ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1664/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/3/2013, la data de 5 februarie 2013, reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâții vânzători de rang I, soții B. și C., precum și cu pârâții cumpărători de rang II, D., E., F., în temeiul prevederilor art. 1175 și art. 975 din vechiul C. civ. coroborat cu prevederile art. 112 și urm. C. proc. civ., a solicitat instanței, în principal, să constate că următoarele vânzări încheiate între pârâții de rang I și fiecare din pârâții de rang II, (i) conform Contractului de vânzare-cumpărare din 10 iunie 2010 de către BNP G. cu privire la imobilul situat în comuna Afumați, județul Ilfov; (ii) Contractului de vânzare-cumpărare din 7 iulie 2010 de către BNP G. cu privire la imobilul apartament, situat în București, sector 6 București; (iii) Contractele de vânzare-cumpărare din 25 iunie 2010 de către BNP G. cu privire la imobilele situate în comuna Afumați, județul Ilfov, sunt simulate, respectiv să se constate că între pârâții de rangul I și fiecare dintre pârâții de rangul II cu privire la fiecare din imobilele menționate în aceste contracte de vânzare-cumpărare s-au încheiat contracte de donație, care reprezintă actul real/actul secret încheiat între aceștia și, ca efect al acestei constatări, să fie declarată inopozabilitatea față de bancă a fiecărui act aparent/act simulat încheiat între pârâții de rang I și fiecare din pârâții de rang II.

În subsidiar, reclamanta, în cazul în care nu va fi admisă acțiunea în simulație mai sus menționată, a solicitat instanței să declare inopozabilitatea față de bancă a fiecăruia dintre contractele de vânzare-cumpărare menționate anterior.

Prin Sentința civilă nr. 1.587 din 18 decembrie 2015, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată și modificată; a constatat caracterul simulat al Contractului de vânzare-cumpărare autentificat la dat de 25 iunie 2010 de Biroul Notarului Public G. în privința naturii juridice a convenției, în sensul că este un contract de donație; a constatat inopozabilitatea Contractului real de donație autentificat la data de 25 iunie 2010 de Biroul Notarului Public G. față de reclamantă; a constatat inopozabilitatea Contractului de vânzare-cumpărare din 7 iulie 2010 de Biroul Notarului Public G. față de reclamantă; a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea simulației Contractului de vânzare-cumpărare din 7 iulie 2010 de Biroul Notarului Public G. în privința naturii juridice a convenției; a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei F. la plata echivalentului în lei a sumei de 7.802 euro cu titlu de despăgubiri ca neîntemeiat; a luat act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere având ca obiect declararea inopozabilității oricărui act subsecvent de înstrăinare sau de grevare; a mai luat act de renunțarea reclamantei la capetele de cerere având ca obiect constatarea simulației și a inopozabilității Contractului de vânzare-cumpărare din 10 iunie 2010 autentificat de Biroul Notarului Public G. formulate în contradictoriu cu pârâtul D., a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții H., I., J. și K., ca neîntemeiată; a obligat pârâții B., C., E., F., în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 20.017,36 RON cu titlu de cheltuieli de judecată - taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

La data de 27 mai 2010, A. SA a acordat un credit ipotecar pentru investiții imobiliare societății comerciale L. SRL, între părți încheindu-se în acest sens Contractul de credit ipotecar pentru investiții imobiliare cu destinația preluare credit aflat în sold la M., în valoare de 1.378.660,64 euro.

Creditul mai sus menționat a fost garantat prin constituirea în favoarea băncii a garanțiilor prevăzute la pct. (6) Garanții din Condițiile Speciale ale Contractului de credit, inclusiv prin "(e) 2 bilete la ordin emise de către împrumutat și avalizate de către soții B. și C.". Astfel, concomitent cu semnarea contractului de credit, respectiv la data de 27 mai 2010 au fost emise în favoarea băncii, de către societatea împrumutată SC L. SRL și avalizate de către pârâții B. și C., 2 bilete la ordin, primul de valoarea creditului, respectiv în valoare de 1.378.660,64 euro fără scadență, iar al doilea pentru contravaloarea dobânzilor, comisioanelor, penalităților și altor costuri rezultate din contractul de credit, în alb și fără scadență.

La aceeași dată, respectiv la 27 mai 2010, A. SA a acordat aceleiași societăți și o linie de credit, prin Contractul de linie de credit, cu destinația susținere activitate curentă, cu mențiunea că prima utilizare va fi folosită pentru rambursarea creditului capital de lucru aflat în sold la M., acordat în baza Convenției de credit din 7 martie 2007, în valoare de 9.000.000 RON.

