ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2877/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2877/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, reclamanta B.M. prin mandatar a solicitat ca, în contradictoriu

cu A.N.R.P., C.C.S.D. și SC R. SA, să se dispună anularea

Deciziei nr. 3214/FF emisă în 06 iunie 2008 de către Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor și obligarea pârâtei să

emită o nouă decizie pentru o despăgubire în cuantumul precizat

de 1.140.001ei, precum și obligarea la plata unor daune morale în cuantum

de 16301 ei.

î

n motivare, reclamanta a

susținut, în esență, că prin decizia nr. 3214/FF din 06

iunie 2008 emisă de pârâtă, a fost stabilită în baza

evaluării pârâtului 2 o valoare a terenului pentru care s-au acordat

despăgubiri conform

t

itlului

VII al Legii nr. 247/2005 în cuantum de 18801ei , pornindu-se de la ideea

eronată că acesta ar fi prețul terenului, în condițiile în

care s-a aplicat o singură metodă de evaluare cea a rentei funciare,

fără o deplasare a expertului la fața locului, fără o

comparație a prețului de vânzare în zonă a terenurilor similare.

Reclamanta a mai susținut că daca expertul s-ar fi deplasat la

fața locului ar fi constatat o schimbare a categoriei de

folosință a terenului pe care l-a deținut în proprietate anterior

preluării de către Statul Român,în prezent acesta fiind un teren

construibil, cuprins în intravilanul localității Tălmaciu.

Pentru un teren situat în aceeași zonă alte persoane au beneficiat de

despăgubiri stabilite printr-o expertiză foarte bine fundamentată,

prin care s-a stabilit că prețul unui metru pătrat de teren din

zona respectivă valorează între 3 și 7,20 Euro.

Prin sentința nr. 245/F/CA/2009

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și

fiscal, admițând excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâților SC R. SA. București, filiala Sibiu, și a A.N.R.P.,

a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu

acești pârâți, a admis acțiunea reclamantei formulată în

contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., și în consecință, a modificat

Decizia nr. 3214/FF emisă de această pârâtă la data de 06 iunie 2008,

în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirii la 114.000 lei.

Prin aceeași

sentință, curtea de apel, a obligat pârâta C.C.S.D. la plata

către reclamantă a sumei de 1630,9 cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel, curtea

de apel a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a SC R. SA și A.N.R.P.

instanța a constatat că cei doi pârâți nu sunt emitenții

deciziei atacate, că raportul de evaluare nu este un act administrativ

care să poată fi atacat în contencios administrativ, și că A.N.R.P.

a asigurat doar secretariatul Comisiei Centrale, astfel încât cu privire la

cererea reclamantei privind modificarea deciziei atacate, acești

pârâți nu au calitate procesuală pasivă.

Asupra fondului cauzei,

instanța a reținut în esență, faptul că prin

Hotărârea nr. 1/2007 Comisia Locală de fond Funciar Tălmaciu a

propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în

suprafață de 1,83 ha situat pe raza administrativ-teritorială a

orașului Tălmaciu, în favoarea reclamantei, documentația

aferentă acestei hotărâri fiind transmisă Secretariatului

Comisiei Centrale, în vederea soluționării acesteia potrivit procedurii

administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

După înregistrarea dosarului la

pârâtă și analizarea documentației ce a stat la baza

Hotărârii nr. 1/2007, din punctul de vedere al legalității

respingerii cererii de restituire în natură a terenului solicitat, dosarul

a fost comunicat evaluatorului SC R. SA, stabilit în mod aleatoriu, în vederea

întocmirii raportului de evaluare.

Prin raportul de evaluare întocmit

de expertul evaluator C.C.R. din cadrul SC R. SA, s-a stabilit că valoarea

de piață estimată la data de 14 aprilie 2008 pentru terenul

agricol în suprafață de 1,83 ha situat în orașul Tălmaciu, județul Sibiu este de 11.880 lei sau 3280 Euro (exclusiv TVA).

Pârâta și-a însușit acest

raport de evaluare, astfel că prin decizia nr. 3214/FF din 6 iunie 2008 a dispus emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantei în cuantum de 11880 RON.

