorie pentru respectivul cetățean, dacă această împrejurare nu se mai coroborează și cu alte elemente pozitive care să impună, cu evidență, coborârea pedepsei sub minimul special (de ex. atitudinea procesuală).

Dimpotrivă, inculpatul a abuzat mult de drepturile sale procesuale formulând, el personal sau apărătorul său numeroase cereri de amânare mai mult sau mai puțin justificate, ceea ce a și dus la tergiversarea soluționării cauzei de către prima instanță care a procedat la atenționarea avocatului ales al inculpatului, reușindu-se audierea inculpatului abia la 24 noiembrie 2009, instanța fiind sesizată încă din 10 noiembrie 2008 (în 29 septembrie 2009 inculpatul a refuzat să dea declarație, deși unul din apărătorii săi aleși era prezent), atitudine pe care o adoptat-o și în fața instanței de apel când nu s-a mai prezentat, manifestând un total dezinteres pentru situația sa procesuală, chiar dacă interesele sale au fost efectiv reprezentate de un apărător ales; nu a existat o diligență din partea inculpatului pentru a înlătura rezultatul faptei sale sau pentru a repara paguba pricinuită, chiar și parțial, în măsura în care inculpatul se consideră totuși vinovat (indiferent de încadrarea juridică a faptei pe care acesta înțelege să o accepte și a cărei victimă a fost numitul C.G.S.).

Așa fiind, luând în considerare toate aceste elemente, precum și gravitatea deosebită a faptelor reținute în sarcina inculpatului, comise în concurs, instanța de apel a apreciat că nejustificat prima instanță a reținut ca element de atenuare a răspunderii penale lipsa antecedentelor penale, valorificată greșit ca circumstanță atenuantă, aceasta putând fi eventual, reținută ca element de individualizare a pedepsei în sensul orientării sancțiunii penale spre minimul special prevăzut de lege.

Apelul părții civile a fost apreciat ca fondat sub aspectul criticii aduse sentinței cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei, dar numai referitor la cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligat inculpatul.

Astfel, raportat la natura și gravitatea leziunilor suferite de partea vătămată urmare a acțiunii inculpatului, la numărul de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecarea acestora (180 - 200 de zile) stabilit prin ultima expertiză medico-legală efectuată în cauză, la împrejurarea că respectivele leziuni au pus în primejdie viața persoanei vătămate și au determinat o invaliditate definitivă de 40% în care se include și prejudiciul de agrement, prejudiciul estetic și quantum dolores, instanța de apel a apreciat că suma acordată de tribunal cu titlu de daune morale în cuantum de 30.000 RON este insuficientă pentru a compensa suferințele fizice și psihice ale părții vătămate, suferințe determinate nu numai de însăși leziunile produse, dar și de suportarea de către aceasta pe termen lung a consecințelor vătămării, de evidentă alterare a condițiilor de viață pe viitor, de imposibilitatea acesteia de a mai participa în totalitate la viața socială și de a se bucura de binefacerile acestei participări, de a mai desfășura activități de agrement specifice vârstei sau pasiunilor, posibilități pe care omul deplin sănătos le are și de care partea vătămată este lipsită ireversibil prin accidentul a cărui victimă a fost.

Criticile părții civile privind neacordarea de către prima instanță a unei sume de bani cu titlu de prestație periodică și, respectiv, neacordarea în totalitate a cheltuielilor judiciare solicitate au fost însă apreciate ca neîntemeiate.

Astfel, partea civilă a arătat că solicitarea sa cu privire la prestația periodică nu are nici o legătură cu veniturile pe care le obținea anterior accidentului sau în prezent, ci are în vedere invaliditatea definitivă ce i s-a produs prin acțiunea inculpatului și ale cărei consecințe trebuie acoperite prin despăgubiri periodice care sunt reclamate de cheltuielile pe care le va efectua pentru compensarea prejudiciului creat, grefat pe o diminuare a capacității de muncă.

Invocând practica judiciară în materie, instanța de apel a reținut că în ipoteza în care victima a suferit prin fapta inculpatului, o reducere a veniturilor pe care le dobândea anterior, ca urmare a pierderii sau diminuării capacității de muncă, aceasta este îndreptățită să primească, de regulă, sub forma unei prestații periodice diferența dintre pensia sau ajutorul social și veniturile lunare de care a fost lipsit.