Creditul mai sus menționat a fost garantat prin constituirea în favoarea băncii a garanțiilor prevăzute la pct. (6) Garanții din Condițiile Speciale ale Contractului de credit, inclusiv prin "(e) 2 bilete la ordin emise de către împrumutat și avalizate de către soții B. și C.". Astfel, concomitent cu semnarea contractului de credit, respectiv la data de 27 mai 2010 au fost emise în favoarea băncii, de către societatea împrumutată SC L. SRL și avalizate de către pârâții B. și C., 2 bilete la ordin: primul de valoarea creditului, respectiv în valoare de 9.000.000 RON fără scadență, iar al doilea pentru contravaloarea dobânzilor, comisioanelor, penalităților și altor costuri rezultate din contractul de credit, în alb și fără scadență.

Din verificările efectuate de către reclamanta inițială pe site-ul O.N.R.C., și depuse la dosar, s-a constatat că, la 4 iunie 2010, s-a înființat SC L. SRL, având același obiect principal de activitate ca și SC L. SRL, respectiv Cod CAEN 4674 - Comerț cu ridicata al echipamentelor și furniturilor de fierărie pentru instalații sanitare și de încălzire. De asemenea, și obiectul secundar de activitate al celor două societăți era identic. Unicul asociat și administrator al SC L. SRL este numită N., rudă de gradul II cu C. (nepoată de soră) și afin de același grad cu B. Faptul că numita N. este nepoata pârâtei C. rezultă și din cele reținute de Tribunalul București, secția I penală, prin Sentința penală nr. 558/F din 20 iunie 2012 pronunțată în Dosarul cu nr. x/3/2011.

La data de 8 iulie 2010 reclamanta inițială a declarat scadența anticipată pentru Contractul de credit, din cauza faptului că SC L. SRL nu și-a îndeplinit obligațiile față de bancă, rezultate din cele două facilități de credit, neachitând băncii nici măcar prima rată la creditele acordate. Tot la data de 8 iulie 2010, reclamanta inițială a declarat scadența anticipată și a celuilalt contract de credit, cu o valoare de 1.378.660,64 euro.

Odată cu constituirea SC L. SRL, pârâții B. și C. au inițiat procedura de insolvență a societății L. SRL, ce figura ca parte în contractele de credit încheiate cu reclamanta inițială. Astfel, față de societatea împrumutată SC L. SRL, la data de 9 august 2010 (urmare a cererii sale din data de 5 august 2010), se deschide procedura generală a insolvenței care formează obiectul Dosarului nr. x/3/2010 aflat pe rolul Tribunalului București. Conform art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului SC L. SRL sau bunurilor sale, astfel că, de la 9 august 2010, executarea silită față de SC L. SRL a fost suspendată de drept iar la 4 mai 2011, s-a deschis procedura de faliment a SC L. SRL.

Din cauza faptului că sumele restante nu au fost achitate băncii reclamante inițiale în termen, la 9 august 2010, A. SA a introdus la plată cele două bilete la ordin menționate mai sus, unul în valoare de 1.378.660,64 euro și celălalt în valoare de 13.433,33 euro, care, în aceeași zi, au fost refuzate total la plată pentru lipsa de disponibil, cu consecința că, de la data acestui refuz de plată, creanța băncii față de cei 2 avaliști (soții C. și D.), prevăzută în cele două bilete la ordin, a devenit exigibilă.

A. SA a formulat plângere penală împotriva pârâtului B., iar prin Rechizitoriul din 23 decembrie 2011, după terminarea fazei de urmărire penală, s-au dispus, printre altele, punerea în mișcare a trei acțiuni penale și trimiterea în judecată a inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

Prin Sentința penală nr. 558/F din 20 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 12 ani pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave, iar sub aspectul laturii civile, l-a obligat pe inculpatul B. la plata sumelor de 1.601.226,97 euro și 11.643.083,68 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă A. SA.

Împotriva sentinței penale mai sus menționată au făcut apel D.N.A. și inculpatul B., ambele apeluri fiind respinse de către Curtea de Apel București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 11 din 18 ianuarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011.

La data de 5 martie 2012, executorul bancar O., în dosarele execuționale nr. x1, x2, x3, x4, x5 și x6/2010 privind executarea silită a pârâților B. și C., efectuată în temeiul titlurilor executorii reprezentate de cele 4 bilete la ordin, a emis Procesul-verbal de constatare a insolvabilității debitorului nr. x/313/1 din care rezultă că debitorii B. și C. sunt insolvabili și, pe cale de consecință, a dispus încetarea executării silite în temeiul art. 3715 lit. b) teza I C. proc. civ. și restituirea titlului executoriu, motivat de lipsa bunurilor mobile și imobile urmăribile în patrimoniul pârâților de rang I, cu excepția a 3 terenuri intravilane situate pe raza sectorului 4 București, fiecare în suprafață de 5.000 mp, dar asupra cărora sunt constituite și conservate în condițiile legii drepturi preferențiale de ipotecă în favoarea creditorului ipotecar P., pentru următoarele sume: 700.000 euro, 3.550.000 euro și 2.200.000 euro (la care se adăugă și celelalte costuri ale instituției de credit cum ar fi dar fără a se limita la dobânzi, dobânzi majorate, comisioane).

