ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 398/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ, la data de 13 aprilie 2005, reclamanta C.V. a

solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Botoșani, să se

dispună anularea hotărârii nr. 1605 din 25 februarie 2005, prin care i s-a

respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor

Legii nr. 189/2000, pentru perioada cuprinsă între primăvara anului 1942 și

toamna anului 1944, în care a fost deportată în Transnistria, împreună cu

familia.

Cauza a fost înregistrată inițial la

Tribunalul Botoșani, care a declinat competența de soluționare în favoarea

Curții de Apel Suceava.

S-a formulat cerere de intervenție

în interesul reclamantei, în baza art. 51 C. proc. civ., de către Partida

Rromilor Social Democrată din România.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat, în esență, că pârâta a refuzat să-i recunoască drepturile stabilite

prin Legea nr. 189/2000, deoarece nu a dovedit, cu înscrisuri, că a fost

deportată în Transnistria, iar martorii care au declarat că s-au aflat în

aceeași situație cu reclamanta, nu au dovedit că sunt beneficiari ai Legii nr.

189/2000.

Prin sentința nr. 264 din 7

septembrie 2005, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei și cererea de intervenție

în interesul reclamantei, formulată de Partida Rromilor Social Democrată din

România, a anulat hotărârea nr. 1605 din 25 februarie 2005, emisă de Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 de la Casa Județeană de Pensii Botoșani,

stabilind că reclamanta are calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000,

pentru perioada 1 septembrie 1942 - 1 septembrie 1944.

Pentru a se pronunța în acest sens,

instanța de fond a reținut că din declarația de martor autentificată, depusă la

dosarul cauzei, rezultă că reclamanta a fost nevoită să-și schimbe domiciliul,

din România, în Transnistria, ca urmare a presiunilor etnice exercitate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În esență, se susține că instanța de

fond a pronunțat o sentință greșită, deoarece reclamanta nu a făcut dovada,

prin înscrisuri, că a fost determinată să-și schimbe domiciliul, datorită

persecuției etnice.

Totodată, a fost invocată adresa nr.

1026 din 29 martie 2002, a Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi Sociale,

prin care se precizează că este necesar ca măcar unul dintre martori să

dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu reclamanta.

Examinându-se sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat,

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în

perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a

avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de

lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu

[art. 1 lit. c)].

Potrivit art. 6

1

din O.G.

nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea

situațiilor prevăzute la art. 1, se face de către persoanele interesate, cu

acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul

când aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Prin întregul material probator

administrat, reclamanta a făcut dovada că întrunește cerințele Legii 189/2000,

pentru a putea beneficia de drepturile conferite prin acest act normativ.

Declarația martorului, aflată la

dosarul de fond, confirmă faptul că în perioada septembrie 1942 - septembrie

1944, reclamanta a fost deportată în Transnistria, satul Varvaroka, comuna

Koronika, unde a fost supusă unui regim de exterminare.

Argumentul potrivit căruia dovedirea

situațiilor reglementate prin Legea nr. 189/2000, prin declarații de martor,

poate fi făcută cu condiția ca măcar unul dintre martori să fi probat, cu acte,

că s-a aflat în aceeași situație, cu reclamanta, nu subzistă, această condiție

nefiind prevăzută de lege.

Rezultă că instanța de fond a

pronunțat o sentință legală și temeinică și, pe cale de consecință, recursul

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Botoșani, împotriva sentinței nr. 264 din 7 septembrie 2005

a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 februarie 2006.