ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3202/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, sub dosar nr. 110/com/2006, reclamanta C.J., prin procurator P.V., a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Botoșani, anularea hotărârii nr. 1746 din 9 decembrie 2005 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000 și stabilirea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să-i recunoască drepturile prevăzute de sus-menționata lege.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că face parte dintr-o familie de etnici evrei care din luna iunie 1940 a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu, sat Nichiteni, comuna Coțușca, județul Botoșani, în localitatea Săveni din același județ, iar începând cu data de 12 noiembrie 1942, a fost deportată în lagărul Nazarnița, județul Moghilev din Transnistria, de unde s-a returnat în țară la 23 decembrie 1943, având stabilit domiciliu obligatoriu în localitatea Dorohoi, județul Botoșani.

Prin sentința civilă nr. 43 din 22 februarie 2006, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei C.J., a anulat hotărârea nr. 1746 din 9 decembrie 2005, emisă de Casa Județeană de Pensii Botoșani și a stabilit reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 12 noiembrie 1941 - 23 decembrie 1943. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin hotărârea nr. 1746/2005, pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani a respins cererea reclamantei, întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 105/1999, aprobată și completată prin Legea nr. 189/2000, cu motivarea că nu s-a făcut dovada persecuțiilor etnice, reclamanta neîncadrându-se în nici una dintre categoriile prevăzute de art. 1 lit. c) din lege.

În baza probelor administrate în cauză (adeverința nr. A 559 din 20 decembrie 2004 a Centrului S.I.E.R, declarația extrajudiciară a numitului S.T., hotărârea nr. 0559/2003, emisă de pârâtă, prin care s-au recunoscut drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în favoarea surorii A.S.), Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a apreciat că legiuitorul a urmărit prin dispozițiile legale menționate mai sus, ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate asupra lor, din motive etnice, acesta fiind și cazul reclamantei care a dovedit că în perioada 12 noiembrie 1941 - 23 decembrie 1943 a fost deportată în lagărul Nazarnița, județul Moghilev - Transnistria.

A concluzionat instanța de fond că reclamanta a făcut dovada că s-a născut în timpul refugiului părinților săi din localitatea de domiciliu situată în Bulgaria, în localitatea Cerna, județul Tulcea, astfel încât este îndreptățită să beneficieze de drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale și probatoriul administrat în cauză. Se susține, în esență, că reclamanta nu îndeplinește condițiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, deoarece strămutarea reclamantei a fost cauzată de înaintarea Armatei Roșii, care a ocupat o parte din județul Botoșani, Statul român protejând, astfel, populația, pentru a evita luarea ca prizonieri a cetățenilor români.

Se mai invocă în susținerea recursului că, din dispozițiile art. 1 al Legii nr. 189/2000, persecuțiile etnice trebuiau să aibă loc în urma măsurilor impuse de către autoritățile române, „excepție făcând doar cetățenii de etnie rromă și cei de etnie ebraică”, interpretare reținută prin adresa nr. 1026 din 29 martie 2002 a C.N.P.A.S. Intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare la motivele de recurs formulate de Casa Județeană de Pensii Botoșani, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Așadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, de regimurile de ocupație. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a făcut o interpretare a textului legal aplicabil, fără a se referi la situația concretă a reclamantei din momentul strămutării, și anume, aceea de cetățean român de etnie ebraică, aspect demonstrat de înscrisurile depuse la dosarul de fond. De asemenea, recurenta-reclamantă a analizat cererea reclamantei, doar prin prisma primei schimbări de domiciliu a familiei reclamantei, care s-a produs în luna iunie 1940 și până în noiembrie 1941, într-o localitatea aflată tot pe teritoriul județului Botoșani, perioadă care oricum nu a fost luată în calcul de către instanță la stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Elementul determinant, pe care în mod corect l-a luat în calcul prima instanță pentru recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, a fost acela că reclamanta, din cauza etniei sale ebraice, a fost deportată de către autoritățile române, împreună cu mama și frații săi, în lagărul de la Nazarnița, în Transnistria, tatăl ei fiind închis în lagărul de la Târgu-Jiu, pe același considerent de origine etnică. Față de această realitate, dovedită prin actele dosarului, adresa nr. 1026 din 29 martie 2002 a C.N.P.A.S., invocată de recurenta-pârâtă în susținerea recursului și în care se arată că „Persecuția din motive etnice este ușor de evidențiat în cazul persoanelor cetățeni români de etnie rromă, evrei”, nu face decât să confirme aspectul că strămutarea reclamantei și a familiei sale a fost consecința persecuțiilor etnice exercitate de autorități, ca urmare a condițiilor social-politice din acea perioadă.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, împotriva sentinței civile nr. 43 din 22 februarie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2006.