Imediat după semnarea contractelor de credit cu banca, pârâții B. și C. au înstrăinat toate bunurile imobile urmăribile pe care le dețineau, după cum urmează:

Conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat la data de 10 iunie 2010 de către BNP G., pârâții B. și C. au înstrăinat către pârâtul D. imobilul situat în comuna Afumați, județul Ilfov. În acest contract se menționează un preț de 220.000 euro, pârâții B. și C. declarând că l-au primit în întregime de la cumpărător la data autentificării actului însă din relațiile solicitate de tribunal la băncile la care pârâții B. și C. aveau deschise conturi bancare a rezultat că nu s-a evidențiat nicio tranzacție prin care aceștia să fi încasat suma de 220.000 euro menționată ca preț al vânzării conform acestui contract. De asemenea, s-a reținut că pârâtul D. este fratele numitei N., deci nepot al pârâtei C.

Conform Contractului de vânzare-cumpărare din data de 7 iulie 2010 de către BNP G., pârâtul B. a înstrăinat către pârâtul E. imobilul apartament situat în București, sector 6 București. În acest contract se menționează un preț de 63.000 euro, din care suma de 41.650 euro pârâtul B. a declarat că a primit-o în numerar de la cumpărător la data autentificării actului. În contract s-a mai menționat că din prețul vânzării, suma de 6.000 euro (echivalent a 25.435,8 RON) a fost plătită prin transfer bancar la un cont deschis la M. - sucursala Dristor pe numele pârâtului B., iar suma de 15.350 euro (echivalent a 65.073,25 RON) a fost plătită prin transfer bancar la un alt cont deschis la M. - sucursala Dristor pe numele pârâtului B.

Din relațiile comunicate la solicitarea tribunalului de către M. - sucursala Dristor a rezultat că pârâtul B. a încasat, ca preț al Contractului din 7 iulie 2010 în conturile sale, la data de 7 iulie 2010, sumele de 6.000 euro și 65.073,25 RON, respectiv un total de aproximativ 20.460 euro.

Conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 25 iunie 2010 de către BNP G., pârâții B. și C. au înstrăinat către pârâta F. trei imobile: imobilele situate în comuna Afumați, județul Ilfov.

La încheierea acestui contract vânzătorii B. și C. au fost reprezentați de mandatarul Q. Deși citată această persoană ca martor în cauză, în virtutea rolului activ exercitat de tribunal, acesta nu s-a prezentat în instanță în vederea audierii.

În acest contract de vânzare-cumpărare s-a menționat un preț al vânzării, total, de 37.275 euro, mandatarul pârâților declarând în contract că l-a primit integral la data autentificării actului. Din relațiile efectuate de tribunal la băncile la care pârâții B. și C. aveau deschise conturi bancare a rezultat că nu s-a evidențiat nicio tranzacție prin care B. sau C. să fi încasat suma de 37.275 euro menționată ca preț al vânzării conform acestui contract.

Prin precizări și modificări succesive ale acțiunii de față, reclamanta inițială A. SA și, ulterior, R. SA, după transmisiunea calității procesual active în prezentul litigiu, au renunțat la capătul de cerere completatoare având ca obiect declararea inopozabilității oricăror acte subsecvente, precum și la capetele de cerere ce priveau imobilul situat în comuna Afumați, județul Ilfov, imobil ce a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare din 10 iunie 2010 autentificat de BNP G. încheiat între pârâții B. și C. și pârâtul D.

Dând eficiență principiului disponibilității ce guvernează întregul proces civil, ca efect al manifestării de voință a părții reclamante, tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 246 C. proc. civ. și a luat act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere având ca obiect declararea inopozabilității oricărui act subsecvent de înstrăinare sau de grevare și de renunțarea reclamantei la capetele de cerere având ca obiect constatarea simulației și a inopozabilității Contractului de vânzare-cumpărare din 10 iunie 2010 autentificat de BNP G. formulat în contradictoriu cu pârâtul D.

Având în vedere aceste aspecte, tribunalul a reținut că este învestit cu următoarele capete de cerere:

- cu privire la Contractul din 25 iunie 2010, autentificat de BNP G. cu o acțiune în declararea simulației, în privința naturii juridice a convenției, și cu o acțiune pauliană, revocatorie;

- cu privire la Contractul din 7 iulie 2010, autentificat de BNP G. cu o acțiune în declararea simulației, în privința naturii juridice a convenției, și cu o acțiune pauliană, revocatorie;

- cu un capăt de cerere având ca obiect obligarea pârâtei F. la plata echivalentului în lei a sumei de 7.802 euro cu titlu de despăgubiri.

