ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5458/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

1.

Cererea de chemare în judecată și apărările pârâtului

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții

de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantele T.M.V.,

O.D.V., D.M.C., B.A.L. și D.E.L. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat

prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței, ca

prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

- modificarea deciziei nr. 5262/FF din

21 octombrie 2008 în sensul majorării cuantumului despăgubirilor acordate reclamantelor,

raportat la valoarea reală de circulație a imobilelor;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor

de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantele au

susținut că nu este corectă stabilirea, prin decizia nr. 5262/FF din 21

octombrie 2008, conform raportului de evaluare, a cuantumului despăgubirii în sumă

de 298.626 RON pentru suprafața de 29.900 m.p. din care intravilan 16.400 m.p. și

extravilan 13.500 m.p., întrucât din valorile utilizate de notarii publici pentru

imobilele situate în Orăștie rezultă că valoarea pentru terenurile din extravilan

este de 1,5 RON/m.p., iar pentru intravilan este de 100 RON/m.p., rezultând o valoare

pentru terenul extravilan în sumă de 20.250 RON, iar pentru cel intravilan de 1.640.000

RON. Astfel, față de valoarea de circulație de 1.660.250 RON, valoarea de 298.626

RON, stabilită ca despăgubire, apare ca fiind derizorie.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care

a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată, susținând că reclamantele

nu au urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Pe

fondul cauzei, pârâtul a arătat că valoarea estimată prin raportul de evaluare efectuat

este valoarea de piață așa cum este definită de Standardele Internaționale de Evaluare,

ediția a opta, 2007, iar, conform art. 16 pct. 13 din H.G. nr. 1095/2005, reclamantele

au avut posibilitatea de a formula obiecțiuni la raportul de evaluare întocmit,

precum și posibilitatea de a fi asistate de un evaluator ales, însă nu au depus

nici obiecțiuni la raportul de evaluare și nici nu au dorit să fie asistate de un

evaluator ales. Se mai precizează că în vederea stabilirii valorii imobilului, evaluatorul

s-a bazat pe informații certe din piață și a utilizat metode de evaluare conforme

Standardelor Internaționale de Evaluare GN1 și că evaluarea proprietății imobiliare

respectă metoda comparațiilor directe pentru terenul intravilan și metoda rentei

funciare capitalizată pentru terenul extravilan.

fond

Prin încheierea din 18 februarie 2009,

Curtea de Apel a respins excepția prematurității acțiunii și excepția lipsei procedurii

prealabile invocate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

având în vedere prevederile art. 19 și 20 din Legea nr. 247/2005.

Prin sentința civilă nr. 85/F/CA din 24

martie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal,

a hotărât următoarele:

- a admis acțiunea formulată de reclamante;

- a modificat decizia nr. 5262/FF din 21

octombrie 2008 în sensul majorării cuantumului despăgubirilor la suma de 1.714.969

RON;

- a obligat pe pârât să plătească în favoarea

reclamantelor suma de 5.200 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea

de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară

imobiliară efectuat în cauză de către expertul tehnic B.V.M. completat potrivit

obiecțiunilor formulate de către pârât la data de 22 februarie 2010 valoarea de

piață a terenului în suprafață de 29.900 m.p., pentru care a fost eliberat în favoarea

reclamantelor titlul de despăgubire, a fost stabilită la suma de 1.714.969 RON.

Având în vedere că în raportul de evaluare

din 28 august 2008, care a stat la baza emiterii deciziei contestate, terenurile

luate drept comparabile sunt terenuri care au fost concesionate de către vânzător

cu circa 1 an de zile în urmă, față de data efectuării raportului de evaluare, iar

între cumpărător (persoane fizice) și vânzător există o relație de tip special,

fapt ce contravine definiției Standardului de Evaluare VS1 - Valoare de piață, definită

ca suma pentru care o proprietate va fi schimbată la data evaluării, între un cumpărător

decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție cu prețul determinat obiectiv, după

o activitate de marketing corespunzătoare, în care părțile implicate au acționat

în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângere, instanța apreciază că valoarea

de piață a terenului în cauză este aceea stabilită prin raportul de expertiză tehnică

imobiliară întocmit de către expertul tehnic B.V.M.

de intimate

Împotriva sentinței civile nr. 85/F/CA

din 25 martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ

și fiscal, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Printr-o primă critică din recurs, recurentul-pârât

susține că instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei procedurii prealabile,

întrucât, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 109 alin. (2)

C. proc. civ., reclamantele aveau obligația de a face dovada faptului că anterior

sesizării instanței s-au adresat autorității emitente a actului contestat cu procedura

administrativă prealabilă, care este reglementată ca o condiție de exercitare a

dreptului la acțiune.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât susține

că instanța în mod greșit a stabilit cuantumul despăgubirilor pe baza expertizei

dispuse în cauză, întrucât procedura administrativă de acordare a despăgubirilor

este reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și fără a ține cont de obiecțiunile

formulate la raportul de expertiză.