Decizia a fost comunicată reclamantei, care a și contestat-o pe calea

plângerii prealabile întocmită la 16 iulie 2008, contestație pe care

însă pârâta a respins-o, reclamanta fiind nevoită să se adreseze

instanței de judecată.

Față de această

situație de fapt, în raport cu motivele pe care reclamanta și-a

susținut acțiunea și cu susținerile formulate în

apărare de către pârâta C.C.S.D., instanța a constatat că

decizia atacată este netemeinică, impunându-se modificarea în parte a

acesteia, în sensul obligării pârâtei la emiterea unui titlu de

despăgubire în favoarea reclamantei în cuantum de 114000 lei RON.

Astfel, obiecțiile pârâtei

privind admisibilitatea probei cu expertiza judiciară de evaluare

imobiliară în condițiile în care reclamanta nu a formulat

obiecțiuni la raportul de evaluare întocmit și nu a solicitat ca în

faza administrativă să fie asistată de un evaluator ales și

remunerat de acesta conform art. 16 pct. 13 din H.G. nr. 1095/2005 pentru

aprobarea normelor metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005,

au fost respinse, curtea de apel apreciindu-le ca neîntemeiate față

de împrejurarea că reclamantei nu i-a fost comunicată în faza

administrativă, prealabil emiterii deciziei atacate, decât forma

sintetică a raportului de evaluare, aceasta nefiind corect informată

cu privire la metodele de evaluare utilizate și cu privire la faptul

că evaluatorul a apreciat că nu există informații

suficiente cu privire la vânzările de terenuri în zonă. Acest aspect,

precum și faptul că reclamanta nu a fost convocată la efectuarea

evaluării, considerându-se că lucrarea nu implica o deplasare la

fața locului, a fost apreciat de instanță ca echivalând cu

neîndeplinirea conformă a obligației de comunicare a raportului de

evaluare reclamantei, ceea ce i-a deschis acesteia, în opinia curții de

apel, calea administrării probei în instanță.

Totodată, instanța a

apreciat că nu poate fi primită teza promovată de pârâtă

potrivit căreia omisiunea reclamantei de a formula obiecțiuni la

raportul de evaluare validează automat concluziile acestei evaluări,

instanța reținând în acest sens, faptul că prin

recunoașterea legală a dreptului de a contesta într-un proces

deciziile comisiei pârâte, legiuitorul i-a conferit reclamantei toate

drepturile procesuale apte de a realiza și contura dreptul mai larg la un

proces echitabil apărat de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, reclamanta având așadar, inclusiv dreptul de a propune

proba cu expertiza tehnică de evaluare în contrapondere raportului de

evaluare întocmit la solicitarea pârâtei, extrajudiciar.

Menținând astfel valoarea

probatorie a concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul

tehnic judiciar A.G., la solicitarea reclamantei, instanța a reținut

că prin acest raport de expertiză a fost stabilită valoarea

terenului, în ipoteza actualei destinații a acestuia, prin utilizarea unor

metode de evaluare conform standardelor europene, valoarea de piață

apreciată de acesta în cuantum de 114000 lei, echivalent cu 27282 Euro,

fiind de natură să răspundă exigențelor legii și

să ofere o justă și echitabilă reparație reclamantei

pentru pierderea patrimonială suferită urmare a

imposibilității obiective de reconstituire în natură a dreptului

de proprietate, acesta în acord cu cerințele art. 1 din Protocolul 1

adițional Convenției pentru apărarea Drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului,ratificată de România în

1994.

Apreciind totodată că

această despăgubire materială constituie o reparație

suficientă pentru repararea prejudiciului reclamantei, instanța a

considerat că nu se justifică acordarea daunelor morale pe care

reclamanta le-a pretins de la Statul Român și SC R. SA.

î

mpotriva acestei

sentințe, a formulat recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o ca nelegală

și netemeinică.

În motivarea recursului formulat,

recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că în mod

greșit instanța de fond a apreciat ca fiind nelegală Decizia nr.