Examinând capătul de cerere având ca obiect declararea simulației Contractului de vânzare-cumpărare din 25 iunie 2010 de BNP G. în privința naturii juridice a convenției s-a reținut că s-a făcut dovada simulației prin deghizare totală, părțile încheind, de fapt, o donație în beneficiul pârâtei F.

Pentru a ajunge la această concluzie, tribunalul a constatat că pârâții B. și C., deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță în vederea administrării interogatoriului încuviințat la solicitarea reclamantei ceea ce a condus la incidența prevederilor art. 225 C. proc. civ. și s-a considerat această lipsă în mod nejustificat a pârâților la interogatoriu ca o recunoaștere deplină a pretențiilor reclamantei, prezumție simplă ce este confirmată și de alte probe administrate în cauză.

Astfel, în înscrisul autentic ce a constatat convenția în discuție s-a menționat un preț al vânzării de 37.275 euro, mandatarul pârâților declarând în contract că l-a primit integral la data autentificării actului, însă din relațiile comunicate de băncile la care pârâții C. și D. aveau deschise conturi bancare a rezultat că nu s-a evidențiat nicio tranzacție prin care aceștia să fi încasat suma de 37.275 euro menționată ca preț al vânzării conform acestui contract. Aceste relații se coroborează cu Procesul-verbal de constatare a insolvabilității întocmit la data de 5 martie 2012 de executorul bancar O., din care rezulta că debitorii B. și C. sunt insolvabili.

Totodată, s-a mai reținut că potrivit răspunsurilor la interogatoriu date chiar de pârâta F., aceasta nu a avut niciun loc. de muncă în România până la sfârșitul anului 2010, și nici ulterior acelui moment, din care să realizeze venituri, că nu a avut deschise niciun fel de conturi la bănci și nici nu a putut justifica în vreun fel deținerea unei sume de bani echivalente cu prețul de 37.275 euro stabilit în mod fictiv de părți. Pârâta nu a putut justifica cu nici un înscris afirmația conform căreia ar fi plătit realmente suma respectivă. De asemenea, tribunalul a mai reținut și faptul că, potrivit răspunsului pârâtei F. la întrebarea nr. 1 din interogatoriul administrat, pârâții B. și C. sunt nașii de botez și de cununie al copilului pârâtei F., natura acestor relații fiind un element în plus ce a condus tribunalul la concluzia fictivității vânzării imobilelor în cauză.

Din moment ce din probatoriul administrat a rezultat că pârâta nu a deținut niciodată vreo sumă de bani egală cu prețul de 37.275 euro stabilit în mod fictiv de părți, iar pârâții B. și C. nu au încasat în perioada respectivă nici o sumă de bani echivalentă de la presupusul cumpărător, ținând seama și de faptul că plățile de o asemenea valoare între rezidenți se fac numai prin transfer bancar iar din relațiile efectuate la bănci nu au rezultat astfel de transferuri bancare, s-a reținut că a fost dovedit caracterul deghizat al vânzării, părțile încheind, în realitate, prin actul secret, o donație.

Prin urmare, tribunalul a admis capătul de cerere examinat și a constatat caracterul simulat al Contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 25 iunie 2010 de BNP G. în privința naturii juridice a convenției, în sensul că este un contract de donație.

Cu privire la același Contract autentificat din 25 iunie 2010 de BNP G. reclamanta a învestit tribunalul și cu o acțiune pauliană.

Analizând condițiile necesare pentru exercitarea acestei acțiuni în legătură cu contractul real de donație încheiat între pârâții B. și C., pe de o parte, și pârâta F., pe de cealaltă parte, prima instanță a constatat că acestea sunt îndeplinite în mod cumulativ.

Astfel, s-a reținut că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâților B. și C. în valoare de 1.601.226,97 euro și 11.643.083,68 RON constatată prin titlurile executorii reprezentate de biletele la ordin menționate mai sus și prin Sentința penală nr. 558/F din 20 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, definitivă, creanța fiind anterioară contractului a cărui revocare se solicită.

De asemenea, tribunalul a reținut că acest contract real de donație încheiat de pârâții B. și C. cu pârâta F. a fost încheiat în frauda drepturilor reclamantei, cauzându-i reclamantei un prejudiciu care constă în faptul că prin acel act debitorii B. și C. și-au provocat o stare de insolvabilitate, dovedită de executările silite menționate anterior, din care a rezultat că nu au mai fost identificate alte bunuri în patrimoniul debitorilor care să poată fi supuse executării silite.

