Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.02.2004
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 793/2004

HOTĂRÂRE
26.02.2004
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 793/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria sectorului 2 București, prin încheierea de ședință pronunțată în Camera de Consiliu la 23 septembrie 2003, în dosarul nr. 8903/2003, a respins cererea formulată de B.C.R. SA, agenția Antrefrig, pentru învestirea cu formulă executorie a contractului de fidejusiune încheiat la 22 noiembrie 2002 între SC A.S. SA și B.C.R. SA și cererea de învestire cu formulă executorie a contractului de ipotecă autentificat la 22 noiembrie 2002 sub nr. 1208 de B.N.P. V.C.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (3) din Legea nr. 58/1998, numai contractul de credit poate fi învestit cu formulă executorie, iar, potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (2) din aceeași lege, contractele de garanție reală și personală constituie titluri executorii, ca și contractul de ipotecă, potrivit art. 66 din Legea nr. 36/1995, nefiind necesară învestirea acestora cu titlul executoriu. Încheierea pronunțată de Judecătoria sectorului II București a fost atacată cu recurs de petenta B.C.R., care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicită modificarea încheierii, în sensul admiterii cererii de învestire cu formulă executorie pentru că nu a solicitat să se constate calitatea de titlu executor a contractelor de garanție, ci aplicarea formelor executorii, conform art. 374 și 376 C. proc.

civ. Recursul reclamantei nu este fondat. Instanța de fond a respins corect cererea de învestire cu formula executorie a contractului de garanție, reținând că acesta constituie titlu executor în baza art. 56 alin. (2) din Legea nr. 58/1998. De altfel, chiar în contractul de fidejusiune se precizează că fidejusorul este de acord ca executarea garanției sale să se facă în baza contractului de credit nr. 10 din 22 noiembrie 2002, iar contractul de ipotecă este, de asemenea, executoriu în baza prevederilor art. 66 din Legea nr. 36/1995. Dispozițiile art. 374 și 376 C. proc. civ., invocate de recurentă, nu pot fi aplicate în cauză, deoarece se referă la alte situații decât cele invocate de recurentă.

În aceste împrejurări, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de creditoare urmează să fie respins.

D E C I D E: Respinge recursul declarat de creditoarea B.C.R. SA, agenția Antefrig București, împotriva Încheierii din 23 septembrie 2003, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-02-26
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 794/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință pronunțată în Camera de Consiliu la 23 septembrie 2003, în dosarul nr. 8902/2003, Judecătoria Sectorului 2 București, a respins
ÎCCJ 2004-02-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 788/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 25 august 2003, petenta B.C.R. SA, sucursala Botoșani, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să înc
ÎCCJ 2004-06-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 8 septembrie 2003, B.C.R. SA – Agenția A.N. București - a solicitat învestirea cu formulă executorie a contractului de ipotec
ÎCCJ 2005-05-11
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2757/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Ploiești, Biroul executorului judecătoresc P.C. a solicitat încuviințarea executării silite a contractului comerc
ÎCCJ 2004-01-20
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 126/2004
nr.92/1992 și ale art.330 pct.(2) C. proc. civ., solicitând casarea acesteia și respingerea recursului declarat de debitoare pentru încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, ea fiind totodată
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă