ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 314/2018

Decizia nr. 314/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 02 martie 2015, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C. și D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea caracterului simulat al Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1486 din 03 noiembrie 2010, rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru neplata prețului cu consecința repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului, cu cheltuieli de judecată.

Prin acțiunea cu care au învestit instanța, reclamanții au menționat că, contractul de vânzare-cumpărare a cărui rezoluțiune se solicită a fost încheiat cu privire la un imobil cu o valoare de 61.000 euro, respectiv 271.315, 8 lei.

Prin Sentința civilă nr. 1196 din 05 mai 2016, Tribunalul Ilfov, secția civilă, a respins acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții.

Prin Decizia nr. 619A din 28 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat sentința apelată în sensul că: a admis acțiunea în declararea simulației Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1486 din 03 noiembrie 2010 la BNP E.; a constatat caracterul simulat al acestui contract, în sensul fictivității acestuia; a menținut dispozițiile sentinței de respingere a cererii de rezoluțiune a aceluiași contract.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs pârâții C. și D., care, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au susținut, în esență, că instanța de apel a schimbat natura juridică a unui act autentic și a încălcat dispozițiile legale referitoare la începutul de dovadă scrisă, considerând procura ca un început de dovadă scrisă a pretinsului acord secret care să conducă la fictivitatea contractului de vânzare-cumpărare.

Instanța de apel a modificat, în baza unor simple presupuneri, două acte autentice, respectiv procura și actul de vânzare-cumpărare, încălcând principiul securității actelor juridice.

Recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei Curții de Apel pentru rejudecarea apelului.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 22 noiembrie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru C4, la data de 23 noiembrie 2017, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La data de 12 decembrie 2017, recurenții au formulat punct de vedere cu privire la raportul asupra admisibilității recursului, susținând că recursul este admisibil.

Sub un prim aspect, recurenții susțin că valoarea imobilului este mult mai mare decât cea prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare, instanțele având obligația să stabilească valoarea reală în raport de valoarea impozabilă pentru construcții, iar pentru teren conform grilei notarilor, potrivit prevederilor  art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Totodată, recurenții învederează că susținerile formulate în memoriul de recurs, respectiv schimbarea naturii juridice a unui act autentic, natura înscrisului considerat început de dovadă scrisă, precum și încălcarea principiului securității actelor juridice vizează aspecte care nu pot fi subsumate unui capăt de cerere evaluabil.

La data de 11 decembrie 2017, s-a înregistrat la dosar punctul de vedere al intimaților-reclamanți A. și B. cu privire la raportul privind admisibilitatea recursului, prin care susțin că recursul este inadmisibil.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 1 februarie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului în prezenta cauză a fost pronunțată în soluționarea apelului exercitat împotriva hotărârii prin care a fost soluționată acțiunea având ca obiect constatarea caracterului simulat al Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1486 din 03 noiembrie 2010, rezoluțiunea acestui contract pentru neplata prețului cu consecința repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului, prin acțiunea cu care au învestit instanța, reclamanții precizând că acest contract a fost încheiat cu privire la un imobil cu o valoare de 61.000 euro, respectiv 271.315,8 lei.

Potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate de O.U.G. nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv.

Din interpretarea literală a dispozițiilor legale amintite rezultă că hotărârile pronunțate în cauze înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, având obiectul evaluabil în bani, în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv, nu sunt supuse recursului.

Din această perspectivă se impune a se stabili, sub un prim aspect, dacă acțiunea ce formează obiectul prezentului litigiu este evaluabilă în bani, iar în caz afirmativ care este valoarea obiectului litigiului, aceasta având relevanță atât sub aspectul determinării competenței, cât și sub aspectul stabilirii căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în litigii evaluabile în bani.

Acțiunea civilă este instrumentul juridic procesual prin care se asigură protecția unui drept subiectiv civil sau a unui interes, pentru realizarea căruia calea justiției este obligatorie.

Dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, ce impune toate consecințele ce decurg din aceasta, respectiv calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac.

Dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție "transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță.

În consecință, ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară.