Mai susține recurentul-pârât că expert

tehnic judiciar B.V.M. nu a respectat Standardelor Internaționale de Evaluare în

estimarea valorii proprietății, aărtând, în esență, că expertul a utilizat metoda

comparației prin bonitare, metodă care se află în afara Standardelor Internaționale

de Evaluare și a utilizat metoda comparației directe pentru evaluarea unui teren

ceea ce implică o comparație directă a terenului evaluat cu loturile similare de

teren, tranzacționate recent pe piață și pentru care există informații disponibile,

în condițiile în care, potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, piața se

analizează în scopul selecționării informațiilor de piață adecvate pentru proprietăți

similare concurente cu proprietatea evaluată, pe același segment de piață, aceste

informații fiind specifice tipului de proprietate supus evaluării. În același sens,

recurentul-pârât arată că evaluatorul tehnic judiciar a considerat incorect, faptul

că terenul se află în întregime în intravilanul municipiului Orăștie ceea ce duce

la o valoare incorectă a terenului.

În susținerea acestei critici, recurentul-pârât

mai susține că datele prezentate de expert nu au consistența necesară pentru a susține

abordarea evaluării în conformitate cu Standardele 1VS.

Totodată, recurentul-pârât susține că instanța

de fond nu a ținut cont de dispozițiile legale cu privire la posibilitățile pe care

le aveau reclamantele, respectiv dreptul de a contesta raportul de evaluare și de

a desemna un evaluator în vederea efectuării expertizei, posibilități ignorate de

reclamante.

Prin întâmpinare, intimatele-reclamante

au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. în esență, intimatele-reclamante

susțin că în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei procedurii prealabile,

întrucât art. 19 și art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 instituie o procedură

derogatorie conform căreia nu este necesară îndeplinirea procedurii prevăzute de

art. 7 din Legea nr. 554/2004. Totodată, intimatele-reclamante arată că recurentul-pârât

reiterează obiecțiunile la raportul de expertiză care au fost încuviințate de instanța

de fond și cărora expertul le-a răspuns, iar Curtea de Apel a avut în vedere răspunsurile

la obiecțiuni. Totodată, intimatele-reclamante susținu că nu au avut posibilitatea

de a contesta rezultatele raportului de evaluare, întrucât au luat cunoștință de

conținutul acestuia decât după comunicarea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Analizând cauza prin prisma motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în raport cu dispozițiile legale

incidente cauzei, Curtea constată că recursul este fondat și urmează a fi admis

pentru considerentele arătate în continuare.

Din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului,

rezultă că, prin acțiunea introductivă, reclamantele au solicitat instanței să dispună

modificarea deciziei nr. 5262/FF din 21 octombrie 2008 în sensul majorării cuantumului

despăgubirilor acordate reclamantelor, raportat la valoarea reală de circulație

a imobilelor.

Decizia nr. 5262/FF din 21 octombrie 2008,

ce formează obiectul litigiului, a fost emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor în cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII -

„Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv" din Legea nr. 247/2005.

Conform dispozițiilor art. 19 alin. (1)

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deciziile adoptate de către Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu

cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Din interpretarea dispozițiilor respective,

rezultă că persoanele care se consideră vătămate în drepturile și interesele lor

legitime prin decizia emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

se pot adresa instanței de contencios administrativ în condițiile Legii nr. 554/2004.

Or, Legea nr. 554/2004 dispune, prin prevederile

art. 7, în sensul că înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ

competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un

interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității

publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen

de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a

acestuia.

Tot în sensul dispozițiilor respective

din Legea nr. 554/2004, și C. proc. civ., prin art. 109 alin. (2) dispune în sensul

că, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate

face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite

de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de

chemare în judecată.

În atare condiții, rezultă reclamantele

aveau obligația de a se adresa autorității emitente a deciziei contestate cu plângere

prealabilă, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 și art. 109 alin. (2) C.

proc. civ., însă nu au făcut dovada faptului că ar fi îndeplinit această procedură

anterioarăp sesizării instanței de contencios administrativ.

În jurisprudența Instanței Supreme s-a

reținut în mod constant și unitar că, potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

coroborat cu art. 7 din leega nr. 554/2004, procedura prealabilă administrativă

este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul

administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele și condițiile prevăzute de lege

atrage inadmisibilitatea acțiunii, (decizia nr. 146 din 12 ianuarie 2007 și decizia

nr. 785 din 8 februarie 2007, nepublicate).

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține

că recursul declarat de recurentul-pârât este fondat sub acest aspect, iar sentința

pronunțată de Curtea de apel este lipsită de temei.

La pronunțarera prezentei decizii,

Înalta Curte are în veder jurisprudența sa anterioară reprezentată, spre exemplu,

de decizia nr. 1775 din 27 martie 2009 și decizia nr. 5436 din 27 noiembrie 2009,

publicat în, Jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal, pe anul

2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, Ed. H., București, 2010.

Întrucât instanța de recurs a constatat

faptul că nu sunt îndeplinite condițiile de exercițiu al dreptului la acțiune în

contencios administrativ, criticile din recurs referitoare la fondul cauzei nu mai

au a face obiectul analizei.

Pentru considerentele arătate, în temeiul

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât și va modifica sentința

pronunțată de Curtea de Apel în sensul respingerii acțiunii, ca inadmisibilă, pentru

lipsa plângerii prealabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Statul Român

- Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile

nr. 85/F/CA din 25 martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge acțiunea, ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8

decembrie 2010.