3214/FF emisă la data de 6 iunie 2008 de către Comisia Centrală

prin care au fost stabilite despăgubiri, în baza evaluării efectuate

conform

t

itlului VII al Legii nr.

247/2005, în cuantum de 11.880 lei, pentru terenul în suprafață de 1,83 ha, deținut de intimata-reclamantă.

În dezvoltarea motivelor de recurs

formulate, recurenta a arătat că emiterea deciziei contestate s-a

efectuat în conformitate cu dispozițiile legale, respectiv art. 16 pct. 14

din H.G. nr. 1095/2005 pentru a aplicarea normelor metodologice de aplicare a

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Astfel fiind, susține recurenta

că despăgubirile acordate au fost stabilite conform raportului de

evaluare care a fost comunicat intimatei-reclamante, fără a fi

contestat de aceasta, respectiv fără a formula obiecțiuni

și fără a solicita desemnarea unui evaluator ales conform

dispozițiilor legale.

Consideră recurenta că

prin încuviințarea unei expertize în cauză, instanța de

judecată a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal,

procedura administrativă privind acordarea despăgubirilor persoanelor

îndreptățite prevăzută de dispozițiile Legii nr. 247/2005,

fiind respectată în întregime la emiterea deciziei atacate.

În drept au fost invocate

dispozițiile Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, H.G. nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a Titlului VII, art. 299, art. 304 pct. 9, art. 304

1

C.

proc. civ.

Intimata-reclamantă B.M. a

formulat întâmpinare solicitând menținerea sentinței pronunțate

de către instanța de fond și respingerea recursului formulat

susținând că evaluatorul desemnat a evaluat greșit terenul

pentru care urmează a fi despăgubită.

Consideră intimata că

valoarea stabilită prin raportul de evaluare efectuat în cauză este

cea corectă fiind de natură, să ofere o justă și

echitabilă reparație, conform art. 1 din Protocolul 1 adițional

Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Analizând sentința atacată

în raport de criticile formulate, a dispozițiilor legale incidente în

cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul formulat în cauză este

fondat și în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

urmează a fi admis, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 16 pct. 13 din H.G. nr.

1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII

„Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate abuziv” din Legea nr. 247/2005, raportul de evaluare al

evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cât și persoanelor

îndreptățite solicitante. În măsura în care acestea din

urmă formulează obiecțiuni, evaluatorul este dator să

răspundă la acestea. Obiecțiunile formulate și

răspunsul la aceste obiecțiuni al evaluatorului desemnat vor fi

comunicate în mod obligatoriu și Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor .

În conformitate cu dispozițiile

aceluiași articol „La data stabilită pentru efectuarea lucrări

de evaluare și pe tot parcursul desfășurării procedurii de

specialitate, persoanele îndreptățite solicitante pot fi asistate de

un evaluator ales și remunerat de către acestea. Dacă

evaluatorii au păreri diferite, lucrarea trebuie să cuprindă

părerea motivată a fiecăruia”.

În soluționarea

contestației formulate de către intimata-reclamantă împotriva

Deciziei nr. 3214/FF din 6 iunie 2008 emisă de C.C.S.D., instanța de

fond a apreciat și reținut în mod corect faptul nerespectarea

procedurii legale reglementată prin dispozițiile mai sus

menționate de către intimata-reclamantă nu are

relevanță în soluționarea cauzei, aceasta beneficiind de

dispozițiile legale de a se adresa instanței, dispoziții menite

să-i confere acesteia toate drepturile procesuale apte de a-i asigura

dreptul la un proces echitabil prevăzut de dispozițiile art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În fapt, astfel cum rezultă din

probatoriul administrat în cauză, intimata-reclamantă s-a adresat

instanței contestând despăgubirile stabilite, fără a

formula obiecțiuni la raportul de evaluare întocmit de către

evaluatorul desemnat aleatoriu, conform procedurii administrative

prevăzută de dispozițiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

în cauză rezultă că raportul de evaluare, i-a fost comunicat

intimatei.