În aceste condiții, trebuie considerate acțiuni patrimoniale, în care valoarea obiectului cererii determină competența materială sau căile de atac, între altele, acțiunea prin care reclamantul solicită obligarea pârâtului să-i întocmească act de vânzare-cumpărare, cererea de raport, acțiunea în reducțiune testamentară, acțiunile în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, în măsura în care se referă la bunuri evaluabile în bani, acțiunile în constatarea simulației unui contract de vânzare-cumpărare a unui bun imobil sau mobil, acțiunile în regres și în revocare.

Atunci când este vorba despre desființarea unui contract de vânzare cumpărare, de locațiune, donație etc., contracte ce au dat naștere unor drepturi patrimoniale, este evident că și lipsirea de efecte a unor astfel de acte juridice are tot consecințe patrimoniale și, ca atare, acțiunea prin care se valorică un asemenea drept este patrimonială.

Nu se poate susține că acțiunea în desființarea unui act juridic producător de consecințe patrimoniale nu are caracter evaluabil în bani, întrucât înseamnă a ignora natura însăși a dreptului pe care se fundamentează acțiunea, drept care este personal și cu conținut economic.

În cauza dedusă judecății, acțiunea cu care reclamanții au învestit instanța la data de 2 martie 2015 are ca obiect constatarea caracterului simulat al Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1486 din 03 noiembrie 2010 și rezoluțiunea acestui contract pentru neplata prețului, cu consecința repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului.

Având în vedere argumentele ce preced, acțiunea dedusă judecății este o acțiune patrimonială, evaluabilă în bani, în raport de ambele capete principale de cerere - constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare și rezoluțiunea aceluiași contract.

Nu poate fi primită opinia recurenților, exprimată în punctul de vedere la raport, în sensul că susținerile formulate în cadrul memoriului de recurs nu pot fi subsumate unui capăt de cerere evaluabil în bani, ceea ce ar determina caracterul nepatrimonial al litigiului.

Aceasta întrucât, caracterul patrimonial/nepatrimonial al litigiului se determină în raport de pretențiile deduse judecății prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, respectiv de obiectul acțiunii cu care reclamantul a învestit instanța, iar nu de criticile formulate de părți în căile de atac.

În ce privește valoarea obiectului litigiului, prezintă relevanță dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. c), art. 104 și art. 98 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată va cuprinde "obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Pentru imobile se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 104 (...)."

Art. 104 C. proc. civ. stipulează că: "În cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor se determină în funcție de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislației fiscale. În cazul în care valoarea impozabilă nu este stabilită sunt aplicabile dispozițiile art. 98", iar această din urmă normă dispune: "(1) Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. (2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății. (3) În caz de contestație, valoarea se stabilește după înscrisurile prezentate și explicațiile date de părți".

În cauza dedusă judecății, reclamanții au indicat în acțiunea introductivă de instanță că imobilul (teren și construcție) ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu privire la care s-a solicitat rezoluțiunea are o valoare de 61.000 euro, respectiv 271.315,8 lei, iar din certificatul de atestare fiscală  din 27 octombrie 2014 eliberat de Primăria Comunei Berceni, aflat la fila 79 în dosarul Tribunalului Ilfov, rezultă că valoarea impozabilă a imobilului ce formează obiectul litigiului este de 29 lei pentru teren și 321.162 lei pentru construcție.

Prin urmare, față de dispozițiile legale sus-menționate, urmează a se constata că valoarea obiectului litigiului se situează sub pragul valoric prevăzut de  art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, atât prin raportare la valoarea indicată de reclamanți în cererea de chemare în judecată, cât și prin raportare la valoarea impozabilă a imobilului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare atacat în cauză.

Așa fiind, întrucât cererea dedusă judecății în prezenta cauză este evaluabilă în bani, iar valoarea obiectului litigiului se află sub pragul de 1.000.000 lei prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, hotărârea instanței de apel nu este supusă căii de atac a recursului în raport de criteriul valoric.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

De menționat că prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 582/20.07.2017, Curtea Constituțională, admițând excepția de neconstituționalitate, a statuat că sintagma precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirii punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă este neconstituțională. Această decizie, însă, nu este aplicabilă în speță, întrucât decizia recurată a fost pronunțată anterior datei publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. nr. 582/20.07.2017.

În consecință, față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâții D. și C. împotriva Deciziei civile nr. 619A din 28 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâții D. și C. împotriva Deciziei civile nr. 619A din 28 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2018.

Procesat de GGC - NN