ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1900/2010

Deliberând asupra recursului comercial de față, reține următoarele: Prin sentința comercială nr. 124/ Com din 4 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 4944/111/2007, judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Bihor, secția comercială și contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC T.K.G.K.E.S. KFT, prin administrator T.J. împotriva pârâților T.K. și SC T.P. SRL. În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că la data de 29 decembrie 2004 între cele două părți s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare a părților sociale prin care reclamanta transmitea pârâtului în întregime părțile sociale deținute la SC T.P. SRL în schimbul sumei de 1.500.000 forinți, sumă achitată în întregime la data încheierii contractului.

La data de 10 ianuarie 2005, între domnul T.J. și pârât s-a încheiat un contract prin care cel din urmă se obliga să îl angajeze pe primul în calitate de consultant pe o perioadă de 5 ani în schimbul sumei de 4.000.000 forinti anual. Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat să se constate existența și conținutul actului secret (contractul încheiat la 10 ianuarie 2005) care înlătură actul aparent numit „contract de vânzare cumpărare părți sociale", să se constate că pârâtul -persoană fizică nu și-a executat contraprestația convenită prin actul secret, să se dispună rezoluțiunea convenției referitoare la transmiterea părților sociale și restabilirea situației anterioare.

Judecătorul a constatat că, reprezentând o excepție de la principiul opozabilității față de terți a contractului, simulația prin deghizare totală presupune încheierea de către părți a unui act juridic real ce are o anumită natură pe care îl ascund sub aparența unui ale act juridic mincinos, cu o altă configurație. Această simulație presupune în mod necesar ca actul real și cel public să fie simultane sau, cel puțin, în momentul încheierii celui dintâi, cel de-al doilea trebuie cu necesitate configurat. In măsura în care cele două acte nu sunt concepute de părți în cadrul aceleiași operațiuni, ci sunt încheiate la intervale diferite de timp, simulația nu poate fi reținută. Raportat la aceste considerații, judecătorul fondului a reținut că cele două contracte au fost încheiate la momente diferite de timp; de asemenea, s-a reținut că nu s-a probat elementul fundamental al acestei operațiuni, respectiv simultaneitatea de ordin intelectual între cele două.

S-a mai reținut că reclamanta nu a probat cele susținute cu privire la existența simulației. Judecătorul nu a reținut caracterul probator al procesului verbal încheiat la data de 27 septembrie 2007, motivat de faptul că el a fost încheiat după ce între reclamantă și pârât au intervenit o serie de litigii, precum și de faptul că a fost semnat chiar de către administratorul societății reclamante, alături de alte persoane. S-a mai reținut că în cuprinsul celor două contracte apar trei părți diferite: societatea pârâtă, și persoanele fizice T.J. și T.K.; doar T.K. apare în ambele contracte, în timp ce T.J. acționează în dublă calitate - în nume propriu, și ca administrator la societății reclamante.

în consecință, s-a reținut că nu este îndeplinită condiția identității de părți. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC T.K.G.K.E.S. KFT, criticile acesteia vizând greșita apreciere a probelor administrate în raport de dispozițiile art. 1175 C. civ., în contextul în care acordul de voință a intervenit practic între două persoane fizice. A mai susținut că judecătorul fondului nu a observat că pârâtul intimat nu și-a îndeplinit obligația de plată a contravalorii părților sociale transmise.

Prin Decizia nr. 84/ C din 13 octombrie 2009 Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul declarat în cauză ca nefondat, în baza următoarelor considerente: s-a apreciat că pentru a fi reținută existenta simulatiei este necesar a se dovedi existenta concomitentă, între aceleași părți, a două contracte, unul public, aparent (simulat), prin care se creează o anumită aparență juridică ce nu corespunde realității, și un alt contract secret (contra - înscrisul), care corespunde voinței reale a părților și prin care se anihilează, în tot sau în parte aparența juridică creată prin actul public.

S-a reținut că în speță nu sunt îndeplinite aceste condiții, cele două contracte nefiind încheiate între aceleași părți (a fost înlăturată susținerea apelantei cu privire la încheierea celor două contracte de către T.J., acționând în dublă calitate - ca administrator al firmei maghiare și ca persoană fizică, motivat de faptul că patrimoniile sunt diferite, neputându-se identifica administratorul societății cu societatea însăși). Totodată, s-a reținut că nu a fost dovedită existența contractului secret prin care să se prevadă că prețul real al vânzării părților sociale nu ar fi cel declarat în contractul de vânzare cumpărare părți sociale, în condițiile în care chiar apelanta reclamantă a recunoscut, practic, prin concluziile scrise caracterul real, nedisimulat al contractului invocat ca fiind aparent.

S-a concluzionat de către completul de apel că în realitate sunt două contracte reale, care produc efecte între părțile semnatare. Decizia pronunțată de completul din cadrul Curții de Apel Bihor a fost recurată de reclamanta SC T.K.G.K.E.S. KFT, acesta invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei de apel în sensul admiterii apelului și schimbarea sentinței de fond în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Reclamanta a criticat decizia completului de apel din perspectiva aplicării greșite a legii, susținând că s-a înțeles că se solicita stabilirea caracterului fictiv al convenției din 10 ianuarie 2005, în condițiile în care actul public era reprezentat de contractul de vânzare cumpărare de părți sociale, actul secret fiind convenția din 10 ianuarie 2005, prin care, în fapt, pârâtul - persoană fizică s-a angajat să plătească în termen de 5 ani suma de 20.000.000 forinți, cu titlu de contravaloare a părților sociale, în timp ce T.J. s-a obligat să sprijine societatea în continuare prin consultanță de specialitate. Reclamanta recurentă a mai susținut că este dovedită identitate de părți, în condițiile în care societatea maghiară are asociat unic și administrator pe aceeași persoană, care se confundă în mod real și efectiv cu persoana fizică însăși.

Prin întâmpinare, pârâții intimați au solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că între cele doua acte invocate de reclamantă nu există nicio legătură, fiind încheiate între trei persoane diferite. Faptul că nu a fost pusă în executare înțelegerea consemnată în cel de-al doilea act se datorează chiar lui T.J., care nu și-a îndeplinit obligațiile reglementate de legislația română, în sensul înregistrării și autorizării sale pentru a putea presta servicii de consultanță. Nu au fost administrate probe în această fază procesuală. Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat. Astfel, nu poate fi reținută critica reclamantei sub aspectul aplicării greșite a legii din perspectiva îndeplinirii condițiilor simulatiei.

În primul rând nu este reală susținerea reclamantei în sensul că instanța de apel ar fi reținut greșit că actul față de care se solicita a se constata caracterul fictiv ar fi înscrisul încheiat la data de 10 ianuarie 2005. Completul de apel, așa cum rezultă din considerentele care au condus la respingerea căii de atac, a reținut că se invocă un caracter fictiv al contractului de vânzare cumpărare părți sociale, reținând susținerea reclamantei cu privire la caracterul real al înțelegerii părților, exprimată în convenția din 10 ianuarie 2005. în consecință, această critică a reclamantei va fi înlăturată. Deși reclamanta a susținut pe tot parcursul judecării cauzei, în cele trei faze procesuale că prețul părților sociale ar fi fost stabilit în convenția din 10 ianuarie 2005 la suma de 20.000.000 forinți, plătibilă în 5 ani, din interpretarea convenției nu rezultă o asemenea înțelegere a părților.

Astfel, în convenția din 10 ianuarie 2005, se stabilește prețul de 20.000.000 lei, ce trebuia achitată în rate anuale, pe timp de 5 ani, ca o contravaloare a consultanței pe care T.J. urma să o acorde societății pârâte. De altfel, susținerile reclamantei sunt contradictorii: se susține că prețul părților sociale este cel stabilit în convenția din 10 ianuarie 2005, pentru ca apoi să se invoce faptul că pârâții nu au respectat înțelegerea și nu au procedat la angajarea lui T.J. pentru ca acesta să acorde consultanța la care s-a obligat prin aceeași înțelegere. Nu poate fi reținută nici critica referitoare la existența identității persoanelor care ar fi încheiat contractul simulat și cel real.

Așa cum au statuat și instanțele inferioare, cele două acte au fost încheiate de trei persoane diferite: contractul de vânzare cumpărare părți sociale este încheiat de societatea maghiară, persoană juridică distinctă, reprezentată în fața notarului public pentru semnarea actului de către administratorul social, T.J.. Subliniem că parte în acest contract este persoana juridică - societate maghiară, aceasta fiind proprietara părților sociale vândute. Nu există confuziune între patrimoniul societății și patrimoniul persoanei fizice, chiar dacă societatea este cu unic asociat, cele două patrimonii fiind distincte; confuziunea dintre patrimonii intervine doar la momentul dizolvării societății cu asociat unic, la acel moment patrimoniul societății confundându-se cu cel al asociatului unic.

Ceea ce este esențial este faptul că nu poate exista identitate reală, efectivă între persoana juridică - societatea comercială maghiară, semnatară a contractului de vânzare cumpărare părți sociale, și persoana fizică semnatară a convenției din 10 ianuarie 2005. În consecință, va fi înlăturată și această critică a reclamantei. Pentru considerentele expuse, și constatându-se că decizia pronunțată de completul de apel este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC T.K.G.K.E.S. KFT Budapesta împotriva Deciziei nr. 84 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2010.