A mai reținut instanța de apel și faptul că, și în ipoteza în care veniturile victimei nu au suferit diminuări, - deși integritatea corporală i-a fost afectată, caz în care există o îmbinare a prejudiciului patrimonial cu cel nepatrimonial - se acordă despăgubiri bănești, în acest caz, fiind necesar ca victima să depună eforturi mai mari pentru realizarea aceluiași randament, având nevoie de îngrijiri suplimentare ce determină cheltuieli suplimentare, despăgubirile cuvenite fiind echivalente cu efortul suplimentar depus.

Întrucât pe de o parte partea civilă nu a făcut dovada diminuării veniturilor sau, eventual, încadrarea pe o altă funcție sau pe un alt post ulterior accidentului, iar pe de altă parte nu a legat despăgubirile periodice de aceste venituri, ci de invaliditatea care i-a determinat o diminuare a capacității funcționale și care a lipsit-o de anumite beneficii ce trebuie compensate material, având în vedere și concluziile expertizei medico-legale (care nu menționează vreo scădere a capacității de muncă a părții civile), instanța de prim control judiciar a concluzionat că prejudiciul invocat de partea civilă este, mai degrabă unul nepatrimonial care, într-adevăr, trebuie reparat într-o mai mare măsură decât a considerat prima instanță.

Expertiza medico-legală efectuată în cauză a concluzionat că părții civile i-a fost afectat membrul inferior drept la care se constată modificarea dimensiunilor acestuia, limitarea mișcării de flexie, scăderea forței musculare, oboseala precoce și că, de asemenea, coborârea scărilor sau a unei pante se poate face doar prin mișcări de lateralitate, că partea civilă practică gimnastica medicală de 2 ori pe zi și acuză dureri compensatorii la nivelul articulației coxo-femurale stângi.

Reținând că singurele cheltuieli materiale stabilite ca fiind necesare și care ar putea fi compensate prin despăgubiri periodice - cheltuielile cu gimnastica medicală, de 2 ori pe zi - nu au fost dovedite (prin indicarea, cel puțin estimativă, a cuantumului acestora), restul neajunsurilor viitoare pe care le-ar avea de suportat partea civilă fiind de natură psihică, morală și neputând fi cuantificate printr-o sumă periodică lunară pentru că sunt greu determinabile, s-a apreciat că singura posibilitate de acoperire a acestora este acordarea unei sume globale cu titlu de daune morale, sens în care s-a și procedat în apelul declarat de partea civilă.

Cu privire la cheltuielile judiciare solicitate de partea civilă, instanța de prim control judiciar a reținut că în mod corect a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 RON și nu de 3000 cu acest titlu, sumă dovedită cu chitanțele depuse la dosar, diferența de 1000 RON fiind achitată avocatului părții civile de către S.P. Suma de 1000 RON sus-menționată reprezintă cheltuieli efectuate în procesul penal de către partea civilă, cheltuieli de la plata cărora S.P. a înțeles să o scutească pe aceasta, și nicidecum, parte a prejudiciului efectiv cauzat părții civile prin fapta inculpatului, situație în care, într-adevăr, victima și-ar fi păstrat dreptul de a fi despăgubită integral de inculpat.

În ce privește apelul declarat de inculpat, instanța de prim control judiciar a reținut că nu este fondat. Analizând cu prioritate excepțiile invocate de inculpat, curtea a constatat că solicitarea acestuia de trimitere a cauzei spre rejudecare deoarece instanța de fond soluționând excepțiile invocate la termenul de judecată din data de 29 septembrie 2009, (excepția nulității actului de începere a urmăririi penale, excepția nulității actelor de urmărire penală efectuate în cauză, excepția neegalității actului de sesizare a instanței) nu a expus motivele ce au stat la baza pronunțării soluției de respingere a acestora, lipsindu-l astfel de posibilitatea de a critica încheierea din 29 septembrie 2009, s-a apreciat că nu poate fi primită.

În argumentarea acestui punct de vedere, instanța de apel, invocând dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. care prevăd situațiile în care se dispune rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată, a reținut că lipsa motivării respingerii unor excepții invocate nu se circumscrie niciunuia din cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 197 alin. (2) din C. proc. pen. Ar putea fi, eventual, incidentă nulitatea relativă prevăzută de art. 197 alin. (4) din C. proc. pen., dar numai dacă s-ar fi adus vreo vătămare inculpatului, ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului (încheierii) și numai dacă ar fi fost invocată în condițiile și termenele legale.

