ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2406/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2406/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin sentința nr.

48 din 3 februarie 2009 Tribunalul

Prahova, secția comercială și de

contencios administrativ, a respins excepția lipsei calității procesuale active

în cererea reconvențională a pârâtei-reclamante SC R. SA, excepția de

neexecutare a contractului, ambele

invocate de reclamanta-pârâtă SC M.H. SRL a admis cererea

reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC M. SA, continuată de SC R. SA,

în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC M.H. SRL, și a obligat

reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante SC R. SA suma de 278.804 lei,

cu titlu de valoare actualizată a cotei de asociere aferentă lunilor

ianuarie-octombrie 2004 conform contractului de asociere nr. 14/C/1997.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că la data de 8 mai 1997 între pârâta-reclamantă SC M.

SA și reclamanta SC M.H. SRL, s-a încheiat contractul de asociere în

participațiune nr. 14/C/1997 pe o durată de 5 ani cu posibilitatea prelungirii.

Potrivit convenției părților, SC M.

SA participa în cadrul contractului cu un spațiu comercial în suprafață de 886

mp sală de vânzare și 286

mp hol acces și

anexe situat în cadrul raionului de mobilă din Complexul G.C.

SRL

Ploiești spațiu destinat în exclusivitate activității de desfacere a produselor

„M.H.", în schimbul căruia SC M.H. SRL se obliga

să cedeze către SC M. SA 5 % din desfacerea realizată dar nu mai puțin

de 39 milioane lei vechi inclusiv TVA lunar, până la data de 5 pentru luna

precedentă, cota fixă indexându-se semestrial cu procentul oficial al inflației

pe perioada respectivă. Pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin contract

SC M. SA a solicitat

rezilierea contractului de asociere în

participațiune.

Prin decizia nr. 794 din 12

noiembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești rămasă

irevocabilă prin decizia nr. 3545 din 9 iunie 2005 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție s-a dispus rezilierea contractului

nr. 14/C/1997 și

evacuarea SC M.H. SRL din imobilul ce a făcut obiectul contractului. Pentru a

pronunța această decizie instanțele au reținut în mod irevocabil că începând cu

luna ianuarie 2004 SC M.H. SRL, nu a mai asigurat plata redevenței lunare,

respectiv procentul de 5 % din desfacerea realizată

dar nu mai puțin de 39 milioane lei vechi plus TVA.

Față de deciziile amintite,

tribunalul a apreciat că în cauză s-a stabilit cu putere de lucru judecat culpa

SC M.H. SRL, în executarea contractului de asociere în participațiune nr. 14/C/1997,

constând tocmai în neplata

redevenței

începând cu luna ianuarie 2004. Așadar, în virtutea obligațiilor asumate

reclamanta pârâtă SC M.H. SRL datorează plata

redevenței.

Potrivit raportului de expertiza

contabila efectuat în cauza de expert F.I.A. valoarea actualizata a cotei

minime de asociere în suma de 39.00.000 rol, conform contractului, în raport de

indicele general de inflație al preturilor este de 278.804 lei Ron.

În ceea ce privește excepția de

neexecutare a contractului, ca și apărare de fond invocată de către reclamanta

pârâtă SC M.H. SRL, tribunalul a

reținut că

susținerile acesteia legate de atitudinea pârâtei reclamante M. SA de

împiedicare

în normala desfășurare a activității comerciale, sunt lipsite de suport

probator.

De altfel, această excepție a fost

invocată pentru prima dată de către aceeași parte în dosarul având ca obiect

rezilierea contractului de asociere, excepție care de asemenea a fost respinsă

implicit prin decizia nr. 794 din 12 noiembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești

rămasă irevocabilă.

Referitor la excepția lipsei

calității procesuale active a SC M. SA,

titularul

inițial al cererii reconvenționale având ca obiect plata redevenței invocate de

reclamanta pârâtă SC M.H. SRL, din considerentele deciziilor anterior

menționate tribunalul a reținut că aceste aspecte au fost implicit tranșate.

Astfel atât timp cât s-a apreciat că

SC M. SA justifică legitimare procesuală activă în a promova o cerere având ca

obiect rezilierea contractului de asociere nr. 14/C/1997 și evacuarea SC M.H.