Înalta Curte constată că în

mod corect s-a reținut prin sentința criticată faptul că,

neformularea unor obiecțiuni la raportul de evaluare în conformitate cu

reglementările legale mai sus menționat nu determină

decăderea reclamantei din dreptul legal de a contesta decizia prin care i-au

fost stabilite despăgubirile.

Recursul formulat de

recurenta-pârâtă C.C.S.D. este însă fondat și urmează a fi

admis în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. întrucât în mod

greșit instanța de fond a omologat raportul de expertiză

efectuat în cauza prin care au fost stabilite despăgubiri în valoare de

114.000 lei.

În fapt, astfel cum s-a reținut

de către instanța de fond expertul a procedat la stabilirea valorii în

echivalent bănesc prin identificarea vechiului amplasament al terenului cu

care a fost împroprietărit tatăl reclamantei la reforma agrară în

anul 1945, pe baza declarației autentificate a unui martor care ar fi avut

teren în zonă, fără a avea în vedere obiecțiunile formulate

de către intimata-pârâtă cât și de actele existente la dosarul de

acordare a despăgubirilor cu nr. 11939/FFCC/2007, acte care au stat la

baza emiterii deciziei de acordare a despăgubirilor cât și de

dispozițiile legale privind reconstituirea dreptului de proprietate.

Astfel, cum rezultă din adresa

nr. 6423 din 12 august 2009 emisă de Primăria orașului

Tălmaciu depusă la dosarul cauzei (fila 212 vol. II dosar Curtea de

Apel Alba Iulia) se precizează că toate terenurile din zona

numită „La Tălmaciu” se aflau în extravilanul orașului

Tălmaciu, având destinația de terenuri agricole, pentru care nu

deține harta cadastrală.

Pe de altă parte, procedând la

identificarea terenului pe baza unei simple declarații autentificate de

martor, concluziile raportului de expertiză nu puteau fi reținute de

către instanță, întrucât sunt în contradicție cu

dispozițiile legale privind reconstituirea dreptului de proprietate în

conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 18/1991

și art. 6 din Legea nr. 1/2000, cât și cu prevederile legale care

reglementează procedura și atribuțiile comisiei locale de fond

funciară.

Totodată, din răspunsul la

obiecțiunile formulate rezultă că expertul desemnat în

cauză a procedat la schimbarea regimului terenului în cauză în

suprafață de 0,83 ha, ca fiind situat în intravilan, deși din

documentele existente la dosarul de despăgubiri cât și a unei adrese

a Primăriei Tălmaciu cu nr. 3298 (fila 186 – Vol.II dosar Curtea de

Apel Alba Iulia) rezultă că nu se poate identifica exact unde au

deținut teren cetățenii respectivi, printre care și

intimata și în consecință nu se putea stabili cu certitudine

dacă această porțiune de teren era situată în intravilanul

extins astfel cum s-a reținut prin raportul de expertiză omologat de

către instanță.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că în mod greșit instanța de fond și-a însușit

raportul de expertiză efectuat în cauză fără a analiza

și celelalte probatorii administrate în cauză, respectiv

documentația care a stat la baza emiterii deciziei de stabilire a

despăgubirilor acordate.

Din examinarea întregului probatoriu

administrat în cauză, Înalta Curte constată că decizia nr. 3214/FF

din 6 iunie 2008 este legală fiind emisă cu respectarea procedurii

administrative prevăzute de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

valoarea despăgubirilor acordate fiind determinată prin raportul de

evaluare întocmit de expertul desemnat aleatoriu prin metodele utilizate în

vederea determinării valorii de piață pentru terenul în

cauză.

Pe de altă parte, se

constată că hotărârea atacată este nelegală întrucât

instanța de fond admițând contestația formulată a dispus

modificarea deciziei de stabilire a despăgubirilor deși în raport de

dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ

aceasta avea competența de a dispune obligarea la emiterea unei noi

decizii, substituindu-se astfel în atribuțiile autorității

emitente.

Având în vedere toate aceste

considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recursul va fi

admis iar sentința atacată va fi modificată, în sensul că

acțiunea reclamantei va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Statul Român

– C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 245/F/CA din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 1 iunie 2010.