ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 420/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta G.V. a chemat în judecată

Casa Județeană de Pensii Botoșani, solicitând instanței ca în contradictoriu cu

pârâta, să dispună stabilirea calității sale de beneficiară a O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că în luna martie 1944, a fost nevoită ca împreună cu familia sa, să se

refugieze din satul Vîrnav-Cloșca, județul Botoșani, în localitatea Tătărani,

județul Dâmbovița, astfel că beneficiază de prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 106 din 21 aprilie

2004, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă, reținând că nu

se poate considera că strămutarea acesteia ar fi fost o formă de manifestare a

unei persecuții din motive etnice, în sensul art. 1 din O.G. nr. 105/1999.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, G.V., criticând

hotărârea, pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut în esență că a

fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu și beneficiază de

drepturile prevăzute în art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și de H.G. nr. 127/2002.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive

etnice, după cum urmează (…) lit. c), a fost strămutată în altă localitate,

decât cea de domiciliu.

Din Normele de aplicare a ordonanței,

aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate,

decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate,

precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a

unui tratat bilateral.

Refugiul reclamantei, în martie 1944,

din localitatea Cloșca (Vîrnav), comuna Hilișeu, județul Botoșani, în

localitatea Tătărani, județul Dâmbovița, așa cum rezultă din declarația

autentificată a martorului P.V. și extrasul nr. 2505/2003, emis de Direcția

Județeană Botoșani a Arhivelor Naționale, a avut loc ca urmare a înaintării

frontului sovietic, și nu ca urmare a persecuției etnice, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Statul Român, prin reprezentanții

săi, în urma ocupării unei părți a teritoriului județului Botoșani, de către

trupele sovietice, prin înaintarea frontului, a evacuat o mare parte a

populației, având drept scop protejarea ei, și nicidecum persecuția ei din

motive etnice.

Ca atare, se constată că instanța de fond, făcând o corectă

apreciere a stării de fapt și dispozițiilor legale în materie, a pronunțat o

soluție legală și temeinică, astfel încât recursul fiind nefondat, urmează a fi

respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.V.

împotriva sentinței civile nr. 106 din 21 aprilie 2004, a Curții de Apel

Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 ianuarie 2005.