ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4949/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4949/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra cererii de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin acțiunea introdusă la Tribunalul Prahova la
9 septembrie 1997 reclamanta S.A. R.G.U. S.A. Timișoara, în contradictoriu cu pârâtele
S.C. P. S.R.L. Ploiești și S.C. Ploiești, a solicitat instanței ca, prin
hotărârea ce o va pronunța, să dispună rezilierea contractului de asociere nr. 1807
din 1 iunie 1993 și repunerea părților în situația anterioară în sensul
reintrării fiecăreia dintre părți în posesia bunurilor cu care acestea au
participat la asociere.
A mai solicitat reclamanta ca pârâta S.C. P. S.R.L.
Ploiești să fie obligată la plata sumei de 42.489 USD contravaloarea în lei cu titlu
de daune.
Prin sentința nr. 250 din 31 martie 1998
Tribunalul Prahova, secția comercială, a admis acțiunea, a dispus rezilierea
contractului de asociere nr. 1807/1993, cu consecința reintrării reclamantei în
proprietatea spațiului în suprafață de 524 mp
și a pârâtei în proprietatea
utilajelor aduse în scopul dotării spațiului.
Prin aceeași hotărâre pârâta S.C. P. S.R.L. a
fost obligată să plătească reclamantei 30.736 USD cu titlu de chirie.
Totodată, pârâții au fost obligați la plata sumei
de 30.500.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de
fond a reținut, în esență, următoarele:
Ulterior adjudecării spațiului în suprafață de
524 mp situat în Ploiești, de către reclamantă între părți a intervenit
contractul de vânzare – cumpărare nr. 428 din 21 martie 1996 care prevedea în
art. 7 intrarea cumpărătorului în posesia spațiului.
Anterior vânzării spațiului în discuție a fost încheiat
contractul de asociere nr. 1807 din 1 iunie 1993.
Conform contractului de asociere pârâta S.C. P. S.R.L.
avea obligația să plătească pârâtei S.C. 20 % din profitul lunar realizat, dar
nu mai puțin de 1.130.000 lei lunar, obligație pe care nu și-a onorat-o după
data vânzării spațiului, către reclamanta care potrivit prevederilor cuprinse în
art. (1) alin. (5) din contractul de vânzare cumpărare, - în calitate de cumpărător
– se subrogă din momentul vânzării în toate drepturile și obligațiile
vânzătorului.
Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtele
au declarat apel. Criticile pârâtei S.C. P. S.R.L. Ploiești au vizat
următoarele aspecte:
- reclamanta, cu rea credință, nu a emis facturi
pentru încasarea cotei din valoarea redevenței pentru suprafața de 402 mp;
- cum în contract sunt trei părți, în mod nelegal
instanța a dispus rezilierea acestuia la cererea doar a uneia dintre părți.
- instanța a dispus intrarea reclamantei în
posesia spațiului de 524 mp, deși aceasta a achiziționat 402 mp;
- în realitate, pârâta nu avea nici un fel de utilaje
în spațiul în discuție
- suma de 30.736 USD nu a fost precizată sub
aspectul ajungerii la acest cuantum.
Pârâta S.C.S. Ploiești a contestat hotărârea instanței
de fond sub aspectul cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 551
din 11 septembrie 1998 a admis apelul declarat de pârâta C.S. și a schimbat, în
parte sentința, în sensul că a înlăturat obligația acesteia de plată a cheltuielilor
de judecată în fond și a respins apelul pârâtei S.C. P. S.R.L., ca nefondat.
Prin decizia nr. 4775 din 16
decembrie 1999 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul declarat de pârâta
S.C. P. S.R.L. Ploiești, a casat decizia recurată și a trimis cauza pentru rejudecarea
apelului aceleiași instanțe, instanța supremă reținând, în esență, că suma la
care a fost obligată pârâta, cu titlu de chirie, nu este în concordanță cu situația
reală.
În rejudecare, Curtea de Apel Ploiești, prin
decizia nr. 751 din 6 iunie 2001, a admis apelurile declarate de pârâte și a
schimbat în parte sentința atacată în sensul că a dispus rezilierea
contractului de asociere nr. 1807 din 1 iunie 1993 modificat prin actul adițional
nr. 1din 29 ianuarie 1997 și a repus părțile în situația anterioară în sensul
că reclamanta redobândește spațiul în suprafață de 400 mp, situat în Ploiești iar
pârâta S.C. P. S.R.L. Ploiești redobândește utilajele aduse în spații.
