ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1900/2010

Deliberând asupra recursului comercial

de față, reține următoarele:

Prin

sentința comercială nr. 124/ Com din 4 februarie 2009, pronunțată în Dosarul

nr. 4944/111/2007, judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Bihor, secția

comercială și contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamanta SC T.K.G.K.E.S. KFT, prin administrator T.J. împotriva

pârâților T.K. și SC T.P. SRL.

În considerentele sentinței,

judecătorul fondului a reținut că la data de 29 decembrie 2004 între cele două

părți s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare a părților sociale prin

care reclamanta transmitea pârâtului în întregime părțile sociale deținute la

SC T.P. SRL în schimbul sumei de 1.500.000 forinți, sumă achitată în întregime

la data încheierii contractului. La data de 10 ianuarie 2005, între domnul T.J.

și pârât s-a încheiat un contract prin care cel din urmă se obliga să îl

angajeze pe primul în calitate de consultant pe o perioadă de 5 ani în schimbul

sumei de 4.000.000 forinti anual.

Prin cererea de chemare în judecată

reclamanta a solicitat să se constate existența și conținutul actului secret

(contractul încheiat la 10 ianuarie 2005) care înlătură actul aparent numit

„contract de vânzare cumpărare părți sociale", să se constate că pârâtul

-persoană fizică nu și-a executat contraprestația convenită prin actul secret,

să se dispună rezoluțiunea convenției referitoare la transmiterea părților

sociale și restabilirea situației anterioare.

Judecătorul a constatat că,

reprezentând o excepție de la principiul opozabilității față de terți a

contractului, simulația prin deghizare totală presupune încheierea de către

părți a unui act juridic real ce are o anumită natură pe care îl ascund sub

aparența unui ale act juridic mincinos, cu o altă configurație. Această

simulație presupune în mod necesar ca actul real și cel public să fie simultane

sau, cel puțin, în momentul încheierii celui dintâi, cel de-al doilea trebuie

cu necesitate configurat. In măsura în care cele două acte nu sunt concepute de

părți în cadrul aceleiași operațiuni, ci sunt încheiate la intervale diferite

de timp, simulația nu poate fi reținută.

Raportat la aceste considerații,

judecătorul fondului a reținut că cele două contracte au fost încheiate la

momente diferite de timp; de asemenea, s-a reținut că nu s-a probat elementul

fundamental al acestei operațiuni, respectiv simultaneitatea de ordin

intelectual între cele două. S-a mai reținut că reclamanta nu a probat cele

susținute cu privire la existența simulației. Judecătorul nu a reținut

caracterul probator al procesului verbal încheiat la data de 27 septembrie

2007, motivat de faptul că el a fost încheiat după ce între reclamantă și pârât

au intervenit o serie de litigii, precum și de faptul că a fost semnat chiar de

către administratorul societății reclamante, alături de alte persoane.

S-a mai reținut că în cuprinsul celor

două contracte apar trei părți diferite: societatea pârâtă, și persoanele

fizice T.J. și T.K.; doar T.K. apare în ambele contracte, în timp ce T.J.

acționează în dublă calitate - în nume propriu, și ca administrator la

societății reclamante. în consecință, s-a reținut că nu este îndeplinită

condiția identității de părți.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamanta SC T.K.G.K.E.S. KFT, criticile acesteia vizând greșita

apreciere a probelor administrate în raport de dispozițiile art. 1175 C. civ.,

în contextul în care acordul de voință a intervenit practic între două persoane

fizice. A mai susținut că judecătorul fondului nu a observat că pârâtul intimat

nu și-a îndeplinit obligația de plată a contravalorii părților sociale

transmise.

Prin Decizia nr. 84/ C din 13

octombrie 2009 Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a respins apelul declarat în cauză ca nefondat, în

baza următoarelor considerente: s-a apreciat că pentru a fi reținută existenta

simulatiei este necesar a se dovedi existenta concomitentă, între aceleași

părți, a două contracte, unul public, aparent (simulat), prin care se creează o

anumită aparență juridică ce nu corespunde realității, și un alt contract

secret (contra - înscrisul), care corespunde voinței reale a părților și prin

care se anihilează, în tot sau în parte aparența juridică creată prin actul

public. S-a reținut că în speță nu sunt îndeplinite aceste condiții, cele două

contracte nefiind încheiate între aceleași părți (a fost înlăturată susținerea

apelantei cu privire la încheierea celor două contracte de către T.J.,

acționând în dublă calitate - ca administrator al firmei maghiare și ca

persoană fizică, motivat de faptul că patrimoniile sunt diferite, neputându-se

identifica administratorul societății cu societatea însăși). Totodată, s-a

reținut că nu a fost dovedită existența contractului secret prin care să se

prevadă că prețul real al vânzării părților sociale nu ar fi cel declarat în

contractul de vânzare cumpărare părți sociale, în condițiile în care chiar

apelanta reclamantă a recunoscut, practic, prin concluziile scrise caracterul

real, nedisimulat al contractului invocat ca fiind aparent. S-a concluzionat de

către completul de apel că în realitate sunt două contracte reale, care produc

efecte între părțile semnatare.

