ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5388/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5388/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea în simulație
introdusă la Tribunalul Harghita la 30 mai 2003, reclamantul J.G. în
contradictoriu cu pârâtul A.B. administrator al SC A. SRL Harghita, a solicitat
instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că SC A. SRL
Harghita este o societate simulată prin interpunerea de persoane, să constate
că asociatul unic și administratorul SC A. SRL este A.B. și să constate,
nulitatea actului constitutiv al SC A. SRL.
În motivarea cererii sale,
reclamanta arată că, în septembrie 2001, a fost angajat la SC S.S. SRL, firmă
administrată de A.B. când, acesta din urmă dorind să înființeze o nouă
societate comercială pe numele reclamantului. Chemat la biroul notarial, pentru
a semna actele de constituire a societății, reclamantul arată că nu a fost
lăsat să citească aceste acte.
Mai arată că toate
demersurile pentru înregistrarea firmei, precum și administrarea efectivă a SC
A. SRL, firma nou înființată, au fost efectuate de pârâtul A.B. fără ca
reclamantul să aibă cunoștință despre actele de comerț efectuate de către
acesta.
Mai arată reclamantul că în
iulie 2002 a făcut demersuri pentru trecerea societății pe numele pârâtului,
demers nefinalizat însă.
În finalul acțiunii
reclamantul concluzionează că SC A. SRL Harghita este o societate simulată,
întrucât contractul de societate îmbracă forma simulației prin interpunerea de
persoane, constituirea societății simulate fiind rezultatul unei fraudări a
legii.
Tribunalul Harghita, prin
sentința nr. 1929 din 9 decembrie 2003, a respins acțiunea, constatând, în esență,
din examinarea lucrărilor cauzei, că nu există elemente care să indice că în
speță este incidentă simulația prin interpunere de persoană.
Apelul declarat de reclamant
împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 62/ A
din 6 aprilie 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș.
În pronunțarea acestei
soluții, instanța a reținut, pe de-o parte, că în materia societăților
comerciale și a procedurilor de publicitate prevăzute de Legea nr. 26/1990
modificată simulația nu poate fi acceptată întrucât, în principiu, terții sunt
considerați de bună credință și trebuie ocrotiți împotriva actului secret și
că, pe de altă parte, nu a fost făcută proba simulației de persoanele care au
interesul să invoce actul secret, astfel că actul aparent este considerat ca
cel ce reflectă realitatea.
Împotriva acestei decizii a
declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Criticile formulate de
reclamant se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și
vizează următoarele aspecte:
art. 304 pct. 8 C. proc.
civ.: Instanța de apel a apreciat în mod eronat că actul secret trebuia
materializat într-un înscris autentic. În susținerea acestui motiv recurenta
precizează că în simulația în materie comercială între părțile actului secret
existența simulației poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, inclusiv cu
martori, chiar dacă simulația nu a fost frauduloasă întrucât în materie
comercială proba cu martori este admisibilă.
art. 304 pct. 9 C. proc.
civ.: Instanța de apel a constatat în mod corect că, în principiu, simulația nu
poate fi acceptată la constituirea și funcționarea unei entități juridice, în
cadrul prevederilor reglementate de Legea nr. 31/1990 modificată.
Curtea, analizând
legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma criticilor formulate,
constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în
continuare.
Așa cum s-a statuat în
doctrină esența simulației constă în existența concomitentă între aceleași
părți a două contracte: unul public, aparent, denumit și contract simulat, care
reflectă o situație juridică aparentă ce nu corespunde realității și unul
secret, contra-înscris, care reflectă voința reală a părților.
În cazul simulației prin
interpunere de persoane efectele contractului aparent profită unui terț, străin
de contract, și căruia i se asigură anonimatul prin simularea persoanei. În
acest caz contractul aparent trebuie să fie însoțit de un contra-înscris în
care să se precizeze adevăratul beneficiar.
În speță reclamantul invocă simulația
prin interpunere de persoane, indicând drept contract aparent actul autentic
nr. 2143 din 20 aprilie 2001 prin care asociații și administratorii inițiali ai
SC A. SRL Bălan și-au cesionat părțile sociale și au renunțat la calitatea de
administratori în favoarea reclamantului, modificarea statutului societății
autentificându-se sub nr. 2149 din 20 septembrie 2001.
Împrejurarea că ulterior
încheierii sus-numitului act autentic reclamantul a dat drept de semnătură
pârâtului A.B. la toate organele îndrituite să efectueze operațiuni
financiar-contabile în contul SC A. SRL Bălan și că reclamantul a cesionat
pârâtului prin act adițional la actul constitutiv al societății, cu titlu
gratuit părțile sale sociale nu este de natură a conduce la concluzia că în
speță a operat simulația prin interpunere de persoane întrucât, dată fiind
dinamica în timp a operațiunilor juridice efectuate, lipsește un element
esențial al simulației: cerința ca actul secret, contra-înscrisul să fie
încheiat concomitent sau înainte de contractul aparent.
În aceste condiții, în absența
elementelor de substanță care să indice existența simulației, criticile
formulate de recurent apar ca lipsite de fundament juridic, motiv pentru care,
Curtea, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, va respinge
recursul ca nefondat art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamantul J.G. împotriva deciziei nr. 62/ A
din 6 aprilie 2004 a Curții de Apel Tg. Mureș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 8 decembrie 2004.