Tribunalul a reținut că există și frauda pârâților B. și C., aceștia cunoscând că prin încheierea contractului real de donație, deghizat prin Contractul de vânzare-cumpărare din 25 iunie 2010 de BNP G., își provoacă insolvabilitatea, cauzând un prejudiciu reclamantei, aspect ce rezultă din faptul că aceștia în mod deliberat au înstrăinat imobilele cu titlu gratuit, chiar la câteva zile după încheierea contractelor de credit cu reclamanta inițială și după ce garantaseră acele contracte de credit cu biletele la ordin avalizate în nume personal.

De altfel, conduita frauduloasă a pârâților B. și C. este relevată pe larg și în cuprinsul considerentelor Sentinței penale nr. 558/F din 20 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, prin urmare, prima instanță a admis și acest capăt de cerere și a constatat inopozabilitatea Contractului real de donație autentificat la data de 25 iunie 2010 față de reclamantă.

În ceea ce privește Contractul din 7 iulie 2010 autentificat de BNP G. reclamanta a învestit tribunalul atât cu o acțiune în declararea simulației, în privința naturii juridice a convenției, cât și cu o acțiune pauliană, revocatorie.

Referitor la acțiunea în declararea simulației, în sensul că vânzarea încheiată ar fi, în realitate, o donație, s-a reținut că prin acest contract pârâtul B. a înstrăinat către pârâtul E. imobilul apartament situat în București, sector 6 București.

În acest contract se menționează un preț de 63.000 euro, din care suma de 41.650 euro pârâtul B. a declarat că a primit-o în numerar de la cumpărător la data autentificării actului. În contract s-a mai menționat că din prețul vânzării suma de 6.000 euro (echivalent a 25.435,8 RON) a fost plătită prin transfer bancar la un cont deschis la M. - sucursala Dristor pe numele pârâtului B., iar suma de 15.350 euro (echivalent a 65.073,25 RON) a fost plătită prin transfer bancar la un alt cont deschis la M. - sucursala Dristor pe numele pârâtului B.

Din relațiile comunicate la solicitarea tribunalului de către M. - sucursala Dristor a rezultat că pârâtul B. a încasat, ca preț al Contractului din 7 iulie 2010 în conturile sale, la data de 7 iulie 2010, sumele de 6.000 euro și 65.073,25 RON, respectiv un total de aproximativ 20.460 euro.

Prin urmare, tribunalul a constatat că nu s-a dovedit deghizarea totală a naturii juridice a acestei convenții având în vedere că pârâtul E. a plătit un preț - fiind, așadar, în prezența unei vânzări - de aproximativ 20.460 euro.

În ceea ce privește restul sumei de 41.650 euro, pe care pârâtul B. a declarat că a primit-o în numerar de la cumpărător la data autentificării actului, s-a reținut că, în realitate nu a fost plătită, nefiind preț al acestei vânzări. În acest sens, tribunalul a avut în vedere lipsa nejustificată la interogatoriu a pârâților E. și B., fapt pe care prima instanță l-a valorificat, de asemenea, în plan probator ca o mărturisire deplină a pârâților, în temeiul art. 225 C. proc. civ., mărturisire deplină valorificată de instanță ce se coroborează și cu procesul-verbal de insolvabilitate a debitorului B., menționat mai sus.

Prin urmare, tribunalul a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea simulației Contractului de vânzare-cumpărare autentificat la data de 7 iulie 2010 de BNP G. în privința naturii juridice a convenției, reținând că între părți s-a încheiat o vânzare însă prețul real al vânzării a fost de aproximativ 20.460 euro.

Examinând acțiunea pauliană formulată de reclamantă având ca obiect Contractul din 7 iulie 2010, s-a reținut că fiind în prezența unui act cu titlu oneros este necesar a fi dovedită și complicitatea la fraudă a terțului dobânditor.

Prima instanță a reținut existența creanței certe, lichide, exigibile, constatată prin titlu executoriu și anterioară a reclamantei, conduita frauduloasă a pârâtului B. și cauzarea prejudiciului reclamantei și cu privire la acțiunea pauliană având ca obiect Contractul din 7 iulie 2010. Prin urmare, pentru considerentele expuse deja în contextul analizei Contractului din 25 iunie 2010, tribunalul a reținut că s-au dovedit condițiile acțiunii pauliene și cu privire la Contractul din 7 iulie 2010.

Deși un contract cu titlu oneros, Contractul din 7 iulie 2010 i-a cauzat reclamantei un prejudiciu derivat din diferența de 41.650 euro care nu a fost avută în vedere de pârâți, în mod real, ca preț al vânzării. Valoarea reală a imobilului înstrăinat era de aproximativ 63.000 euro însă prețul convenit în mod real de pârâți, și care a și fost plătit, a fost de aproximativ 20.460 euro. În acest context se relevă și frauda intereselor reclamantei, urmărită de pârâtul B., care și-a diminuat intenționat patrimoniul cu valoarea de 41.650 euro, la doar câteva zile de la momentul încheierii contractelor de credit pe care le garantase cu propriul patrimoniu.

