ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5388/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în simulație introdusă la Tribunalul Harghita la 30 mai 2003, reclamantul J.G. în contradictoriu cu pârâtul A.B. administrator al SC A. SRL Harghita, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că SC A. SRL Harghita este o societate simulată prin interpunerea de persoane, să constate că asociatul unic și administratorul SC A. SRL este A.B. și să constate, nulitatea actului constitutiv al SC A. SRL. În motivarea cererii sale, reclamanta arată că, în septembrie 2001, a fost angajat la SC S.S. SRL, firmă administrată de A.B. când, acesta din urmă dorind să înființeze o nouă societate comercială pe numele reclamantului.

Chemat la biroul notarial, pentru a semna actele de constituire a societății, reclamantul arată că nu a fost lăsat să citească aceste acte. Mai arată că toate demersurile pentru înregistrarea firmei, precum și administrarea efectivă a SC A. SRL, firma nou înființată, au fost efectuate de pârâtul A.B. fără ca reclamantul să aibă cunoștință despre actele de comerț efectuate de către acesta. Mai arată reclamantul că în iulie 2002 a făcut demersuri pentru trecerea societății pe numele pârâtului, demers nefinalizat însă. În finalul acțiunii reclamantul concluzionează că SC A. SRL Harghita este o societate simulată, întrucât contractul de societate îmbracă forma simulației prin interpunerea de persoane, constituirea societății simulate fiind rezultatul unei fraudări a legii.

Tribunalul Harghita, prin sentința nr. 1929 din 9 decembrie 2003, a respins acțiunea, constatând, în esență, din examinarea lucrărilor cauzei, că nu există elemente care să indice că în speță este incidentă simulația prin interpunere de persoană. Apelul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 62/ A din 6 aprilie 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș. În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut, pe de-o parte, că în materia societăților comerciale și a procedurilor de publicitate prevăzute de Legea nr. 26/1990 modificată simulația nu poate fi acceptată întrucât, în principiu, terții sunt considerați de bună credință și trebuie ocrotiți împotriva actului secret și că, pe de altă parte, nu a fost făcută proba simulației de persoanele care au interesul să invoce actul secret, astfel că actul aparent este considerat ca cel ce reflectă realitatea.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Criticile formulate de reclamant se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și vizează următoarele aspecte: art. 304 pct. 8 C. proc. civ.: Instanța de apel a apreciat în mod eronat că actul secret trebuia materializat într-un înscris autentic. În susținerea acestui motiv recurenta precizează că în simulația în materie comercială între părțile actului secret existența simulației poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, inclusiv cu martori, chiar dacă simulația nu a fost frauduloasă întrucât în materie comercială proba cu martori este admisibilă. art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.: Instanța de apel a constatat în mod corect că, în principiu, simulația nu poate fi acceptată la constituirea și funcționarea unei entități juridice, în cadrul prevederilor reglementate de Legea nr. 31/1990 modificată. Curtea, analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare. Așa cum s-a statuat în doctrină esența simulației constă în existența concomitentă între aceleași părți a două contracte: unul public, aparent, denumit și contract simulat, care reflectă o situație juridică aparentă ce nu corespunde realității și unul secret, contra-înscris, care reflectă voința reală a părților.

În cazul simulației prin interpunere de persoane efectele contractului aparent profită unui terț, străin de contract, și căruia i se asigură anonimatul prin simularea persoanei. În acest caz contractul aparent trebuie să fie însoțit de un contra-înscris în care să se precizeze adevăratul beneficiar. În speță reclamantul invocă simulația prin interpunere de persoane, indicând drept contract aparent actul autentic nr. 2143 din 20 aprilie 2001 prin care asociații și administratorii inițiali ai SC A. SRL Bălan și-au cesionat părțile sociale și au renunțat la calitatea de administratori în favoarea reclamantului, modificarea statutului societății autentificându-se sub nr. 2149 din 20 septembrie 2001. Împrejurarea că ulterior încheierii sus-numitului act autentic reclamantul a dat drept de semnătură pârâtului A.B.

la toate organele îndrituite să efectueze operațiuni financiar-contabile în contul SC A. SRL Bălan și că reclamantul a cesionat pârâtului prin act adițional la actul constitutiv al societății, cu titlu gratuit părțile sale sociale nu este de natură a conduce la concluzia că în speță a operat simulația prin interpunere de persoane întrucât, dată fiind dinamica în timp a operațiunilor juridice efectuate, lipsește un element esențial al simulației: cerința ca actul secret, contra-înscrisul să fie încheiat concomitent sau înainte de contractul aparent. În aceste condiții, în absența elementelor de substanță care să indice existența simulației, criticile formulate de recurent apar ca lipsite de fundament juridic, motiv pentru care, Curtea, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, va respinge recursul ca nefondat art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul J.G. împotriva deciziei nr. 62/ A din 6 aprilie 2004 a Curții de Apel Tg. Mureș. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 8 decembrie 2004.