ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 392/2011

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2877 din 01 iunie 2010

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis recursul declarat de Statul Român - Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 245/F/CA din 17

noiembrie 2009, și a modificat sentința atacată în sensul respingerii acțiunii

reclamantei, ca neîntemeiată.

Prin această

sentință, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și

fiscal, admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC R.

SA București - Filiala Sibiu și a Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților, a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu

acești pârâți, a admis acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, și, în consecință, a

modificat decizia emisă de această pârâtă la data de 06 iunie 2008, în sensul

că a stabilit cuantumul despăgubirii la 114.000 RON.

Totodată, Curtea de apel,

a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata către

reclamantă a sumei de 1.630,9 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a reținut că în mod greșit instanța de fond și-a însușit raportul de

expertiză efectuat în cauză fără a analiza și celelalte probatorii administrate,

respectiv documentația care a stat la baza emiterii deciziei de stabilire a despăgubirilor

acordate.

Astfel, din examinarea

întregului probatoriu administrat în cauză, Înalta Curte constată că decizia din

06 iunie 2008 este legală fiind emisă cu respectarea procedurii administrative prevăzute

de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, valoarea despăgubirilor acordate

fiind determinată prin raportul de evaluare întocmit de expertul desemnat aleatoriu

prin metodele utilizate în vederea determinării valorii de piață pentru terenul

în cauză.

Pe de altă parte, s-a

reținut că hotărârea atacată este nelegală, întrucât instanța de fond admițând contestația

formulată a dispus modificarea deciziei de stabilire a despăgubirilor, deși în raport

de dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ aceasta

avea competența de a dispune obligarea la emiterea unei noi decizii, substituindu-se

astfel în atribuțiile autorității emitente.

Împotriva acestei decizii

a formulat contestație în anulare intimata B.M., reiterând motivele invocate în

fața instanței de recurs, fiind prin urmare nemulțumită de modul în care instanța

de recurs a soluționat pricina, respectiv cum aceasta a interpretat probele administrate

în cauză.

Analizând contestația

în anulare, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile,

Înalta Curte, o va respinge, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi

exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art.

317, „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele

arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului

sau recursului:

1)

când procedura de chemare

a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu

cerințele legii;

2)

când hotărârea a fost

dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență”

[alin. (1)], contestația put

ând fi, totuși, primită

pentru motivele mai sus-arătate, „în cazul când aceste motive au fost invocate prin

cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări

de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”

[alin. (2)].

De asemenea, conform

art. 318, „

Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate

cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când

instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală

să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare

”.

Cum criticile invocate

de contestatoare în cererea sa nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute

de textele legale citate, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de B.M. împotriva deciziei nr. 2877 din 01 iunie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2011.