SRL având în vedere calitatea sa de parte în contractul de asociere, este

evident că justifică și dreptul de a

pretinde

și obține plata despăgubirilor reprezentând prejudiciul cauzat respectiv plata

redevenței

calculată de la data de 01 aprilie 2004 la data de 31 octombrie 2004, ultima

lună anterioară rezilierii contractului.

În această ordine de idei,

tribunalul a cenzurat susținerea SC M.H. SRL în sensul că o eventuală calitate

procesuală în a pretinde plata despăgubirilor ar fi revenit fostului SC Complex

G.C., atât timp cât

SC M. SA a participat

la capitalul social al SC Complex G.C.

aducând ca aport în natură întreg

imobilul Complex G.C. Ploiești.

Sub acest aspect, tribunalul a

reținut că potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezulta că SC M.

SA a participat în calitate de unic asociat la constituirea SC Complex G.C. SRL

aportul său constând în vărsăminte în numerar și în natură constituit din

Complexul G.C. Ploiești, participarea la beneficii și pierderi a asociatului

unic fiind 100%.

Nu în ultimul rând, tribunalul a

apreciat că nici excepția lipsei calității procesuale active a SC R. SA, nu

este întemeiată.

Astfel, în cursul derulării

procesului prin Hotărârea nr. 1 din 25 iunie 2007 a Adunării Generale

Extraordinare a Acționarilor SC M. SA s-a aprobat fuziunea prin absorbție a SC M.

SA (societate absorbită) cu SC R. SA (societate absorbantă) și radierea din

evidențele ORC a SC M. SA ca urmare a aprobării fuziunii, ceea ce înseamnă că

SC R. SA este succesoare în drepturi a SC M. SA în urma transmiterii

patrimoniului, justificând astfel calitatea procesuală activă.

În final tribunalul nu a mai

analizat susținerile reclamantei parate SC M.H. SRL referitoarea la existenta

unei clauze leonine în conținutul art. 3.5. din contract, întrucât acestea au

fost invocate cu ocazia concluziilor orale si dezvoltate pe larg in concluziile

scrise, fapt ce a împiedicat parata-reclamanta să formuleze apărări sub aceste

aspecte.

Prin decizia nr. 151 din 24

noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de reclamanta SC M.H. SRL

PLOIEȘTI împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a desființ-o în tot și

a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.

În motivarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut că:

Prin excepție,

instanța de apel poate desființa hotărârea atacată și trimite

cauza spre rejudecare primei

instanțe în situațiile limitativ prevăzute de art. 297 C. proc. civ., prevedere

legală, care, prin modul în care este redactată, are un caracter imperativ ce

privește și impune ordinea firească a procesului.

Caracterul imperativ al prevederilor

legale menționate se întemeiază pe necesitatea asigurării celor două grade de

jurisdicție, și apărarea interesului părților.

În cazul în speță, instanța de fond

prin soluția pronunțată a respins excepția lipsei calității procesuale active

și excepția de neexecutare a contractului practic fără a le motiva, arătând că

aceasta se impune dat fiind considerentele deciziilor anterior menționate,

aceste aspecte fiind implicit tranșate.

O astfel de motivare nu este de

natură a răspunde excepțiilor invocate și proceda la soluționarea fondului

cauzei, în condițiile în care cele două acțiuni principala, respectiv

reconvențională, au capete de cerere diferite, temeiuri de drept diferite,

cauzele fiind soluționate separat, prima dintre soluții rămânând anterior

irevocabilă, fiind în puterea lucrului judecat, însă aceasta nu are consecința

nepronunțării asupra excepțiilor în cererea reconvențională.

În această situație, dat fiind că ne

aflăm în fața unei nepronunțări asupra excepțiilor invocate, cu influență

asupra fondului cauzei, curtea de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 297 C.

proc. civ., a desființat în tot sentința și a trimis cauza spre rejudecare la

instanța de fond.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs pârâta SC R. SRL București, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă critică aplicarea

și interpretarea vădit eronată a prevederilor art. 297 C. proc. civ. și

consideră că în mod neîntemeiat instanța de apel a reținut faptul că prin

soluția pronunțată în fond nu ar fi fost soluționate cele două excepții

invocate de societatea M.H. SRL. Astfel, excepția de neexecutare a

contractului, a fost unită cu fondul și soluționată în consecință odată cu

acesta. Practic, prin însăși soluționarea și motivarea fondului cererii a fost

motivată și excepția de neexecutare a contractului de asociere.

