ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 794/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 794/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință pronunțată în Camera de Consiliu la 23 septembrie 2003, în dosarul nr. 8902/2003, Judecătoria Sectorului 2 București, a respins cererea de învestire cu formulă executorie a contractelor de fidejusiune și a contractelor de ipotecă, formulată de creditoarea, B.C.R. SA, agenția A.F., în contradictoriu cu SC A.S. SA. Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (2) din Legea bancară nr. 58/1998, contractele de garanție reală și personală constituie titluri executorii, iar contractele de ipotecă, potrivit art. 66 din Legea nr. 36/1995, constituie de asemenea titluri executorii.
Încheierea pronunțată de instanța de fond a fost atacată cu recurs de petenta creditoare B.C.R., care a solicitat modificarea încheierii, în sensul admiterii cererii, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 din C. proc. civ. În motivarea recursului, se susține că petenta creditoare nu a solicitat să se constate calitatea de titluri executorii, a contractelor de garanție, ci aplicarea formulei executorii, care este obligatorie conform dispozițiilor art. 374 și 376 din C. proc. civ. Recursul nu este fondat. Instanța de fond a respins corect cererea de învestire cu formulă executorie a contractului de garanție, reținând că acesta constituie titlu executor în conformitate cu dispozițiile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 58/1998.
Dealtfel, chiar în contractul de fidejusiune, se precizează expres că fidejusorul este de acord ca executarea garanției sale să se facă în baza contractului de credit, iar contractul de ipotecă este de asemenea executoriu, fără alte formalități, în baza dispozițiilor art. 66 din Legea nr. 36/1995. Dispozițiile art. 374 și 376 din C. proc. civ., invocate de reclamantă, nu pot fi aplicate în cauză, deoarece privesc alte situații decât cele invocate de recurentă. Așa fiind, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., recursul, declarat de creditoare, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de petenta, B.C.R. SA, agenția A.F. București, împotriva încheierii din 23 septembrie 2003, pronunțată de Judecătoria sector 2 București, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2004.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.