Decizia pronunțată de completul din

cadrul Curții de Apel Bihor a fost recurată de reclamanta SC T.K.G.K.E.S. KFT,

acesta invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea

recursului, modificarea deciziei de apel în sensul admiterii apelului și

schimbarea sentinței de fond în sensul admiterii cererii de chemare în judecată

astfel cum a fost formulată.

Reclamanta a criticat decizia

completului de apel din perspectiva aplicării greșite a legii, susținând că s-a

înțeles că se solicita stabilirea caracterului fictiv al convenției din 10

ianuarie 2005, în condițiile în care actul public era reprezentat de contractul

de vânzare cumpărare de părți sociale, actul secret fiind convenția din 10

ianuarie 2005, prin care, în fapt, pârâtul - persoană fizică s-a angajat să

plătească în termen de 5 ani suma de 20.000.000 forinți, cu titlu de

contravaloare a părților sociale, în timp ce T.J. s-a obligat să sprijine

societatea în continuare prin consultanță de specialitate. Reclamanta recurentă

a mai susținut că este dovedită identitate de părți, în condițiile în care

societatea maghiară are asociat unic și administrator pe aceeași persoană, care

se confundă în mod real și efectiv cu persoana fizică însăși.

Prin întâmpinare, pârâții intimați au

solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că între cele doua acte

invocate de reclamantă nu există nicio legătură, fiind încheiate între trei

persoane diferite. Faptul că nu a fost pusă în executare înțelegerea consemnată

în cel de-al doilea act se datorează chiar lui T.J., care nu și-a îndeplinit

obligațiile reglementate de legislația română, în sensul înregistrării și

autorizării sale pentru a putea presta servicii de consultanță.

Nu au fost administrate probe în

această fază procesuală.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se

apreciază că recursul nu este fondat.

Astfel, nu poate fi reținută critica

reclamantei sub aspectul aplicării greșite a legii din perspectiva îndeplinirii

condițiilor simulatiei.

În primul rând nu este reală

susținerea reclamantei în sensul că instanța de apel ar fi reținut greșit că

actul față de care se solicita a se constata caracterul fictiv ar fi înscrisul

încheiat la data de 10 ianuarie 2005. Completul de apel, așa cum rezultă din

considerentele care au condus la respingerea căii de atac, a reținut că se

invocă un caracter fictiv al contractului de vânzare cumpărare părți sociale,

reținând susținerea reclamantei cu privire la caracterul real al înțelegerii

părților, exprimată în convenția din 10 ianuarie 2005. în consecință, această

critică a reclamantei va fi înlăturată.

Deși reclamanta a susținut pe tot

parcursul judecării cauzei, în cele trei faze procesuale că prețul părților

sociale ar fi fost stabilit în convenția din 10 ianuarie 2005 la suma de

20.000.000 forinți, plătibilă în 5 ani, din interpretarea convenției nu rezultă

o asemenea înțelegere a părților. Astfel, în convenția din 10 ianuarie 2005, se

stabilește prețul de 20.000.000 lei, ce trebuia achitată în rate anuale, pe

timp de 5 ani, ca o contravaloare a consultanței pe care T.J. urma să o acorde

societății pârâte. De altfel, susținerile reclamantei sunt contradictorii: se

susține că prețul părților sociale este cel stabilit în convenția din 10

ianuarie 2005, pentru ca apoi să se invoce faptul că pârâții nu au respectat

înțelegerea și nu au procedat la angajarea lui T.J. pentru ca acesta să acorde

consultanța la care s-a obligat prin aceeași înțelegere.

Nu poate fi reținută nici critica

referitoare la existența identității persoanelor care ar fi încheiat contractul

simulat și cel real. Așa cum au statuat și instanțele inferioare, cele două

acte au fost încheiate de trei persoane diferite: contractul de vânzare

cumpărare părți sociale este încheiat de societatea maghiară, persoană juridică

distinctă, reprezentată în fața notarului public pentru semnarea actului de

către administratorul social, T.J.. Subliniem că parte în acest contract este

persoana juridică - societate maghiară, aceasta fiind proprietara părților

sociale vândute. Nu există confuziune între patrimoniul societății și

patrimoniul persoanei fizice, chiar dacă societatea este cu unic asociat, cele

două patrimonii fiind distincte; confuziunea dintre patrimonii intervine doar

la momentul dizolvării societății cu asociat unic, la acel moment patrimoniul

societății confundându-se cu cel al asociatului unic.

Ceea ce este esențial este faptul că

nu poate exista identitate reală, efectivă între persoana juridică - societatea

comercială maghiară, semnatară a contractului de vânzare cumpărare părți

sociale, și persoana fizică semnatară a convenției din 10 ianuarie 2005.

În consecință, va fi înlăturată și

această critică a reclamantei.

Pentru considerentele expuse, și

constatându-se că decizia pronunțată de completul de apel este legală și

temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta SC T.K.G.K.E.S. KFT Budapesta împotriva Deciziei nr. 84 din 13

octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 mai 2010.