Consideră că este neîntemeiată

constatarea instanței de apel potrivit căreia instanța de fond a omis să se

pronunțe cu privire la excepția de neexecutare a contractului, în dispozitivul

hotărârii (la pagina 6) existând motivarea pentru respingerea excepției de

neexecutare ca fiind lipsită de suport probator.

Referitor la cea de-a doua excepție,

recurenta susține că la pagina 7 a sentinței civile nr. 48 din 3 februarie 2009

se afla motivarea cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a SC

R. SA (actuala SC R. SRL).

Astfel, instanța a reținut faptul că

în cursul judecării procesului prin Hotărârea nr. 1 din 25 iunie 2007 a

A.G.E.A. SC M. SA, s-a aprobat fuziunea prin absorbție a SC M. SA (societatea

absorbită) cu SC R. SA (societatea absorbantă) și radierea din evidențele ORC a

SC M. SA ca urmare a probării fuziunii, ceea ce înseamnă că SC R. SA este

succesoare în drepturi a SC M. SA în urma transmiterii patrimoniului,

justificând astfel calitatea procesuală activă.

Instanța de apel a desființat

sentința și a trimis cauza spre rejudecare având în vedere prima teză a

textului legal, respectiv necercetarea fondului de către instanța de fond, dar

dând o interpretare vădit eronată textului de lege. Instanța nu cercetează

fondul atunci când pronunță soluția în temeiul unei excepții procesuale, omite

să se pronunțe asupra unei cereri ori dă altceva decât s-a cerut.

În opinia recurentei, rațiunea pentru

care legiuitorul a prevăzut posibilitatea desființării cu trimitere spre

rejudecare, doar pentru cele două ipoteze, ține de aplicarea principiului

celerității în soluționarea cauzelor civile, principiu care își găsește temei

legal în prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României, prevederi

referitoare la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil și de asemenea, în

dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În consecință, consideră că instanța

de fond s-a pronunțat asupra celor două excepții invocate și ca simplă critică

adusă motivării soluției, aceasta nu înseamnă că instanța a omis să se pronunțe

asupra fondului cererii, cu atât mai mult cu cât, fiind investită cu judecarea

căii de atac a apelului, instanța de apel avea posibilitatea să analizeze din

nou fondul cererii și să decidă în consecință dacă motivarea hotărârii

instanței de fond este pertinentă sau nu.

La data de 17 mai 2010,

intimata-reclamantă SC M.H. SRL Ploiești – prin administrator judiciar M.A. – P.S.P.R.L.

Ploiești a formulat cerere de suspendare a judecării recursului, în temeiul

dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 – cerere care a fost pusă în

discuția părții prezente la termenul de astăzi și pe care, instanța luând-o în

examinare, o apreciază ca fiind neîntemeiată în raport de textul legal invocat

și de decizia pronunțată de curtea de apel, nefiind îndeplinite condițiile suspendării

cerute și, o va respinge, în consecință.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului, se

constată că cele două excepții menționate de recurentă au fost respinse,

apreciindu-se în esență că (toate) aspectele legate de acestea au fost implicit

tranșate în considerentele unor decizii pronunțate anterior, or, o astfel de

abordare și motivare sunt insuficiente pentru a păși la o justă soluționare pe

fond a cauzei, legală și temeinică, în contextul în care este vorba despre

acțiuni diferite: cererea principală și cererea reconvențională, cu temeiuri

diferite și soluționare separată.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază

că, în speță, s-a făcut o aplicare judicioasă a dispozițiilor art. 297 C. proc.

civ., întrucât nepronunțarea asupra excepțiilor arătate este de natură să

afecteze soluția pe fond a cauzei, asigurarea dublului grad de jurisdicție și a

dreptului la apărare, al părților, - așa încât reține că susținerile recurentei

nu sunt întemeiate și nu pot fi primite.

În consecință, constatându-se că

recurenta nu a formulat nicio critică întemeiată, care, în raport de

dispozițiile expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

să conducă la modificarea sau casarea deciziei curții de apel, aceasta va fi

menținută, ca fiind legală și se va respinge recursul declarat în cauză de

pârâta SC R. SRL București ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de

intimata-reclamantă SC M.H. SRL Ploiești - prin administrator judiciar M.A. P.S.P.R.L.

Ploiești privind suspendarea judecării recursului întemeiată pe dispozițiile

art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâta SC R. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei 151 din 24 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 iunie 2010.