Examinând condiția complicității la fraudă a terțului dobânditor, s-a reținut și natura relațiilor de afinitate între cei doi pârâți, pârâtul E. fiind nepot de frate al pârâtei C., soția pârâtului B. Tribunalul a mai reținut, din considerentele Sentinței penale nr. 558/F din 20 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, că pârâtul E. cunoștea situația creditelor acordate de reclamanta inițială și faptul că aceste credite au fost garantate de pârâtul B. cu patrimoniul propriu. Aceste elemente probatorii se coroborează și cu împrejurarea lipsei nejustificate a pârâtului E. la interogatoriul propus de reclamantă, împrejurare pe care deja tribunalul a valorificat-o în plan probator ca o mărturisire deplină conform prevederilor art. 225 C. proc. civ., prin urmare, tribunalul a apreciat că pârâtul E. a încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru a-l ajuta pe pârâtul B. să-și sustragă imobilul în cauză de la o eventuală urmărire silită din partea creditorilor acestora, fiind probată complicitatea la fraudă a terțului dobânditor.

Față de aceste aspecte, tribunalul a admis capătul de cerere în discuție și a constatat inopozabilitatea Contractului de vânzare-cumpărare din 7 iulie 2010 de BNP G. față de reclamantă.

Prin cererea completatoare reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei F. la plata echivalentului în lei a sumei de 7.802 euro, cu titlu de despăgubiri reprezentând valoarea reală a imobilului ce a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare din 5 aprilie 2012 de BNP G.

Prin Contractul de vânzare-cumpărare din 5 aprilie 2012 de BNP G. pârâta F. a înstrăinat către numiții S. și T. terenul intravilan în suprafață de 470 mp situat în comuna Afumați, județul Ilfov, imobil ce fusese dobândit de pârâta F. de la pârâții B. și C. prin Contractul din 25 iunie 2010.

Tribunalul a apreciat că nu pot fi reținute condițiile răspunderii civile delictuale în temeiul căreia să fie indemnizată reclamanta cu suma pretinsă, de la pârâta F.

Astfel, s-a reținut că efectul acțiunii pauliene este inopozabilitatea actului în raport de partea ce a inițiat procesul, prin urmare, pentru reclamantă s-a considerat că niciodată pârâții B. și C. nu au înstrăinat către pârâta F. imobilele indicate prin Contractul din 25 iunie 2010 de BNP G., reclamanta ar putea, deci, să le execute silit, considerându-se că aceste bunuri nu au ieșit din patrimoniul debitorilor săi.

Prima instanță a apreciat că reclamanta nu are un drept de a alege între a exercita acțiunea pauliană și împotriva actului subsecvent și a pretinde despăgubiri pe tărâm delictual de la terțul dobânditor deoarece nu se poate considera că prin înstrăinarea subsecventă terțul dobânditor ar fi săvârșit vreo faptă ilicită, de vrem ce acțiunea pauliană de față nici nu fusese declanșată. De asemenea, efectul prezentei acțiuni pauliene este inopozabilitatea primei înstrăinări și nu crearea unui nou titlu pentru reclamantă împotriva pârâtei F. Reclamanta, ca efect al admiterii prezentei acțiuni, poate executa bunurile ce au făcut obiectul Contractului din 25 iunie 2010, considerându-se că aceste bunuri nu au ieșit din patrimoniul debitorilor săi, nu ca efect al unui alt titlu împotriva terțului dobânditor.

În măsura în care terțul dobânditor a înstrăinat deja bunurile, reclamanta are la dispoziție o nouă acțiune pauliană împotriva subdobânditorilor din cel de-al doilea act și nu poate pretinde despăgubiri de la primul dobânditor. Or, numiții S. și T. nu au fost introduși ca pârâți în prezenta cauză, iar reclamanta nu a lărgit obiectul dedus judecății și prin promovarea unei alte acțiuni pauliene îndreptate împotriva Contractului din 5 aprilie 2012 de BNP G.

În considerarea acestor aspecte, tribunalul a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei F. la plata echivalentului în lei a sumei de 7.802 euro cu titlu de despăgubiri, ca neîntemeiat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., tribunalul a dispus obligarea pârâților, în solidar, către reclamantă la plata sumei de 20.017,36 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta F., iar prin Decizia civilă nr. 505A din 30 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins apelul, ca nefondat.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că nu sunt supuse criticii cele reținute în fapt de tribunal privind condițiile în care intimatul pârât B. a încheiat actele și au făcut obiectul acțiunii, respectiv efectuarea vânzărilor în perioada iunie - iulie 2010, în preajma declarării scadenței anticipate a creditului acordat acestuia de reclamanta SC A. SA, urmată de refuzul total la plată a biletelor la ordin avalizate de pârât, care a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru înșelăciune în convenții cu consecințe deosebite grave și obligat la plata unor despăgubiri, ceea ce atrăgea interesul sustragerii bunurilor din patrimoniul său de la previzibila executare silită.

