ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2879/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Judecătoria Câmpina sub nr. 3565/2003, reclamanta SC P. SA Băicoi, i-a chemat

în judecată pe pârâții SC D.U. SRL Băicoi și D.D., administrator și asociat

unic al societății, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie

obligați în solidar la plata sumei de 2.237,76 dolari S.U.A. inclusiv T.V.A. în

lei la cursul zilei, reprezentând chiria neachitată din luna decembrie 2000

calculată pentru o suprafață de 2.500 mp., adică 74.293.632 lei cu T.V.A.

inclus, la plata sumei de 6.264,74 dolari S.U.A. echivalent în lei,

reprezentând penalități în cuantum de 0,5% pentru fiecare din cele 1.092 zile

de întârziere la plata facturii, adică 207.989.700 lei cu T.V.A. inclus, să fie

obligați să încheie contract de vânzare cumpărare a terenului aferent construcțiilor

cumpărate și să plătească 99.000.000 lei, reprezentând daune cominatorii și

moratorii pentru neexecutarea obligațiilor de la pct. 3, cu cheltuieli de

judecată.

Prin sentința civilă nr. 729 din 5

aprilie 2004, Judecătoria Câmpina a respins excepția privind prescrierea

pretențiilor deduse judecății invocată de pârâți, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive, invocate de pârâtul D.D. și a respins acțiunea

formulată de reclamantă și a obligat-o pe aceasta să plătească pârâților suma

de 2.754.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată

de pârâți nu este întemeiată, deoarece contractul încheiat între părți în anul

1998 este un contract de prestații succesive, și chiria a fost solicitată pe

ultimii 3 ani, iar cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive

invocate de pârâtul D.D. a reținut că este întemeiată întrucât pretențiile

deduse judecății rezultă din convenția încheiată între reclamantă și pârâta SC

D.U. SRL Băicoi și nicidecum cu pârâtul D.D.

În ce privește fondul cauzei, a

reținut că, contractul nu a prevăzut o clauză în sensul renunțării unilaterale,

rezultă indubitabil că reclamanta a fost de acord cu desființarea lui și solicitând

chirie doar pentru suprafața de 2.500 mp., deși prin contract închiriase

pârâtei 11.055 mp., trebuia să încheie un nou contract pentru o suprafață

determinată.

Prin decizia nr. 484 din 28 iunie

2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ,

a admis apelul formulat de reclamantă, a schimbat în parte sentința apelată și,

pe fond, a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească

reclamantei suma de 2.237,76 dolari S.U.A., în echivalent în lei la data plății

reprezentând chiria pe perioada decembrie 2000 - noiembrie 2003, plus 6.264,75 dolari

S.U.A. în echivalent în lei la data plății, reprezentând penalități

contractuale de 0,5% pe zi de întârziere, pe aceeași perioadă, plus 55.183.500

lei cheltuieli de judecată la ambele instanțe.

În pronunțarea soluției de admitere

în parte a acțiunii reclamantei, instanța de apel a reținut că este greșită

hotărârea primei instanțe prin care s-a respins acțiunea reclamantei pe motiv

că pentru suprafața închiriată restrânsă la 2.500 mp. nu ar fi existat contract

de închiriere, deși între părți a fost încheiat contractul din 29 octombrie

1998, care nu a fost reziliat sau desființat și terenul a fost folosit de

intimata pârâtă pe întreaga perioadă.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs pârâta, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C.

proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate și,

pe fond, menținerea sentinței pronunțate de tribunal, cu cheltuieli de

judecată.

Recurenta pârâtă susține astfel în

baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în esență, că greșit instanța de apel a

obligat-o la plata chiriei restante pentru suprafața de 2.500 mp., teren pentru

care nu există contract de închiriere și, prin urmare, neexistând titlu, nu

există nici temei legal pentru o astfel de obligație, în aceleași condiții

neexistând temei legal nici pentru plata penalităților de întârziere de 0,5% pe

zi de întârziere.

De asemenea, în baza art. 304 pct. 6

C. proc. civ., arată că deși reclamanta nu a criticat soluția primei instanțe

și în ce privește celelalte capete din cererea principală, deoarece ulterior,

prin precizarea depusă la dosar, și-a restrâns cererea, totuși instanța de apel

le-a repus în discuție și pe acestea, deși acest lucru nu a fost cerut de

reclamanta apelantă.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului se

constată următoarele:

În ce privește primul motiv de

recurs, se reține că deși contractul de închiriere încheiat între părțile în

litigiu a prevăzut o clauză de posibilă reziliere la îndemâna locatorului SC P.

SA Băicoi, locatorul nu a cerut niciodată rezilierea lui, ci, dimpotrivă, la

solicitarea locatarului de a reduce suprafața închiriată de la 11.055 mp. la

2.500 mp., a acceptat această reducere și a formulat acțiunea numai pentru

plata chiriei aferente acestei suprafețe și penalitățile de întârziere

corespunzătoare, astfel cum au fost prevăzute în contract.

În consecință, cum prețul

locațiunii, cât și cuantumul penalităților au fost raportate strict la

suprafața de 2.500 mp., iar recurenta pârâtă a achiesat asupra datoriei,

constând în plata chiriei restante solicitate de intimata reclamantă pentru

suprafața de teren folosită prin solicitarea de reducere a acesteia, rezultă

fără dubiu că pretențiile reclamantei sunt întemeiate și critica soluției

curții de apel sub acest aspect va fi înlăturată, ca nefondată.

Nefondată este și cea de-a doua

critică, pentru că, chiar dacă instanța de apel a luat în discuție și celelalte

capete de cerere deși reclamanta își restrânsese acțiunea, renunțând la ele,

întrucât soluția pronunțată pe fondul litigiului este corectă, nu se justifică

desființarea ei numai din acest motiv.

Astfel fiind, având în vedere că

recurenta pârâtă nu a formulat nici un motiv de recurs întemeiat, în condițiile

expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., care să

conducă la modificarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută și

recursul pârâtei se va respinge, ca nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatei SC P. SA

Băicoi suma de 27.000.000 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâții SC D.U. SRL Băicoi și D.D., împotriva deciziei nr. 484 din

28 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Obligă recurenții să plătească

intimatei SC P. SA Băicoi suma de 27.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 13 mai 2005.