Totodată, pârâta S.C. P. S.R.L. a fost obligată
să plătească reclamantei suma de 5.880 lei cu titlu de daune, reprezentând
contravaloare chirie, precum și 22.411.000 lei cheltuieli de judecată în loc de
30.500.000 lei.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs atât
reclamanta S.A.R.R.G.U.S.A. Timișoara, cât și pârâta S.C. P. S.R.L. Ploiești,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Criticile reclamantei, întemeiate pe
dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., au vizat nelegalitatea și netemeinicia
deciziei recurate sub aspectul stabilirii cuantumului chiriei restante datorate
de pârâta S.C. P. S.R.L. Ploiești.
În susținerea recursului său, pârâta S.C. P. S.R.L.
Ploiești a motivat că instanța de apel a dispus măsura rezilierii contractului
de asociere în ciuda faptului că pârâta a făcut dovada că reclamanta nu a emis
facturi prin care să solicite sumele ce i se datorau contractual cu titlu de
redevență, potrivit prevederilor legale.
Curtea Supreme de Justiție, prin decizia nr. 1382
din 5 martie 2003 a respins ca nefondate ambele recursuri reținând, în esență,
a)
cu privire la recursul
reclamantei, că în mod corect pârâta a
fost obligată
la plata sumelor efectiv neachitate cu titlu de chirie și
b) cu privire la recursul pârâtei S.C. P. S.R.L.
Ploiești, că aceasta nu a probat îndeplinirea propriilor obligații contractuale
și nici imposibilitatea îndeplinirii respectivelor obligații din cauze care
să-i fie imputabile reclamantei.
La 20 martie 2003 pârâta S.C. P. S.R.L. Ploiești
formulează contestație în anularea deciziei nr. 1382 din 5 martie 2003 a Curții
Supreme de Justiție, secția comercială.
Contestatoarea își întemeiază cererea pe dispozițiile
art. 318 C. proc. civ., arătând că, în opinia sa, decizia a cărei anulare o
cere este rezultatul unei greșeli materiale, instanța de recurs omițând să cerceteze
falsul și uzul de fals comis de reprezentanții celorlalte părți litigante - S.A.
R.G.U. S.A. Timișoara și S.C. S. Ploiești.
Curtea, analizând decizia atacată prin prisma
criticilor formulate, constată că cererea este neîntemeiată pentru motivele ce
se vor arăta.
Temeiul legal invocat de contestatoarea în
susținerea cererii sale îl constituie dispozițiile art. 318 C. proc. civ. care
reglementează contestația în anulare specială.
Primul motiv prevăzut de art. 318 C. proc. civ.,
„dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale”, se referă la erorile
materiale ce poartă asupra aspectelor formale ale judecării recursului și nu
asupra fondului judecății.
Cel de-al doilea motiv prevăzut de art. 318 C.
proc. civ., „omisiunea cercetării unui motiv de casare”, poate fi invocat pe
calea contestației în anulare numai în cazul în care instanța, respingând recursul
sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din
motivele de modificare sau de casare.
Nici în acest caz condițiile de admisibilitate
nu sunt îndeplinite, motivul de care se prevalează contestatoarea în susținerea
cererii nefăcând obiectul examinării devolutive a cauzei de către instanțele
inferioare.
Prin urmare, motivul invocat de contestatoare
întemeiat pe art. 318 C. proc. civ., necercetarea de către instanță a falsului
și uzului de fals comis de reprezentanții celor 2 societății, nu poate fi subsumat
condițiilor enunțate de textul legal citat.
De altfel și în procesul civil legiuitorul pune
la dispoziția părții interesate în constatarea falsului și a uzului de fals
proceduri speciale, de natură a lămuri realitatea înscrisurilor ce se defaimă,
proceduri care sunt circumstanțiate fazei procesuale de administrare a probelor
în cadrul judecății cu caracter devolutiv a cauzei.
În ceea ce privește cererea de cheltuieli de
judecată formulată de intimata S.C. U. S.A. Ploiești, în temeiul art. 274 C.
proc. civ., Curtea constată că aceasta este nedovedită, urmând a fi respinsă.
În considerarea celor ce preced, Curtea va
respinge atât contestația în anulare cât și cererea privind acordarea
cheltuielilor de judecată formulată de intimata S.C. U. S.A. Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge contestația în anularea
deciziei nr. 1382 din 5 martie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția
comercială, formulată de contestatoarea S.C. P. S.R.L. Ploiești.
Respinge cererea intimatei S.C. U. S.A. Ploiești
privind cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 10
decembrie 2003.