Apelanta a criticat exclusiv admiterea capătului de cerere prin care a fost declarat simulat Contractul din 2010, prin care a cumpărat de la pârâții B. și C. trei terenuri pentru suma de 37.275 euro, susținând că prețul plătit a fost real și nu fictiv, astfel că nu se pune problema deghizării unei donații în vânzare cumpărare și, pe de altă parte, că nu s-a făcut dovada unui contraînscris.

Curtea de apel a observat că, în cazul deghizării unui contract, simulația implică, pe de o parte, actul public (în speță, vânzarea), iar pe de altă parte actul secret cu privire la care se pretinde că a fost mascat prin actul public, și anume un act juridic în sens de negotium juris (manifestare de voință producătoare de efecte juridice), în speță - donația iar contraînscrisul nu reprezintă decât instrumentul probator necesar dovedirii actului secret, dacă acesta are o valoare mai mare de 250 RON.

În măsura în care nu există un contraînscris, aceasta nu înseamnă că nu există un act secret, ci doar că acesta fie nu poate fi probat, fie poate fi probat în alte condiții prevăzute de lege.

În speță, existența actului secret este invocată nu de către părțile acestuia (care nu ar avea vreun interes), ci de către banca terță prejudiciată, astfel încât existența unui act secret sau a unui contraînscris reprezintă pentru terț un simplu fapt juridic, și nu un act juridic, așa că poate fi dovedit prin orice mijloace de probă, inclusiv prezumție.

Faptul prejudiciabil pentru reclamantă al înstrăinării unor imobile de către pârâtul debitor către apelantă rezultă din însuși actul public, rămânând a se stabili în ce măsură este demonstrată fictivitatea prețului, cu consecința deghizării unei donații.

Din acest punct de vedere, circumstanțele în care s-au încheiat toate vânzările imobilelor pârâtului debitor, inclusiv cea încheiată cu apelanta (în aceeași perioadă, respectiv în preajma declarării scadente a creditului și a previzibilei introduceri la plată de către reclamantă a biletelor la ordin ulterior refuzate), prezumția de recunoaștere sau cel puțin de început de dovadă scrisă decurgând de neprezentarea pârâților B. și C. la interogatoriu (art. 225 C. proc. civ.), precum și celelalte fapte probatorii vecine și conexe menționate de tribunal, respectiv lipsa unui loc. de muncă în România al apelantei din care să realizeze venituri sau a vreunei surse plauzibile, absența vreunui cont bancar al apelantei din care să rezulte că ar fi deținut suma de 37.275 euro plătită, relațiile dintre apelantă și pârâții debitori (care sunt nașii de botez și de cununie ai copilului apelantei), precum și faptul că pârâților nu li s-au virat și nu au primit sau depus în vreun cont suma menționată ca preț al tranzacției (în condițiile în care contractele de vânzare imobiliare ce presupun un preț la nivelul a câteva zeci de mii de euro implică un transfer bancar), toate aceste aspecte, coroborate generează o prezumție solidă de fictivitate a prețului, care nu a fost răsturnată probatoriu de către apelantă.

Împotriva deciziei sus-menționate, a declarat recurs recurenta-pârâtă F., invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat casarea deciziei recurate, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenta a reiterat situația de fapt și a arătat că ambele instanțe de fond au neglijat actele sale de proprietate din care rezultă în mod evident că terenul a fost achiziționat pentru sine și nu pentru a-l ajuta pe pârâtul B. să sustragă terenurile de la urmărirea silită.

A mai arătat recurenta că pentru a dovedi caracterul nereal și simulat al contractului prin care a cumpărat terenul, instanța reține un singur argument, că nu ar fi putut să plătească suma de 37.275 euro, iar recurenta nu este cunoscută cu venituri oficiale și nu a avut cont bancar până în anul 2010, argument ce nu poate să probeze presupusul caracter simulat al contractului.

În continuare, a arătat recurenta că în speță nu s-a făcut dovada actului secret, care de altfel nu există, iar argumentele instanței de apel sunt în contradicție flagrantă cu situația de fapt.

A mai arătat recurenta că, deși a solicitat proba cu cercetarea la fața locului, pentru ca instanța să constate că pe terenurile achiziționate de aceasta se află casa în care locuiește și casa vecinilor săi, proba a fost respinsă iar în hotărâre nu se menționează această chestiune esențială și hotărâtoare pentru judecarea cauzei care răstoarnă orice suspiciune de simulare, instanța de apel reținând numai chestiuni care nu privesc în nici un fel pe recurentă (insolvența, dosarele penale ale familiei B. și C.), fără să răstoarne într-un fel prezumția de bună-credință a sa și fără sa abordeze situația de fapt.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția de netimbrare a recursului, Înalta Curte constată că reprezentantul recurentei a depus la dosar, prin serviciul registratură, dovada plății taxei judiciare de timbru, motiv pentru care va respinge excepția invocată din oficiu.

