ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 392/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2877 din 01 iunie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 245/F/CA din 17 noiembrie 2009, și a modificat sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

Prin această sentință, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC R. SA București - Filiala Sibiu și a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu acești pârâți, a admis acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, și, în consecință, a modificat decizia emisă de această pârâtă la data de 06 iunie 2008, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirii la 114.000 RON. Totodată, Curtea de apel, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata către reclamantă a sumei de 1.630,9 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut că în mod greșit instanța de fond și-a însușit raportul de expertiză efectuat în cauză fără a analiza și celelalte probatorii administrate, respectiv documentația care a stat la baza emiterii deciziei de stabilire a despăgubirilor acordate. Astfel, din examinarea întregului probatoriu administrat în cauză, Înalta Curte constată că decizia din 06 iunie 2008 este legală fiind emisă cu respectarea procedurii administrative prevăzute de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, valoarea despăgubirilor acordate fiind determinată prin raportul de evaluare întocmit de expertul desemnat aleatoriu prin metodele utilizate în vederea determinării valorii de piață pentru terenul în cauză.

Pe de altă parte, s-a reținut că hotărârea atacată este nelegală, întrucât instanța de fond admițând contestația formulată a dispus modificarea deciziei de stabilire a despăgubirilor, deși în raport de dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ aceasta avea competența de a dispune obligarea la emiterea unei noi decizii, substituindu-se astfel în atribuțiile autorității emitente. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare intimata B.M., reiterând motivele invocate în fața instanței de recurs, fiind prin urmare nemulțumită de modul în care instanța de recurs a soluționat pricina, respectiv cum aceasta a interpretat probele administrate în cauză.

Analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, Înalta Curte, o va respinge, ca nefondată, pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 317, „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1) când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2) când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență” [alin. (1)], contestația put ând fi, totuși, primită pentru motivele mai sus-arătate, „în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond” [alin. (2)]. De asemenea, conform art. 318, „ Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare ”. Cum criticile invocate de contestatoare în cererea sa nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de textele legale citate, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de B.M. împotriva deciziei nr. 2877 din 01 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.