Or, analizând actele și lucrările dosarului, instanța de apel a constatat că inculpatul, asistat de apărător ales, a fost prezent la termenul din data de 29 septembrie 2009 și nu a invocat această eventuală nulitate, iar pe de altă parte, din ansamblul procedurii ce a urmat acestui termen, nu a rezultat că s-ar fi cauzat inculpatului vreo vătămare, acesta având pe tot parcursul judecății apărători aleși care i-au făcut o apărare corespunzătoare.

Mai mult, analizând încheierea pronunțată de tribunal la data de 29 septembrie 2009, Curtea de Apel a constatat că această instanță a motivat (chiar dacă succint, dar concludent și corect) de ce a respins excepțiile invocate de inculpat prin apărătorii aleși.

Constatând că în cauză nu este vorba despre vreun caz de nulitate absolută, instanța de apel a concluzionat că nici sub aspectul fondului chestiunii puse în discuție nu se impune rejudecarea cauzei.

Nefondată a fost apreciată și cererea de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale - datorită excepțiilor invocate cu ocazia judecării fondului cauzei, excepții anterior menționate și care i-au fost respinse - cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile art. 332 alin. (1) și (2) C. proc. pen. pentru a se dispune în sensul celor solicitate de inculpat.

Referitor la excepția nulității actului de începere a urmăririi penale pe motiv că urmărirea penală nu s-ar fi făcut potrivit dispozițiilor legale (cu privire la temeiul legal, denumirea actului procedural prin care s-a realizat actul procesual), instanța de prim control judiciar a constat că acesta nu este afectat de nulitate absolută.

În argumentarea acestei soluții s-a reținut că prin rezoluția/procesul-verbal din data de 3 ianuarie 2007 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva numitului T.D.D. pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. La aceeași dată, 3 ianuarie 2007, împotriva lui T.D.D., s-a început urmărirea penală și pentru infracțiunea de ultraj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 239 alin. (3) C. pen., iar la 8 februarie 2007, împotriva aceleiași persoane s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Prin Ordonanța din 7 februarie 2007, organul de urmărire penală a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului T.D.D. - învinuit la acea dată -, din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen.

S-a apreciat că inexistența în cauză a unui proces-verbal expres de sesizare din oficiu în sensul art. 221 din C. proc. pen., care să fi precedat rezoluția de începere a urmăririi penale nu are nici o relevanță asupra valabilității actului procesual/procedural de începere a urmăririi penale pentru cele trei infracțiuni, atâta timp cât din procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit în chiar dimineața incidentului - 3 ianuarie 2007 - rezultă clar, că în baza sesizării din oficiu au fost demarate cercetările în cauză, procurorul fiind sesizat telefonic de ofițerul de serviciu din cadrul I.P.J. Maramureș despre faptul că în noaptea respectivă, în orașul Borșa a avut loc un eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală gravă a două persoane.

În opinia instanței de apel, denumirea dată actului procedural prin care s-a început urmărirea penală (rezoluție/ordonanță/proces-verbal) sau lipsa vreunei denumiri a actului întocmit în acest sens, nu pot atrage nulitatea actului, fiind vorba doar de o chestiune de formă ce nu afectează valabilitatea actului, după cum nici indicarea greșită a temeiului legal în baza căruia s-a dispus începerea urmăririi penale (text de lege care, într-adevăr era abrogat la data respectivă - art. 228 alin. (3) C. proc. pen.) nu lovește actul de nulitate - temeiul legal avut în vedere fiind cel prevăzut de legiuitor, nu cel indicat greșit de agentul instrumentator al cauzei -, dacă în cauză, condițiile de fond pentru începerea urmăririi penale sunt îndeplinite.

A apreciat instanța de prim control judiciar că nu poate fi vorba nici de o nulitate relativă în condițiile în care nu s-a dovedit că prin aceste neconcordanțe de formă s-ar fi produs inculpatului vreo vătămare pe care instanța să o ia în considerare din oficiu.

Referitor la excepția nulității actelor de urmărire penală efectuate în cauză pe motiv că acestea s-au efectuat fără aducerea la cunoștință inculpatului, în mod complet și legal, și în prezența apărătorilor a acuzațiilor, curtea de apel a constatat că nici în acest caz nu operează nulitatea absolută. Chiar dacă aducerea la cunoștința inculpatului a învinuirilor s-a făcut cu întârziere, de fiecare dată aceasta s-a realizat în prezența apărătorului ales, inculpatul fiind asistat pe tot parcursul urmăririi penale de apărător ales, fiindu-i asigurată o apărare corespunzătoare și efectivă prin formularea cererilor în prob