Prealabil examinării motivelor de nelegalitate invocate, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 3021 și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile prescrise de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Față de aceste precizări, se constată că, deși pârâta, în memoriul de recurs, a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., nu a dezvoltat și structurat criticile formulate subsumat acestora.

Criticile formulate permit totuși încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arata în continuare.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă, în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția pronunțată.

Motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care rezultă atât temeinicia cât și netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv.

Motivarea străină de natura pricinii se regăsește într-o hotărâre, atunci când argumentele avute în vedere de instanță în considerentele acesteia nu au legătură cu soluția și nu sunt de natură să o susțină.

În cauză, în ceea ce privește hotărârea pronunțată de instanța de apel nu se regăsește niciuna dintre cele trei ipoteze avute în vedere de legiuitor pentru ca hotărârea să fie susceptibilă de reformare pe calea recursului.

Hotărârea atacată este judicios motivată, răspunzând tuturor criticilor formulate de apelanta-pârâtă, nu cuprinde motive contradictorii, considerentele acesteia fiind conforme cu dispozitivul, iar argumentele reținute susțin întrutotul soluția de respingere a apelului ca nefondat.

Analizând apelul declarat de pârâtă, curtea a constatat nefondate criticile formulate, iar faptul că instanța nu a făcut referire în considerentele hotărârii la chestiunea referitoare la construirea de către recurentă a imobilului proprietatea sa pe terenul în discuție, nu poate fi apreciat ca lipsă de motivare sau insuficientă motivare a hotărârii, aspectele evocate fiind lipsite de relevanță în raport de ansamblul probator administrat și de normele legale incidente, care au format convingerea instanței că actul este simulat.

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recursul este admisibil atunci când, prin hotărârea atacată, instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Altfel spus, acest motiv de recurs, sancționează hotărârea prin care s-a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., trecând peste voința părților exprimată în actul dedus judecății.

În speță, Înalta Curte constată că criticile dezvoltate de recurenta-pârâtă subsumat acestui motiv de nelegalitate nu vizează faptul că instanța de apel ar fi interpretat greșit contractul încheiat, ci modalitatea de interpretare a probatoriului administrat ce a condus la constatarea simulației, or, acest aspect nu face obiectul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greșită a legii.

Altfel spus, motivul de recurs invocat statuează trei ipoteze distincte - prima vizând lipsa temeiului legal, situație în care urmează a se demonstra lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză se referă la încălcarea unei norme de drept substanțial, iar ultima vizează interpretarea eronată a unei norme juridice.

Deși recurenta-pârâtă a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu a structurat criticile formulate, în raport de niciuna dintre ipotezele prevăzute și nu a argumentat niciuna dintre cele ele, în sensul de a indica norma de drept pretins a fi fost interpretată sau aplicată greșit.

Susținerile recurentei privitoare la absența înscrisului secret nu pot fi subsumate acestui motiv de nelegalitate, în condițiile în care, așa cum se reține prin hotărârea atacată, contraînscrisul nu reprezintă decât instrumentul probator necesar dovedirii actului secret, în speță donației, dacă acesta are o valoare mai mare de 250 RON. Cum existența actului secret este invocată de terțul prejudiciat, existența unui act secret sau a unui contraînscris reprezintă pentru terț un simplu fapt juridic, care poate fi dovedit prin orice mijloace de probă.

Prin urmare, analiza probelor în raport de care instanța de apel a dispus asupra constatării simulației, nu constituie argument suficient pentru a susține lipsa de temei legal a deciziei criticate. Modul de redactare al deciziei și analiza amplă și riguroasă a înscrisurilor depuse în probațiune, demonstrează preocuparea instanței de a fundamenta soluția pronunțată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței.

Situația de fapt stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar criticile recurentei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate.

De altfel, recurenta-pârâtă, în argumentația criticilor formulate s-a referit și la respingerea probei cu cercetarea la fața locului, repunând în discuție probele și solicitând instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reține că recurenta-pârâtă prin argumentele aduse a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii.

Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluțiile pronunțate atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, modalitatea în care acestea au analizat probele administrate în cauză, precum și situația de fapt asupra căreia s-a statuat nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Așa fiind, constatând că instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate și că în cauză nu există motive de nelegalitate care sa poată fi reținute, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul declarat de pârâta F., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția de netimbrare a recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă F. împotriva Deciziei civile nr. 505A din 30 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - N